Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a precizat marți seară că legea salarizării unitare s-a lucrat mai mult la partid, mai puțin la minister. Referitor la piața muncii, ea a spus că vrea să ajungă la o rată mai scăzută a șomajului și, astfel, la mai puține ajutoare sociale acordate. În ceea ce privește valoarea salariilor, ea a spus că se vor înregistra creșteri, dar și scăderi., scrie libertatea.ro

Lia Olguța Vasilescu a spus că salariile vor intra în vigoare de la 1 iulie și că se vor înregistra creșteri, dar și scăderi, explicând că salariile bugetarilor de lux vor fi raportate la o bază comună.

„De la 1 iulie vor mai fi nişte creşteri nu foarte semnificative. De la 1 ianuarie 2018, media de creştere a salariilor este de 25%, mai puţin sănătatea care intră cu toţi banii pe care ar fi trebuit să îi primească din 2020 – le cresc salariile din 2018, dar se opresc până în 2021, nu vor mai avea nicio creştere salarială şi este vorba și de educatie cu 50%, unde ne-am angajat ca să fie creștere (…) Mai sunt salarii care vor scădea, da. Pentru că sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni”, a spus ministrul Muncii, la Realitatea TV.

Mai puține ajutoare sociale

Într-o altă intervenție, Lia Olguța Vasilescu a vorbit despre modul în care a fost elaborată legea salarizării și despre piața muncii.

„La partid s-a lucrat legea, mai puţin în minister. A fost o secretomanie această lege, am tot discutat cu sindicatele şi nu voiam să scape înainte în presă pentru că apărea un salariul mâine, îl corectam şi ori păream neserioşi, ori că am dat o informaţie falsă (..) Am lucrat-o în proporţie de 80 la sută la partid. Legea nu e perfectă, în mod sigur ne-a scăpat ceva care la Parlament poate fi corectat”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Ministrul Muncii a mai spus că vrea să ajungă la cea mai scăzută rată a șomajului, de 4,2%, și, astfel, să nu se mai acorde ajutoare sociale „cu nemiluita”.

„Sunt aproximativ nouă mii de locuri de muncă doar săptămâna trecută. Asta înseamnă că economia funcţionează. Locurile de muncă sunt în piaţa liberă. Vrem să ajungem la cea mai scăzută rată a şomjaului, de 4,2 %, n-o sa mai vedeti ajutoare sociale date cu nemiluita”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

Liderul PSD Liviu Dragnea a prezentat, marți, care vor fi salariile diferitelor categorii profesionale, începând cu anul acesta. Potrivit cifrelor prezentate, un bibliotecar va câștiga anul acesta 4.800 de lei, mai mult cu 400 de lei decât un medic specialist sau un subinspector de poliție.