Acasă Blog Pagina 178

Adio, salvare de la CCR! Scenariu halucinant | Monitorul Oficial ar putea sabota desființarea OUG

monitorul_oficial1

Românii care au ieșit în stradă își pun speranța că Curtea Constituțională (CCR) va decide în timp util, mai precis până sâmbătă 11 februarie, că Ordonanța cu modificările pe codul penal este neconstituțională. Chiar dacă acest lucru se va întâmpla, există posibilitatea ca Monitorul Oficial, aflat sub talpa PSD, să amâne publicarea până când se împlinesc cele 10 zile, termen fatidic de la care nu se mai poate face nimic, scrie realitatea.net

În cazul în care Curtea Constituțională va decide împotriva ordonanței de urgență emise de guvernul Grindeanu, aceasta ar putea fi blocată de Monitorul Oficial pentru câteva ore sau zile, până în momentul în care OUG-ul care amputează legea penală și scapă politicieni și funcționari publici va intra în vigoare.

„Nu e suficient ca CCR să respingă Ordonanța pe motiv că e neconstituțională. Decizia CCR devine operațională abia din momentul în care apare în Monitorul oficial. Aici s-ar putea să avem o surpriză. Este suficient ca un minut Ordonanța să fie în vigoare și totul să fie năruit”, a declarat la Realitatea TV jurnalistul Liviu Avram, cel care a demonstrat primul că principiul legii cele mai favorabile din dreptul penal mută toată miza pe momentul intrării în vigoare a legii.

Este foarte posibil ca decizia CCR să fie publicată în mod intenționat la scurt timp după ce trece termenul de 10 zile. Va fi prea târziu însă, ea își va fi produs deja efectele asupra miilor de dosare ce vor fi simplă maculatură.

Este de ajuns ca un minut să fie în vigoare OUG, pentru a-i scăpa pe toți cei care au săvârșit fapte penale până pe 31 ianuarie 2017, inclusiv anchetele în curs sau procesele aflate în desfășurare.

PSD a trecut, tot prin OUG, Monitorul Oficial din subordinea Parlamentului în subordinea Guvernului în iulie 2012, exact în perioada în care instituțiile statului se aflau sub asediu politic în contextul încercării de demitere a președintelui Traian Băsescu.

Șefă la Monitorul Oficial a fost numită Adriana Costescu, nimeni alta decât fosta consilieră a lui Valeriu Zgonea, unul dintre liderii de bază ai PSD până anul trecut. Mai direct, a fost numită de PSD, scrie portalul euractiv.ro.

Șefii și angajații Monitorului Oficial (MO) nu riscă nimic

Pentru ca ordonanța să fie oprită de decizia CCR, este nevoie ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial în termenul acelor 10 zile de la publicarea ei în MO. Dar dacă angajații Monitorului Oficial vor bloca decizia de publicare, OUG va intra în vigoare.

Termenul pentru intrarea în vigoare pică sâmbătă, pe 11 februarie. Balaban Grăjdan a fost acuzat de favorizarea infractorului, ceea ce s-ar putea întâmpla și în acest caz.

Nu vor mai putea fi acuzați, însă, de neglijență în serviciu, care va fi abrogat prin OUG și nici de abuz în serviciu, pentru că nu va exista un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei.

Cum a fost posibilă publicarea OUG în Montorul oficial la ora 1,10 noaptea

O Românie întreagă s-a întrebat, marți noaptea, de când lucrează Monitorul Oficial (MO) seară târziu, chiar aproape de miezul nopții, din moment ce la scurt timp după anunțul că ordonanța Iordache a fost adoptată, această a și fost publicată în Monitorul Oficial. Și iată că avem răspunsul.

La solicitarea Ziare.com, directorul general al Regiei Autonome „Monitorului Oficial”, Adriana Costescu, ne-a comunicat că „orele peste programul de lucru sau orele de noapte se desfășoară ori de câte ori este necesar, potrivit legislației în vigoare”.

Cât despre momentul în care ordonanța pe Justiție a ajuns la MO, acesta a fost la exact 23.58. „În ceea ce privește publicarea actelor normative în Monitorul Oficial al României, acesta se face potrivit Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Ordinului nr. 591/2012 privind procedurile publicării, republicarii și rectificării, precum și ale publicării în numere speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Monitorul Oficial al României. Actul normativ la care faceți referire a fost primit în vederea publicării în data de 31.01.2017, oră 23.58”.

Menționam că reprezentanții MO nu au vrut să spună cine a cerut angajaților Regiei să rămână la muncă peste orele de program și nici ce li s-a cerut acestora exact.

De asemenea, oficialii instituției de stat nu au comunicat direct, ci doar prin email, iar la telefonul instituției nu a mai răspuns nimeni după oră 16.00. Disponibilitatea la program scurt sau prelungit se pare că nu e pentru oricine.

Firea şi-a închis contul de Facebook | În schimb a rămas pe Twitter

firea-pancarta-protest-gratiere

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a luat o decizie radicala in privinta paginii sale oficiala de Facebook, relateaza stirileprotv.ro

Firea, care este si vicepresedinte al Partidului Social Democrat, si-a inchis contul de pe reteaua de socializare, fara sa ofere, pana la aceasta ora, detalii.

O posibila explicatie ar fi si faptul ca Gabriela Firea a fost supusa unui val de comentarii injurioase in ultima perioada pe pagina sa de Facebook – in contextul protestelor din intreaga tara, anti PSD.

firea-captura-fb

Inainte sa-si inchida contul de Facebook, primarul general a postat un indemn la semnarea unei petitii de sustinere a Guvernului Grindeanu.

Eu am semnat! Semneaza si tu daca tii la Romania, la Constitutie, la respectarea votului romanilor din 11 decembrie”, scria vineri Gabriela Firea pe Facebook, indemnandu-i pe romani sa intre pe site-ul petitieonline.ro si sa-si arate sustinerea fata de PSD si Guvernul Grindeanu.

Gabriela Firea poate fi contactata in continuare pe contul de pe Twitter, care, sambata dimineata, era inca activ.

Pe Facebook, pagina oficiala a primarului general al Capitalei era unul dintre cele mai urmarite conturi ale unui politician roman, inregistrand peste 480.000 de urmaritori – clasandu-se astfel pe locul 3 in Romania, dupa Klaus Iohannis si Victor Ponta, conform Facebrands.

Gabriela Firea, inainte sa-si inchida contul de Facebook: 95% dintre cei care protesteaza nu au citit textul OUG privind codurile

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, la Antena 3, ca 95% dintre cei care protesteaza impotriva OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal si Codul de Procedura Penala nu au citit actul normativ si nici nu stiu ca proiectul gratierii nu a fost adoptat.

”Eu rezist unei stari de stres, de tensiune chiar, si astept sa se calmeze lucrurile. astept ca cei 95% dintre cei care sunt in piata, care protesteaza si care au declarat ca nu au citit textul ordonantei sa faca acest lucru”, a spus Gabriela Firea, conform News.ro.

Intrebata de unde are aceasta informatie, Firea a raspuns:

”Pe toate site-urile. Daca vreti va trimit linkul (…) Exista un studiu care s-a realizat si 95% spun ca nu au citit ordonanta de urgenta, ca nu stiu daca sunt doua ordonante sau una, care nu stiu ca proiectul gratierii nu a fost adoptat, ci trimis la Parlament”.

Peste 100.000 de oameni s-au aflat, vineri seara, in Piata Victoriei din Capitala, pentru a patra zi consecutiv de proteste fata de adoptarea ordonantei de urgenta prin care sunt modificate codurile penale.

Pe unul dintre blocurile din piata au fost proiectate cu laser mai multe mesaje antiguvernamentale si cu indemnuri pentru continuarea protestelor, iar la ora 22.00 multimea a cantat imnul national, iar dupa acest moment, manifestantii au inceput sa plece.

 

Lia Olguţa Vasilescu vrea să scoată fanii PSD în stradă | Suntem înjuraţi, ameninţaţi, stresaţi. Cred că trebuie să organizăm şi noi un miting. Noi, „ciuma roşie”

vasilescu_olguta_lia

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, susţine că filialele PNL şi USR din întreaga ţară se pregătesc să aducă membri de partid în Bucureşti la protestul de duminică, precizând că este momentul ca şi PSD să iasă în stradă, scrie mediafax.ro

„Am văzut în strada oameni care susţin instituţiile de forţă. Instituţii care vor nu doar să aplice legea, ci să facă legea! N-ar trebui să-i vedem şi pe ceilalţi? E un miting „organizat spontan” duminică. Filialele PNL şi USR din întreaga ţară se pregătesc temeinic să aducă în Bucureşti cât mai mulţi membri de partid. Numai naivii cred că politicul nu e implicat în demonstraţiile de stradă. Toţi politicienii lor sunt acolo. Eu cred că ar trebui să organizam şi noi un miting! Noi, „ciuma roşie”, care aplicăm cel mai bun program de guvernare de până acum. Pentru că aici mă despart în opinii de Liviu Dragnea. A venit momentul să vorbim şi noi! Cred că trebuie să ieşim în strada! Parlamentul e sufrageria unor domni şi doamne fără locuinţă momentan şi avem senzaţia că îi deranjăm când venim dimineaţa la serviciu. Şi par şi un pic stresaţi că nu au avut unde sa facă duş”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Lia Olguţa Vasilescu susţine, în mesajul postat, că tehnocraţii „s-au activat puternic” pentru a reveni la guvernare. Ministrul susţine că incendiul din Bamboo a fost o manipulare, menită să schimbe guvernul.

„S-au activat puternic. Ne-au dat numerele de telefon pe Facebook. Cele private, nu cele cu abonamente plătite din bani publici. Ca să fim înjuraţi, ameninţaţi, stresaţi. Văd că, pe pagina mea de Facebook, intră să mă denigreze şi secretarul de stat de la Ministerul Muncii demis în urmă cu o săptămână, despre a cărui activitate în slujba ONG-urilor sorosiste şi în dauna României nu am vorbit până acum. Dar va veni momentul. Nu mai amintesc nici de circul penibil al USR din Parlament, cu deputaţi care te urmăresc şi la toaleta să te filmeze cu telefonul şi să strige după tine tot felul de insulte, deputaţi care dorm de 4 nopţi în sala de plen a Parlamentului României, ca orice homeless, pentru a arăta că au cucerit cea mai importantă instituţie a statului. Nu e vorba de ordonanţă! Dacă nu era asta, era altceva. S-a încercat cu Bamboo, în aceeaşi maniera ca la Colectiv. După acelaşi scenariu… Nici măcar nu au imaginaţie… Din fericire, „n-au mai trebuit să moară oameni”, ca să se poată instala Guvernul lui. N-a mers. Acum se manipulează altfel. Şi se arestează. Pentru că asta se urmăreşte cu miniştrii care îndrăznesc să deranjeze statul de drepţi şi să corecteze o lege care a blocat administraţia locala şi centrala şi care văd că, de ieri, se aplică şi presei: abuzul în serviciu. Care poate însemna orice! E o prostie să spui că se poate fura sub 200.000, când tu ai articole în codul penal care incriminează furtul, delapidarea, luarea de mită etc şi care se pedepsesc cu ani grei de închisoare. Nu, abuzul în serviciu e bun tocmai pentru că poate însemna orice şi se poate aplica oricui. Oricui deranjează!”, a mai scris Lia Olguţa Vasilescu.

Reacţia ministrului vine după ce, vineri seară, sute de mii de oameni au protestat în toată ţara, pentru a patra seară consecutiv, faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.

Bătaia de joc a secolului! Dragnea şi Iohannis ştiau! Ne-au lăsat să protestăm ca proştii! Întreaga Ordonanţă 13 a produs efecte din noaptea publicării!

iohannis-dragnea

Cit cinism la politrucii astia doi, Dragnea si Iohannis, si la securistii care ii inconjoara ! Este cea mai mare bataie de joc a secolului la adresa Romanilor !

Daca citim articolul 115 din Constitutie, aliniatul 5, care explica cele doua conditii prin care o Ordonanta intra in vigoare si PRODUCE EFECTE, este evident ca OUG 13, in totalitatea ei, a intrat in vigoare si produce efecte din noaptea publicarii in Monitorul Oficial !

Iata intreg articolul 115 din Constitutia Romaniei ! Aliniatul 5 e fabulos de limpede ! Degeaba vine un scribalau de la Guvern si pune de la el din burta 10 zile in OUG 13, scribalaul nu poate fi mai tare decit Constitutia !

Art. 115 – Delegarea legislativă

(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

Va dati seama oameni buni ?! Iohannis si Dragnea ne-au ascuns acest adevar si ne-au lasat sa protestam ca prostii ! Sa iesim in strada cu sutele de mii, sa speram in dreptate, sa visam ca ii putem invinge !!!

Amindoi stiau din noaptea publicarii ca OUG 13 produce efecte instant si vor scapa toti mafiotii Sistemului cu rudele lor cu tot ! Din toate partidele, din toate Serviciile, toti cei care au nenorocit Romania ! Inclusiv Iohannis, Basescu, fratele lui Kovesi, etc, beneficiaza de OUG 13 !

Totul a fost o coregrafie ! Si-au batut joc de noi si au pus in pericol, prin ultrasii SRI-ului, vietile a 150.000 de romani prezenti in Piata Victoriei ! Mafiotii au scapat, Dragnea si-a consolidat pozitia de Borfas Sef al Romaniei iar mortul de Iohannis a facut niste puncte in sondaje, a scapat-o de puscarie pe nevasta-sa si viseaza la un nou mandat !

Acest ADEVAR nu va deveni viral fiindca ii va arde rau de tot pe Dragnea si Iohannis ! Dar va ajunge la cine trebuie ! Si va fi distribuit chiar si pe sub mina !

Dragnea si Iohannis au fost mina in mina si si-au batut joc de noi ! Amindoi au cistigat enorm din protestele uriase ale „fraierilor” care sintem ! Romania a pierdut din nou ! Ne-am luat inca o TZEAPA URIASA ! E drept, daca reusim sa iesim in STRADA peste 1 MILION de ROMANI, atunci s-ar putea sa le infigem noi O TZEAPA URIASA IN C_R ! Exact cum proceda Vlad Tepes ! Adevaratul Tepes, nu cel confiscat de fugarul Guita!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Grădiniţa iese la PROTEST! Sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Victoriei, MARŞUL COPIILOR | Se aude că şpaga e o bomboană de copil!

protest-gratiere

Comunitatea „Coruptia Ucide” a lansat un protest inedit, care se va desfasura sambata, in Piata Victoriei din Bucuresti, intre orele 11.00 si 18.00, sub numele „Educatie pentru democratie- marsul copiilor”, scrie HotNews.ro

„Ne vedem in piata Victoriei incepand cu ora 11:00, iar la ora
La ora 16:00 plecam in mars catre Parlament.
Cand ajungem la Parlament, facem lant uman in jurul Parlamentului.
Inainte sa plecam in mars, sau după ce ajungem la parlament îi putem lăsa în grija bunicilor. Noi rămânem în stradă sa le apărăm viitorul!”, sunt noile detalii ale protestului.

„Ei au venit cu huliganii, noi venim cu copiii.
Sambata, asa cum ne-ati propus, hai sa luam copiii de mana, in brate, in carucioare, pe umeri si sa facem cel mai pasnic si colorat protest!
Dupa ora 18:00, ii putem lasa in grija bunicilor. Noi ramanem in strada sa le aparam viitorul!
In fapt, Romania nu e a noastra, e a lor.
(PS – Se aude ca spaga e o bomboana de copil.) 🙂 #piatavictoriei, #marsulcopiilor #patriotdemic”, scrie comunitatea „Coruptia Ucide” in descrierea eventului de sambata.

Mihail Neamţu | Vrăjitoarea Firea lovește din nou! Dragă Cruella, românii care protestează la -10 grade Celsius nu trăiesc din șpăgi sau comisioane de Voluntari

firea

„Vrăjitoarea Firea lovește din nou! Femeia asta guralivă și incompetentă jignește non-stop sutele de mii de oameni coborâți în stradă.

Dragă Cruella, românii care protestează la -10 grade Celsius nu trăiesc din șpăgi sau comisioane de Voluntari. Aveți decența unui strop de tăcere.

Scăpați Bucureștii de mizerie și construiți mai bine o șosea de centură, până nu vă treziți cu mulțimea de oameni în fața casei!

#aroganță„, a scris, pe Facebook, Mihail Neamţu.

Scriitorul Liviu Antonesei, mesaj dur pentru Președinte | Domnule Iohannis, eu nu sînt un „român de-al Dumneavoastră”!

iohannis_malta

Domnule Președinte, Excelența Voastră, nu-mi dau seama ce căutați în Malta tocmai cînd țara este în fierbere. Am dubii că summit-ul acesta, programat la sfîrșit de săptămînă și într-un loc exotic, poate fi o adevărată reuniune de lucru. În cel mai bun caz, e un fel de team building între liderii europeni, un fel de întîlnire la un pișcot și o șampanie. Dar să lăsăm această curiozitate a mea și să spun precis ce am să vă reproșez.

Din frumoasa Malta, grație site-ului Digi 24 și a prietenului Alexandre Spahiu, care mi-a semnalat enormitate, îmi sosește această declarație a Dumnevoastră care mă jignește nu doar pe mine, ci sute de mii de protestatari din aceste zile: „Avem sute de mii de români de-ai mei în stradă”! Nu, Domnule Iohannis, eu nu sînt un român de-al Dumneavoastră. Nu am ieșit în stradă ca să apăr fundul Doamnei Kovesi de atacurile lui Sebi și ale tonomatelor și de limbile fanilor Domniei Sale, nici ca să vă ridic Dumneavoastră popularitatea în cădere liberă pînă la tîmpenia lui Dragnea și a guvernului său, care poartă abuziv numele Grindeanu. Nu, Domnule Președinte, nu pentru asta am ieșit. Am ieșit pentru apărarea unei instituții, Justiția, de atacurile demente ale unor pîrnăiași și potențial pîrnăiași și a unei idei, a unei valori a societăților moderne, independența acesteia. Faceți un sondaj printre protestatari și constatați cîți sînt „ai dumneavoastră” și cîți sînt persoane autonome și responsabile, care au ieșit în stradă să apere același lucru. După sondare, veți constata că i-ați jignit pe cei mai mulți dintre.

Întîmplător, acum, pozițiile noastre coincid în chestiunea ordonanțelor, dar ele sînt divergente într-o mulțime de alte chestiuni privind Justiția. De pildă, sînt mai mult de doi ani de cînd exercitați funcția prezidențială, dar și pe cea de președinte al CSAT. În toată această perioadă nu ați găsit timp să aboliți decizia băsesciană care lega contra naturii DNA de SRI. Cum acum vreun an, ați încercat să strecurați, ca niște proiecte fără autor declarat!, legile Big Brother, am toate motivele să mă întreb dacă Dumneavoastră controlați SRI sau instituția vă controlează pe Dumneavoastră Nu mai reiau toată lista reproșurilor, am făcut asta acum un an și ceva cînd am refuzat amabila Dumneavoastră invitație la un ceai la Cotroceni.

Nu, Domnule Președinte, nu sînt „omul Dumneavoastră” și dacă mai folosiți vreodată formule din acestea, vă rog să adăugați, „cu excepția lui Liviu Antonesei”, care vă salută cu respectul cuvenit înaltei demnități și cu destulă consternare!

 

Liviu Antonesei,

3 februarie 2017, în Iași

 

Sursa: antoneseiliviu.wordpress.com

Filosoful Mihai Şora, decanul de vârstă al protestatarilor, din nou în stradă | De astăzi, am şi pancartă. Vom fi mulţi, tot mai mulţi. Sus inimile!

mihai-sora-protest

Filosoful Mihai Sora, care merge frecvent la protestele fata de OUG privind codurile penale, a anuntat vineri seara pe Facebook ca de acum are si pancarta, aceasta avand sigla colectiei „Biblioteca pentru toti” si mesajul „Biblioteca pentru toti/ Nu ii publica pe hoti”, scrie HotNews.ro

„Pancarta” a devenit „fotografia de coperta” a contului sau de Facebook, scrie News.ro.

„Dragii mei, ne adunam, ne organizam, rezistam. De astazi, am si pancarta. Vom fi multi, tot mai multi. Sus inimile!”, a scris filosoful, care in noiembrie anul trecut a implinit varsta de 100 de ani, postand mesajul pancartei sale pentru manifestatia din aceasta seara.

Lista insultelor pe care PSD-iști le-au adus în aceste zile manifestanților din stradă | „Noi stăm la căldură și ne doare-n p..ă! De voi mitingăilor!”, „Putorilor!”

protest-gratiere

Nu știm la ce v-ați așteptat voi, dar pentru noi era previzibil: în timp ce sute de mii de oameni protestează de trei zile în stradă, PSD-ul alege să trateze cu dispreț acest val uriaș de nemulțumire. Și nu e vorba doar de rânjetul pe sub mustață al lui Liviu Dragnea, ci de o salbă de insulte aruncate la adresa manifestanților. Ne-am gândit să întocmim o listă a acestor reacții, în caz că aveți nevoie să vă încărcați cu energie pentru zilele care vor veni. Dacă simțiți că nu mai aveți motivație să ieșiți în stradă (să nu vă supărați pe noi că incităm, doamna ministru de Interne!), citiți aceste cuvinte:

Eugen Berceanu (consilierul primarului PSD de la Sectorul 1) a postat pe Facebook următorul mesaj: “Se scandează în Piață: «Nu stați la căldură și pe voi vă fură». Le răspund și eu: «Ba stăm la căldură și ne doare-n p..ă». De voi mitingăilor!”. Între timp, Berceanu și-a șters contul de Facebook, dar printscreen-ul cu postarea a rămas.

captura-fb-eugen-berceanu-psd

Dumitru Buzatu (liderul PSD Vaslui), fost profesor de marxism-leninism și membru FSN din 1990. Ne transmite așa: “Spre deosebire de preşedintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte uşor să-i recunosc după răgetele pe care le scot şi am înţeles că este o facţiune ultrareacţionară care habar nu are de comportamentul democratic şi de valorile umanitare”.

Robert Negoiță (primarul PSD al Sectorului 3). Întrebat cum i se pare protestul din București, unde peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă, a răspuns scârbit: “Neautorizat!”.

Andrei Grosariu (lider al Tineretului Social Democrat din Suceava) a postat pe Facebook o poză cu mulțimea adunată în Piața Victoriei, iar peste fotografie a aplicat următorul text: „Să ieși în stradă și să protestezi ca să-ți fie și mai rău, asta înseamnă să fii idiot!”. Bineînțeles că această tânără speranță a PSD (nu are încă mustață, dar își lasă el) nu s-a putut abține și, în afară de poză, a postat și un text în care insultele se iau la întrecere cu erorile gramaticale: „Nu sunt sănătoși la cap acest lepre soroșiste-iohaniste analfabete care nu pricep că nu au motive pentru acest protest cu interese meschine. Îi transformă Iohannis în carne de tun și vin ca boii în fața pericolului destabilizării țării”.

Sabrina Maria Nedelcu (consilier județean PSD Constanța) a scris pe pagina personală de Facebook: “Tare deștepți sunteți sclipitorilor. Poate îmi spuneți și mie care este munca voastră și cu ce cotizați voi la stat de vă duceți de la 9 dimineața la proteste. Putorilor!”.

Cosmin Pigui (primarul PSD al comunei Peștișani, județul Gorj) se înscrie și el pe listă. Alde Pigui ne transmite: „Niște aurolaci cumpărați sau prea înguști la minte să facă față manipulării realizate de oamenii lui Soroș. Guvernul României este legitim! Să nu venim noi în București! Milioanele!”.

 

Citiți mai mult pe: harfa.ro

SOLIDARITATE FĂRĂ LIMITE! „Dați abrogare, renovăm penitenciare!” | O companie se oferă să RENOVEZE penitenciarele GRATUIT dacă Guvernul abrogă OUG 13/2017

puscarie

Un producător român de materiale de construcții intră în dezbaterea din ultimele zile cu o poziție fermă: promite să doneze materiale pentru reconstrucția și renovarea penitenciarelor dacă Guvernul abrogă în maximum 8 zile OUG 13/2017 care modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală, scrie digi24.ro

Anunțul a fost publicat pe pagina de Facebook a brandului.

„Dați abrogare, renovăm penitenciare!
Întotdeauna am fost #deajutor pentru copii. Astăzi, se pare că ajutorul trebuie redirecționat către cei mari. De aceea, dacă Guvernul abrogă în maximum 8 zile Ordonanța din noaptea de 31 ianuarie, donăm materiale pentru reconstrucţia şi renovarea penitenciarelor.

Cu cât mai repede, cu atât mai multe penitenciare vor fi modernizate.”, este anunţul postat pe pagina companiei.

BOR se implică | Cea mai echilibrată luare de poziţie instituţională despre evenimentele din România

PATRIARHUL-DANIEL

Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai.

În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit.

În acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială.

Rugăciunea este necesară, deoarece luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă.

Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții şi orientări sociale divergente.

Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au nevoie de soluții concrete elaborate în comun.

Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societății româneşti, dar şi să încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Sursa: basilica.ro

CATASTROFĂ! Băsescu susţine că Ordonanţa 13 produce deja efecte! Nu mai e nevoie de cele 10 zile!

traian basescu

Prezent in direct la B1 tv, Traian Basescu a citit articolul 115 din Constitutie, aliniatul 5. 

„5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României…”

Practic, Basescu sustine ca Ordonanta 13 s-a suspus celor 2 conditii, deci este deja valabila, in vigoare si produce deja efecte, fara ca sa mai fie nevoie de cele 10 zile prevazute pentru punctul 1 din OUG !

Daca CCR va aviza acest punct de vedere, CATASTROFA e maxima : au scapat aproape toti penalii ! Chiar daca OUG 13 va fi anulata, toti banditii o pot invoca !

Sistemul scapa din nou bine mersi iar noi raminem tot de fraieri ! 

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă