protest-gratiere-elicopter-aveti

Nu putem fi naivi. Lupta pentru destinul României, în sens politic și civilizațional, continuă.

Asistăm la un joc de șah în care PSD a făcut doar câteva mișcări de deschidere în încercarea de șubrezire a statalității bazată pe principiul legalității. Alegerile din decembrie le-au oferit avantaje uriașe, deși apărarea societății civile s-a dovedit puternică prin vocea uimitoare a Străzii.

Sfatul meu e să rămânem foarte vigilenți mai departe. Ordonanța penală n-a fost obiectivul final al PSD pentru perioada 2017-2021, ci doar o țintă intermediară. Bugetul pentru Ministerul Dezvoltării umezește visele lui Liviu Dragnea și ale baronilor locali. Trupele flămânde trebuie hrănite și nu poți face asta cu bani europeni (pentru că va da buzna OLAF)…

În ultimele trei decenii, PSD ne-a arătat că nu poate co-exista cu regulile bunului simț și, în genere, cu lumea occidentală care mai respectă meritocrația, competiția, munca cinstită și transparența. Oameni ca Liviu Dragnea sau Ecaterina Andronescu își doresc mai departe sifonarea masivă a resurselor bugetare în schimbul loialității desăvârșite a potentaților locali (chemați să cumpere voturi din partea unei populații asistate, de la vlădică la opincă).

Structurile interne ale PSD și psihologia liderilor sunt motivate, în exclusivitate, de filozofia parazitismului bugetar. Ce vor, de fapt? Să ia de la oamenii care produc valoare adăugată și să dea celor care știu doar să cheltuie. Nimic nu s-a schimbat pe axa atât de pragmatică a lui Văcăroiu, Mitrea, Năstase, Hrebenciuc, Voiculescu și Dragnea. Unele metode de extracție a avuției naționale pot să difere, dar esența demersului rămâne aceeași: vampirismul fiscal. Baronii fură cașcavalul iar poporul contemplă găurile din șvaițer.

Asaltul asupra democrației și distrugerea economiei libere vor continua. Educația își va adânci declinul. Pușculița Casei Naționale de Asigurări pentru Sănătate va fi căpușată fără milă. Vom vedea creșterea datoriilor publice ale României și drenarea fanatică a tuturor resurselor către clinentela politică locală; vom vedea mișcări de intimidare a corpului magistraților; vom redescoperi efectele propagandei în raport cu presa liberă; vom constata slăbirea graduală a relațiilor militare și economice cu Statele Unite.

Cine va profita? Cine își freacă mâinile de fericire? Două țări cu regimuri dictatoriale: Rusia și China. Iată de ce lupta pentru o Românie liberă trebuie să continue.

 

Sursa: mihailneamtu.org