refugiati_criza_europa_53814900

 

Indiferent de isteriile create de criza imigranţilor asistăm la islamizarea Europei. Discursurile radicale se înmulţesc şi de-o parte şi de alta, opiniile pro sau contra inundă reţelele de socializare fără a lua în seamă evenimente catastrofale care de-a lungul anilor au schimbat lumea. Până la crearea Statului Islamic şi la escaladarea violenţei împotriva “infidelilor” a mai fost doar un pas.

De ce ar trebui Europa să se teamă de acest val de imigranţi fără precedent este întrebarea cheie. Să discutăm despre fapte. Toată lumea vorbeşte despre holocaust, fiind asimilat obligatoriu cu dramele trăite de evrei în cel de-al Doilea Război Mondial. Prea puţini vorbesc însă despre genocidul armean, petrecut în urmă cu 100 de ani, în care Imperiul Otoman condus de “Junii turci” a măcelărit 2 milioane de oameni. Şi astăzi autorităţile turce neagă genocidul.

În 1955, tot în Turcia, a avut loc un eveniment care a rămas în istorie ca Pogromul de la Istanbul – îndreptat împotriva creştinilor de etnie greacă. Au fost obligaţi să emigreze iar o statistică oficială din 2006, dată publicităţii de Human Rights Watch, arăta că în Turcia se mai aflau la acea dată numai 2500 de etnici greci, în timp ce Ministerul de Externe turc informa oficial în 2008 că în ţară mai există o populaţie grecească de 3-4.000 de persoane. Ce s-a întâmplat cu lăcaşele de cult creştine rămase în urmă după exodul grecesc? Au devenit moschei.

9/11 a rămas în istoria omenirii pentru carnagiul de la Turnurile Gemene. Ziua care a declanşat războiul global împotriva terorismului. Au urmat atentatele de la Londra şi din Spania, am asistat la decimarea creştinilor din Siria, Liban, Egipt, Eritreea şi Sudan. Statul Islamic decapitează creştini pe bandă rulantă fără ca nimeni să se opună, în timp ce musulmanii habotnici aflaţi deja în Europa cer recunoaşterea oficială a Shariei, legea islamică. Mai mult, state ca Belgia sau Danemarca renunţă la tradiţiile publice de Crăciun pentru a nu insulta populaţia musulmană.

Anul 2015 a debutat cu atentatul de la Charlie Hebdo, o publicaţie satirică, în care au fost executaţi cu sânge rece jurnaliştii aflaţi în redacţie. Motivul: jignirea Profetului Mahomed. Reacţiile internaţionale de atunci au fost oarecum umbrite de cea a imamului londonez Anjem Choudary care a şocat prin declaraţiile sale în interviul acordat televiziunii americane Fox News.

 

 

Tot în acest an, Statul Islamic a distrus monumente aflate în patrimoniul UNESCO din considerente religioase, dar şi numeroase lăcaşuri de cult creştine.

 

Mărturia unei femei care a fost pedepsită pentru că a refuzat să poarte bourka este sfâşietoare.

 

Să nu-i uităm nici pe nigerienii care fug din faţa atrocităţilor islamiştilor fundamentalişti Boko Haram. În primăvara acestui an au ars de vii nu mai puţin de 375 de creştini, iar execuţiile şi atentatele din şcoli sau pieţe nu se opresc aici.

boko haram victime nigeria

Boko_Haram-cadavre arse

 

Putem considera că acestea sunt cazuri izolate, care prezentate îndeamnă la xenofobie sau rasism, însă nu putem ignora faptul că ele există iar Sharia este o lege pentru toţi credincioşii musulmani. Astăzi, Islamul moderat a pierdut partida în faţa radicalilor. Şiiţii şi sunutii sunt într-un război continuu, ireconciliabil.

Există diverse opinii care condamnă statele arabe bogate pentru că nu fac niciun efort pentru a proteja refugiaţii. Unul dintre exemple este Arabia Saudită care dispune de o tabăra de corturi întinsă pe 20 de km pătraţi, cu 4 milioane de locuri, dotată cu aer condiţionat, bucătării de campanie şi toalete, ridicată pentru pelerinii care merg la Mecca. Tabăra cu pricina este ocupată doar cinci zile pe an, însă Arabia Saudită nu este semnatară a Cartei Drepturilor Omului şi, drept urmare, nu recunoaşte drepturile refugiaţilor, spre deosebire de statele europene. În schimb, Arabia Saudită se oferă să construiască 200 de moschei în ţările care vor găzdui imigranţi.

tabara-arabia-saudita-mecca

 

Exodul cu care se confruntă astăzi Europa, şi vorbesc de statele din Uniunea Europeană, a devenit peste noapte – din raţiuni economice recunoscute de Germania -, o criză a Refugiaţilor din cea a Imigranţilor. Şi totuşi, poate cancelarul Merkel să impună Europei cote de imigranţi încălcând astfel cel puţin Constituţia României, dacă nu şi a altor state? Cine face departajarea celor care sunt cu adevărat refugiaţi, victime ale unui război cumplit, şi a celor care profită de conjunctură fiind de fapt imigranţi economici? Şi dacă tot vorbim de refugiaţi, n-am văzut ca greii europeni să se preocupe în vreun fel de soarta celor rămaşi acasă, ţinând cont de faptul războiul din Siria nu a început acum ci în 2011.

sirian - refugiat - beirut

imigranti - siria - selfie

 

Deja multe state din UE au refuzat categoric cotele de imigranţi, în ciuda faptului că Bruxelles-ul ameninţă cu sancţiuni drastice. România bâlbâie o decizie politică, iar societatea este împărţită după recenta decizie a Guvernului de a concesiona un teren în capitală pentru construirea unei moschei uriaşe.

Un studiu ONU, publicat recent, ne arată că Europa, un continent mic dar eminamente creştin de 2 mii de ani, suferă de o îmbătrânire a populaţiei. La scară mai mică, nici România nu stă mai bine în clasament, având în vedere faptul că aproape 3 mililoane de români activi au emigrat în ultimii 15 ani, mulţi dintre ei asumându-şi munci pe care occidentalii refuză să le facă. Rata natalităţii în ţările europene este scăzută, carierele fiind considerate mai importante decât familiile. Populaţia întregului continent european se cifra în 2013 la 742,5 milioane de persoane, în timp ce expansiunea demografică a musulmanilor creşte exponenţial, un sfert din populaţia planetei îmbrăţişând în prezent această religie.

Avem déjà exemplul Franţei în care, potrivit studiilor date publicităţii după atentatul de la Charlie Hebdo, populaţia musulmană este estimată la 7 milioane de persoane, mare parte provenind din zona maghrebiană.

Ce credeţi că se va întâmpla cu Europa, în viitorul apropiat, care va primi cu braţele deschise, chiar şi din raţiuni umanitare, economice sau sociale, cele 4 milioane de musulmani estimate pentru următorii ani?

Asistăm la o ciocnire a civilizaţiilor şi suntem neputincioşi în faţa ei. Un continent bătrân şi o religie în plină ascensiune.

7 COMENTARII

  1. Oferta de lucru! ! Cerinte : persoana cu un vis mai mare decit obstacolele care pot aparea , ambitioasa , responsabila , disciplinata , citeste mult . Persoanele care nu iubesc sa citeasca va rog nu deranjati , aici va fi nevoie sa cititi mai mult decit la scoala . Oferta nu e valabila pentru toti .Oamenii care nu reușesc să facă bani sunt în general influențați ușor de opiniile altor persoane..Persoana cu o minte închisă la orice subiect, rareori reușește. Scriti pe email: [email protected]

  2. Este un comentariu care imi vine greu sa il fac dar adevarul este ca stramosii nostril au luptat si s-au jertfit impotriva invaziilor islamice in Europa. Am ajuns sa fim atit de naivi si sa traim numai dupa reguli si mii de legi scoase de nu stiu ce parlamente, de oameni doctori in tot ce se poate invata in ziua de azi. Practic ne incurcam in legile facute de noi si ne complicam viata inutil pierzind simtul practic. Exemplu: Vine aceasta populatie de prin zonele islamului, se foloseste de legile facute de noi si de democratia noastra pentru a se instala peste noi, pentru a capata drepturi, … Apoi ajung sa ne faca minoritari in propria noastra tara. Se inmultesc de 10 ori mai mult decit noi. Noi muncim, ne strasam, respectam toate regulile in timp ce ei freaca lindicul si isi vad de religia si traiul lor fara sa le pese. Pai nu se intorc in mormint cei care au murit tinind piept invaziilor?

    • Nu zic ca nu e adevarat, dar daca inlocuiesti Islamul cu Vasluiul in postarea ta, o sa vezi ca obtii acelasi lucru. Ce-ar fi sa incepem sa ne temem de altii atunci cand chiar o sa avem ceva de pierdut. Ca pana una alta ma tem ca daca vin aia peste noi, or sa se simta cam ca acasa.

  3. Aveti ceva de comentat fata de afirmatiile xenofobe ale colegei voastre Alexa Ionescu? Sunteti de acord cu ceea ce ea a afirmat pe feisbook? Care este pozitia oficiala? Pentru ca deja s-au facut plangeri la ceea ce aceasta doamna sustine. Multumesc.

  4. Nasolul teve e cel mai jenant site de „media” cică, si are pretentii de top 3. Nu numai ca scriu toti neavenitii, dar a preluat orbeste toate dezinformarile si manipularile fără ca mai apoi sa le dezminta. Stirea cu armele din Grecia s-a dovedit falsa, teroristu sirian e de fapt militar, musculosul refugiat nu e refugiat in Europa acum, ci in Australia acum 3 ani, si cate si mai cate. Scrisorelele de 2 lei de la diversi anonimi nu fac o ceapa degerata când esti ziarist. Vrei sa informezi, te duci acolo si transmiti, pe cat se poate fără sa pui piedica la oameni. Cam asta cu opiniile propagate de siteul asta.

  5. Nu noi suntem neputinciosi in fata provocarii reprezentate de expansionismul asiatico-islamic, ci oamenii politici de la Bucuresti si de la Bruxelles. Ei pot sa fie schimbati cu oameni de actiune, care sa nu mai confunde drepturile omului cu abuzurile, falsurile si fraudele „umanitare”.

  6. Ai vrea sa ai bani ca sa mergi la munte,sau la mare cu prietena/prietenul? Ai vrea sa iti cinstesti gasca cu o bere? Ai vrea sa ii cumperi sotiei/sotului un cadou de aniversare mai scump,ca doar e scumpa/scump pentru tine,nu? Ai vrea sa le cumperi nepotilor cate o tableta? Dar din pacate nu ai destui bani. Dar noi te putem ajuta . In prezent este un proiect in derulare prin care poti castiga bani indeajuns sa iti satisfaci dorintele. Prin acest proiect vom ajuta oamenii care isi doresc un adaos la salariu,sau chiar o sursa de venit. Pentru a participa in acest proiect nu e necesara experienta. Dumneavoastra trebuie doar sa stiti cum sa lucrati pe calculatorul de acasa si sa fiti serios. Veti fi instruit gratuit de catre echipa noastra. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, trimiteti un e-mail cu titlul „INFO” la adresa: [email protected]

Comentariile sunt închise.