„Ce a renăscut în aceste zile în piețele țării?
Adevăratul patriotism.
Nu naționalismul care exclude, nici gargara patriotardă cu retur financiar sau electoral. Nu „mândria de a fi român” ca slogan politic al unor derbedei, nu exaltări național-socialist-legionare à la Puric-Capsali-Marian Munteanu, nu lacrimogenele tonomatelor și nici măcar „patria a priori” (+ salarii babane și ceva afaceri pe lângă) a băieților cu grade.
Patriotismul firesc, banal, nespectaculos înseamnă doar atât: să-ți pese de țara ta. Nu să te minți că e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai nedreptățită, cea mai amenințată din lume. Nu să o iubești fanatic, eventual până la viol. Nu. Lucruri mult mai simple, mai potolite. Pur și simplu să nu vrei s-o părăsești pentru un trai mai bun. Să te zbați pentru acest trai mai bun, deci și pentru reguli, stat de drept, cinste, bună guvernare în țara ta.
Patriotism înseamnă să denunți corupția, să-ți sacrifici timpul și forța pentru binele comun.
Există un patriotism grandilocvent, fariseic, și apoi există patriotismul gesturilor „mici”: să îți răpești câteva ore din seară pentru a protesta, iar apoi să strângi și petul de pe trotuar. Să mergi ziua la muncă, iar seara la manifestație. Să nu te lupți pentru privilegii, bani în plus sau ore de lucru în minus, ci pentru principii.
Niciodată, din 1989, nu am mai simțit atâta speranță pentru țara mea. Atunci ne-au confiscat speranța, acum nu mai pot. Oricât ne-am plânge că lucrurile se mișcă prea încet, biologia a lucrat, generațiile s-au schimbat. România comunistă e muribundă, cea europeană a ajuns la maturitate”, a scris profesorul Adrian Papahagi, pe Facebook, înainte de ziua marelui protest.
