Însă din această matematică simplificată lipseşte un parametru: numărul bugetarilor ale căror salarii ar trebui să fie „reîntregite”. Unul dintre scopurile reducerii de salarii, rostite explicit, a fost acela de-a forţa evaluarea angajaţilor şi concedierea celor mai slabi. Nu s-a întâmplat nici una, nici cealaltă, uşoara reducere a numărului total de bugetari fiind rezultatul faptului că pensionarii sau demisionarii n-au mai fost înlocuiţi. S-a schimbat între timp ceva în bine? Dimpotrivă, criza pare să se prelungească peste cât fusese anticipat.
Motiv pentru care şi logica iniţială ar trebui să rămână valabilă. Salariile bugetarilor pot creşte – cu 16% cât este nevoie pentru a reface nivelul nominal sau cu 30% pentru a reface nivelul real sau chiar cu 100% – în cazuri critice cum este cel al medicilor, pentru a răsplăti performanţa. Totul, cu o singură condiţie: totalul cheltuielilor să rămână pe loc, adică aceiaşi bani să se împartă la salariaţi mai puţini.
Sigur, vor spune că nu se mai poate şi că sunt prea puţini ca să mai facă faţă. În realitate, nu fac faţă tocmai pentru că încă sunt prea mulţi. Iată un exemplu: Agenţia de Cadastru şi-a întrerupt timp de o lună programul cu publicul, pentru „informatizare”. După redeschidere, te-ai fi aşteptat ca măcar cartea funciară să fie accesibilă pe internet. De unde? În Bucureşti, cozile s-au triplat şi la fel timpul de aşteptare. Ghişeul se închide la două şi jumătate, în nasul celor care au ghinionul să aibă treabă acolo. E ăsta un motiv să mai angajeze oameni? Sau să-i dea afară pe toţi?
Aşa-numita „anvelopă salarială” – banii care pot fi cheltuiţi cu personalul – este în bugetul statului puţin sub 40 de miliarde de lei. Înseamnă aproximativ 6,9% din PIB, faţă de un vârf de 9,2% în 2009. Măcar până când economia va creşte suficient încât cele 40 de miliarde să însemne doar 5% din PIB iar numărul bugetarilor să scadă de la 1,3 milioane la mai puţin de un milion, plafonul este foarte util, indiferent de ce majorări individuale de salarii se întâmplă în interiorul său.
În schimb, fiecare procent câştigat aici poate fi folosit în reducerea viguroasă a impozitării muncii, de la nivelul enorm de 45% la cât a ajuns acum.
Solutia este reducerea CAS (participarea la sanatate) a angajatorului si reintegrarea de retinerii 5% (cotizatia de sanatate) in salariul angajatului.
Astfel se deschide oportunitatea spre noii angajari si angajatii isi vor regla asigurarea de sanatate individual prin casele de sanatate prevazute in noua lege.
Se ajunge astfel la un sistem echivalent din UE.
A amesteca marfa cu ambalajul nu mai merge, contabilitatea analitica este obligatorie.
Angajatorul va avea participare la asigurarea de accident profesiona, si non profesionala.
ROMANIA nu este inca aliniata la sarjele sociale mai este nevoie de inca multe adaptari, p,e, participarea la asigurarea de solidaritate, cea maternala, etc.
Bon curage !!!
Subscriu!
Din ce se compune CAS si cate % reprezinta pe fiecare element composant ?
Exemplul cat plateste angajatorul si angajatul:
– Pensie si urmas %?
– Invaliditate %?
– Pierderea salariului %?
– Somaj % ?
– Alocatii Familiale % ?
– Solidaritate % %
– Maternitate % ?
– Accidents professionnels % ?
– Accidents non professionnels % ?
Merci
Eu sunt pentru reducerea CAS de la angajat (macar) si in felul asta ar fi fair play pentru toti angajatii din Romania, bugetari si restul (cei mai multi). Dar sa se reduca simtitor, ca daca se reduce cu 5% din procentul care e acum, practic nu se simte nimic. Sa fie 5% din baza de calcul.
Comentariile sunt închise.