castel bantuit

Suntem în mijlocul verii, în perioada vacanțelor, și cu siguranță ne dorim foarte mult să ne relaxam. Pentru cititorii împătimiți, relaxarea înseamnă de multe ori alegerea unor cărți fie mai puțin pretențioase, dacă gusturile acestora sunt mai academice, fie alegerea unor lecturi dinamice, ușor de parcurs dar în același timp senzuale, pline de imaginație și de aventură, dătătoare de emoții puternice, chiar dacă acestea fac parte dintre cele primare. Frica, teama de necunoscut, angoasa în fața întunericului sau a lucrurilor pe care logica, înțelegerea imediată, credința sau cunoașterea nu le recunosc, au fost mereu surse de inspirație pentru autorii de literatură. Romanul horror nu s-a născut pentru a satisface morbiditatea anumitor cititori, ci ca o nevoie funciară a lectorului de a-și gîdila toate zonele sensibile din creier și de a experimenta și trăiri pe care în viața obișnuită le ocolește, le evită tocmai pentru că provoacă neplăcere. Nevoia de fantastic, de supranatural apare tocmai pentru că nu-l întîlnim în cotidian, pe de o parte, și pentru că în același timp ne pune la încercare și limitele de înțelegere și cele emotive. De aceea m-am hotărît să vă recomand cîteva cărți care să vă ofere furnicături pe șira spinării, să vă poarte în aventuri extraordinare, în preajma unor ființe fantastice, sau a unor întîmplări ieșite din comun, tocmai pentru a vă elibera de cele mai tracasante emoții din subconștient. Comandați aceste cărți pe Librărie.Net și citiți-le cu plăcere.

Comentariile sunt închise.