traian-basescu-referendum 2012

Bătălia din această campanie electorală scoate la iveală dezvăluiri incredibile despre faptele unor politicieni locali, scrie paginadepolitica.ro Primarul unei comune din Dâmbovița și-a obligat o subalternă (foto sus-medalion) să mănânce la propriu documente electorale pentru a șterge orice urmă în fraudarea votului la referendumul de suspendare a fostului președinte!

adrian-tutuianu

Dâmbovița baronului pesedist Adrian Țuțuianu candidează dintotdeauna la o poziție de frunte în topul corupției din România. Județul este practic prizonierul unor rețele de afaceri transpartinice, care secătuiesc banul public, dar oferă uneori și imaginea unei lumi apocaliptice, rudimentare, bananiere, caragielești. Subiectul de mai jos descrie totodată și imaginea unei Românii reale, total diferită de cea din București, căci prezintă o lume unde DNA, SRI, legea, presa, moravurile, bunul-simț nu există practic.

Bunăoară, grație ”turnătoriilor” dintre candidați, am aflat de un caz șocant petrecut în comuna dâmbovițeană Dragomirești. Eroul său este un anume Dragoș Vlădulescu, fost primar și actual candidat al PSD la primăria din localitate, care, în timpul referendumului pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, a fost implicat într-o scenă rarisimă, de film tragi-comic, pe care probabil că nici măcar Băsescu nu și-a imaginat-o.

doina stanescu - autocolante - referendum

O fostă subalternă a lui Vlădulescu afirmă că acesta a pus-o nici mai mult nici mai puțin decât să înghită 62 de autocolante cu ștampila ”votat”, ca nu cumva să afle procurorii ce se întâmplase în secția de votare!!! Ce se întâmplase, de fapt? Povestește Doina Stănescu, cea care a mâncat la propriu autocolantele:

”Membrii secției de votare au ieșit la înghețată, îndemnați de un om al primarului Vlădulescu. Apoi, acesta m-a pus să ștampilez 62 de buletine cu ștampila votat pentru suspendarea președintelui. Eu i-am spus că nu fac așa ceva, că intrăm la belea. Atunci el l-a pus să facă asta pe finul lui, Prodan Gheorghe. El le-a ștampilat și după aia le-a luat primarul și le-a îndesat în urnă. I-am zis: ce faceți, domn primar, mai răsfirați-le! La finalul votării, s-au numărat voturile și autocolantele care trebuiau lipite pe actele de identitate corespunzătoare celor 62 de buletine de vot introduse în urnă în absența membrilor din secție. Oricum , pe liste apăreau oameni plecați la muncă în străinătate, morți. La numărătoare, au ieșit 62 de autocolante în plus, că nu apucase să le ia primarul. Atunci șefa secției ne-a zis: domnule primar, eu sunt obligată să anunț BEJ. M-am speriat rău, iar atunci primarul s-a întors cu spatele la șefă, a luat autocolantele și m-a obligat să le mănânc. Nu am vrut la început, dar cum îmi era frică să nu fiu dată afară din primărie și să rămân fără serviciu, am acceptat. Le-am înghițit pe loc, era balamuc în sală, nu știam ce să mai facem să nu ajungem la pușcărie”.

Vladulescu-DB

Mărtusirea femeii este șocantă, odată prin gestul său necugetat, apoi mai ales prin prisma faptei diabolice pe care spune că a pus-o la cale Dragoș Vlădulescu din postura de ”creier” al acelei operațiuni penale. Primarul de atunci a fost între timp condamnat, cu suspendare însă și nu pentru fapta gravă de la referendum (furt de voturi, pentru care a fost condamnat și șeful său de partid Liviu Dragnea), ci pentru un banal conflict de interese. Cu toate acestea, el a fost suspendat din funcție, dar a rămas bine-mersi în primărie ca…angajat! A ocupat postul de ”city-manager”, în fapt omul care dirijează banii primăriei, devenind subaltern de formă al fostului său subaltern, ajuns între timp primar, Vasile Neagu.

Mai mult, creierul afacerii ”înghite autocolantele” apare ca subiect în diverse anchete jurnalistice din presa locală și centrală pentru tot felul de afaceri cu banii și cu viețile locuitorilor comunei.

Cu toate acestea, nimic nu perturbă visul său și al PSD de a pune mâna pe destinele comunei cu care se distrează după cum îl taie capul. Iar explicația e simplă: justiția locală, poliția, legea nu există câtă vreme forța baronilor locali e mai mare decât orice. La Dâmbovița, el ”capo di tutti capi” e celebrul baron PSD Țuțuianu, om de încredere al axei Rovana Plumb-Victor Ponta-Liviu Dragnea. Și cum însuși el lider maximo al PSD a fost condamnat definitiv pentru furt de voturi și a rămas bine-mersi în funcție, atunci de ce-ar renunța la puterea lor niște subalterni ai domnului Liviu Dragnea din Dâmbovița?

Așa arată ”democrația” din România, în viața reală. Cu buletine de vot pe numele unor morți, cu autocolante înghițite pe viu pentru ștergerea urmelor, cu bătrâni scoși din casă pentru că nu cotizează la buget, cu politicieni care nu pleacă din funcție nici dacă ajung la pușcărie etc. etc. Votați, măi!