????????????????????????????????????

Tel Drum, firma cu acționari secreți legată de Liviu Dragnea, este unul dintre cei mai importanți proprietari și concesionari de terenuri și imobile din sudul României. RISE Project a consultat documente din arhivele cadastrale, a inventariat proprietățile companiei și a reconstituit traseul acestora de la stat până în portofoliul firmei private deținute prin acțiuni la purtător.

Personaje cheie și firme apropiate liderului PSD au acaparat în decursul ultimilor 20 de ani proprietăți care în trecut au aparținut statului. Principalul beneficiar este firma Tel Drum.
Pe baza documentelor oficiale, am pus pe o hartă interactivă o parte din cele aproape 200 de proprietăți, cu suprafață totală de peste 800 de ha, pentru a contura dimensiunea afacerii imobiliare a grupării Dragnea. Alături de acestea, firmele care gravitează în jurul șefului PSD au în concesiune alte mii de hectare.

Terenurile unor foste ferme de stat, spații comerciale, clădiri industriale, clădiri de birouri și o casă de protocol sunt doar câteva din cele aproape 200 de proprietăți deținute de Tel Drum și  de alte trei firme conectate la mezinul familiei Dragnea.

Pe harta creată de noi, cu un simplu click puteți vedea unde se află terenurile sau imobilele din patrimoniul Tel Drum & friends, dar și suprafața, foștii proprietari și vecinii.

Cele mai multe proprietăți identificate de noi sunt în județul Teleorman, în localitățile Turnu Măgurele și Alexandria, dar pe hartă sunt indexate și imobile din județul Argeș.

Notă: Nu apar pe hartă toate proprietățile identificate de reporterii RISE Project în documentele cadastrale pentru că multe dintre acestea nu au coordonate geografice.  Vom adăuga noi informații în hartă, pe măsura documentării.

Compania Tel Drum, o fostă regie de stat care se ocupa de drumurile și podurile din Teleorman, a fost transformată în 1998 de Consiliul Județean Teleorman în societate comercială pe acțiuni. La numai un an compania a fost capitalizată cu șapte terenuri cu o suprafață de peste 5 ha, evaluate la 9,7 miliarde de lei vechi. În aprilie 2002, prin semnătura lui Liviu Dragnea, în calitate de președinte al consiliului județean, firma a fost cumpărată, prin negociere directă, de Marian Fișcuci – prietenul din școală al lui Liviu Dragnea. Mai multe detalii AICI.

La o lună după privatizare, Liviu Dragnea a transferat de la Consiliul Județean către Tel Drum un alt teren din Alexandria. Astfel, Consiliul Județean a redevenit acționar al companiei, iar Liviu Dragnea a apărut oficial în structura Tel Drum ca reprezentant al instituției. Astfel că, din mai și până în septembrie 2002, Liviu Dragnea și Marian Fișcuci au fost colegi în Tel Drum. Liderul PSD a negat în repetate rânduri ca ar fi avut vreo legătură cu compania prietenului său. Acesta nu a răspuns întrebărilor adresate de reporterii RISE Project.

Până în noiembrie 2002, când Consiliul Județean a ieșit definitiv din acționariatul Tel Drum, firma cumpărase deja o casă de protocol, o fostă fermă cu tot cu utilaje și o clădire de birouri. Toate au aparținut firmei agricole de stat Agroindustriala SA din Turnu Măgurele.

IAS-UL ȘI CASA PARTIDULUI

Agroindustriala SA Turnu Măgurele provine din reorganizarea IAS-ului din același oraș. Avea la începutul anilor ‘90 o casă de protocol folosită de comuniști, patru ferme, clădiri administrative, peste 5000 de ha de pământ, majoritatea irigate. O parte dintre acestea au ajuns la firma Tel Drum în urma falimentului firmei agricole.

Documentele din arhivele statului arată că la sfârșitul anilor ‘90, Agroindustriala, în care acționarul majoritar era statul, își pava singură drumul către faliment. În 1998, reprezentanții firmei au pus gaj o parte din proprietățile pe care le avea în patrimoniu și a împrumutat 1,96 miliarde de lei vechi, adică echivalentul a aproape 226.000 de dolari, cu o dobânda de 55 la sută pe an de la BCR, sucursala Turnu Măgurele.

În mai 2001, BCR și-a cerut banii în instanță, iar firma statului a intrat în reorganizare judiciară. Planul de redresare făcut de Agroindustriala nu a fost pe placul creditorilor, așa că firma a intrat în faliment.

Nu doar banca avea de recuperat bani, ci și cetățeni care îi arendaseră teren, firme private, Electrica, Primăria din Turnu Măgurele, dar și instituția condusă de Liviu Dragnea. Consiliul Județean Teleorman avea de recuperat, la acel moment, peste 64 de milioane de lei vechi, adică aproape 2300 de dolari, taxe neplătite, penalități și întârzieri acumulate în trei ani.

Însă, au contribuit la falimentul Agroindustriala, printre altele, și două firme private.

În SC Marine SRL, care avea de recuperat 47 de milioane de lei vechi, adică 1774 de dolari, au fost asociați Florinel Marinaș – cumnatul lui Dragnea, Marian Fișcuci – fostul coleg de liceu sau Adrian Simionescu – rudă cu cel din urmă.  Toți trei au intrat sub lupa DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste un milion de euro adus statului român. Dosarul nu a fost încă trimis în judecată.

Zimflor SRL, una din firmele înscrise pe lista creditorilor, a cerut și ea să recupereze de la Agroindustriala circa 4 miliarde de lei vechi, echivalentul a peste 150.000 de dolari. Firma l-a avut ca asociat cu 50 la sută, în perioada falimentului firmei de stat, pe Teodor Nițulescu, la acea vreme prefect al județului. Acesta a declarat: “Zimflor SRL nu a luat niciodată nimic de la Agroindustriala SA. Toate activele mari au ajuns la Tel Drum: Ferma Lița, Ferma Dona, un bloc de birouri, etc”.

Intrată în faliment din dorința creditorilor, Agroindustriala a început să vândă din bunurile pe care le avea: animale, ferme, utilaje agricole și clădiri.

Tranzacțiile. În mai 2002 apare în schema falimentului, pionul cheie: firma Tel Drum SA, cumpărată o luna mai devreme de Marian Fișcuci de la Consiliul Județean Teleorman, condus de fostul său coleg de liceu – Liviu Dragnea.

Printr-o adresă oficială, Tel Drum cerea lichidatorului să-i vândă direct, fără licitație, terenul de peste 3500 de mp și casa de protocol din Turnu Măgurele, ferma Lița cu terenul aferent de 12,3 ha și un bloc din Turnu Măgurele, plus utilaje agricole și obiecte de inventar.

În 9 iulie 2002, Tel Drum transfera banii și patru zile mai târziu semna două contracte de vânzare-cumpărare cu firma falimentară. A plătit în total 4,22 miliarde de lei vechi cu tot cu TVA, adică puțin peste 127.000 de dolari.

Casa de protocol din Turnu Măgurele aparține în acte firmei Tel Drum.

Casa de protocol din Turnu Măgurele aparține în acte firmei Tel Drum.

Casa de protocol de la intrarea în orașul Turnu Măgurele a fost construită în 1975 și era folosită de membrii partidului comunist.  Când a fost cumpărată de Tel Drum, avea 3 dormitoare, 3 băi, o bucătărie, un living, o piscină și un teren de peste 3500 de mp. A costat 5460 de dolari. Astăzi, proprietatea e încercuită de un gard și are o gheretă pentru paznic la poartă. O alee lungă străbate livada deasă și e greu să zărești casa printre copaci. Nu există număr poștal în evidențele cadastrale. Mai multe surse RISE Project au declarat că membrii familiei Dragnea vin des aici, dar mai prezent este Ștefan Valentin Dragnea, fiul șefului PSD.

Blocul G9 de pe strada Ștrandului din Turnu Măgurele este fostul sediu administrativ al firmei Agroindustriala SA Turnu Măgurele

Blocul G9 de pe strada Ștrandului din Turnu Măgurele este fostul sediu administrativ al firmei Agroindustriala SA Turnu Măgurele

La cinci minute de mers cu mașina, pe strada Ștrandului din Turnu Măgurele, am găsit blocul G9. Tel Drum a cumpărat la pachet cu casa de protocol jumătate din imobil. Se vede cu ochiul liber ce aparține astăzi firmei. Jumătate de bloc are geamuri termopan, acoperiș și zugrăveală nouă, dar și intrare și parcare privată. Cealaltă jumătate e într-o stare avansată de degradare, ploaia a pătruns prin acoperiș și mucegaiul decorează pereții exteriori.

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Turris a avut la un moment dat sediul în fosta clădire de birouri a firmei Agroindustriala SA Turnu Măgurele.

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Turris a avut la un moment dat sediul în fosta clădire de birouri a firmei Agroindustriala SA Turnu Măgurele.

Aici stau oameni simpli, iar la intrare am găsit o tăblie ruginită care anunță că și Asociația de Vânători și Pescari Turris a avut la un moment dat sediul în clădire. RISE Project a scris AICI despre conexiunea acesteia cu Liviu Dragnea. Vecinii ne-au spus că știu că blocul e al liderului PSD.

După ce a cumpărat casa de protocol, blocul, ferma Lița și utilajele agricole, Tel Drum a mai cumpărat de la firma falimentară și ferma Dona. Adică alți 340.000 de mp de pământ și 66.000 de mp de clădiri.

ALEXANDRIA – CARTIERUL GENERAL

Saga imobiliară a Tel Drum-ului continuă și la aproape 50 de km distanță de Turnu Măgurele, în reședința județului Teleorman.

În Alexandria, conform actelor publice, pe strada Ion Creangă nr. 52-54, Tel Drum deține într-o fostă clădire a Băncii Naționale a României, apartamentul nr. 2 și subsolul plus o parte din terenul de 1700 de mp. Co-proprietar pe același pământ este statul.

În clădire este astăzi sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, al Federației Naționale a Revoluționarilor din România – Filiala Teleorman, al Direcției Județene de Statistică Teleorman și al unor firme private.

Tot în Alexandria, Tel Drum – astăzi companie cu acționariat ascuns,  are cartierul general pe strada Libertății. Terenul de aici, l-a moștenit, în mare parte, pe vremea când acționar era Consiliul Județean.

Strada Libertății nr. 458 bis, Alexandria - aici se află cartierul general al firmei Tel Drum

Strada Libertății nr. 458 bis, Alexandria – aici se află cartierul general al firmei Tel Drum

Tel Drum a ajuns proprietară și pe fostele clădiri și terenuri ale SIMPAS SA, o companie de morărit și panificație în care a fost acționar statul. În 2011, după ce terenurile din strada Viilor nr. 3 au fost cumpărate de Tel Drum, firma de stat a fost radiată în urma falimentului.

La moșia din Alexandria, Tel Drum a mai adăugat, în acte, câteva hectare cu construcții industriale situate pe strada Abatorului la nr. 43. La fața locului, numărul poștal nu există.

DOSARUL PENAL ȘI CONEXIUNEA CU PARTIDUL

Încă două terenuri de aproape 7000 de mp, situate pe strada București nr. 2 din Alexandria, au ajuns în proprietatea Tel Drum de la altă firmă de stat.

Ambele sunt situate la ieșirea din Alexandria spre București. Aici este sediul firmei Proinvest, deținută de prietenii lui Dragnea anchetați de DNA pentru evaziune fiscală de peste 1 milion de euro. Documentele și documentarea din teren arată că mașinile și utilajele firmei Proinvest stau expuse pe terenurile proprietate  a Tel Drum.

 

Citiți mai mult pe RISEPROJECT.RO