Acasă Blog Pagina 159

INCREDIBIL! Iordache insistă pe abuzul în serviciu | O să vedeţi că, în cascadă, foarte multe instanţe vor da hotărâri de achitare

florin-iordache

Iordache, despre abuzul în serviciu. Fostul ministru al Justiţiei spune că infracţiunea de abuz în serviciu trebuie să fie reglementată, susţinând că în prezent „există un vid legislativ” şi adaugă că, în cascadă, foarte multe instanţe vor da hotărâri de achitare în perioada următoare, scrie libertatea.ro

”Infracţiunea de abuz în serviciu trebuie să o reglementăm cumva. Nu se face prin ordonanţă, foarte bine, trebuie făcută în Parlament. Poate viitorul ministru al Justiţiei va iniţia un alt demers. Dar repet, trebuie făcută (…). O să vedeţi că în cascadă, foarte multe instanţe, datorită faptului că există vid legislativ, vor pronunţa hotărâri de achitare. De fapt aici e problema. La acest moment e dezincriminat. Ori în ordonanţă noi spuneam că se pedepseşte de la şase luni la trei ani”, a spus Iordache, într-o conferință de presă în teritoriu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că OUG 13 a fost votată în unanimitate de Guvern, iar dacă fostul ministru Florin Jianu afirmă că nu a citit ordonanţa „e vina dumnealui că n-a citit sau n-a fost atent”.

„În Guvern a existat unanimitate. După ce eu am prezentat nu au existat discuţii pe ordonanţă. Repet, este decât punerea în concordanţă, dar nimeni nu s-a uitat pe expunerea de motive, pentru că discutam acolo de cinci hotărâri ale CCR, de la abuz în serviciu până la alcoolemie. Şi la fiecare în parte spuneam de ce am ajuns la soluţia asta. Dar nimeni n-a citit asta (cu referire la protestatari – n.r.). (…) A, membrii Guvernului, cu unanimitate de voturi. Atunci când s-a discutat, nimeni nu a fost împotrivă (…). În şedinţele de Guvern fiecare ministru primeşte o anumită documentaţie şi fiecare, dacă are de făcut discuţii, completări, observaţii, (…) au anumite puncte de vedere. (…) Dar acolo stenograma e publică. La intervenţia prim-ministrului eu am prezentat ce noutăţi vin, ce reglementează şi nimeni din membrii Cabinetului nu a avut niciun comentariu. Se trezeşte acum domnul Jianu să-şi aducă aminte că n-a citit. E vina dumnealui că n-a citit sau n-a fost atent”, a explicat Iordache.

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, prezent la conferinţa de presă alături de Iordache, a afirmat că în Parlament, conţinutul OUG 13 va fi transpus în lege.

Senatorii au  votat, marți, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată Ordonanţa de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală care a generat protestele de stradă din ultimele două săptămâni.

Ordonanţa va fi adoptată săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor, iar OUG 13, cea care modifică codurile penale, nu va mai fi discutată, a declarat preşedintele Comisiei Juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, conform Digi 24.

Liderul PSD Liviu Dragnea afirma, într-un interviu la RRA, că aşteaptă ”nişte opinii de la specialişti”, în privința Ordonanţei 13.

”Guvernul a abrogat Ordonanţa 13. Parlamentul trebuie să aprobe Legea care aprobă Ordonanţa 14. Vom face asta. Pentru Ordonanţa 13, trebuie să spună specialiştii ce trebuie să mai facem cu ea, pentru că unii spun: oameni buni, Ordonanţa 13 este abrogată, deci, nu mai este în vigoare”, a spus Dragnea.

Adrian Papahagi | PSD nu e partid, ci mafie răzbunătoare

grindeanu-dragnea

„PSD nu e partid, ci mafie răzbunătoare. Persecută presa care a reflectat binevoitor manifestațiile, blochează proiectele Clujului, orașul pe care nu a izbutit niciodată să-l domine, amenință zecile de mii de părinți care le-au predat copiilor pe viu lecția democrației.

Vor eșua lamentabil și de această dată. Clujul se va dezvolta în continuare, părinții vor ieși din nou în stradă alături de copiii lor, fiindcă e just, amuzant și sănătos, iar o bună parte a presei și aproape tot internetul le vor rămâne ostile. Rezistăm”, a scris profesorul Adrian Papahagi, pe Facebook.

PSD pregătește un miting URIAȘ în Capitală | Dragnea, „forţat” de partid

liviu-dragnea

Liderii PSD pun la cale strategia politică din perioada următoare, odată ce s-au văzut scăpați de presiunea uriașă pusă de cei care au protestat în Piața Victoriei, scrie stiripesurse.ro

Săptămâna viitoate va avea loc Comitetul Executiv Național al PSD, care se va desfășura în contextul în care filialele județene au organizat ședințe ale Comitetelor Executive Județene, în care s-au adoptat rezoluții trase la indigo.

Rezoluțiile filialelor județene au trei puncte comune:

1. Susținere totală pentru guvernul Grindeanu.

2. Susținere totală pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.

3. Organizarea unui miting de amploare în Capitală.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus public că el nu dorește un miting de amploare, dar în spatele ușilor închise s-a stabilit o altă strategie. Solicitarea pentru un astfel de miting va veni din partea organizațiilor județene, iar Dragnea va fi ”forțat” să accepte voința exprimată de liderii partidului.

Astfel, în Comitetul Executiv Național al PSD se va aproba organizarea unui miting de susținere a guvernului Grindeanu,  care va avea loc la începutul lunii martie și la care liderii județeni ai PSD intenționează să aducă zeci de mii de oameni, pentru a arăta forța partidului și susținerea de care se bucură. Intenția este ca numărul de participanți la mitingul PSD să fie comparabil cu cel al protestatarilor din Piața Victoriei.

Problema liderilor PSD este una care ține de infrastuctură. Pentru a aduce atât de mulți oameni din țară este nevoie de foarte multe autocare, dar o astfel de flotă costă foarte mult și nici nu se știe dacă vor fi disponibile în număr atât de mare.

Luat de jandarmi la POLIŢIE din Piaţa Victoriei! Protestatar cu DRONĂ, dosar penal pentru „pilotarea fără licență a unei aeronave neînmatriculate” | „Ce mi-e dronă, ce mi-e un avion! Zboară? Zboară!”

protest

Procurorii anchetează, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, folosirea ilegală a unor drone în timpul protestelor din Piaţa Victoriei, fiind identificate patru persoane, care au fost la Poliţie pentru a se stabili dacă aveau aviz pentru ridicarea acestora. Se pare că dronele au fost folosite de doi români și de doi jurnaliști austrieci, conform digi24.ro

Unul dintre cei urmăriți penal pentru că au filmat cu drona protestele din Piața Victoriei este Cătălin D. Constantin, scrie site-ul justitiecurata.ro. Detalii legate de urmărirea sa penală au fost postate pe Facebook, după ce Cătălin le-a împărtășit prietenilor. O redăm și noi, integral. Cătălin D. Constantin este autorul expoziției „Piața, loc simbolic al orașului”, proiect co-finanțat de Ministerul Culturii, în care a filmat cu aceeași dronă.

„Cătălin D. Constantin: Duminica trecută am ajuns din Piața Victoriei la secția 3 Poliție, unde am stat până după miezul nopții, pentru declarații și procese verbale. Am dosar de urmărire penală pentru pilotarea fără licență a unei aeronave neînmatriculate!

Aeronava e drona mea, Phantom 3 Professional, cea cu care am lucrat la expoziția „Piața, loc simbolic al orașului”. Acum lucrez la o carte despre piețele urbane europene. Piața orașului a fost și subiectul celui de-al doctorat al meu, susținut la Universitatea de Arhitectură.

Am urcat „Arca lui Noe” (drona) în cerul de deasupra Pieței Victoriei și o seară înainte. Tot la miting, fix lângă echipajele de poliție, dar fără probleme. Polițiștii au privit sâmbătă curioși și amuzați.

Până duminică, drona mea a devenit avion și constituie gravă infracțiune penală ce am făcut eu, pedepsibilă cu închisoare de la trei la șase ani. Așa că jandarmul m-a condus la secția de poliție.

Acolo mi s-a explicat că o seară înainte primiseră indicații clare legate de fotografiatul cu drona și că o lege din 1997 (firește, o ordonanță guvernamenatală, no. 29/1997), codul aerian, interzice pilotarea aeronavelor civile fără înmatriculare. Inspectorul, simpatic, mi-a explicat că taxa de înmatriculare e fix aceeași pentru o dronă și un avion Boeing.

În realitate, în acest moment nu există în România o lege care să reglementeze folosirea dronelor, iar ordonața no 29/1997 (în 1997, dacă ne gândim, nu existau drone civile nicăieri în lume!), a fost forțată să se refere, peste noapte, și la drone, în timp ce, în realitate, ea se referă la… avioanele civile. Potrivit aceleiași ordonanțe, nu aveam voie să decolez decât de pe un aeroport. De fapt, potrivit aceleiași ordonanțe, nici nu am zburat, pentru că o aeronavă e în zbor după închiderea ușilor, iar drona nu are uși…

De sus, se vede prea multă lume și nu e bine, zău!

În România, a existat o singură lege, temporară, care reglementa folosirea dronelor: ordinul de ministru no. 8/2014, valabil însă doar până în ianuarie 2016. Dată, desigur, în context politic. În presă apăruseră filmări cu drona ale domeniile unor baroni locali.

Doar că ordinul de ministru a expirat și nimic nu interzice acum folosirea dronelor. Ce nu e interzis, e legal. Dar asta nu înseamnă, desigur, nimic. Ce mi-e dronă, ce mi-e un avion! Zboară? Zboară!

Convenția de la Riga (2015) referitoare la elaborarea de legi pentru dronele civile insistă asupra elaborarii în țările UE de legi specifice dronelor, grupate în clase diferite, în funcție de greutate. A mea se încadrează, ca mai toate dronele disponibile comercial, la clasa ‘Open’ category. Niciuna dintre țările europene, cu legi foarte proaspete în domeniu (Germania – ianuarie 2017, Portugalia – decembrie 2016, Franța – septembrie 2016, Italia – iulie 2016) nu cere înregistrarea dronelor ușoare.

Toate stirile apărute în presă în ultima vreme fac referire fie la Codul aerian din 1997 (unde, într-adevăr e penal să conduci un avion neînregistrat), fie la o lege despre drone, care a încetat să fie aplicabilă.

Marian Godină, MESAJ pentru protestatarii din Piața Victoriei | „A-ți duce copilul la manifestații e o metodă de a-l…”

marian-godina

Celebrul polițist brașovean, Marian Godină a reacționat pe pagina sa de Facebook față de decizia unor persoane de a face sesizări la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului privind prezența copiilor la proteste, scrie b1.ro

Godină a postat un mesaj pe Facebook în care explica de ce este benefic pentru cei mici să participe la astfel de evenimente.
Polițistul este de părere că prin participarea la astfel de manifestații, copilul are ocazia de a învăța să nu tolereze comportamentul neadecvat al altora.

Marian Godină folosește o comparație mai puțin obișnuită: „A-ți aşeza copilul pe oliță e o metodă de a-l dezvăța de a se mai pişa pe el. A-l duce la manifestații civilizate şi paşnice e o metodă de a-l învăța să nu-i lase nici pe alții”, a scris polițistul Godină pe Facebook.

captura-fb-godina

Au început REPRESALIILE: Protestatarul care și-a mutat „biroul” în Piața Victoriei, somat de poliţie să plece | „Noi nu avem voie să protestăm, în schimb cei de vis-a-vis au voie să fure!” Video

andrei-rosu-protest-piata-victoriei

Joi dimineața, ultramaratonistul Andrei Roşu și-a mutat din nou „biroul” în Piața Victoriei pentru a putea să şi lucreze, dar să şi protesteze la adresa guvernului. Însă, în această dimineața, protestatarul a fost somat de polițiști să părăsească piața până când zona va fi îngrădită, scrie digi24.ro

„Ziua 16 de protest. Suntem în Piața Victoriei, poliția vrea să ne ia de aici, spune că nu avem voie să protestăm, în schimb cei de vis-a-vis au voie să fure. Ni s-a spus că până nu îngrădește poliția acest loc, nu avem voie,” relatează Andrei Roșu într-o postare video de pe contul de Facebook.

Nouă așa ni s-a zis. Până nu se îngrădește de la jandarmi… Poate să vină unul cu viteză și să vă ia de aici…” explică un polițist surprins de Andrei Roșu în imaginile postate pe rețeaua de socializare.

Miercuri seara, cabinetul Grindeanu a fost contestat de aproximativ 800 de oameni, printre care şi străini, veniţi în România, special pentru manifestaţii. Şi la Cluj-Napoca a fost un miting anti-Executiv, cu sute de participanţi. Nici susţinătorii Guvernului n-au renunţat să iasă în stradă. Au fost în jur de 80 de oameni la Cotroceni, care au cerut demisia preşedintelui.

O veste EXTRORDINARĂ! Semn clar că vine primăvara | Arlie, acvila țipătoare mică, se întoarce în România

arlie-acvila

Arlie, acvila țipătoare mică, care de trei ani și jumătate are un emițător satelitar, a început migrația de primăvară, ceea ce înseamnă că urmează să parcurgă un traseu de 12.500 de kilometri din Namibia până în țara noastră, informează Societatea Ornitologică din România, conform libertatea.ro

„Arlie, acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) monitorizată satelitar de ornitologii români a plecat din Africa spre România. Arlie a început migrația de primăvară pe data de 11 februarie 2017, între orele 8,00 și 10,00 dimineața. Spre deosebire de ultimii doi ani (2015 și 2016), Arlie a plecat spre România cu o întârziere de trei zile. În anii trecuți, Arlie plecase din cartierul de iernare pe data de 8 februarie. Pentru al patrulea an consecutiv, acvila și-a petrecut iarna în Namibia, nu a schimbat locația”, se arată într-un comunicat transmis joi.

acvila_arlie

Conform sursei citate, în primele trei zile ale călătoriei sale spre țara noastră, Arlie a parcurs în zbor circa 500 de kilometri în direcția nord-est. Acvila are de străbătut continentul african de la vest la est și apoi de la sud la nord. Călătoria ei până la cuib va însemna un traseu de 12.500 de kilometri, trei continente și 17 țări, printre care Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia și Bulgaria.

traseu-acvila-arlie

„Arlie a fost capturată în 2013 de o echipă formată din specialiști de la Societatea Ornitologică Română, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Grupul Milvus. A fost echipată cu un transmițător satelitar cu greutatea de 45 de grame și eliberată, acțiune desfășurată în cadrul proiectului LIFE ‘Conservarea acvilei țipătoare mici în România’. Arlie este o femelă adultă de acvilă țipătoare mică și a cuibărit din 2013 în 2016 lângă localitatea Berivoi. Deranjată de lucrările forestiere de anul trecut, pasărea și-a schimbat cuibul. În 2016, Arlie a ajuns în România pe 2 aprilie”, se mai arată în comunicat.

Drumul acvilei din Africa până în România poate fi urmărit online AICI 

Realitatea TV, sub presiunea CNA! Rareş Bogdan | Antena 3 şi RTV cer suspendarea emisiei. Mi se pare incredibil şi ruşinos

Rares-Bogdan

Consiliul Naţional al Audiovizualului face presiuni pentru suspendarea emisiei postului de televiziune Realitatea TV, după o solicitare formulată de reprezentanţii Antena 3 şi România TV. Monica Gubernat, membru al CNA, a cerut, astfel, ca săptămâna viitoare să se ia în discuţie suspendarea emisiei postului menţionat. Motivul acestui demers ar fi legat de faptul că Realitatea TV nu a trims pe fax sau email, către CNA, ordinele de plată pentru amenzile aplicate, scrie romanialibera.ro

Jurnalistul Rareş Bogdan explică, mai pe larg, cum a decurs întâlnirea în care s-a luat respectiva decizie.

„La CNA a fost o întâlnire informală, în care doamna Monica Gubernat, trimisa PSD, a propus ca marţi să se discute suspendarea Realitatea Tv, din cauza Jocuri de Putere şi a lui Rareş Bogdan. Au găsit şi un motiv: amenzile. Din păcate ei nu ştiu că noi ne-am achitat amenzile. Şi ce credeti că au găsit? Faptul că postul trebuie sa trimită ordinul de plată pe fax sau pe email. Realitatea nu a trimis online aceste copii, dar banii au intrat. Ei bine, vom trimite pe fax, pe email, ordinele de plată. Nu avem nici măcar una neplătită. Le-am atacat în instanţă şi aşteptăm. Noi am plătit amenzile. Astăzi am stat trei ore pe telefon cu doamnele de la Contabilitate.(…) Cert este că presiunea creşte şi pe seama Realităţii Tv. Dacă e cazul, pot să mă retrag eu în spate, pentru o perioadă. Eu nu cer nimănui ajutorul, nu apelez la instituţii ale statului”, a spus jurnalistul.

Acesta a prezentat apoi, şi „cerinţa imperioasă” a lui Adrian Ursu şi Cătălin Popa, oameni care au lucrat în Realitatea Tv, şi care acum sunt la posturi concurente, ca Realitatea Tv să se închidă. Jurnalistul a catalogat demersul celor doi, drept ”incredibil și rușinos”, citează realitatea.net.

„Marea mea durere este că la această şedinta, la care nu a participat colega noastră, Lavinia Sandru, ea avea o problemă cu tatăl său, la Cluj, la o clinică medicală, ei bine, acolo erau trei reprezentanţi din partea a trei televiziuni. O fostă colegă, Vera Secrieru, din partea Digi 24, ea a lucrat 13 ani, aici, la Realitatea. Soţul dânsei este încă aici. Subiectul închiderii a fost discutat 2 ore. Dar cei doi oameni care cereau închiderea sunt: unul care a lucrat şapte ani aici, la Realitatea Tv, şi care acum este la Antena 3, şi un altul, care acum este producător general la RTV. Unul a fost 7 ani aici, a făcut emisiuni aici cu o doamnă, doamna Oana(n.r. Adrian Ursu). Cert este că au cerut ca ANAF sau CNA să închidă Realitatea Tv. Pot să înţeleg dacă o astfel de cerere vine de la PSD, dar dacă vine de la domnul Adrian Ursu şi de la domnul Cătălin Popa, este şocant”.

Rareș Bogdan consideră că o justificare pentru cererea lui Ursu și Popa poate fi pierderea unor bugete de publicitate ale celor televiziuni concurente, Antena 3 și RTV, după proteste:

”Deci cererea imperioasă a venit de la doi oameni care au lucrat aici. Datoriile Realitatea Tv sunt istorice, din perioada în care erau şi ei aici. Nu înţeleg de ce au făcut asta, pot să bănuiesc: să fim luaţi la ţintă pentru că corporaţiile şi-au retras bugetele de publicitate de la alte televiziuni, este ireal. Spun doar atât: este ireal. Pot să înţeleg, dar să văd presiuni în CNA din partea altor colegi, mi se pare incredibil şi ruşinos. Ştiu că problema nu este Realitatea, ci Rareş Bogdan”, a încheiat jurnalistul.

Jurnalistul Mălin Bot se alătură vocilor care susţin că demersul CNA împotriva Realitatea TV este un abuz orchestrat de social-democraţi „pentru a proteja posturile prin care corupţii manipulează”.

Silviu Sergiu, senior-editor România Liberă, afirmă că „presiunea pe care instituţia de monitorizare a audiovizualului o pune asupra Realitatea TV este o ticăloşie”.

„Nu rezonez intotdeauna cu prestatia unor moderatori ai postului. Au fost momente in care eu insumi am sanctionat derapajele. Presiunea pe care insa CNA o pune pe Realitatea TV este o ticăloşie. Aceasta institutie plina de politruci platiti din bani publici inchide ochii la mizeria deversata in spatiul public de Antena 3 si RTV, dar e foarte exigenta cu vocile critice la adresa PSD. E un abuz al unor indivizi fara scrupule, umili servitori ai vremelnicei guvernări social-democrate”, a scris Silviu Sergiu, pe pagina sa de Facebook.

Descoperire de MILIARDE în Marea Neagră | Nu vom mai fi dependenți de Rusia

marea_neagra_platforma

Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, a declarat, pentru AGERPRES, Mark Beacom, directorul general al companiei. Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani, conform realitatea.net

„În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a completat Beacom.

El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana și Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde și 20 miliarde metri cubi.

Beacom a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acțiunile Guvernului și ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Tăriceanu a fost DENUNȚAT | Cine e semnatarul și care sunt acuzațiile

07-tariceanu

La asta nu se aștepta! Călin Popescu Tăriceanu a fost denunțat, dar nu la procurori, cum s-ar aștepta unii, ci la…ALDE Europa. Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a transmis miercuri o scrisoare deschisă preşedintelui Partidului ALDE Europa, Hans van Baalen, şi preşedintelui Grupului Europarlamentar ALDE, Guy Verhofstadt, precum şi europarlamentarilor ALDE, în care susţine că preşedintele formaţiunii afiliate din România, Călin Popescu Tăriceanu, „a devenit unul dintre cei mai mari inamici ai luptei anti-corupţie şi o ameninţare majoră pentru instituţiile implicate în această luptă”, scrie stiripesurse.ro

„Vă scriu această scrisoare ca urmare a acţiunilor recente ale ALDE România. Sunt convins că sunteţi la curent cu evenimentele recente care au avut loc în România. O încercare a Guvernului României, din care ALDE face parte ca membru în coaliţia de guvernare, de a adopta o ordonanţă ce decriminalizează fapte de corupţie (sau asociate) a stârnit cele mai mari proteste de după căderea Comunismului. La momentul în care scriu această scrisoare, Guvernul a cedat în faţa voinţei populare şi a abrogat această ordonanţă revoltătoare, dar sunt profund îngrijorat de susţinerea pe care ALDE România a dat-o acestei încercări de blocare a luptei anti-corupţie”, se arată în textul scrisorii.

Dan reaminteşte că în noaptea de 31 ianuarie Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Codul Penal, precum şi un proiect de lege privind graţierea, „fără o dezbatere publică corespunzătoare, fără a se consulta cu puterea judecătorească şi fără o dezbatere parlamentară”.

„Vă reamintesc că persoane cu funcţii de conducere, membrii importanţi ai partidelor PSD şi ALDE, sunt în prezent trimise în judecată pentru infracţiuni la care se referă ordonanţa. Astfel, preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, în prezent Preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost deja condamnat pentru fraudă electorală şi are în prezent un proces în care este acuzat de abuz în serviciu cu prejudiciu mai mic de 200.000 lei. Domnul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE şi Preşedinte al Senatului, este de asemenea trimis în judecată. Cei doi au fost principalii arhitecţi ai acestei ordonanţe”, se precizează în textul scrisorii.

Nicuşor Dan aminteşte de asemenea că după adoptarea actelor normative au avut loc „cele mai mari demonstraţii de protest de după Revoluţia din 1989 cu peste 600,000 de oameni în stradă pe tot cuprinsul ţării”, dar şi că ambasadele străine, Comisia Europeană, organizaţiile internaţionale, asociaţiile magistraţilor „au condamnat la unison această ordonanţă”.

„În faţa valului de critici, pe 5 februarie Guvernul şi-a abrogat propria ordonanţă. Cu toate acestea, chiar şi după abrogare, domnul Tăriceanu a criticat şi atacat public pe toţi cei care se opun diluării legislaţiei anti-corupţie. Dumnealui a condamnat public protestele, numindu-le ilegale şi spunând că există riscul unui război civil, deşi demonstraţiile masive au fost în cea mai mare măsură paşnice. De asemenea, dl. Tăriceanu a acuzat Comisia Europeană pentru că s-a pronunţat împotriva ordonanţei şi a sugerat o ieşire a României din UE, pe modelul Brexit. Dl. Tăriceanu a cerut Guvernului să se retragă din Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV) sau să îl denunţe unilateral”, mai spune Nicuşor Dan.

Liderul USR califică afirmaţiile lui Tăriceanu drept „profund îngrijorătoare” şi afirmă că ştie că „Partidul ALDE susţine democraţia liberală, drepturile fundamentale”, la fel ca şi Uniunea Salvaţi România.

„Suntem consternaţi să vedem că liderul partidului afiliat dvs. în România, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a devenit unul dintre cei mai mari inamici ai luptei anti-corupţie şi o ameninţare majoră pentru instituţiile implicate în această luptă. În mod repetat, în discursurile şi acţiunile dvs. aţi vorbit cu putere împotriva corupţiei. Ştiu că înţelegeţi implicaţiile profunde ale acestei bătălii. În România, corupţia nu este doar o problemă de morală şi lege, dar şi o chestiune de securitate naţională. Prin urmare, în calitate de Preşedinte al Uniunii Salvaţi România, vă cer să evaluaţi acţiunile ALDE România şi să daţi un mesaj ferm de susţinere a luptei României împotriva corupţiei”, conchide Nicuşor Dan.

Pentru cine joacă Dragnea şi prostănacii lui din PSD?

liviu-dragnea

Asa cum scriam ieri, Dragnea a fost utilizat, ca un prezervativ, de catre Coldea. Cit timp militianul instelat a fost mare mahar, Dragnea a avut misiunea sa il resusciteze pe mortul Iohannis si sa ii repare virginitatea Lulutzei, puternic afectata prin dezvaluirile lui Ghita.

Daca va uitati cu atentie, Dragnea este butonat tot de catre Coldea! Dragnea isi pune prostanacii din PSD sa puna paie pe foc in fiecare zi!

Okay, o sa spuneti, dar Coldea nu mai e mahar in SRI! Da, dar militianul mai are multe butoane in politica, justitie si servicii! Dragnea tot pe el il asculta fiindca stie bine ca doar Coldea il mai scapa de puscarie!

Iohannis joaca prudent fiindca are dosare grele rau de tot, bine monitorizate de catre acelasi Coldea! Iohannis e tinut in sah de la saptamina la saptamina! Vedeti decizia Justitiei de aminare pentru saptamina viitoare!

Singura care a „muscat” ca tuta, e Lulutza! In Ianuarie, la UM Digi 24, Kovesi il proslavea pe procurorul DNA pe nume Negulescu! Un jeg penal si o scursura de om!

Lulutza, e timpul sa pleci din fruntea DNA fiindca risti sa compromiti intreaga lupta anticoruptie! Iti spun acum fiindca, in curind, ziaristii aia care te-au pupat in fund ani de zile, iti vor cere sa dispari! E chestiune de 2-3 saptamini! Lasa-i pe procurorii adevarati din DNA sa preia conducerea! Lulutza, te rog sa nu ii faci jocul lui Dragnea, recte Coldea! Militianul isi doreste razbunare si e in stare sa compromita toata Romania!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Cîţi procurori Negulescu există în judeţe şi ce grade au?

mircea-negulescu-dna

Am vorbit cu citiva magistrati onesti despre cazul procurorului Mircea Negulescu si am aflat ca tupeul, nesimtirea si lipsa totala de profesionalism a individului arata ca acesta era protejat la cel mai inalt nivel. 

CSM? Kovesi? Nooo, mult mai sus! Cine? Coldea si camarila!

Coldea a fortat-o pe Kovesi, in octombrie 2016, sa dea un comunicat DNA prin care procurorul Mircea Negulescu era spalat si samponat, sub sintagma „mafiotii il ataca e Negulescu fiindca vor sa strice imaginea DNA si sa distraga atentia opiniei publice”.

Sursele mele imi confirma faptul ca toata Romania e plina de procurori „negulesti”, cel putin cite 2-3 in fiecare judet! 

Singura nedumerire este ce grade au acesti indivizi plasati in „cimpul tactic”!

Fara gluma, acesti „negulesti” sint bine cunoscuti la nivel judetean, in fiecare judet, si multi judecatori se roaga sa nu pice pe cazurile acestor bestii! Iar cind ruga nu le este ascultata, judecatorii se imbolnavesc subit si lasa cazurile spre solutionarea „judecatorilor” din „cimpul tactic”! Fiindca, da, in fiecare judet, exista „negulesti” si in rindul judecatorilor!

Drama Romaniei este ca Antena 3 si RTV poarta „steagul” luptei contra „negulestilor”! Doua televiziuni cu patroni hyper-penali! Doua televiziuni total necredibile! In timp ce UM Hotnews, UM Realitatea si UM Digi 24 ignora sau bagatelizeaza „negulescul” drept un caz marginal, izolat! De genul „eh”, Negulescu si-a dat demisia!

Repet, in octombrie 2016, la primele dezvaluiri grele despre procurorul nemernic, Kovesi l-a garantat public, in toata presa „care trebuie”, pe acest Negulescu!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

BOMBĂ! Cine este femeia care a atacat OUG 14 | În 30 ianuarie îi cerea lui Iordache să fie „bărbat de stat”: „Oamenii care au ieşit în stradă au fost plătiţi!”

luiza-cazanescu

Luiza Căzănescu, persoana care a atacat astăzi OUG 14 la Curtea de Apel București, i-a cerut ministrului Justiţiei, în 30 ianuarie, „să fie bărbat de stat şi să promoveze ordonanţele de urgenţă”, scrie digi24.ro

Ordonanța de Urgență nr. 14, care a abrogat controversata OUG nr. 13 de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, a fost atacată la Curtea de Apel București. Au fost depuse două sesizări, prin care se cere suspendarea și anularea OUG nr. 14, implicit a efectelor ei.

Una dintre sesizări a fost făcută de Luiza Căzănescu, acuzată de complicitate la abuz în serviciu și condamnată în prima instanță la trei ani și două luni de închisoare.

Demersul a fost făcut pe 10 februarie, iar dosarul se află la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Luiza Căzănescu a participat la dezbaterile organizate la ministerul Justiţiei pe marginea ordonanţei de modificare a codului penal. Iată intervenţia sa de atunci:

Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe de urgenţă, să vă gândiţi la populaţie, să vă gândiţi că oamenii de afaceri români au fost distruşi şi li s-au înscenat dosare. Justiţia nu este în totalitate corectă şi sunt şi judecători şi procurori corecţi, sunt, am întâlnit. Sunt însă şi judecători şi procurori corupţi, eu am întâlnit. Să promovaţi aceste Ordonanţe de urgenţă apoi să avem şi amnistie, să vă gândiţi la populaţie, la oamenii în vârstă. Eu ştiu ce vorbesc. Eu am avut 18 dosare civile şi 46 penale şi mi s-au încenat numai mizerii. Eu vorbesc concret. Vă rog să aveţi curajul să luptaţi împotriva securităţii care a invadat toate organismele de stat. I-au scos pe copiii aştia în stradă. Eu am un magazin şi vorbesc cu studenţii care au ieşit în stradă şi majoritatea au recunoscut că au fost plătiţi”.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă