USL va fi obligat să-și dea măsura, să guverneze și, de ce nu?, să-și rupă gâtul singur. Așa cum și l-a rupt și PDL.
Când stânga câștigă, o face zdrobitor – 1990, 1992, 2000 stau mărturie. Acestor victorii li s-a mai adăugat cea fără drept de apel din 2012. Când dreapta ajunge la putere, o face însă la limită, doar în co­aliții fragile, cărând în spate soluții imorale sau tra­seiști cumpărați la bucată.

Andreea Pora

Harta s-a înroșit iarăși com­plet, exact ca atunci când FSN cotropea țara abia ie­șită din comunism. Sin­gu­rele pete de culoare sunt ju­dețele ungurești, deși nici UDMR nu se mai simte ca pe vremuri, fiind pentru pri­ma oară când s-a apropiat periculos de pragul de 5%. E o realitate care ar trebui să dea de gândit tuturor celor care se re­vendică de dreapta, mai ales că vremurile care se anunță nu sunt dintre cele mai fericite. Din toate punctele de vedere: eco­nomic, democratic, stat de drept, justiție, europenism și valorile lui.

USL a cucerit o putere pe­ri­cu­loa­să și prin dimensiuni, și prin ca­litatea oamenilor care o vor exercita. Ce va face cu ea? Este o întrebare la care nici măcar votanții USL nu cunosc răspunsul, pentru că nici nu și-au pus-o, votul fiind emi­na­mente negativ. Cei care îl intuiesc, care judecă din perspectiva istoriei mai recente sau mai îndepărtate, grup minoritar, de­parte chiar și de cele 16 procente obținute de ARD, sunt terifiați de ideea reîn­toar­cerii într-un trecut pe care îl credeau în­gropat pentru totdeauna, odată cu in­tra­rea în Uniunea Europeană. Nu-i așa. Ale­gerile din 2012 l-au dezgropat și l-au pus să umble. Plin de vitalitate, mai pervers, mai uns cu toate alifiile, mai ticăloșit și mai plin de obrăznicie decât în perioada „romantică“ a începutului de drum.

Așadar, USL a obținut 60% din votul po­pu­lar, a câștigat absolut toate mandatele din 25 de județe, închizând peste jumătate din­tre colegiile din țară cu 50% plus 1. Ca nu­măr de mandate, Uniunea are la un prim cal­cul 364 de locuri, deși numărul aces­to­ra va putea crește după redistribuire, ob­ținând astfel majoritatea de două treimi la care aspiră. Asta deoarece numărul total al parlamentarilor va crește până spre 550, o răsunătoare palmă pe obrazul, majoritar la vremea respectivă, al celor care au vo­tat la referendum scăderea la 300 a nu­mă­rului aleșilor. Cu vântul umflându-i pân­zele tupeului, Liviu Dragnea a anunțat că în sala de plen nu sunt suficiente locuri pentru toată suflarea, unii, probabil opo­ziția, urmând să presteze de la balcoane, spațiu simbolic arondat fluierăturilor, hui­duielilor și aruncatului în cap. Anunțata ali­anță cu UDMR, acceptată spontan, cum altfel?, de liderii săi, va ridica scorul pu­terii spre 75-80%, deși, din rândul PNL, au sărit câțiva să protesteze mai mult de for­mă, pentru a nu da impresia că sunt sub tutela PSD. Oricum, în aceste condiții modificarea Constituției nu va mai în­tâm­pina probleme. Guvernând fără opoziție, USL va avea mâinile dezlegate să-și pună în aplicare, la cub, ceea ce a început în vară. În primul rând, anihilarea separației puterilor în stat și a instituțiilor pe­ri­cu­loase pentru libertatea și afacerile mem­brilor USL: DNA, ANI, CSM și CNA. Sin­gura problemă efectivă a USL este că va trebui totuși să guverneze, popularitatea și procentele trecând în România, așa cum se știe, exclusiv prin stomac.

Victoria USL (PSD și PNL) este zdro­bi­toa­re, nu atât prin comparația cu scorul ob­ținut în 2008 – doar aproximativ 900.000 de voturi în plus – sau prin cea cu referendumul din vară – 3 milioane lipsă din faimoasele 7,4 mi­li­oa­ne -, cât prin raportare la înfrângerea ARD. Cele 16 procente sunt departe de ștacheta de 25% anunțată chiar de liderii PDL și sunt cronica unui eșec pre­vi­zi­bil. Apocalipsa ARD, o în­cropeală făcută la dis­pe­ra­re, este prețul plătit pentru politica dusă timp de patru ani de câteva figuri sumbre ale PDL, pentru incompetența dublată de nesimțire în administrație, pentru blatul incalificabil, campania fleșcăită și can­di­da­ții slabi, mulți dubioși sau afaceriști de strân­sură, traseiști sau pafariști împinși cu anasâna de la centru. Este desigur și prețul plătit, ca peste tot în Europa, pen­tru criza și măsurile de austeritate, apli­cate însă în stil românesc: cu o mână tai pensii și salarii, cu cealaltă furi. Mai este însă și prețul reformelor impuse de Traian Băsescu în educație, sănătate, muncă, pen­sii, iar în România orice tentativă de schim­bare a statu quo-ului se plătește greu, cu atât mai mult când ai împotrivă arun­că­toarele de flăcări media ale adversarului.

Una peste alta, ARD a reușit să cucerească din prima, cu peste 50%, doar un singur colegiu, cel din Republica Moldova! Ni­ciu­nul dintre liderii ARD nu a reușit să intre în parlament închizând colegiul, iar alții nu au prins nici măcar redistribuirea. În București, ARD a pierdut pe toată linia, exis­tând speranțe doar pentru vreo două-trei colegii la redistribuire. Un dezastru cap-coadă. Cifrele sunt distrugătoare, cu adevărat teribil este însă că partidul a fost decapitat prin vot. Dar tot răul spre bine, pentru că singura șansă a PDL să se re­construiască, reformeze și regândească es­te să scape cumva de acești lideri. Cezar Preda a deschis drumul și și-a dat demisia din toate funcțiile de conducere deținute. Vasile Blaga, pe care blatul din Timiș l-a dus la frumosul scor de 25,37%, nu a avut tăria, tocmai el, omul dintr-o bucată, mâ­nă de fier, să facă singurul gest onorabil după un astfel de dezastru. Nu știm sigur la această oră decât că pe lista marilor învinși se află multe dintre numele sonore ale ARD, vechi și noi. Ziua socotelilor va veni urgent și va cădea într-o vineri.

Altă lecție a acestor alegeri este că PP-DD, considerat de mulți o glumă proastă, a obținut cu doar 151.543 de voturi mai pu­țin decât ARD (la Senat). Ma­rele OTV-ist a ratat însă parlamentul. Este printre puținele vești bune ale acestor zile, izbăvind astfel nația de un cuplu care se anunța atomic: Diaconescu-Becali. (Dom­nul Gigi a luat peste 65% în Capitală, ceea ce nu face decât să întărească vorba că fie­care popor are liderii pe care și-i merită.) La rândul lui, UDMR are de tras niște în­vățăminte din faptul că are cel mai scăzut scor din ultimul deceniu. Baletul du­pli­cității unor lideri, politica interesului per­sonal mărunt, tehnica șantajului și a schim­bării stăpânilor în funcție de afacerile și dosarele diverșilor și-au arătat colții în 2012. În tradiția puterii cu orice preț, sub camuflajul apărării intereselor comunității maghiare, UDMR se va face frate cu USL, încălcându-și astfel propriile afirmații și principii.

În situația cea mai complicată se află însă pre­ședintele Traian Băsescu. Scorul ob­ți­nut de ARD îi lasă prea puțină marjă de man­evră în evitarea nominalizării lui Vic­tor Ponta ca premier. USL a anunțat din primele minute de după alegeri că nu re­nunță la Ponta, a amenințat iarăși cu sus­pendarea și este puțin probabil să-și schim­be opțiunea. Nici nu ar avea de ce. Are o majoritate efectiv zdrobitoare, votul popu­lar este de partea sa, la fel cutuma celor 22 de ani. În fond, nu s-a întâmplat până acum ca majoritatea câștigătoare să nu-și pună premierul dorit, spiritul Constituției fiind în acest sens. Băsescu este practic pus cu spatele la zid de chiar eșecul ră­su­nător al ARD, constituirea unei alte ma­jorități parlamentare fiind practic im­po­sibilă în aceste condiții. Plus, ce i-ar putea mâna în lupta trădării pe eventualii opor­tuniști sau nemulțumiți, de ce s-ar lansa ei într-o aventură politică dând vrabia din mână pe cioară de pe gard? Oricât de mi­raculos sau periculos ar fi personajul ilu­zoriu din manșeta președintelui, șansele de reușită sunt foarte mici. Cât despre zvo­nurile cu dosarele instrumentate pe nu­mele lui Victor Ponta, nu le cred. Nu sunt nici în stilul lui Băsescu și nici în al lui Da­niel Morar, care, orice s-ar spune, au do­vedit contrariul până acum. De precizat că astfel de informații au circulat și în 2009, dovedindu-se false. Oricum, așa ce­va ar fi o lovitură aplicată în locul sensibil al credibilității procurorilor, care ar putea pleca în bejenie cu Morar în frunte. In­for­mația răspândită de goarna de serviciu de la Vocea Rusiei, numitul Valentin Mân­drășescu, cum că ar exista „documente“ le­gate de prestația lui Victor Ponta ca „agent acoperit“ în slujba „unui serviciu secret“, ceea ce l-ar face incompatibil cu funcția de premier din „perspectiva par­te­neriatelor strategice pe care le are Ro­mânia“, este mult mai gravă dacă este re­ală. Ar fi unicul argument de scăpare din complicata situație, desigur, cu întrebarea vitală: de ce acum? Nu cred nici în această variantă, deși poate mă înșel de data asta.

Judecând însă lucrurile în raport cu realitatea zilei, Traian Băsescu are de ales între a declanșa o criză care va duce inevitabil la suspendare sau a accepta inacceptabilul. Partenerii strategici nu-i vor mai sări în ajutor, deși nu cred că e vreunul fericit cu Ponta, dar sunt practic în imposibilitate de a neglija votul popular și principiile în virtutea cărora au acționat în vară. Este evident că Victor Ponta, plagiator dovedit și cu reale probleme de mitomanie, în vremuri nor­male ar fi ultima persoană de pe cea mai lungă listă posibilă de premieri. Până la urmă, orice ar alege, Traian Băsescu, într-un fel, și-a terminat cariera politică. Cu Ponta premier, va deveni președintele-de­cor, permanent amenințat și batjocorit cu suspendarea, rol care nu i se potrivește și care i-ar garanta o ieșire păguboasă de pe scenă. Declanșând o criză politică, va fi sus­pendat și demis, un final nedrept și de neacceptat. Desigur, mai are și formula de­misiei. Atipică pentru România, dar care i-ar garanta o pagină de istorie și ar fi un precedent la care și alegătorii, și po­li­ti­ci­e­nii ar avea de meditat. Un reper de care se vor lovi mulți. E o dilemă a cărei re­zol­va­re doar Traian Băsescu o știe și pe care o va juca în stil propriu. Indiferent însă de soluție, USL va fi obligat să-și dea mă­sura, să guverneze și, de ce nu?, să-și ru­pă gâ­tul singur. Așa cum și l-a rupt și PDL.

– opinie publicata in Revista 22 –