În plină campanie electorală, DNA va declanşa audierile în Dosarul Loteria Română-INTRALOT. Este un dosar la care se lucrează de ani de zile şi care a mai produs deja inculpări şi condamnări. Sursele noastre spun că pe lista de audieri se află Victor Ponta, Ioana Petrescu, Daniel Chiţoiu, Gheorghe Ialomiţianu dar şi Remus Truică. Acest ultim personaj pare a fi un adevărat jolly-joker al corupţiei la nivel înalt. Numele său apare atât în dosarele Microsoft şi EADS cât şi în afacerile Loteria-INTRALOT şi RMGC.

Ce spunea Victor Ponta anul trecut, la televizor, despre INTRALOT:

„De zece ani de zile, Loteria Română are un contract prin care profitul statului român este undeva în jur de 10 milioane de euro. Ori, prin procedurile pe care le-am declanşat – pentru că acel contract expiră acum, în două sau trei luni şi evident nu vreau să îl reînnoim –, prin procedurile pe care le-am pornit, cei care vor organiza jocurile tip loterie ­trebuie să aducă la bugetul statului cel puţin 75 de milioane de euro. Deci de la 10 la 75 de milioane… Firma grecească nu cred că va mai fi în continuare (…) Nu există nici o firmă din România atât de mare. Există firme internaţionale – primii trei-patru jucători pe plan mondial – ori, dorinţa mea şi sarcina trasată către cei din Consiliul de Administraţie este că nu mă interesează cine câştigă, mă interesează ca de la 10 milioane să câştigăm cel puţin 75 de milioane, ceea ce este fundamental’’
– declara, în ianuarie 2013, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie televizată.

Ce s-a întâmplat după două luni

În martie 2013, în plin proces de alegere a noului manager, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a decis să-l demită pe Dan Ghiță și să-l numească șef la Loterie pe Adrian Mișu Manolache. Aparent fără nicio explicație, Ministerul Finanțelor Publice a renunțat la selecția managerului privat pentru Loterie.„Această procedură nu a fost anulată, ci doar amânată, din cauza unor inadvertenţe în derularea etapelor procedurale”, susține Ministerul Finanțelor.

 

După numirea lui Adrian Mișu Manolache la conducerea Loteriei, contractul vechi de 20 de ani cu grecii de la INTRALOT a fost prelungit automat. Ministerul de Finanțe se scuză și spune că nu avea o altă posibilitate.

„CN Loteria Română a prelungit, printr-un act adiţional, pentru o perioadă limitată de timp, contractul cu grupul de firme Intralot. În această perioadă, CNLR SA va face un studiu de piaţă, în vederea încheierii unui nou contract care să asigure cele mai avantajoase condiţii pentru companie”
– explică reprezentanții ministerului.

Potrivit noului contract, statul român va plăti în continuare grupului INTRALOT 7,5% din încasările sale lunare pentru asigurarea întreținerii sistemului informatic al loteriei și furnizarea asistenței tehnice necesare.

Așadar, un contract care a produs statului român un prejudiciu de câteva sute de milioane de dolari și care nu a putut fi reziliat timp de opt ani a fost prelungit de bună voie de actualul președinte al Loteriei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Finanțelor Publice.

Ce se întâmplă în prezent

Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu, a semnat în 29 iunie (a.c.), un ordin de ministru prin care mandatează reprezentanții statului în AGA a Companiei Naționale „Loteria Română” S.A. să împuternicească Consiliul de Administrație și conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participație, pentru operarea unui nou sistem loteristic.

Rezultatul negocierilor va fi supus spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor.

Contractul de operare sistemului loteristic va viza jocurile: 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S si servicii suport.

Ministrul Finanțelor Publice a semnat acest Ordin în condițiile în care ultimul act adițional la contractul cu firma Intralot SA expiră pe 30 iunie 2014.

Noul câştigător este tot INTRALOT
De alegerea fimei s-a ocupat casa de avocatură Tucă, Zbârcea şi Asociaţii.

„Soluția cea mai avantajoasă pentru CNLR este reprezentată de încheierea unui contract de asociere în participație cu ofertantul câștigător. Din acest punct de vedere, luând în calcul premisele economice, reiese că oferta cea mai avantajoasă economic aparține Intralot”
– se arată într-un raport al firmei de avocatură

Ce spunea în aprilie 2014 Victor Ponta despre acest contract. Discuție reporter Digi24 – Victor Ponta:

Reporter: Loteria Națională a prelungit contractul cu firma grecească, în contextul în care dumneavoastră ați declarat anul trecut că nu se va mai prelungi acest contract.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați.

Reporter – Ați declarat anul trecut, în ianuarie, că nu va mai fi prelungit contractul și acesta a fost prelungit acum, recent.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați. Mă informez și vă răspund cu mare drag.

În acest material video, declaraţia lui Ponta apare la minutul 13.15

ROMÂNIA FURATĂ. Politicienii și firmele care au păgubit Loteria Română cu un miliard de euro 

Înființată în 1906 de Regele Carol I cu scopul de a aduna bani de la populație pentru acțiuni caritabile, Loteria Română a fost din 1990 încoace o sursă de bani pentru oameni de afaceri influenți, politicieni și agenți secreți ai unor servicii străine. Contractele păguboase încheiate de-a lungul timpului de cei care s-au perindat pe la conducerea companiei au prejudiciat statul cu peste un miliard de euro.

Atunci când Regele Carol I a înființat Loteria Română, 40% din banii strânși de la jucători se întorceau la aceștia sub formă de premii. Din cele 60 de procente rămase, o buna parte ajungea la bugetul de stat pentru a finanța construcția de școli, spitale, azile și locuințe pentru tineri. Intențiile nobile ale regelui au fost uitate însă după 1990, când Loteria Națională a dat bugetului din ce în ce mai puțini bani. În schimb, a îngrășat conturile unor români influenți, dar și pe cele ale unui grec despre care presa germană spune că ar fi fost agent al celebrei STASI, fosta securitate a Germaniei comuniste.

Clădire cumpărată de 34 de ori mai scump decât prețul pieței

Cel mai mediatizat dintre contractele încheiate de Loterie este cel parafat cu grupul de firme Ana Electronic, controlat de George Copos. Prin acest contract, Loteria a cumpărat 38 de spații comerciale de la fostul vicepremier. Toate la prețuri mult mai mari decât cele ale pieței.

Unul dintre spatii a fost achiziționat pentru filiala din Cluj Napoca, la conducerea căreia se afla la acea dată Gheorghe Ciucă.

„A intrat la mine în birou și mi-a propus să cumpăr această clădire la valoarea de 4 miliarde de lei, spunându-mi că-mi dă mie comision 20%”, spune Gheorghe Ciucă. Gheorghe Ciucă, fost director al filialei din Cluj a Loteriei Române

„L-am dat afară din birou. După o perioadă relativ scurtă, m-a sunat directorul general, Cristea Nicolae, de la București, mi-a dat un număr de celular, mi-a spus să caut o persoană cu numele Rațiu, să văd ce imobil are de vânzare în Cluj. M-am întâlnit cu el în cartierul Mănăștur, la această clădire și când l-am întâlnit era persoana pe care o dădusem eu afară din birou. Am văzut clădirea. Arăta foarte rău”, povestește el.

Gheorghe Ciucă a declinat oferta. Apoi a sunat la centru și le-a spus șefilor săi că este o investiție nepotrivită, mai ales că loteria mai avea în zonă cinci sedii.

„După o perioadă relativ scurtă, am primit un contract de vânzare-cumpărare încheiat la București, între directorul general Nicolae Cristea și Rațiu Stelian. Clădirea a fost cumpărată nu la patru miliarde de lei, ci la 6 miliarde și 885 de milioane de lei”, mai spune Gheorghe Ciucă.

Adică 237.000 de dolari. Și nu a fost o singură tranzacție, au fost 38, strânse mai târziu de procurori într-un dosar penal pe numele lui George Copos și al fostului director al Loteriei, Nicolae Cristea.

Procurorii anticorupție spun că pentru a-și majora câștigul, fostul vicepremier s-a folosit de cei trei interpuși și a înșelat, astfel, statul cu un impozit de un million de euro. Pentru sediul din Cluj, de exemplu, Loteria a plătit un preț de 34 de ori mai mare decât cel al pieței.

„Am aflat că această clădire, acest patron și-a vândut-o de la firma lui, unde era unic asociat, lui ca persoană fizică cu 200 de milioane de lei. A plătit la stat impozit și TVA după 200 de milioane de lei. Și la aproximativ 4-5 zile, deci foarte repede, a vândut-o la Loterie cu 6 miliarde 885 de milioane”, spune Gheorghe Ciucă.

Dosarul instrumentat de DNA a ajuns în instanță în iunie 2006 și a primit numele de Loteria I. Cei doi inculpați, George Copos și Nicolae Cristea, au fost condamnați, în ianuarie 2013, la câte patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dar sentința nu este definitivă. Nici Nicolae Cristea, nici George Copos, aflat în închisoare după ce a fost condamnat în alt dosar, nu au vrut să comenteze.

Contracte cu preț crescut de 10 ori

Un alt om de afaceri influent care a câștigat de pe urma Loteriei este Dinu Patriciu. Firma sa, SC Alpha SA, a construit sediul actual al companiei. Inițial, clădirea trebuia să coste puțin peste un milion de dolari, dar, în câțiva ani de la începerea lucrărilor, a ajuns să coste de 10 ori mai mult. Ilegalitatea a fost descoperită de Corpul de Control al premierului, condus la acea vreme de actualul prim-ministru al României, Victor Ponta.

„Valoarea investiției s-a majorat treptat de la 5,37 miliarde de lei, la 9,18 miliarde de lei, la 25,5 miliarde de lei, la 155,1 miliarde de lei, ajungând la 185 miliarde de lei (circa 8,6 mil. de dolari) în iulie 2000,” se arăta în raportul Corpului de Control.

Deși a încasat de zece ori mai mulți bani decât era stipulat în contractul inițial, firma lui Dinu Patriciu nu a finalizat construcția. Clădirea a fost terminată de firma Romcom International, care a primit și ea de la Loterie alte 2,7 milioane de dolari.

În momentul în care a obținut contractul, Romcom Internațional îi avea ca acționari pe Horea Dorin Uioreanu, fost deputat PNL, actual șef al Consiliului Județean Cluj, și pe Mihai Mureșan, liderul PRM Cluj. Afacerea Sediul Loteriei a fost parafată tot de fostul director, Nicolae Cristea.

 Dan Voiculescu a bifat și el afaceri profitabile cu Loteria.

Tipografia Intact SA, o firmă controlată de familia sa, a semnat în toamna lui 2008 un contract de aproximativ 60.000 de dolari pentru tipărirea revistei „Loto Prono”. Cea care a parafat înțelegerea a fost nimeni alta decât Liliana Mincă, susținută la conducerea Loteriei de partidul înființat de Dan Voiculescu.

Afacerea cartelelor Pelegrin

O altă afacere care a provocat o gaură serioasă în bugetul Loteriei este cunoscută sub numele de Pelegrin. Compania urma să vândă în sediile ei cartele telefonice, în regim de consignație. Adică Loteria nu plătea niciun ban anticipat dar își oprea un comision după vânzare.

„Loteria Română, prin directorul general Gheorghe Benea, a deturnat clauzele contractuale și a achiziționat un număr impresionant de cartele telefonice care nici într-o sută de ani nu ar fi fost vândute, dar cu banii jos. Cartelele nici nu erau în depozitul Loteriei și plata s-a făcut”, spune Liliana Mincă.

La doar câteva luni de la semnarea contractului inițial, pentru aproape 600.000 de cartele telefonice, Loteria a plătit anticipat peste 10 milioane de dolari.

Beneficiara acestui contract a fost firma SC Form Trade SRL din Focșani, despre care s-a scris că era controlată de un off shore din Cipru. Firma proaspăt înființată nu ar mai fi făcut înainte nicio altă afacere. Rapiditatea cu care s-a făcut plata anticipată a cartelelor telefonice ridică semne de întrebare.

„Directorul economic de la momentul respectiv era revocat din funcție, dar încă avea semnătura în bancă. Era la spital la Colțea, dacă nu mă înșel, și șoferul de la Loterie, împreună cu delegatul pentru bancă din cadrul Companiei Naționale Loteria Română, s-au dus și au alergat după a doua semnătură pe la spital, ca să se facă plata neapărat în ziua aia, neapărat. Iar pe factură scria „A se achita urgent acest contract””, spune Liliana Mincă.

Tranzacția este și ea verificată de procurorii anticorupție.

Caiete de sarcini venite de la viitorii câștigători ai licitațiilor
Curtea de Conturi a descoperit și alte achiziții făcute de Loterie în timpul mandatului lui Gheorghe Benea, „pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale”. Vorbim despre achiziționarea a 182 de mașini pentru sucursale. Tranzacția a creat un prejudiciu de peste un milion de dolari pentru că autoturismele erau supraevaluate. De asemenea, compania a beneficiat și de servicii de consultanță și avocatură nejustificate de peste trei milioane de dolari.

 Liliana Mincă explică cum a fost posibilă încheierea unor astfel de contracte.

„Inclusiv caietele de sarcini veneau de la societățile care urmau să câștige licitațiile. Erau niște licitații fictive. Și atunci, vă spun că șeful de la Serviciul de Achiziții, Natalia Diaconu, și-a dat demisia, pentru că a fost chemată în birou la Gheorghe Benea și i s-a prezentat un furnizor de produse și i s-a spus că cu acest furnizor trebuie să încheie contractul pentru o cantitate de, în valoare de…”, spune Liliana Mincă. Fost director al Loteriei Române în perioada 2009-2012, Gheorghe Benea nu a vrut să comenteze.

Gaură de sute de milioane de dolari în bugetul Loteriei

Cele mai dezavantajoase contracte de achiziții încheiate de Loteria Română au fost cele cu grecii de la grupul INTRALOT – INTRACOM. Curtea de Conturi, ANAF, Garda Financiară și Corpurile de control ale Guvernului și Ministerului de Finanțe au susținut la unison că Loteria a pierdut sute de milioane de dolari din cauza acestor contracte. Fostii directori ai Loteriei vorbesc chiar de o valoare mai mare a prejudiciului.

„Pentru ultimii 10 ani vorbim de un miliard de euro pagubă. Și aici vorbim de pierderi directe și indirecte, adică directe prin achiziții cu costuri prea mari pe echipamente și servicii care poate nu erau necesare sau care poate în piață erau mai ieftine, și indirecte, prin proasta gestionare a echipamentului”, precizează Dan Ghiță, unul dintre foștii directori.

Contractele cu grecii de la INTRALOT au fost încheiate de Nicolae Cristea în 1993 și aveau o durată de zece ani. Unul dintre contracte viza introducerea sistemului informatizat în agențiile loto și apoi întreținerea lui.

Statul român a platit 1,5 milioane de dolari la început, apoi un procent de 8 – 8,5% din încasările lunare. Celălalt sistem era cel al mașinilor de jocuri, pentru care statul a plătit între 70 și 80% din încasări.

Contractul care nu poate fi reziliat

„Din păcate, cât am fost ministru al Finanțelor, nu am reușit să reziliez acest contract. Am pus juriștii, au analizat. Am înțeles că și alți miniștri de Finanțe au analizat posibilitatea rezilierii și nu s-a reușit, pentru că era încheiat beton, cum s-ar zice, cum spun juriștii. Nu exista nicio posibilitate de reziliere”, spune fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu.

Un raport al Corpului de Control al Guvernului din 2003, condus la acea vreme de actualul premier Victor Ponta, arată că în perioada 1993 – 2003, Loteria a plătit grecilor 46 de milioane de dolari doar pentru sistemul informatizat din sedii.

„Am chemat juriști și din afara ministerului și mi-au spus că dacă-l reziliez, ministerul va plăti de două ori mai mult decât nu încasează acum. Era o pagubă pe care nimeni nu și-o asuma”, spune Gheorghe Ialomițianu.

Deși erau păguboase, iar statul nu reușise rezilierea lor, în 2003 Nicolae Cristea decide să prelungească contractele pentru încă zece ani. De data aceasta procentul încasat de greci din veniturile Loteriei Naționale scădea la 7.5%.

„Nu puteai să reziliezi acele contracte, pentru că prejudiciul, penalitățile pe care Loteria Română ar fi trebuit să le plătească firmei cu care au fost încheiate contractele erau atât de mari, încât am fi băgat Loteria în faliment”, spune Liliana Mincă.

Grupul de firme INTRALOT-INTRACOM operează în România prin firma INTRAROM. Pe site-ul firmei, grecii se laudă că au avut o cooperare fructuoasă cu Loteria Română. Contactați de DIGI 24, reprezentanții firmei au refuzat să vorbească.

Grupul de firme INTRALOT – INTRACOM este controlat de omul de afaceri grec Sokratis Kokkalis. Potrivit unei investigații a unor jurnaliști germani, Kokkalis ar fi fost agent al STASI, ar fi fost recrutat în 1963 și ar fi activat sub numele de cod Rocco.

Contractul cu grecii de la INTRALOT a expirat in 2013. În iulie 2012, ministrul de atunci al Finanţelor, Florin Georgescu, l-a numit la conducerea Loteriei pe Dan Ghiță. O lună mai târziu, compania a intrat în programul de desemnare a unui manager privat. În martie 2013, în plin proces de alegere a noului manager, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a decis să-l demită pe Dan Ghiță și să-l numească șef la Loterie pe Adrian Mișu Manolache. Aparent fără nicio explicație, Ministerul Finanțelor Publice a renunțat la selecția managerului privat pentru Loterie.

„Această procedură nu a fost anulată, ci doar amânată, din cauza unor inadvertenţe în derularea etapelor procedurale”, susține Ministerul Finanțelor.

„Eu cred că procedura aceea cu managerul privat era așa… praf în ochi, pentru toți cei care ne privesc, pentru telespectatori. Trebuie să recunoaștem că în instituțiile statului, ministere, miniștri, secretari de stat, directori de departamente, directori de deconcentrate, președinți de agenții, președinți de consilii de administrații în instituții ale statului sunt numiți pe criterii politice de zeci de ani de zile”, spune Liliana Mincă.

Contractul păgubos, prelungit cu aprobarea Ministerului Finanțelor

După numirea lui Adrian Mișu Manolache la conducerea Loteriei, contractul vechi de 20 de ani cu grecii de la INTRALOT a fost prelungit automat. Ministerul de Finanțe se scuză și spune că nu avea o altă posibilitate.

„CN Loteria Română a prelungit, printr-un act adiţional, pentru o perioadă limitată de timp, contractul cu grupul de firme Intralot. În această perioadă, CNLR SA va face un studiu de piaţă, în vederea încheierii unui nou contract care să asigure cele mai avantajoase condiţii pentru companie”, explică reprezentanții ministerului.

Potrivit noului contract, statul român va plăti în continuare grupului INTRALOT 7,5% din încasările sale lunare pentru asigurarea întreținerii sistemului informatic al loteriei și furnizarea asistenței tehnice necesare. „E foarte grav că s-a întâmplat acest lucru, pentru că este în defavoarea statului român. În mod normal trebuia să se facă licitație, erau foarte multe firme care doreau să intre în competiție și cred că statul român avea posibilitatea să încaseze foarte mulți bani și nu mai era nevoie de introducere de noi impozite și taxe”, spune Gheorghe Ialomițianu.

Așadar, un contract care a produs statului român un prejudiciu de câteva sute de milioane de dolari și care nu a putut fi reziliat timp de opt ani a fost prelungit de bună voie de actualul președinte al Loteriei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Finanțelor Publice.

„Dacă eu aș fi luat o astfel de măsură, cu siguranță a doua zi eram demisă, pe motive imputabile mie”, spune Liliana Mincă.

Actuala conducerea a Loteriei spune că a luat măsurile necesare pentru continuarea activității companiei, dar președintele acesteia a refuzat un interviu filmat. Premierul Victor Ponta, cel care în 2003 susținea că afacerea INTRALOT nu este benefică statului, nu știe ce s-a întâmplat cu noul contract.

Discuție reporter- Victor Ponta:

Reporter: Loteria Națională a prelungit contractul cu firma grecească, în contextul în care dumneavoastră ați declarat anul trecut că nu se va mai prelungi acest contract.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați.

Reporter – Ați declarat anul trecut, în ianuarie, că nu va mai fi prelungit contractul și acesta a fost prelungit acum, recent.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați. Mă informez și vă răspund cu mare drag.

La 108 ani de la înființare, Loteria Română e departe de ceea ce Carol și-ar fi dorit. Implicată în trei dosare penale cu prejudicii de câteva zeci de milioane de dolari, organizatoarea celor mai populare jocuri de noroc din România se luptă încă să găsească formula salvatoare de a scăpa de sub dominația grecească. Conducătorii instituției au reușit să facă din companie un vasal fără scăpare al informaticienilor greci. Până când vor găsi soluția ca Loteria să nu mai depindă informatic de sistemele lor, statul își va plăti zeciuiala din încasările milioanelor de jucători.

 

Sursa: comisarul.ro

1 COMENTARIU

  1. dupa cum se vede ponta este cam in toate dosarele evidentiat si tot nu se inampla nimic ,cade tot in picioare si nepatat …..de ce oare,de ce oare ! ……este acoperit sau descoperit ?……la ce popor tampit suntem tine orice idiotenie !nu-i asa ?

Comentariile sunt închise.