Intr-un editorial publicat pe Contributors.ro, Miron Damian adreseaza o scrisoare deschisa Elenei Udrea si lui Cristian Preda prin care puncteaza ce este de stiut in materie de conducere a unui partid sau, mai exact, cum sa nu procedezi atunci cand esti pus in situatia de a-ti ghidona colegii prin jungla alegerilor locale.

Damian vorbeste despre faptul ca politicienii romani se bazeaza pe lipsa de cultura politica a poporului care, mereu, va alege un rau cunoscut si nu un bine necunoscut.

“Acum, daca sunt putini glumeti care sa presupuna ca romanii obisnuiti (inclusiv cei din Bucuresti) au capacitati telepatice, sunt multi comentatori foarte sobri care explica decizii ale acestora prin faptul ca ”nu au educatie politica” si ca sunt superficiali. E un cliseu lipsit de educatie si profunzime. A alege un rau cunoscut in dauna unui (posibil) bine necunoscut nu e un gest caracteristic unui roman needucat, e un gest caracteristic unui om normal. Li se intampla chiar si intelectualilor”, spune Miron Damian.

Miron Damian identifica in politica romaneasca doua modele prin care se poate conduce un partid, primul bazandu-se pe mandat personal, in timp ce pe al doilea il numeste, ce-i drept cu destula retinere, “democratic”.

“Primul model este pe baza de mandat personal. Termenul ”mandat” il rezuma foarte bine, cu dublul lui inteles de ”imputernicire” si in acelasi timp de ”obligatie”. In domeniul nostru, mandatul politic se refera la binomul putere-responsabilitate, detinut de o aceeasi persoana, pentru un scop specific. (…) Al doilea model este adesea numit ”democratic”, dar termenul este nepotrivit si poate usor induce in eroare. Folosirea lui ar implica ca a) toate canoanele unui sistem democratic sunt de bun augur pentru un partid, b) modelul anterior, fiind ”nedemocratic”, este cel putin inferior acestuia. Ambele implicatii sunt false”, mai spune jurnalistul.

 

Cititi aici articolul integral

 

2 COMENTARII

  1. Politica şi fotbalul beneficiază de cele mai ample şi bizare comentarii, fantezia comentatorilor nu cunoaşte limite. Este adevărat că piliticienii şi cei din domeniul fotbalului românesc reuşesc să provoace până şi cele mai neatrase persoane spre comentariu. Românul modern nu s-a mai născut poet, s-a născut comentator.

  2. Nu am dorit sa fiu eu primul care comenteaza acest articol, dar nici nu doream sa-l las necomentat. Eram curios sa cunosc cum arata o reactie involuntara la apasarea butoanelor, hai sa le spunem stimuli activati de aceasta opinie jurnalistica. Absenta oricarui feedback poate fi explicata ori prin lipsa de interes fata de un articol scris intr-o nota didactica si cu un limbaj usor elevat, ori prin „fenomenul de gaina care naste pui vii”, adica efectul care il face pe cititor sa se intrebe „…Si omleta mea?”
    Poate si de aceea, jurnalistii de succes, gen Tapalaga, reusesc sa polarizeze opiniile si sa nasca polemici aprinse. Le inteleg toti si se ingramadesc sa le comenteze ca sa bifeze faptul ca au priceput mesajul si ca sunt ori pro, ori contra.

Comentariile sunt închise.