Puțin cam dramatic, nu, că suntem de aproape 6 ani în Uniunea Europeană și în tot acest răstimp, proiectul politic cu cel mai mare număr mare de voturi a ajuns să fie demiterea președintelui României. Linia oficială a fost că instituțiile au salvat statul de drept. Așa să fie. Dar tot într-o instituție câțiva comisari discutau cu politicieni cum să schimbe numărul cetățenilor cu drept de vot. În alte locuri, șefi numiți politic încolonau personalul instituțiilor în ziua votului. Iar din Teleorman, de pe poziții de autoritate publică se dădeau comenzi pentru fraudarea votului.

Valeriu Turcan

Totuși, e bine să fim încrezători. Dacă instituțiile românești pot să salveze democrația înseamnă că pot salva și fondurile europene. Sau proprietatea privată, care a ajuns să fie păzită de cel mai mare număr de firme private de pază din Europa.

Să încercăm să ne punem și următoarea întrebare: oare nu cumva în ansamblu am asistat la un uriaș eșec? Nu cumva e punctul culminant al unui eșec mai mare și mai grav , pe care acum încercăm să-l camuflăm – al variantei noastre locale de democrație, la 23 de ani, din care 6 în Uniunea Europeană?

E limpede că n-am fi trecut cel mai dur test al democrației dacă partenerii occidentali ai României nu ar fi pus suficientă presiune ca statul de drept să nu fie încălecat total de noua generație de lupi tineri care cred că obligațiile luate de lupii bătrăni nu sunt valabile și pentru ei.

E de înțeles că trebuie să salvăm aparențele. Dar măcar să nu ne iluzionăm – Occidentul e cel care a salvat statul de drept din fața dorinței nemăsurate de putere a lupilor tineri.

Și lupii tineri și cei mai bătrâni clamează că sunt în căutarea unui nou proiect național. Până la găsirea lui, am putea pleda pentru MAI MULT OCCIDENT. E proiectul care a făcut tot timpul bine țării.

4 COMENTARII

  1. Domnule Turcan ,vrem sa apareti mai des cu critici pertinente si la obiect ,sa aveti o contributie mai mare in politica ,sa v-a implicati mai mult ……in final sa fiti mai activ ,lumea vrea sa va auda si vada mai des !…cred ca un presedinte de tara …viitor ….,este pe gustul multor romani.

  2. Din ceea ce spune dl Turcan ,inteleg ca aproape in toate partidele s-au strecurat lupi, inafara de haitele care sunt .
    Iar pt ca nu ne-am dus pe apa Sambetei, e numai datorita faptului ca am fost monitorizati de UE !

  3. Spusele sunt caldute.Finute.Diplomatice.
    Adica ,cum sa salvam aparentele?Sa ne pacalim singuri?
    Sa ne pacaleasca acei lupi tineri ,denumiti astfel de Turcan,spre ofensa majora a lupilor autentici?(detin un asemenea lup ,alsacian a carei mandrie si demnitate intrece orice politician comparabil in aceast context).
    Occidentul a salvat statul de drept,in pofida atacului concentrat a uzurpatorilor de functii,drept si democratie.
    Pledarea pro Occident nu este decit o suprafata ,o spoiala ,o mimare,un text fara de aplicabilitate.
    TREBUIE sa APLICAM.Si nu sa pledam la urechi infundate.Imi pare rau pentru inteligenta si instruirea fostului consilier prezidential,dar mi se pare ca evita sa spuna lucrurilor pe nume.Foloseste termeni neutri,fara adresare directa si fara acuze concrete,care exista,fara indoiala.

  4. V-am ascultat cu multa placere ieri seara,va mai asteptam. Da,si eu pledez pt.” mai mult occident”.

Comentariile sunt închise.