Institutul de Politici Publice (IPP) critica recentele amendamente ale Guvernului de modificare a legislatiei privind achizitiile publice, propuse spre adoptare in sedinta de Guvern de miercuri, intrucat „interzic accesul publicului la informatii de interes public din dosarul achizitiei publice sub pretextul protejarii principiului concurentei intre ofertanti si nu combat corespunzator fenomenul conflictelor de interese“, arata IPP intr-un comunicat.

Totodata, IPP anunta ca „a sesizat atat autoritatile statului roman pana la cel mai inalt nivel guvernamental, cat si responsabili ai Comisiei Europene asupra consecintelor acestor modificari, in conditiile in care Romania are o serioasa problema de transparenta a achizitiilor, dar si de prevenire a situatiilor conflictelor de interese“.

Vezi mai jos comunicatul integral al Institutului pentru Politici Publice

Desi Comisia Europeana cere mai multa transparenta in achizitiile publice,

Guvernul doreste secretizarea ofertelor depuse de participantii la licitatii si nu previne eficient conflictele de interese

Bucuresti, 26 noiembrie 2012. Controalele realizate de catre reprezentantii institutiilor europene privind implementarea Fondurilor Structurale in Romania au aratat ca legislatia in vigoare, mai ales cea privind achizitiile publice, reprezinta cauza principalelor nereguli care au afectat desfasurarea proiectelor. Deblocarea fondurilor europene a fost conditionata de Comisia Europeana, printre altele, de modificarea legislatiei achizitiilor publice in sensul asigurarii unui proces transparent, credibil si eficient. De retinut este si faptul ca, in niciunul dintre Rapoartele de Audit nu s-au mentionat aspecte privind prejudicierea competitivitatii intre ofertanti, ci probleme in privinta transparentei procesului de achizitie publica (pe toata durata, de la atribuire la finalizarea contractului) si a perpetuarii conflictelor de interese, inca din faza incipienta a atribuirii acestuia, pe care statul roman se dovedeste incapabil sa le detecteze.

In acest context, Institutul pentru Politici Publice (IPP) critica recentele amendamente ale Guvernului de modificare a legislatiei privind achizitiile publice, date publicitatii prin Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) si propuse spre adoptare in sedinta de Guvern de maine, intrucat interzice accesul publicului la informatii de interes public din dosarul achizitiei publice sub pretextul protejarii principiului concurentei intre ofertanti si nu combate corespunzator fenomenul conflictelor de interese.

1. Prin amendamentele propuse, Guvernul Romaniei lasa, in mod nemaiintalnit in Europa, la latitudinea operatorilor economici sa indice/decida care informatii din ofertele depuse intr-o achizitie sunt publice si care sunt confidentiale/clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectual. Invocand preocuparea pentru protejarea competitiei intre operatorii economici, de fapt Guvernul blocheaza accesul cetatenilor la informatii de un interes public evident. Consecinta: orice viitoare incercare a unei persoane de a se informa cu privire la continutul unui dosar de achizitii se va lovi de refuzul Autoritatii Contractante careia firmele participante ii vor indica, cel mai probabil, ca toate documentele din oferte sunt confidentiale. Institutul pentru Politici Publice a cerut Guvernului ca documentele achizitiei sa ramana publice cu anumite exceptii identificate pe baza practicii europene.

Atragem atentia Guvernului ca orice completare sau modificare a legislației privind achizițiile publice nu poate nici ignora și nici contrazice spiritul și litera unei legi in vigoare din Romania, o lege deosebit de importanta pentru funcționarea mecanismelor democratice – Legea nr. 544/2001 privind accesul la informatii de interes public. O modificare a legislatiei achizitiei, in sensul propunerii Guvernului, nu va opri jurnalistii si ONG-urile sa solicite in continuare informatii si documente din procesul de achizitii, in temeiul legislatiei transparentei.

Actualul demers al autoritatilor romane reprezinta un exemplu tipic de emitere a unor acte normative care contin prevederi total opuse altora in vigoare (ordonanta achizitiilor vs. legea accesului la informatii de interes public).

2. IPP a sesizat atat autoritatile statului roman pana la cel mai inalt nivel guvernamental, cat si responsabili ai Comisiei Europene asupra consecintelor acestor modificari, in conditiile in care Romania are o serioasa problema de transparenta a achizitiilor, dar si de prevenire a situatiilor conflictelor de interese. In locul cresterii posibilitatilor de acces ale publicului la informatii din interiorul licitatiilor pe bani publici – o masura care ar contribui in mod direct la prevenirea eficienta a aparitiei conflictelor de interese – Guvernul decide sa atribuie, temporar, responsabilitatea detectarii conflictelor de interese inaintea semnarii contractelor, nu institutiei specializate din Romania – Agentia Nationala de Integritate – ci Unitatii Centrale pentru Verificarea Achizitiilor Publice, prin extinderea sarcinilor acesteia. Aceasta Unitate, aflata in structura Ministerului Finantelor Publice, va verifica, prin sondaj, eventuale cazuri de conflicte de interese din perioada dintre anuntarea castigatorului si semnarea propriu – zisa a Contractelor, trimitand avertizari celor aflati in situatie de conflict de interese pentru remedierea acesteia (fara ca acestea sa blocheze procedurile de incheiere a Contractelor).

Solutia temporara (cu durata de un an) propusa de Guvern Comisiei Europene nu previne eficient fenomenul conflictelor de interese, aceste practici continuand sa existe, structura propusa pentru a prelua aceasta posibilitate neavand, in realitate, capacitatea logistica sa o detecteze. Masurile care s-ar impune in conditiile curente din Romania ar trebui sa vizeze concomitent, elaborarea unei definitii simple si clare a conflictului de interese care sa mai necesite interpretari (asa cum face cea propusa acum de Guvern) si aplicarea mai ferma (inclusiv mai rapida) a masurilor de sanctionare a situatiilor dovedite a fi conflicte de interese.

IPP solicita ANRMAP sa evalueze temeinic oportunitatea tuturor modificarilor la legislatia achizitiilor publice, din pacate aceasta neconstituind in acest moment o piata concurentiala autentica din cauza lipsei de incredere a operatorilor, a unei transparente scazute a procedurilor, respectiv a incapacitatii autoritatilor de prevenire si sanctionare a conflictelor de interese. Atragem atentia ca modificarea in graba (intarzierile in calendarul discutiilor cu reprezentantii Comisiei pe aceasta tema se datoreaza exclusiv Guvernului Romaniei) a legislatiei achizitiilor publice, fara evaluarea consecintelor acestor modificari, va conduce la o noua amendare a acesteia in curand, o asemenea instabilitate legislativa fiind extrem de nociva pentru toti cei implicati in procesul de achizitii. Mai mult decat atat, ne surprinde faptul ca asemenea modificari vin in contextul in care Comisia Europeana a anuntat deja faptul ca la inceputul anului 2013 va fi adoptata o noua Directiva a achizitiilor publice care va fi transpusa ulterior in legislatia nationala, prin urmare nu intelegem abordarea autoritatilor nationale de a propune solutii pompieristice care nu numai ca nu rezolva in mod eficient problemele structurale ale sistemului de achizitii publice din Romania, ci sunt de natura chiar sa afecteze si mai mult transparenta si implicit corectitudinea procesului de achizitii.

4 COMENTARII

  1. Ce face isteata si ineganabila Pipidi sau si ea s-a lins pe degete si s-a infruptat, ca nu iese cu nimic , tin minte pe vremuri era foarte vehementa.

  2. Borfasii usl isi transforma borfasiile in „secret de stat”. Si pe vremea lui Ilici si Nastase era la fel. Partid-stat mafiot.

  3. Asta este marea diferenta intre politicienii corupti USL si coruptii din alte partide : De la FSN incoace pana la USL, mafiotii bolsevici fura cu legea in mana si adapteaza legislatia la pohtele lor pentru prezent si VIITOR. Nu numai ca isi acopera fapta, dar creaza si consolideaza baza abuzurilor viitoare.
    Actiunile celorlalti corupti, din alte partide, se opresc la infractiunea respectiva sau la o mica retea de circumstanta. Sunt reprobabile, merita sa fie sanctionate conform legii, dar nu-s nici pe departe atat de periculoase ca cele ale PSD/USL.

    • intradevar dupa ce isi acopera faptele ,mai si inmultesc coruptia Psd a ajuns sa ne manance pe toti.

Comentariile sunt închise.