kim-jong-un-rachete-nucleare

Coreea de Nord poate lansa oricând un „atac nuclear preventiv” împotriva Statelor Unite, avertizează ministrul nord-coreean de Externe, Ri Su-Yong, subliniind că Peninsula Coreea este în pragul războiului din cauza manevrelor militare americano – sud-coreene, informează mediafax.ro

„În momentul de faţă, s-a ajuns la situaţia în care în Peninsula Coreea poate izbucni oricând război din cauza activităţilor Statelor Unite, care efectuează manevre militare în condiţii reale”, a declarat Ri Su-Yong într-un interviu acordat agenţiei de ştiri ruse Tass.

„Statele Unite au adus în zona Asia-Pacific centrul strategiei de dominare a întregii lumi, iar Coreea de Nord este considerată principala ţintă de atac”, a acuzat şeful diplomaţiei de la Phenian.

„În pofida numeroaselor noastre avertismente, Statele Unite efectuează manevre militare fără precedent pe teritoriul Coreei de Sud; aceste exerciţii sunt îndreptate împotriva noastră. Coreea de Nord are o imensă capacitate militară şi poate face faţă unui război în orice condiţii”, a adăugat oficialul nord-coreean, citat de mediafax.ro

„Coreea de Nord a plasat armata în stare de alertă şi poate lansa un atac nuclear preventiv ca reacţie la activităţile americane ostile”, a atras atenţia reprezentantul regimului Kim Jong-Un.