Acasă Blog Pagina 2917

Nasul – 17 septembrie 2012

[jwplayer mediaid=”20806″]

MRU ÎN PREMIERĂ LA NAȘUL

67

În această seară, Mihai Răzvan Ungureanu vine în exclusivitate la Nașul!

Aflați de la el ce poate și ce nu poate accepta un premier, cât mai durează renașterea Dreptei și ce oameni noi se alătură acestei mișcări politice, care este mesajul pentru alegerile din decembrie, ce așteptări are, cum suntem văzuți în exterior și, mai ales, ce îi lipsește României pentru a fi un stat cu adevărat european.

 

 

Așteptăm întrebările și comentariile dumneavoastră aici, pe Facebook, Twitter, Google+ și prin SMS la 1271

Teodor Baconschi raspunde Antenei 3

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a raspuns in aceasta seara in exclusivitate la Nasul TV atacurilor promovate in ultima perioada de Antena 3 la adresa sa.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”20793″]

Barroso, dupa intilnirea cu Ponta: E extrem de important ca nominalizarile pentru DNA si Parchetul General sa fie facute intr-o maniera corecta si transparenta

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, dupa intilnirea cu premierul Victor Ponta de la Bruxelles, ca „e extrem de important ca nominalizarile pentru sefia DNA si a Parchetului General sa fie facute intr-o maniera corecta si transparenta”. Barroso a mai spus ca reforma in sanatate si restructurarea companiilor de stat sint cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice din Romania, potrivit unui comunicat de presa al CE

„Presedintele Barroso a subliniat ca toate fortele politice din Romania, aflate la guvernare sau in opozitie, trebuie sa actioneze cu responsabilitate si retinere si sa se concentreze foarte ferm asupra nevoii urgente de a reveni la stabilitatea institutionala si politica”, se arata in comunicatul Comisiei.

Cititi aici integral comunicatul de presa al Comisiei Europene:

„Presedintele Barroso s-a intalnit astazi cu premierul Ponta, pentru a discuta cele mai recente evolutii din Romania.

Presedintele Barroso si-a exprimat aceleasi preocupari fata de Prim-ministrul Victor Ponta, pe care le-a comunicat si presedintelui Basescu, cu privire la necesitatea ca Romania sa elimine toate indoielile privind angajamentele sale de stat de drept, independenta a sistemului judiciar si respectarea deciziilor constitutionale.

Presedintele Barroso a facut clar faptul ca toate fortele politice din Romania, din Guvern si din Opozitie, ar trebui sa actioneze cu responsabilitate si retinere si sa se concentreze ferm la necesitatea urgenta de a restaura stabilitatea institutionala si politica. Acest lucru va fi deosebit de important in perioada premergatoare alegerilor parlamentare din aceasta toamna. Presedintele Barroso a subliniat ca este foarte important ca Romania sa promoveze valorile europene, valorile justitiei si libertatii, precum si toate caracteristicile unei societati cu adevarat pluralista.

Presedintele Barroso a subliniat importanta continuarii eforturilor in directia atingerii obiectivelor Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). Va fi deosebit de important ca nominalizarile pentru posturile-cheie ale Procurorului General si Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie se se desfasoare intr-un mod echitabil si transparent. Guvernul ar trebui sa evite, atat inainte cat si dupa alegeri, sa numeasca in functii ministri cu probleme de integritate. Comisia va adopta un raport suplimentar, inainte de sfarsitul acestui an, in care va evalua daca toate cerintele au fost respectate.

Presedintele Barroso a prezentat o imagine de ansamblu a evolutiilor economice recente in intreaga Uniune Europeana si a cerut Guvernului roman sa mentina eforturile in ceea ce priveste programele de ajustare economica. Progresul reformelor structurale, in special restructurarea companiilor de stat si reforma asistentei medicale sunt esentiale pentru viabilitatea pe termen lung a finantelor publice.
Presedintele Barroso si premierul Ponta au discutat, de asemenea, si despre  absorbtia fondurilor UE in Romania. In timp ce un efort major a fost realizat in cursul anului trecut, capacitatea de absorbtie ramane extrem de scazuta si Romania risca sa piarda sume importante de finantare, care ar putea avea un impact major asupra cetatenilor romani si a intreprinderilor. Presedintele Barroso a cerut Guvernului sa imbunatateasca normele privind achizitiile publice si capacitatea administrativa”.

 

Victor Ponta: Barroso a apreciat ca faimoasele 11 puncte au fost tratate serios si indeplinite

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, dupa intalnirea pe care a avut cu oficialul de la Bruxelles, ca  presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apreciat ca cele 11 angajamente pe care i le-a solicitat Guvernului de la Bucuresti au fost tratate serios si indeplinite.

„Presedintele Barroso a apreciat inca o data – cred ca o va face si in comunicatul domniei sale – faptul ca faimoasele 11 puncte au fost tratate de mine si de Guvern la modul cel mai serios si au fost indeplinite. Evident ca in continuare ceea ce trebuie sa aratam noi, din Romania, nu de la Bruxelles, este faptul ca putem sa ne gandim la proiecte nationale comune si ca putem sa ducem batalia politica interna in asa fel incat sa nu fie afectate interesele noastre ca tara in UE”, a precizat Victor Ponta.

 

Andronescu: Adresez rugamintea presedintelui sa promulge legea privind bacalaureatul profesional

UPDATE: Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ii adreseaza presedintelui Traian Basescu „rugamintea” de a promulga legea adoptata de Senat prin care a fost introdus bacalaureatul profesional pentru cei care nu doresc sa mearga la facultate si care urmeaza sa se aplice din anul scolar 2012-2013, precizand ca noua lege deschide posibilitatea celor care nu doresc sa urmeze studii superioare sa se angajeze in domeniul in care au studiat.

„Senatul o va trimite (legea adoptata luni, n.r.) la promulgare si imi doresc din tot sufletul si adresez si pe aceasta cale rugamintea presedintelui sa o promulge, ca sa putem sa trimitem catre cei care se intereseaza si o asteapta. (…) Este vorba de o alternativa, deci este optiunea elevului si a familiei lui si sigur ca decizia pe care elevul cu familia lui o ia poate sa insemne: «mergem spre invatamantul superior», atunci merge spre bacalaureatul national, ca si pana acum sau «nu mai merg spre invatamantul superior, vreau sa gasesc un loc de munca sa ma angajez» si atunci optiunea este pentru bacalaureatul profesional”, a sustinut Ecaterina Andronescu.

 Senatul a aprobat legea care introduce Bacalaureatul Profesional

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional, cu 73 de voturi „pentru”, 15 „impotriva” si o abtinere. Raportul comisiei de invatamant a fost aprobat cu 72 de voturi „pentru”, 16 „impotriva” si 4 abtineri.

Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995, absolventii ciclului superior al liceului care sustin si promoveaza examenul de bacalaureat profesional dobandesc, potrivit legii, diploma de bacalaureat profesional, care le da dreptul de acces pe piata muncii, fara drept de acces, insa, in invatamantul superior.

Examenul pentru bacalaureatul profesional nu schimba continutul programei pe care elevii au parcurs-o pe timpul anilor de liceu, iar probele din examenul de bacalaureat profesional, cronologic, vor fi asezate inaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat national.

Totodata, legea da dreptul oricarui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi profilul acestuia, pentru ca disciplina de educatie antreprenoriala o parcurg toti liceenii. Elevii vor sustine doua probe: un proiect si o proba practica, precum si o lucrare scrisa la educatia antreprenoriala. Probele de competente sunt comune si la bacalaureatul national si la bacalaureatul profesional.

Daca un elev care a absolvit liceul si are Bacalaureatul Profesional vrea sa mearga spre invatamantul superior, se poate inscrie ulterior la Bacalaureatul National, sustine probele de diferenta si are si el permis de acces pentru invatamantul superior, a declarat ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Legea are caracter organic, Senatul fiind for decizional.

 

Victor Ponta vrea impozite mai mari:
„Cota unică de 16% trebuie să crească!”

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, că este necesară majorarea cotei unice de la 16% astfel încât Guvernul să aibă mai mulți bani la buget pentru școli spitale și drumuri. Șeful Executivului a spus că veniturile bugetare din acest an au crescut doar prin „decapitarea caracatiței” care era în vârful Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

„Ministerul de Finanțe trebuie să se ocupe mai mult de strâns bani și mai puțin de venit cu idei extraordinare, însă, pe de altă parte, e foarte clar că această cotă unică de 16%, pentru a avea bani pentru școli, pentru spitale, pentru drumuri, trebuie să crească. Oricum, în acest an au crescut veniturile bugetare, dar într-un singur fel au crescut, eliminând din conducerea ANAF acea caracatiță de corupție pe care acum procurorii în sfârșit o anchetează. Numai eliminând vârful de corupție al ANAF-ului am reușit să avem încasări mult mai mari la bugetul de stat”, a precizat Ponta.

Prim-ministrul a menționat că, pentru următorii ani, sistemul fiscal din România trebuie regândit pentru ca veniturile la buget să fie mai mari decât cele de până acum, Ponta precizând că bugetul pe care l-a moștenit de la vechiul Cabinet se termina în luna septembrie.

„Parcă în septembrie România pleca în vacanță sau anul se termina în septembrie. În 2013-2016 trebuie să așezăm sistemul fiscal în așa fel încât să avem resurse pentru proiectele mari”, a declarat premierul, care a menționat că și recentele tăieri de fonduri de la unele proiecte de investiții au fost făcute tot pentru a asigura o mai bună cheltuire a banilor publici.

Ponta spune că banii luați de la unele proiecte aflate în derulare, cum ar fi centura de sud a municipiului București, asigurau finanțare pentru unele firme „ale PDL”. Premierul a precizat că banii respectivi nu asigurau finalizarea lucrărilor, ci doar finanțarea necesară pentru PDL, investițiile putând fi duse la bun sfârșit în zeci sau chiar sute de ani dacă li s-ar fi asigurat în continuare aceleași sume de bani pentru executarea lor.

[jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”20799″]sursa: tvrinfo.ro

Dan Șova se laudă cu un masterat inexistent la London School of Economics

În CV-ul de pe site-ul Facultății de Drept al Universității București, ministrul PSD Dan Șova se mândrește cu un Master of Law (LL.M) la London School of Economics. În realitate, însă, masterul invocat de Șova în CV-ul oficial de conferențiar al Facultății de Drept nu există.

Jurnalistul Cătălin Prisăcariu, redactor șef la revista Kamikaze, publică pe blogul personal dovada: un răspuns oficial primit de la biroul de presă al London School of Economics.

În email-ul primit de jurnalist se precizează că în arhiva instituției de învățământ nu există înregistrări care să dovedească că Dan Șova ar fi absolvit masteratul invocat în CV.

sursa: blog Cătălin Prisăcariu

 

Șova a avut de gînd să obțină un masterat la LSE, dar n-a mai apucat. Potrivit biroului de presă al LSE, Șova s-a înscris ca student pentru un Master of Sciences (MSc) la LSE, în 2006, apoi s-a transferat la LL.M. Iar din 2011 este iarăși candidat pentru un MSc.

 

sursa: blog Cătălin Prisăcariu

 

Contactat, ministrul Dan Șova a nuanțat calitatea sa de deținător de master la LSE. Via SMS, Șova a declarat: “nu am statut de graduate“. Ceea ce e corect în ce privește CV-ul de pe site-ul Guvernului României, dar nu și în ce privește CV-ul postat pe site-ul oficial al Facultății de Drept a Universității București. Și, cum CV-ul de pe site-ul Facultății de Drept este public de cîțiva ani, în timp ce cel de pe site-ul Guvernului abia de o lună, înseamnă că Șova a mințit pînă acum în legătură cu studiile sale.

Document: CV-ul lui Dan Șova de pe site-ul Facultății de Drept a Universității București

Comisia Europeană a înghețat finanțarea acordată României

Finanțarea României prin fonduri structurale de la UE se află în impas, plățile în cadrul a șase programe sectorale fiind blocate de la începutul lunii august, arată datele oficiale de pe site-ul Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Guvernul a confirmat această situație, dar susține că ea a fost convenită cu Comisia Europeană încă din decembrie 2011.

Potrivit datelor oficiale, publicate pe site-ul Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), în luna august nu s-au făcut nici un fel de plăți de la Uniunea Europeană pentru șase programe operaționale, din șapte: mediu, transport, dezvoltare regională, creșterea competitivității economice, dezvoltarea resurselor umane și asistență tehnică.

Singurul program unde s-a înregistrat un progres în derularea plăților este cel destinat dezvoltării capacității administrative. Datele ACIS arată că încă din iulie nu s-au mai făcut plăți pentru programele de creștere a competitivității și resurse umane. În iunie, situația a fost și mai proastă: s-au încasat bani doar pe proiectele de la mediu și dezvoltare regională.

Guvernul a precizat astăzi pentru EVZ că „trimiterea la Comisia Europeană a cererilor de rambursare pentru plățile efectuate de partea română către beneficiari este întreruptă de la începutul lunii iulie 2012, așa cum s-a convenit cu Comisia Europeană în decembrie 2011”.

Potrivit informației provenite de la biroul de presă, „s-a stabilit” ca după primul semestru al anului 2012, Comisia Europeană să efectueze un audit pentru a constata dacă deficiențele au fost remediate. „În funcție de rezultatul auditului, Comisia va decide continuarea rambursărilor sau întreruperea/suspendarea plăților”, susține Executivul.

În plus, în curând vor începe negocierile între România și Comisia Europeană cu privire la „corecțiile” care vor fi aplicate, urmare a deficiențelor în efectuarea achizțiilor publice.

Concurs pentru functiile de procuror general si sef al Directiei Nationale Anticoruptie la Ministerul Justitie. Propunerile vor fi anuntate in 4 decembrie

Propunerile Ministerului Justitiei pentru functiile de procuror general al Romaniei si sef al Directiei Nationale Anticoruptie vor fi anuntate in data de 4 decembrie 2012, potrivit unui anunt postat luni pe site-ul Ministerului Justitiei, unde este publicat si regulamentul de organizare a concursului pentru aceste functii, anunta Hotnews.ro.
Potrivit legilor in vigoare, propunerile Ministerului Justitiei vor trebui ulterior sa obtina avizul (consultativ) al Consiliul Superior al Magistraturii, urmand ca numirea in functii sa fie facuta de presedintele Romaniei.

Mandatul lui Laura Codruta Kovesi in functia de procuror general al Romaniei se incheie in 2 octombrie.

Mandatul lui Daniel Morar la conducerea DNA a fost prelungit de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, pentru inca sase luni, la inceputul lunii august, in conditiile in care acesta expira pe 12 august.

„Ministerul Justitiei organizeaza, la sediul sau din Bucuresti, str. Apolodor, nr. 17, sect. 5, cod 050741, in perioada 18.09.2012-4.10.2012, selectia procurorilor in vederea efectuarii propunerilor de numire in functiile de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie”, potrivit anuntului postat pe site-ul ministerului.

Potrivit conditiilor de participare la concurs, pot participa procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror.

Nu pot fi propusi pentru numirea in functiile de conducere procurorii care au facut parte din serviciile de informatii inainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, precum si cei care au un interes personal, ce influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege.

„Procurorii care participa la selectie sunt obligati sa dea o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu au facut parte din serviciile de informatii inainte de anul 1990 si nici nu au colaborat cu acestea, precum si o declaratie de interese care se actualizeaza anual ori in termen de 15 zile de la aparitia unei schimbari sau de la data la care procurorul a luat cunostinta despre aceasta”, se arata in procedura de evaluare.

Daca presedintele va rufza „motivat” numirea in functie a persoanelor propuse de Ministerului Justitiei, „rezultatele selectiei vor fi avute in vedere pentru formularea unei noi propuneri de numire in functia respectiva.

Cererile de inscriere, pentru una sau pentru ambele functii de conducere vor fi depuse personal, pana la data de 24.09.2012, inclusiv, la Cabinetul ministrului justitiei, str. Apolodor, nr. 17, sect. 5. Bucuresti

Cererile de inscriere vor fi insotite de urmatoarele inscrisuri:

  • a) dovada indeplinirii conditiilor de vechime prevazute de lege;
  • b) declaratiile prevazute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • c) un curriculum vitae al procurorului, conform modelului comun european prevazut in anexa H.G. nr. 1021/2004;
  • d) minim 10 lucrari intocmite de procuror in compartimentele in care si-a desfasurat activitatea;
  • e) ultimul raport de evaluare a activitatii profesionale a procurorului participant la selectie;
  • f) orice alte inscrisuri relevante.

Pana la data de 1.10.2012, procurorii participanti vor depune si un proiect privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere pentru care participa la selectie, care se depune personal la Cabinetul ministrului justitiei, atat pe suport hartie, cat si in format electronic, pe suport specific. Proiectul se va incadra intr-o limita de 30 pagini, iar anexele nu vor putea depasi 10 pagini. Planul si anexele vor fi redactate cu caractere de marimea 12, font Times New Roman, spatiere la 1,5 randuri.

Lista procurorilor care indeplinesc conditiile legale de participare la selectie, cu mentionarea celor care au optat pentru ambele functii de conducere, lista cererilor respinse, cu indicarea motivului respingerii (nedepunerea inscrisurilor, neindeplinirea conditiei de vechime, etc.), precum si programarea interviurilor se vor afisa la sediul Ministerului Justitiei si se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 25.09.2012.

Procurorii participanti la selectie vor sustine, in perioada 2-3.10.2012, un interviu care consta in:
a)      sustinerea proiectului privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere pentru care participa la selectie, sub urmatoarele aspecte:

  • prezentarea sintetica a unitatii/structurii pentru a carei conducere participa la selectie;
  • identificarea unor eventuale disfunctii si vulnerabilitati, precum si a solutiilor propuse pentru prevenirea si inlaturarea acestora;
  • propuneri pentru imbunatatirea activitatii manageriale a unitatii/structurii pentru a carei conducere participa la selectie;
  • compatibilitatea planului managerial intocmit de procurorul participant la selectie cu cel al procurorului ierarhic superior, daca este cazul;

b)      verificarea aptitudinilor manageriale si de comunicare, vizand, in esenta, capacitatea de organizare, rapiditatea in luarea deciziilor, rezistenta la stres, autoperfectionarea, capacitatea de analiza, sinteza, previziune, strategie si planificare pe termen scurt, mediu si lung, initiativa, capacitatea de adaptare rapida, capacitatea de relationare si comunicare;
c)      prezentarea viziunii asupra modului in care intelege sa organizeze institutia in vederea indeplinirii atributiilor constitutionale de promovare a intereselor generale ale societatii si apararii ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor;
d)     prezentarea viziunii cu privire la atributiile functiei pentru care participa la selectie in ceea ce priveste coordonarea activitatilor de prevenire si combatere a criminalitatii in general si a unor fenomene specifice: criminalitate organizata, coruptie, evaziune fiscala etc.;
e)      verificarea cunostintelor specifice functiei pentru care participa la selectie.
f)       verificarea aspectelor legate de motivatia, conduita, integritatea si deontologia profesionala, precum si alte imprejurari rezultate din analiza inscrisurilor depuse de procurorul participant la selectie.

Rezultatele selectiei se vor afisa la sediul Ministerului Justitiei si se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 4.10.2012.

Calendarul aprobat va putea suferi modificari in functie de numarul procurorilor inscrisi, precizeaza ministerul.

Ecaterina Andronescu: Ne gandim sa intoarcem clasa pregatitoare la gradinita

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca dupa primul semestru se va face o evaluare in care va fi luata in considerare intoarcerea clasei pregatitoare la gradinita, deaorece “autoritatile au intampinat foarte multe dificultati in amenajarea claselor”.

O declaratie similara a facut si premierul Victor Ponta , care a participat la deschiderea noului an scolar la Colegiul National „Spiru Haret” din Targu-Jiu.

Ecaterina Andronescu a afirmat, luni, la Targu-Jiu, ca eforturile pentru amenajarea claselor pregatitoare au fost „extraordinare”, intrucat in urma cu doua-trei luni „nu exista absolut nimic”.

„Anul scolar a inceput cu preocuparile noastre pentru clasa pregatitoare.  In urma cu doua-trei luni nu exista absolut nimic, nici bani, nici lucrarile demarate pentru ca anul scolar sa poata sa inceapa. De aceea eforturile au fost extraordinare si din partea Guvernului, care a asigurat resursele, si a celor care trebuia sa pregateasca aceasta clasa pregatitoare. Niciun inspector nu a fost in concediu, a fost primul mesaj pe care l-am transmis. La fel si directorii de scoala. Acum sunt bucuroasa sa anunt ca clasa pregatitoare incepe in conditii normale, toate cadrele sunt calificate, sunt titulare, dar si cei care suplinesc sunt cadre didactice calificate” , a spus Andronescu.

„Am intampinat foarte multe dificultati si s-au produs foarte multe perturbatii, in sensul ca exista sali de sport care s-au divizat sau sali care si-au schimbat obiectul de activitate intrucat trebuia sa incapa aceste clase pregatitoare. Sunt laboratoare de chimie, de fizica din scoli gimnaziale care au fost desfiintate ca sa faca loc claselor pregatitoare. Ne-a parut nespus de rau, pentru ca cei care au decis ca aceasta clasa sa mearga la scoala si sa nu ramana in gradinita cred ca au gresit si s-au produs o serie de perturbatii”, a mai spus ministrul Educatiei.

Andronescu a precizat ca dupa primul semestru se va face o evaluare, luandu-se in considerare intoarcerea clasei pregatitoare la gradinita.

„Dupa primul semestru vom face o evaluare si ne gandim sa intoarcem clasa pregatitoare la gradinita. Ea sa ramana in invatamantul obligatoriu pentru ca este normal ca, inainte de scoala, copilul sa intre intr-o forma de pregatire, dar, sigur, trebuie sa inlaturam aceste aspecte despre care am vorbit si sa redam spatiile destinatiilor pentru care ele au fost facute”, a mai spus Andronescu.

Ea a precizat ca suma investita de minister doar pentru mobilierul pentru clasa pregatitoare a ajuns la 26 de milioane de lei, eforturile facute pentru dotarea claselor zero fiind foarte mari.

Mai mult Occident!

Puțin cam dramatic, nu, că suntem de aproape 6 ani în Uniunea Europeană și în tot acest răstimp, proiectul politic cu cel mai mare număr mare de voturi a ajuns să fie demiterea președintelui României. Linia oficială a fost că instituțiile au salvat statul de drept. Așa să fie. Dar tot într-o instituție câțiva comisari discutau cu politicieni cum să schimbe numărul cetățenilor cu drept de vot. În alte locuri, șefi numiți politic încolonau personalul instituțiilor în ziua votului. Iar din Teleorman, de pe poziții de autoritate publică se dădeau comenzi pentru fraudarea votului.

Valeriu Turcan

Totuși, e bine să fim încrezători. Dacă instituțiile românești pot să salveze democrația înseamnă că pot salva și fondurile europene. Sau proprietatea privată, care a ajuns să fie păzită de cel mai mare număr de firme private de pază din Europa.

Să încercăm să ne punem și următoarea întrebare: oare nu cumva în ansamblu am asistat la un uriaș eșec? Nu cumva e punctul culminant al unui eșec mai mare și mai grav , pe care acum încercăm să-l camuflăm – al variantei noastre locale de democrație, la 23 de ani, din care 6 în Uniunea Europeană?

E limpede că n-am fi trecut cel mai dur test al democrației dacă partenerii occidentali ai României nu ar fi pus suficientă presiune ca statul de drept să nu fie încălecat total de noua generație de lupi tineri care cred că obligațiile luate de lupii bătrăni nu sunt valabile și pentru ei.

E de înțeles că trebuie să salvăm aparențele. Dar măcar să nu ne iluzionăm – Occidentul e cel care a salvat statul de drept din fața dorinței nemăsurate de putere a lupilor tineri.

Și lupii tineri și cei mai bătrâni clamează că sunt în căutarea unui nou proiect național. Până la găsirea lui, am putea pleda pentru MAI MULT OCCIDENT. E proiectul care a făcut tot timpul bine țării.

Despre limitele remake-ului

9

Sa ne aducem aminte ca A Doua Republica Romana si-a facut intrarea in scena printr-o inovatie mediatica. Oameni revoltati au patruns, la 22 decembrie 1989, in sediul Televiziunii, ocupind imaginea publica. Impulsul firesc al multimii a fost sa-l indeparteze in efigie pe cel care o acaparase, reducind programul postului national la doua ore pe zi pentru a economisi energie si cerind ca, dintre acestea, una si jumatate sa fie umplute cu propaganda dedicata persoanei sau, cum se spunea pe atunci, epocii sale. Aceasta combinatie de avaritie si narcisism avea sa-i fie fatala.

Andrei Ujica

Ce a urmat a fost o conjunctie intre cinema si televiziune, inaugurind un gen inexistent pina atunci – „filmul istoric live“. Transmis de TVR in premiera absoluta pe tot mapamondul, el a batut recorduri de audienta, terminind pe primul loc in ranking-ul mondial al anului. Putem afirma cu certitudine ca succesul de public al acestui film seminal al Noului Val Romanesc nu va mai putea fi egalat niciodata. In ciuda inovatiei formale, a avut o structura clasica, fiind construit in trei acte: 1) miscare de strada, 2) lovitura de stat si, in fine, 3) condamnarea principalilor vinovati (intr-un proces care sfida cele mai elementare reguli de procedura juridica), pe baza unor capete de acuzare pe cit de grave, pe atit de vagi, cum ar fi: inalta tradare, subminarea economiei nationale etc. Inceput ca o miscare spontana – un fel de Dogma ’90, sa spunem –, filmul de care vorbim a suferit, pe perioada desfasurarii sale, atit interventiile lui Sergiu Nicolaescu, care a contribuit cu elemente de „B movie“, cit si cele ale unor obscuri indivizi din interstitiile TVR-ului si ale institutiilor sale calauzitoare, care, folosindu-se si de experienta personalului postului, au preluat pas cu pas regia.

Odata incheiata aceasta, sa-i spunem, „inregistrare-transmisie“ sau, daca vreti, filmare pentru o unica proiectie, cele doua mijloace de comunicare si-au revenit in matca. Cinematograful a intrat intr-o faza de cautare din care zece ani mai tirziu se va naste Noul Val Romanesc, iar Televiziunea a revenit la ale ei, incercind sa-si reia rolul de organ de informare in masa.

In peisajul mediatic romanesc, lucrurile insa s-au accelerat. A inceput o serie de exercitii de imaginare euforica a presei libere. Gazetari utecisti, unii dintre ei in mod indubitabil cu „condei“, alergau cu ochii sticlind prin oras, repetind intruna „sexul vinde“. Minati, desigur, de dorinta arzatoare de a reinvia traditia presei autohtone interbelice, jurau pe reteta acesteia: pamflet + senzational = succes. In confuzia de valori inerenta oricarei tranzitii, si-au facut aparitia si figuri noi: de la traducatori de filme pe videocasete, care se prezentau portarilor diverselor posturi de televiziune drept critici, fiind lasati apoi sa intre direct in platou fara ca nimeni „sa-i legitimeze“, pina la scriitori de SF cu mintile de nedescilcit, ramasi dupa Revolutie cu o verbozitate cronica suficienta, se pare, pentru a obtine de citeva ori la rind titlul de „Jurnalistul anului“. Si tot asa.

Fara indoiala ca nesansa tranzitiei, vazuta din aceasta perspectiva, a fost explozia trendului neo-bulevardier in anii ’90, in lume. Ca orice moda, el a fost asimilat instantaneu si a anihilat procesul de consolidare a unei prese independente, de opinie, in Romania.

In Televiziune, lucrurile nu s-au intimplat altfel. In timp ce TVR-ul a continuat sa faca ceea ce stia mai bine, adica propaganda, schimbindu-i doar semnul ideologic si inlocuind Letopisetul cu Memorialul durerii, Adrian Sarbu a importat la PRO TV formatele comerciale. Resimtite ca „un vint de libertate“, acestea s-au raspindit asemenea unui incendiu de padure pe timp de arsita. Noi posturi de televiziune au rasarit ca ciupercile, incepind sa emita programe fara restrictie de limita in jos pentru prostul-gust. Prin ele si-au facut aparitia personaje de tipul Gigi Becali, Silviu Prigoana, Mitica Dragomir, urmati de cuplul Columbeanu si de un sir nesfirsit dintr-acestia, care in curind se vor constitui intr-un soi de protipendada cu fundu-n sus a tarii. Ei sint cei care pun acum stapinire pe imaginea publica. Nu doar din punct de vedere cultural este alarmant ca o figura precum Becali sa devina ani la rind cea mai mediatizata persoana a unei tari. Intr-o alta epoca a presei, sa spunem in anii ’60, toate aceste specimene ar fi facut subiectul unui singur reportaj, provocind un ingrozit amuzament national, dupa care ar fi reintrat in anonimat.

In fine, n-a mai trecut multa vreme pina cind s-a produs urmatoarea fuziune, aceea dintre presa politica si cea de bulevard, in cazul nostru numita, mai propriu, de mahala. „Jurnalia romana“ s-a lasat cumparata aproape in integralitate de citiva indivizi reprezentativi pentru tipul de om de succes al tranzitiei, iesiti direct din creuzetul in care s-au amestecat bisnitari-cu-activisti-si-securisti, a caror avere de sorginte infractionala avea nevoie de coruptie netulburata. Intrebati de ce lucreaza pentru ei, oamenii nostri de presa raspund mai intotdeauna ca i-a impresionat cultura poetica a dlui Vintu, acelasi lucru fiind valabil si pentru autoritatea profesorala a dlui Voiculescu, bineinteles. Noii patroni, pe de alta parte, doreau doar sa exercite influenta politica. Cunoscind inca din tinerete importanta propagandei si umplindu-se de adrenalina la gindul potentialului manipulator al calomniei de mahala, au investit bani in infiintarea unor televiziuni de stiri. Asa a aparut o alta inovatie mediatica autohtona: balkan-polit-trash-tv-ul.

Lucrurile au escaladat in ultimii ani, cind o parte, nu prea mare de altfel, a justitiei romane a inceput sa dea semne de independenta. Cu somnul furat la gindul ca li s-ar putea periclita intregul proiect al vietii si realizind brusc, „pe propria piele“, ce vrea sa zica dictonul „libertatea e mai usor de cucerit decit de pastrat“, stapinii acestor posturi de televiziune, impreuna cu confratii lor din politica, au avut o idee. In disperare si, in acelasi timp, in necunostinta de cauza, s-au decis sa produca un remake al „filmului istoric live“, de la care am pornit. Un fel de Dupa 20 de ani, ca sa-l numim asa. Structura scenariului a fost respectata intocmai. Aceleasi trei acte: 1) miscare de strada, 2) lovitura de stat si, in fine, 3) amenintarea adversarilor, in plina criza de idei, cu acelasi tip de punere sub acuzare: inalta tradare, subminarea economiei nationale etc.

Acuma desigur, niste posturi de nisa, oricit s-ar isteriza, nu pot avea efectul unei televiziuni nationale fara concurenta, cum era TVR-ul in 1989. Ca atare, n-au iesit in strada decit citeva sute de oameni, care, oricit de aproape ar fi fost filmati, nu dadeau impresia unor mase in clocot. Apoi lovitura de stat a trebuit a fi facuta fara tancuri si elicoptere, ci doar cu niste traseisti parlamentari si prin citeva Ordonante de Urgenta. Acest aspect birocratic a ingreunat mult ritmul filmului. Si, in cele din urma, acuzatiile sforaitoare aruncate in vint au iscat mai mult risul tirgului decit fiorii de gheata ai originalului.

Singura estimare corecta a fost ca remake-ul trebuia scos pe piata in timpul verii. Nu se poate nega faptul ca, din cind in cind, se obtine in acest fel un anumit succes de sezon. In rest, legile pietei spun ca o astfel de productie ajunge, in medie, la o treime din incasarile originalului. Asta nu i-a impiedicat insa niciodata pe producatori sa fie convinsi ca ei „o sa faca mai bine“. Pe cit de mare le e increderea, pe-atit de mare le e, mai intotdeauna, si dezamagirea.

Motivele limitelor remake-ului sint de gasit, intii de toate, in schimbarea de generatie. De aceea esueaza de obicei in ambele directii. Publicul vechi, la inceput curios, este pina la urma dezamagit, raminind fidel originalului, iar cel tinar se arata deranjat de balastul din alta epoca, resimtindu-l ca pe un corp strain.

Pina la un punct, remake-ul are insa un anumit efect asupra publicului initial. De aici si spaima viscerala, in saptaminile din urma, a atitor oameni patiti in tinerete, care incepusera sa vorbeasca de „planul genial al puciului“, zarindu-i deja pe „cei patru cavaleri ai apocalipsei“ in oras. Cind colo, n-am avut de-a face decit cu fiascoul uzual al unui remake. In ciuda faptului ca productia a fost pusa pe picioare de aceiasi indivizi obscuri din aparatul de propaganda, care au coordonat si miscarile TVR-ului la primul film, rezultatul nu a fost cel scontat. Sau poate tocmai de aceea. Vechii regizori au imbatrinit cu mintea-n alta lume. Unica lor idee la noua punere in scena, anume de a distribui in rolurile principale actori tineri, nu a fost de ajuns. Noii protagonisti, bieti aspiranti la celebritate, carora li s-a spus ca nimic nu poate da gres, s-au dovedit a fi doar niste baieti de provincie cu vise prea mari, incapabili sa poarte de unii singuri povara unei productii de anvergura internationala. Rezultatul a fost cel firesc, filmul a realizat, cu chiu, cu vai, 30+% din reteta de casa a originalului. In ciuda mijloacelor puse la dispozitie, prin mobilizarea tuturor resurselor posturilor de televiziune implicate si ale institutiilor conectate, cu toata presiunea facuta asupra actorilor, care s-au ostenit din greu si si-au radicalizat din mers stilul de joc, pina ce au ajuns sa interpreteze un soi de balkan-junk-performance continuu, nu s-a putut atinge pragul de 50% din totalul vechiului public, atit cit ar fi permis macar acoperirea costurilor de productie.

Televiziunea ca mediu istoric a devenit anacronica. Cei care mai mizeaza pe ea ca instrument politic isi vor irosi banii si procentele electorale in mod vertiginos. Filmul live al istoriei s-a mutat intre timp pe retelele de socializare, redevenind acolo un protocol. Paralel cu dezalfabetizarea televizuala, are loc un proces de hiperalfabetizare pe retelele virtuale.

Asa cum le scriam prietenilor, acum citeva zile, pe Facebook: „Chiar daca inca nu se vede, epoca trash-tv-ului e pe sfirsite. Se apropie vremea in care dl Voiculescu o sa-si puna Gadea sa-l biciuiasca pe Mircea Badea in Piata Universitatii si o sa trebuiasca sa plateasca niste gura-casca sa se uite“.

– articol publicat pe site-ul Dilemaveche.ro

Andrei Ujica este regizor. Cel mai recent film al sau este Autobiografia lui Nicolae Ceausescu.

Privatizarea Oltchim a fost amanata. Vezi cine sunt investitorii interesati de preluarea Oltchim

UPDATE 14.00 Privatizarea Oltchim a fost amanata pana pe 21 septembrie, dupa ce Dan Diaconescu a cerut in instanta suspendarea procesului. Diaconescu a atacat in instanta si o hotarare AGA. In aceste conditii, alte doua cereri de amanare au fost depuse de Gazprom si Pegamont Romania.

Dan Voiculescu, lovit din doua parti: Jurnalul National tras la raspundere pentru calomnie, iar Partidul Conservator pentru furt intelectual

Judecatoria sectorului 3 a admis vineri cererea senatorului PNL Varujan Vosganian de executare silita a trustului Intact, aflat in proprietatea familiei lui Dan Voiculescu pentru suma de 40.000 de euro.

Senatorul PNL a cerut magistratilor sa admita executarea silita pentru toate conturile bancare, bunuri mobiliare sau imobiliare ale trustului de presa, dar si pe conturile personale ale directorului Jurnalului National, Marius Tuca, si a veniturilor colaboratorului trustului, Liviu Turcu.

Varujan Vosganian i-a dat in judecata, pentru calomnie, pe Marius Tuca, Liviu Turcu și editura Intact, dupa ce Jurnalul Național a publicat un articol, in urma cu șase ani, in care se afirma ca acesta ar fi colaborat cu securitatea. In urma acestui articol, Vosganian a renunțat la nominalizarea pentru o funcție de comisar european.

Voiculescu a mai primit o lovitura. Partidul sau va fi executat silit pentru ca a folosit piesa unui rocker timisorean, pe nume Grujic Ljubisa,  in campania electorala pentru alegerile locale.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă