Cercetarea stiintifica primeste de o bucata de vreme lovituri crunte. Finantarea tot mai redusa pune multe proiecte in situatia de a nu le mai putea demara sau, daca au demarat, risca sa nu poata fi continuate. Se intelege greu ca nu putem trai exclusiv din inteligenta altora, trebuie ca si inteligenta noastra sa se arate lumii in stare creatoare. In aceste zile, am trait si traiesc in continuare situatia dramatica in care se afla Institutul de Matematica al Academiei Romane, care de multa vreme onoreaza stiinta si cultura romaneasca prin prezente si rezultate nu doar recunoscute, ci si deosebit de apreciate de comunitatea profesionala internationala ; acest Institut este acum umilit prin masuri restrictive inacceptabile. Cercetarea stiintifica universitara traieste uneori aceeeasi drama.

Stai si te intrebi daca exista in aceasta tara minti responsabile care inteleg natura muncii de cercetare, capabila sa legitimeze si sa innobileze spiritul uman ; daca se stie ce personalitati reprezinta Romania in lumea stiintei. Nu se intelege ca distinctia fundamental-aplicativ, asupra careia birocratia cercetarii insista, in favoarea celui de al doilea termen, este perimata ; singura distinctie valabila fiind aceea care priveste calitatea cercetarii, asa cum este ea evaluata de instantele internationale de monitorizare ; asa cum este ea reflectata de calitatea revistelor si editurilor care ii ofera ospitalitatea.
Situatia actuala este urmarea unor deteriorari succesive ale climatului intelectual. Un exemplu clar este batjocorirea doctoratului. Titlul de Doctor era menit sa certifice capacitatea de a intreprinde o cercetare intr-un anumit domeniu, de a prelua o problema de la stadiul in care ea se afla, pe baza unei bibliografii la zi, si de a o duce mai departe macar intr-o anumita directie, oferind un spor efectiv de cunoastere, care sa se detaseze net de ceea ce ar putea fi o simpla compilatie.

In mod normal, la doctorat se inscrie cineva care are la activul sau un antrenament in cercetare, a publicat ceva in domeniu si care ajunge prin propria sa evolutie sa identifice problema pe care doreste s-o aprofundeze si in care isi va face doctoratul. Acesta este portretul robot al doctorandului autentic, dar care, mai cu seama in anumite domenii socio-umane, poate uneori si in cele ingineresti sau medicale, a fost inlocuit cu un altul, scolaresc si superficial, in care persoane care nu au avut nimic a face cu cercetarea primesc de la conducatorul stiintific o anumita tema, impreuna cu o bibliografie de rigoare, iar ceea ce urmeaza este in cel mai bun caz o compilatie fericita. Acest scenariu vine si el in continuarea unei regretabile traditii ; niciodata, la scoala sau la universitate, nu s-a acordat la noi atentie educarii ideii de proprietate intelectuala, fapt care a deschis larg portile plagiatului si ale compilatiei, pe baza carora s-au alcatuit atat de multe lucrari de obtinere a gradului I in invatamant si de teze de doctorat, elaborate in cateva weekend-uri. Rezultatul ?

O inflatie de conducatori de doctorat, de doctoranzi si de doctori exact in domenii (de exemplu, stiinte economice, juridice, politice etc) in care prezenta noastra stiintifica internationala este foarte slaba. Ttlul de doctor a devenit un fel de blazon pe care-l arboreaza multe persoane complet straine de truda celuia care cauta sa rezolve o problema si traieste alternativ stari de descurajare si de satisfactie, determinate de alternanta esecurilor si succeselor sale. Este legitim sa cerem reconsiderarea si trierea drastica a tuturor acestor doctorate acordate fara merit si retragerea titlului de doctor in toate cazurile in care acesta nu s-a justificat, intocmai cum s-a procedat in cazul unor grade militare acordate nejustificat. Aceasta batjocorire a institutiei doctoratului sfideaza pe doctoranzii autentici si este semnul clar al unei societati incapabile sa respecte valorile. Am scos si cohorte de profesori universitari, nu stiu cati dintre ei ar rezista la o selectie mai severa.
Voi prezenta acum trei situatii punctuale, care arata deruta, indiferenta, confuzia care isi fac loc in cercetare.
Pe inginerul Marin Radu, cercetator principal I si director general al Centrului de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane l-am cunoscut recent si am ramas impresionat de inventia sa privind extragerea hidrogenului din apa, facand astfel posibila exploatarea acestei resurse practic nelimitate de energie pe care o reprezinta hidrogenul si care ar putea aduce beneficii economice remarcabile, daca birocratia economica ar fi capabila s-o valorifice (a se vedea si International Journal of Hydrogen Energy vol. 35, nr.13, July 2010, p.7021-7023). Urma sa i se asigure protectia proprietatii industriale in peste 50 de tari, dar acest lucru nu s-a intamplat. Mai mult, Marin Radu trebuie acum sa-si risipeasca timpul si energia pentru a-si recupera sumele pe care i le datoreaza S.C. OLTCHIM S.A. Lucrarile efectuate de Institutul condus de Marin Radu vizau reducerea cu 25% a consumului energetic la OLTCHIM iar in momentul sistarii lucrarilor ele erau realizate in proportie de 75%-80%
Iata acum cazul unei tinere cercetatoare, Valentina Pricopie, care aduce in sociologie un vant proaspat, de metabolism cu Occidentul, care si-a luat acolo un doctorat, publica acolo si are si un volum la o editura internationala. Cat de multa nevoie era de astfel de tineri, care sa ne scoata din inertia in care se afla sociologia romaneasca. Dar cate piedici i se pun in incercarea de a candida la o functie de conducere. Despre Profesorul Daniel Daianu, Membru al Academiei Romane, citim, nu intr-o revista academica sau intr-o carte de specialitate, ci in zona de taifas si barfeala de pe internet ca « nu se pricepe deloc la bursa » si, in plus, este ironizat ca « specialist in limba de lemn a economiei ». Oare acestea sa fie cuvintele care i se potrivesc unuia dintre putinii economisti romani vizibili in cercetarea economica internationala ? Atat de mioapa sa fi fost Academia Romana incat sa aleaga o persoana care nu iese din limba de lemn ? Tot internetul, dar prin partea sa academica, ne va lamuri. Era o vreme cand, pentru a intelege valoarea unui om de stiinta, cereai parerea catorva specialisti ai domeniului. Zestrea stiintifica a unui profesor sau cercetator nu putea fi cunoscuta de toata lumea, era de multe ori confidentiala. Asa stateau lucrurile inainte de aparitia Internetului. Acum insa, mergi pe google scholar si gasesti imediat ce opere a creat si ce impact au avut ele.

Pe Daianu l-am gasit, la 27 aprilie 2013, cu 854 de rezultate, care includ fie lucrari ale sale, singur sau in colaborare, fie articole si carti ale altora, in care Daianu este citat. Numeri pe degetele de la o singura mana pe economistii romani care au reusit sa publice monografii de specialitate la mari edituri occidentale ; Daianu este unul dintre ei. O recenzie in Acta Oeconomica (vol. 61, 2011, nr.2, p.238-244) la una din cartile sale il califica « prominent scholar » si « experienced policy maker »). Poate ca nu are antrenament pentru operatii de bursa, dar acesta este criteriul pentru un bun economist ? Daianu est invitat in mod curent la intalniri stiintifice internationale, este un specialist al carui punct de vedere intereseaza.
Am evocat numai cateva dintre evenimentele care au loc in lumea cercetarii, pentru a da o idee despre starea de confuzie si deruta, de neintelegere si ignoranta in care inca ne aflam. De depasirea acestei stari depind in buna masura iesirea Romaniei din saracie si reputatia ei in lumea valorilor.

Sursa: Contributors.ro

Europarlamentarul PDL Cristian Preda atragea atentia, intr-o postare pe blogul personal din 22 aprilie, ca „peste 13 luni au loc alegeri europene, iar peste 20 vom avea un nou presedinte”, iar dreapta se fragmenteaza, in loc sa se coaguleze. „Din doua, una: fragmentarea va continua sau, dimpotriva, va aparea un factor de coagulare”, mai scrie Preda, care trece in revista puzderia de fundatii si partide de dreapta: PDL, Miscarea Populara, Initiativa Romania Liberala, Noua Republica, Forta Civica, PNTCD, Alianta D.A. resuscitata prin alianta ultimelor doua.

Desi pe dreapta pare mare inghesuiala si agitatie, opozitia a sucombat. In Parlament, majoritatea USL impune orice doreste, fara piedici majore. Mircea Marian observa, intr-un editorial  – In sfarsit, o stire buna: opozitia parlamentara si-a dat duhul – , publicat pe 25 aprilie in Evenimentul Zilei, ca un singur parlamentar a votat impotriva la numirea unor nume controversate in Autoritatea de Supraveghere Financiara. Un singur parlamentar s-a opus, altii, care ar fi putut sa o faca, s-au bucurat de functii marunte in ASF, mici oscioare ramase de la ospatul puterii.

Cum s-a ajuns aici? De ce dreapta s-a faramitat, a slabit, a pierdut atat de brusc din importanta dupa pierderea puterii? Cea mai banala explicatie ar fi ca gonflarea partidului, cat timp a stat la putere, s-a facut artificial, asa ca dezumflarea s-a produs rapid, feonomen accelerat de masurile de austeritate luate la guvernare. Cei mai multi comentatori constata ca dreapta nu are acum un lider autentic. Ioana Ene Dogioiu este de parere ca nu de proiecte si partide duce lipsa dreapta, ci de un politician capabil sa uneasca in jurul sau toate aceste energii imprastiate. „Noi, romanii, am avut nevoie de un conducator, preferabil mana forte, pe care sa-l urmam, sa-l iubim si sa-l uram, cu care sa ne identificam sau de care sa ne disociem, in orice caz, la care sa ne raportam”, scrie Ioana Ene intr-un editorial intitulat Dreapta, caut lider, publicat pe 27 aprilie pe site-ul Ziare.com.

Partial adevarat, insa nu doar absenta tatucului impiedica dreapta sa-si recapete vigoarea. Liderul este important, dar marea problema a dreptei nu pare a fi atat absenta liderului, ci faptul ca dispune de prea multi lideri, multi si marunti, fiecare convins fiind ca el este alesul. Or, aceasta rivalitate interna impiedica aparitia liderului providential. Cu totii viseaza momentul cand vor ridica steagul, iar in urma lor, de voie, de nevoie, se vor incolona toti ceilalti. In realitate, nu se va intampla asa. Orgoliile, idiosincraziile, micile rivalitati si politele trecutului ii impiedica pe multi sa se aseze la aceeasi masa. Calin Popescu Tariceanu nu-l inghite pe Mihai Razvan Ungureanu, Udrea pe Blaga, Basescu pe Tariceanu, MRU pe Neamtu, Mihail Neamtu pe aproape toti, aproape toti pe Udrea, Baconschi inghite prea usor aproape orice, iar Boc s-a izolat la Cluj.

De pilda, Calin Popescu Tariceanu a lipsit de la lansarea IRL, desi toata lumea se astepta sa-l vada langa Andrei Chiliman cu prilejul lansarii Fundatiei. Se pare ca s-a apropiat intre timp de Vasile Blaga iar pe MRU, prezent la lansarea fundatiei liberale, nu-l inghite de cand cu retragerea trupelor romanesti din Irak. De altfel, liderul PDL se anunta hotarat sa joace rolul de pivot al opozitiei. Blaga a respins, luni, ideea lui MRU ca opozitia sa prezinte liste comune la europarlamentare, sugerand ca PDL ar avea acum undeva la 18%. Un astfel de scor dupa prabusirea din toamna este putin probabil, PDL nu s-a remarcat cu mai nimic in opozitie. Insa chiar daca procentul e mai mic, undeva la 13-15%, tot e mare in raport cu urmatorii clasati. Forta Civica si PNTCD au apelat la trucul resuscitarii Aliantei DA, confiscandu-i simbolurile, pentru a iesi din marja de eroare a sondajelor. Acum au speranta sa scoata macar un 5%.

Miscarea Populara are deja o problema. Zvonul ca Traian Basescu ar putea fi urmatorul secretar general NATO lucreaza in dezavantajul acestei fundatii cu pretentii de viitor partid. Cap tractorul politic al fundatiei era oricum Traian Basescu iar sugestia ca presedintele si-a cam aranjat viitorul in afara tarii nu e foarte mobilizatoare.

Evocam mai sus razboiul orgoliilor. La aceasta problema se adauga interesele complet diferite ale diversilor lideri ai dreptei, meschinul interes personal. Fiecare are acum alte prioritati. Blaga sa obtina maximum de profit din tacerea PDL, altii vaneaza pozitii, job-uri sau trag tare „sa se aleaga” la viitoarele europarlamentare. De soarta dreptei le arde lor acum? Urgenta este data de propria supravietuire, de aranjarea viitorului personal. Cu una-doua exceptii, potentialii lideri de dreapta nu prea stau pe picioarele lor, in tot cazul nu se pot lauda cu prosperitatea liderilor de stanga. Acest paradox a tot fost subliniat, insa e o realitate. Adaugati-o la lista problemelor.

Mai puneti si faptul ca televiziunile sunt, de regula, mai prietenoase cu stanga cand e la putere si mai agresive cu dreapta. Eternul handicap al dreptei se va agrava, deoarece stanga le ofera mogulilor in mod traditional un acces mai lejer la banul public. De ce se intampla asa este o tema in sine, merita tratata separat.

In fine, dreapta mai are o problema structurala, de fond. In afara PDL, partid asezat pe clasica structura putreda de baroni cu retelistica aferenta, toate celelalte sunt creatii nefiresti, ridicate artificial, de sus in jos. Asa fiind, ele nu reusesc sa satisfaca asteptarile publicului. Miscarea Populara s-a nascut la Cotroceni. Initiativa Romania Liberala a venit pe lume in prezenta sefului SIE, Teodor Melescanu. Forta Civica este de fapt noul nume institutional al unui singur om: Mihai Razvan Ungureanu, fost premier, fost sef SIE.

Ce simte oare publicul de dreapta in fata acestor creatii aparute din laboratoarele puterii? S-au nascut ele din dorinta aprinsa a unor lideri de a se bate pentru interesele electoratului de dreapta sau din nevoia de a avea un vehicul, din vanitate, din placerea de a se reprezenta pe sine?

„Este nevoie de ceva complet nou, crescut in afara establishmentului care conduce Romania. Nu stiu cum, cu cine, in ce fel. Trebuie sa atingem punctul cel mai de jos, ca sa putem urca din nou”, mai scria Mircea Marian in editorialul sau. Ceva complet nou, aparut din afara sistemului, pare o misiune imposibila. Ani de zile am crezut ca este posibila, dar din pacate societatea romaneasca nu are traditia comunitatilor active, a asocierilor naturale pe baza de afinitati comune, de idei, valori si principii. Implicarea politica, atunci cand se intampla, are loc in cele mai multe cazuri din oportunism.

Asa stand lucrurile, mai pragmatic ar fi ca oricare dintre formatiunile pomenite mai sus sa caute un lider, sa se deschida catre oameni noi, sa-i gaseasca si sa-i promoveze, in loc sa roteasca mereu aceleasi Marii cu alte palarii pe cap, sperand sa mai pacaleasca o data electoratul. Trucul asta nu prea mai tine. Daca va crede ca are deja destule figuri voievodale si ca doar un complex nefericit de imprejurari le impiedica pe  sa lumineze cerul opozitiei, atunci va mai astepta inca mult si bine sa se nasca liderul visat. Nu-l va gasi, daca nu-l va cauta.

Nota: O prima varianta a acestui text a aparut in ultimul numar al Revistei 22

Sursa articolului: hotnews.ro