Acasă Blog Pagina 295

Încă un MIT se destramă! | Actriţa Vivien Leigh, celebră pentru rolul Scarlett O’Hara, bisexuală şi adulteră

vivien-leigh

Actriţa Vivien Leigh, considerată de poetul John Betjeman „esenţa femeii britanice” şi a cărei căsătorie cu Laurence Olivier a reprezentat povestea de dragoste ce a încântat Hollywood-ul în anii 1930, ar fi fost în realitate o femeie bisexuală şi adulteră, informează dailymail.co.uk, conform historia.ro

laurance-olivier-vivien-leigh

Potrivit unei noi biografii, intitulată „Damn You, Scarlett O’Hara”, care va fi publicată în Statele Unite ale Americii, actriţa Vivien Leigh, interpreta celebrei Scarlett din filmul „Pe aripile vântului”, a avut numeroase aventuri sentimentale, atât cu femei, cât şi cu bărbaţi.

Relaţia ei cu Laurence Olivier era una „promiscuă”, ei înşelându-se unul pe celălalt, chiar la câteva luni după ce au devenit amanţi, în 1937, potrivit unor memorii ale actriţei, nepublicate, şi declaraţiilor unor martori.

clark-gable-vivien-leigh

Potrivit acestei biografii, actriţa britanică ar fi avut cel puţin trei relaţii sexuale cu femei. În plus, volumul descrie apetitul mare al actriţei pentru „golanii de vânzare” – numele sub care erau cunoscuţi bărbaţii care se prostituau la Scotty’s, un bordel din Los Angeles ce funcţiona sub acoperirea unei benzinării.

„Se baza pe discreţia profesională a bărbaţilor din această meserie, sperând ca ei să nu se laude că au «servit-o» pe Scarlett O’Hara”, a declarat o sursă din editura care va publica acest volum biografic. „Se pare că Vivien Leigh ar fi fost dată afară dintr-un hotel din Italia pentru că aducea în camera ei prea mulţi «băieţi de pe stradă»”, a adăugat aceeaşi firmă.

clark-gable-rhett-butler-and-vivien-leigh

Volumul a fost scris de Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actriţa britanică în anii 1960, şi de Roy Moseley, fostul asistent personal al lui Laurence Olivier. Potrivit acestei biografii, Vivien Leigh ar fi întreţinut relaţii sexuale cu actriţa britanică Isabel Jeans şi cu alte două femei şi l-ar fi înşelat pe soţul ei cu doi dintre actorii alături de care a jucat în filme – Marlon Brando şi Rex Harrison.

Vivien Leigh şi Laurence Olivier s-au căsătorit în 1940 şi au divorţat în 1960. Vivien Leigh, despre care s-a afirmat în trecut că a suferit şi de pe urma unor tulburări psihice, a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani.

Silviu Sergiu: Și dacă cucuvelele nu sunt ce par a fi?! | Ce urmează dacă pleacă Laura Codruța Kövesi

kovesi

Scandalul din jurul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kövesi se apropie de punctul culminant. CNATDCU a admis vineri sesizarea de plagiat depusă de Mugur Ciuvică și urmează să se pronunțe. Legal, CNATDCU are 45 de zile la dispoziție. De preferat ar fi să nu se tragă de timp. Sesizarea trebuie tranșată cât mai grabnic. Orice suspiciune de plagiat care planează asupra procurorului-șef al DNA afectează activitatea instituției, în particular, și lupta anticorupție, în general. Cu atât mai mult cu cât absența unui verdict instituțional credibilizează acuzațiile aduse de Sebastian Ghiță și alimentează mașina de propagandă declanșată împotriva șefei DNA.

Vom ști, așadar, oficial dacă Laura Codruța Kövesi a plagiat sau nu. Dacă va fi găsită vinovată, soluția este una singură: demisia. Indiferent de cât de multe lucruri bune ar fi făcut procurorul-șef al DNA, încălcarea legii nu o califică pentru această funcție. În momentul de față, singura care știe cu certitudine dacă a plagiat sau nu este Laura Codruța Kövesi. În ciuda declarațiilor sale publice că nu a făcut-o. Ideal ar fi să-și dea demisia înainte de verdictul CNATDCU, dacă se știe cu musca pe căciulă. Desigur, dacă dorește să dea o șansă anticorupției. Dacă nu vrea ca toată imaginea ei pozitivă să se năruie într-o clipă. Dacă știe că a plagiat și se agață de funcție, înseamnă că speră că nu va fi lăsată din brațe de Sistem. Desigur, există și varianta să fie absolvită de orice acuzație de plagiat, ceea ce ar simplifica lucrurile.

Ce se întâmplă însă dacă Laura Codruța Kövesi este găsită vinovată și trebuie să-și dea demisia? Situația s-ar complica foarte mult. DNA ar fi vulnerabilizată major, deoarece s-ar pune problema numirii unui succesor care să continue lupta anticorupție. Mai eficient decât a făcut-o Kövesi. În mod obligatoriu. O misiune care se anunță dificilă, din moment ce conjurația penalilor abia așteaptă să demoleze DNA.

V-ați întrebat vreodată de ce a declanșat Sebastian Ghiță scandalul plagiatului abia acum? De ce abia după deschiderea celui de-al cincilea (sper că am numărat corect) dosar penal?

 

Citiți mai mult pe: romanialibera.ro

Mihai Pâlşu: O rușine de om conduce un partid apreciat și votat de peste 500.000 de români | alde Tăriceanu și calitatea de LICHEA

tariceanu

“Calitatea” de LICHEA o dobândești în timp. Din LĂCOMIE, din INVIDIE, din ORGOLIU. Iar politica românească le oferă escrocilor, pe tavă, șansa de a fi LICHEA.

Călin Popescu Tăriceanu este exemplul perfect al lichelismului fără perdea, fără frontieră, fără limită. Iar culmea, partidul său, ALDE, a scos la urne în iunie 2016 peste 500.000 de iubitori de lichele. Nici mai mult, nici mai puțin – jumătate de milion!!!

Este prea mult chiar și pentru personaje scabroase ca alde Tăriceanu, alde Barbu sau alți “alde” din partidul care a strâns penali de peste tot!

Dar acest ALDE, ce nu depășește cu mult 5%, a dat funcția de al doilea om în stat!

Să nu fim naivi: Tăriceanu este menținut șef al Senatului atât de PSD, cât și de PNL – al cărui președinte a fost -, la fel cum Guvernul lui a fost susținut din umbră de partidul lui Geoană!

 

Parlamentul – oaza LICHELELOR

 

LICHEAUA trăiește precum lianele, cățărându-se de copaci sănătoși. Se hrănește din seva trunchiurilor zvelte până când copacii se usucă. Apoi părăsesc trunchiul secătuit de vlagă și se întind peste un alt copac sănătos.

LICHEAUA umană este mult mai nocivă decât cea din pădure. De ce? Pentru că NATURA știe să-și echilibreze ecosistemul, “îmbătrânind” perfida plantă. Societatea românească – NU! Ea acceptă cu nostalgie malignă “lăstarii”!

Nu-i ușor să vezi cum alți oameni obțin funcții fără să lucreze, în timp ce tu ești sărit din schemă pentru că ești muncitor, respectuos și democrat.

Nu-i ușor să accepți că poți fi condus de un individ cu o pregătire sub a ta, doar pentru că este un politruc, “omul” unui “mare” om în stat.

Nu-i ușor să mergi acasă, la sfârșitul lunii, cu o chenzină mult mai mică decât cea a unui protejat de sistem.

Nu-i ușor să vezi că aleșii pe care i-ai trimis în Parlament să-ți facă viața mai ușoară se ocupă doar cu protecția lor în fața Justiției, sau a clanului din care face parte, după ce au spoliat banul public.

 

Licheaua de alde Tăriceanu promovează anarhia în Parlament

 

Călin Popescu Tăriceanu ne-a demonstrat de nenumărate ori că se opune reducerii corupției în România. Fie ea economică sau politică.

În marea lui netrebnicie, Tăriceanu a enervat duminică întreaga populație care are respect față de țară.

După ce a mințit obstrucționând o anchetă penală – în care este trimis în judecată din vară -, acum Călin Popescu Tăriceanu a recidivat, trecând la nivelul de “protest politic”.

Folosindu-se de funcția pe care o deține de președinte al Senatului – al doilea om în stat -, Tăriceanu le-a transmis un mesaj antidemocratic colegilor parlamentari: “Blocați justiția!”.

“Jmecher”, nevoie mare, Călin Popescu Tăriceanu a încercat să îmbrace îndemnul anti-democratic într-o declarație politică, motivându-și apelul către colegi, astfel: “Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA”.

În acest caz Tăriceanu a comis și o altă ilegalitate pe lângă cea de instigare la obstrucționarea justiției! A folosit un document cu sigla Senatului pentru a face o declarație publică în nume propriu – este folosirea ilegală a însemnelor de stat în interes personal.

 

Citiți mai mult pe: secundatv.ro

Alina Bica RUPE TĂCEREA | Întâlnirea SECRETĂ dintre ea, Băsescu și Kovesi

alina-bica

Traian Băsescu a declarat că a avut o întâlnire, în timpul mandatului său de președinte, cu fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, si șefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Alina Bica a vorbit despre această confruntare pe care o descrie ca fiind foarte ”tensionată”, conform stiripesurse.ro

”Fusese declanșată operațiunea de la Alba, când Traian Berbeceanu a fost reținut de DIICOT și apoi arestat. Exista o stare de tensiune, atât la nivelul DIICOT, cât și, probabil, la cealaltă structură. Eu în vara acelui an voiam să îmi dau demisia, la două săptămâni după ce fusesem numită în funcție. Avea legătură cu relația dintre mine și Kovesi.

Discuția a fost ca urmare a faptului că am transmis către CSM că sunt nemulțumită și că urma să iau măsuri. M-am manifestat și față de ziariști, și față de CSM, și față de colegi, față de toată lumea.

A fost o discuție destul de tensionată. Și eu, și Kovesi, ne-am exprimat punctele de vedere timp de 30-40 de minute, cât a durat întâlnirea. Președintele Traian Băsescu chiar credea că îmi voi da demisia. Nu s-a tras nicio concluzie. S-au spus anumite lucruri și s-au reclamat anumite abuzuri.”, a spus Alina Bica la Antena 3.

Cioloş şi-a lansat PROGRAMUL de GUVERNARE: Platforma #România 100 | Iată cele zece principii de guvernare

ciolos

Premierul Dacian Ciolos a lansat, luni seara, Platforma #Romania 100, proiect pe care il anunta saptamana trecuta si care cuprinde zece principii de guvernare, potrivit ziare.com

In mesajul sau catre romani, Dacian Ciolos insista ca nu va candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie si nici nu se va implica politic pana cand nu isi va termina mandatul de prim-ministru.

„Am promis ca nu voi candida in aceste alegeri si ca nu ma voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea ramane ferma, iar Guvernul pe care il conduc ramane unul independent.

Mandatul de premier pe care l-am preluat in noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politica si economica a tarii. Totodata, a avut rostul de a da partidelor politice ragazul necesar sa se reformeze, sa recastige increderea oamenilor, sa se deschida mai mult spre societate”, a scris Ciolos pe site-ul ro100.ro, unde isi prezinta principiile de guvernare.

Premierul subliniaza ca „unele partide nu par sa fi mers pe aceasta cale”, iar perioada de „guvernare exceptionala, independenta politic, a fost pentru ele doar o forma de a trage de timp, pentru a lasa sa se domoleasca energiile descatusate de #Colectiv”.

„In esenta, modul lor de a se raporta la oameni, la alegatori, a ramas acelasi”, a continuat Dacian Ciolos.

Insa premierul crede ca „Romania se poate guverna si altfel – cu onestitate, corectitudine, integritate” si ca in tara noastra „poate exista un alt mod de a administra interesul public, deschis, in dialog cu oamenii”.

Ciolos sustine ca a inceput sa faca aceste lucruri, iar „schimbarea poate sa continue”, insa un proiect de guvernare trebuie sustinut atat de partide, cat si de societatea civila si mediul de afaceri.

Prim-ministrul aminteste ca, in 2018, Romania va celebra centenarul Marii Uniri: „100 de ani au insemnat cicluri dramatice, de la totalitarism catre democratie, de la razboaie si crize profunde la integrarea in NATO si Uniunea Europeana”.

„Daca vrem ca Romania sa creasca, avem nevoie de o reforma profunda a statului. Avem nevoie de o reimprospatare profunda a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, sa ni le asumam dincolo de angajamente politice si cicluri electorale”, a afirmat Ciolos.

In acest context, premierul ne propune Platforma #Romania100 – Romania la 100 de ani -, mai exact „10 principii ale unei guvernari pentru cetateni, insotite de un portofoliu de proiecte nationale care cred ca ar trebui continuate sau incepute de guvernul viitor. O platforma pentru a ne recastiga increderea in Romania si in noi insine”.

Prim-ministrul a lansat si o petitie de sustinere a proiectului sau, care, intr-o ora de la lansarea Platformei #Romania100, a strans aproape 4.000 de semnaturi. Petitia poate fi semnata pe site-ul ro100.ro.

Principii de guvernare ale lui Dacian Ciolos:

#1 O Romanie fara coruptie

Premierul considera ca „nicio forta politica din Romania nu trebuie sa puna oprelisti luptei impotriva coruptiei, sa slabeasca justitia si statul de drept. Coruptia inseamna saracie, coruptia ne condamna la subdezvoltare”.

Asadar, Ciolos sustine ca „lupta impotriva coruptiei trebuie asumata de fiecare dintre noi” si spune ca atunci cand unul dintre noi da sau primeste mita „devine parte a sistemului care corupe si ucide Romania”.

#2 O Romanie cu o clasa politica responsabila

Ciolos subliniaza ca, dupa alegerile din iarna, Romania risca sa fie condusa „de oameni politici cercetati penal, cu condamnari penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul”.

Premierul spune ca „Romania merita o clasa politica cinstita, care sa devina un model de etica si onestitate, nu de populism si demagogie”, la fel cum merita si un Parlament ai carui membri respecta justitia.

#3 O Romanie guvernata cu bun simt

Mandatul scurt al actualului Guvern, arata Dacian Ciolos, a demonstrat limitele schimbarii „in conditiile unui aparat administrativ opac, nereformat si puternic politizat”. Premierul adauga ca este „nevoie de o reforma profunda a administratiei si de crearea unui corp administrativ competent, integru”.

#4 O Romanie in care fiecare munceste si este platit cinstit

„Cresterea economica sanatoasa si nivelul de trai vor putea fi mentinute numai daca vom crea mai multe locuri de munca”, precizeaza Ciolos, insa acesta noteaza ca majorarile de salarii si pensii sunt posibile doar daca „exista suficienti oameni care muncesc, care aduc valoare in economie”.

Crearea de noi locuri de munca trebuie sa fie obiectivul principal al Guvernului, sustine premierul, care adauga ca pentru asta e nevoie de „investitori, de capital autohton consolidate, dar si de capital de peste hotare”.

„Oamenii trebuie sa-si gaseasca de munca nu numai la Bucuresti, in Cluj sau in Timis, dar si in Botosani, Vaslui sau Dolj”, mentioneaza Ciolos.

#5 O Romanie fara saracie

Dacian Ciolos, spune ca „in loc sa fie sprijiniti, cei mai saraci dintre noi sunt pusi pe drumuri, sunt folositi ca masa de manevra electorala”. In acest cotext, „Romania are nevoie de un nou concept de incluziune sociala, bazat pe activarea economica a celor in nevoie”, precizeaza premierul.

#6 O Romanie cu o economie competitiva

Ciolos aminteste ca, la aproape 100 de ani de la Marea Unire, Romania nu are o autostrada care sa treaca muntii, este cea mai saraca din Europa si exista dezechilibre majore de dezvoltare intre regiuni.

„La asta ne-au adus inconsecventa, incapacitatea de a duce pana la capat proiecte si de a avea abordari strategice”, iar tara noastra „are nevoie de o viziune de dezvoltare multianuala, care unifica resursele bugetare nationale cu fondurile europene, care incurajeaza investitiile private si eficientizeaza investitiile publice”.

#7 O Romanie cu adevarat educata

Pentru ca sistemul de educatie este subfinantat si ii exclude pe cei saraci sau pe cei din zonele rurale, Ciolos sustine ca este nevoie „sa scoatem politica din scoli” si „sa dam o sansa egala elevilor si profesorilor din mediul rural”.

#8 O Romanie sanatoasa

Dacian Ciolos puncteaza problemele din sistemul sanitar, cum ar fi ca multi medici pleaca din tara si ca in Romania nu s-au mai construii spitale noi. Asadar, prim-ministrul propune o reforma a sistemului de sanatate, prin care medicii sa fie convinsi sa ramana in tara si prin care sa fie dezvoltata infrastructura spitaliceasca.

„Trebuie sa crestem accesul si calitatea serviciilor medicale la sate si in orasele mici si mijlocii”, adauga Ciolos.

#9 O Romanie care conteaza in Uniunea Europeana si in NATO

Avand in vedere ca, in 2019, Romania va prelua presedintia Consiliului Uniunii Europene, trebuie sa aratam ca tara noastra „este un stat membru puternic si sa construim Uniunea Europeana alaturi de nucleul dur al celor care doresc sa tina impreuna Europa”, subliniaza Ciolos.

„Totodata, avem datoria istorica si morala de a-i tine langa noi, pe o cale europeana, pe romanii din Republica Moldova”, continua el.

#10 O Romanie a tuturor romanilor

„Cei mai multi dintre romanii plecati sa munceasca in strainatate fac asta pentru ca si-au pierdut increderea ca acasa se poate mai bine”, sustine prim-ministrul, care spune ca Guvernul are datoria de a-i sprijini acolo unde sunt, dar si „obligatia de a nu-i instraina de tara si de a-i incuraja sa se intoarca acasa”.

Mama poliţistului Bogdan Gigină îl face PRAF pe Oprea | Nu cunoaşteţi sensul cuvântului DEMNITATE. Dacă aţi fi făcut dovada acestei calităţi, am fi avut răspunsul pentru moartea celui care v-a asigurat traseul

politist_mort_gabriel_oprea

Carmen Gigină, mama poliţistului Bogdan Gigină, spune că Gabriel Oprea nu cunoaşte sensul cuvântului „demnitate”, după ce fostul ministru de Interne, a declarat luni la Direcția Națională Anticorupție că a fost vorba despre „o tragedie” peste care încearcă să treacă cu „demnitate”, conform digi24.ro

Mama polițistul Bogdan Gigină a postat un mesaj pe Facebook după ce fostul vicepremier a declarat că va trece peste această tragedie „cu demnitate”.

„Încerc să trec cu demnitate peste această tragedie, spune domnul general Oprea. Părerea mea este că nu cunoaşteţi sensul acestui cuvânt. Există DEX-ul. Dacă aţi fi făcut dovada acestei calităţi, astăzi am fi avut răspunsul pentru moartea celui care v-a asigurat traseul… Da, chiar aşa”, a scris Carmen Gigină pe Facebook.

Gabriel Oprea a fost audiat, luni, la Direcția Națională Anticorupție în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Fostul vicepremier a declarat că a fost vorba despre „o tragedie” și că este „o cruce pe care o va duce toată viața”. El le-a declarat jurnaliștilor, la ieșirea de la DNA, că are calitate de suspect în acest dosar.

„Cer iertare familiei. Știu cum e să ai un deces în familie, am trecut prin așa ceva. E o mare tragedie pe care nu și-a dorit-o nimeni. Nu veneam de la restaurant sau de la cârciumă, veneam din timpul serviciului”, a spus Gabriel Oprea.

El a adăugat că nu folosea coloana oficială „din orgoliu”.

„Cât am fost ministrul Apărării, am mers cu mașina mea, pe benzina mea, și nu mi-a trebuit mașină de la instituție. Când am ajuns la Ministerul de Interne am vrut să merg cu mașina mea, dar mi s-a spus foarte clar că sunt alte reguli. Acest regulament – și ar trebui să-l cereți, bănuiesc că se va desecretiza, e din 2000 – prin ministrul de Interne, mai mult, ministrul de stat sau vicepremierul are protecție și pază 24 de ore din 24 de ore. N-am folosit-o 24 de ore din 24 de ore”, a spus el.

„Mă doare foarte mult, încerc să trec cu demnitate. A fost un accident, o mare tragedie”, a adăugat fostul ministru.

INFORMAŢII INCENDIARE | Document clasificat cu caracter MILITAR sustras de hackeri de la Hillary Clinton, găsit într-un server din România

hillary-clinton

Un document clasificat care a fost sustras de hackeri de la Hillary Clinton sau de la colaboratori ai săi a fost găsit într-un server din România, potrivit unor surse, scrie publicaţia The Washington Examiner, conform B1 TV.

“Note informative din ancheta de un an a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în cazul atacurilor cibernetice care au vizat sisteme ale fostului secretar de Stat Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte, sugerează că grupuri independente au depistat documente clasificate cu caracter militar într-un server aflat în România”, scrie sursa citată.

Se pare că în cadrul anchetei, FBI a depistat că un martor al cărui nume nu a fost precizat s-a consultat în august, anul trecut, cu politicianul republican Newt Gingrich despre modul în care puteau fi analizate informaţiile obţinute prin atacurile hackerilor asupra serverului lui Hillary Clinton.

MASACRAREA pădurilor de către Holzindustrie Schweighofer a fost pusă la cale de PSD! | Năstase a PROPUS, Iliescu l-a DECORAT pe Gerald Schweighofer

fabrica-holzindustrie-schweighofer

Pe pagina de Facebook a organizatiei ecologiste Agent Green a fost publicat un document ce demonstreaza puternicele legaturi dintre Holzindustrie Schweighofer si PSD. Proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, a fost decorat de Ion Iliescu, in ultimul sau an de mandat ca presedinte, cu Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler, dezvăluie Aktual24, conform comisarul.ro

Gerald Schweighofer a primit decoratia dupa numai un an de cand a intrat in afacerile cu lemn in Romania.

„Sa nu uitam, Gerald Schweighofer a fost decorat in grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nastase la 2 decembrie 2004 intre doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Tot atunci firma Holzindustrie Schweighofer a primit un contract pe 10 ani cu Romsilva prin care si-a dobandit dreptul de preemptiune, adica accesul la lemn pe alese”, scrie Agent Green.

Ecologistii ii cer acum presedintelui Klaus Iohannis sa ii retraga decoratia lui Gerald Schweighofer.

„Draga domnule Presedinte Klaus Iohannis, considerati retragerea acestui Ordin National „Pentru Merit” (oferit in mare graba) avand in vedere evolutia negativa a starii padurilor din ultimii 12 ani, la care aceasta companie aflata in pozitie dominanta a avut un rol primordial?”, scriu ecologistii.

Gerald Schweighofer a venit in Romania in 2003 ca investitor strain, cu planul de a face afaceri cu lemn. A inceput cu o fabrica la Sebes. In timp, s-a ajuns ca aproximativ 90.000 de vagoane de tren pline cu busteni sa intre anual pe portile fabricilor sale. Intr-un vagon de tren intra circa 45 de metri cubi de lemn.

19fe0bbf57973ecc8f3d4dbf8f4e3cd1

883b038ffc69c403b2bd1cf4ed493f44

sursa: comisarul.ro

DEZVĂLUIRI | Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, îl apără pe impostorul Gabriel Oprea, cu prețul încălcării legii

oprea-gabriel

Ministerul Apărării refuză să facă pu­blice datele refe­ritoare la reactivarea lui Oprea cu gradul de colonel, în 2000, după șapte ani de rezervă. Activarea lui Oprea în 2000 a des­chis drumul ilegalităților care l-au făcut pe fostul șef UNPR ge­neral.

MApN, comisie pentru generalul Oprea

Acum aproape două săptămâni, pe 4 octombrie, în urma dezvă­lui­rilor RL, ministrul Apărării lua o decizie în premieră în cazul gradelor lui Oprea: constituirea unei comisii de anchetă în mi­nister. RL scrisese, pe 27 și 29 septembrie a.c., că gradul de general cu o stea îi fusese acordat ilegal lui Gabriel Oprea.

Mai mult, RL arătase că inclusiv Administrația Prezidențială confirmase oficial că nu fuseseră respectate con­dițiile pentru ca Oprea să devină general de brigadă (cu o stea). În acest context, la soli­ci­tarea expresă a publicației noastre, Ministerul Apărării a emis o „Informație de presă“ în dimineața zilei de 4 octom­brie. Iată textul complet al acelui „informații de presă“:

„Ca urmare a sesizărilor şi solicitărilor de informaţii venite din partea jur­naliştilor privitoare la îndepli­nirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a gene­ralului (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale a dispus constituirea, la nivelul MApN, a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate. Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media şi opinia publică“.

Deși, în textul „informației de presă“, Ministerul Apărării pomenește „sesizări şi solicitări de informaţii venite din partea jurnaliştilor“, decizia minis­terului a fost luată abia după ce, în mod exclusiv, RL a dezvăluit încălcarea procedurii de avansare a lui Oprea.

MApN s-a dat de gol că, de fapt, era vorba doar de solicitarea RL atunci când a pomenit „îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea“, adică a pomenit exact subiectul tratat de publi­ca­ția noastră. Această precizare, însă, are rolul să mai scoată în evidență încă o minciună a Mi­nisterului Apărării, după cum se va putea constata mai jos.

Motoc l-a secretizat pe colonelul Oprea

RL nu s-a mulțumit să ceară Ministerului Apărării doar informații despre avansarea lui Gabriel Oprea de la gradul de colonel la cel de general cu o stea, ci a cerut date și despre avansarea lui Oprea de la gradul de căpitan la cel de colonel.

Conform informațiilor publice, Oprea a fost trecut în rezervă în 1993, cu gradul de căpitan. După șapte ani, în 2000, Oprea a fost reactivat cu gradul de colonel. Problema, însă, este că, astfel, s-a sărit peste două grade intermediare (maior și locotenent-colonel), pe care Oprea nu le-a deținut niciodată. O regulă de bază a avan­sărilor în Armată este că, oricât de mică ar fi perioada dintre avansarea de la un grad la altul, gradele nu pot fi acordate decât succesiv.

Pentru a lămuri cei șapte ani care-i lipsesc lui Oprea din CV, RL a adresat mai multe întrebări Ministerului Apărării. Surpriză, însă, Ministerul Apărării a refuzat să mai respecte Legea nr.  544 din 2001, care garantează cetățenilor accesul la informații de interes public. Iar argumentul MapN este și pervers, și nevalid din punct de vedere legal. Iată cum a motivat ministerul refuzul de a ne răspunde la solicitări:

„Vă informăm că la nivelul MApN s-a constituit o comisie inter­de­­par­­tamentală care va analiza îndeplinirea condiţiilor legale privind modul în care i-au fost acordate gradele militare domnu­lui Gabriel Oprea, în baza docu­­mentelor ce vor fi identificate de către arhivele militare. În aceste condiţii, vă informăm că pentru întocmirea răspunsului la solicitările dumneavoastră, va trebui să aşteptăm rezultatul comisiei“.  

Degradarea lui Oprea începe cu comisia ministrului Motoc

Rolul comisiei de anchetă care investighează acordarea gradului de general cu o stea lui Gabriel Oprea este esențial pentru declanșarea procedurii de retragere a acestui grad. Așa cum RL a arătat încă de acum două săptămâni, această procedură este complicată, dar nu imposibilă.

Într-un alt scandal, de exemplu, cel al „lotului coloneilor“ (Turcescu, Kövesi etc.), o comisie de anchetă a MApN a constatat că unele grade fuseseră acordate ilegal, așadar o altă comisie a dispus revocarea ordinelor de avansare.

Poate fi, însă, folosită această procedură și în cazul acordării gradului de general cu o stea lui Gabriel Oprea? Parțial, da.

Un general din cadrul unei organizații a militarilor în rezervă a precizat, sub protecția anonimatului, că degradarea unui general este foarte greu de realizat. Motivul: la gradul de general avansarea se produce prin decret prezidențial, și nu prin ordin de ministru, ca la ceilalți ofițeri aflați sub gradul de general. Cu alte cuvinte, degradarea unui general nu se poate face de către ministrul Apărării sau de către o comisie din MApN, ci de către președintele României.

 

 

Citiți mai mult pe: romanialibera.ro

EXPLOZIV! Traian Băsescu, TRĂDAT din interior | Fuziunea PMP-UNPR, contestată la Tribunal chiar înainte de alegeri

traian-basescu-2

Traian Băsescu primește o lovitură neașteptată chiar din interiorul partidului. Senatorul Marian Vasiliev, vicepreședinte al UNPR, anunță că a contestat în instanță fuziunea PMP-UNPR, conform stiripesurse.ro

Vasiliev arată că la UNPR această fuziune nu a respectat pașii procedurali și a contestat acest lucru în instanță. Vasiliev a depus o cerere la Curtea de Apel pentru a constata invalidarea fuziunii PMP-UNPR.

De asemenea, el îi solicită președintelui executiv al PMP, Valeriu Steriu, să predea ștampila și toate documentele care atestă existența UNPR. El susține că trebuie făcute toate demersurile legale pentru ca UNPR să fie un partid de sine stătător,

Marian Vasiliev susține că UNPR face în continuare parte din Alianța de Centru Stânga, adică în alianță cu PSD. ”Această alianță trebuia era prevăzută să dureze în perioada 2012-2016”, a spus senatorul.

O nouă întrebare delicată pentru doamna Kovesi

laura_codruta_kovesi

Am aflat cu stupoare, din declaratia fostului Presedinte al Romaniei, ca fratele d-voastra a fost prins de DIICOT pe vremea cind Institutia era condusa de Alina Bica. Daca a fost „vinat” sau nu este important dar este secundar pentru intrebarea fireasca ce urmeaza:

„Doamna Kovesi, a avut sau are fratele d-voastra, dl. Sergiu Lascu, dosar la DIICOT ?”

Desigur, din aceasta intrebare rezulta altele:

1. Ati fost informata?
2. Ati discutat despre fratele d-voastra la Cotroceni, in prezenta Presedintelui Traian Basescu si Alina Bica, sefa DIICOT de atunci ?
3. Ati fost santajata cu dosarul fratelui d-voastra ?
4. Vi s-a cerut ceva in schimbul libertatii fratelui d-voastra ?

Va multumesc si astept raspunsuri si la precedentele 8 intrebari din urma cu o saptamina.

Radu Moraru

DNA intră în BISERICĂ | IPS Teodosie, sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false

ips-teodosie

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, fiind acuzat că, în perioada 2010-2016, a folosit şi prezentat declaraţii false către APIA pentru a primi fonduri europene de peste 1,3 milioane de lei. De asemenea, prelatul este acuzat că a luat mită 500 de euro de la o persoană, potrivit news.ro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Stere Beca, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Ciprian-Ioan Cojocaru, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, dar şi faţă de Aurelian Ştefan, pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru a primi fonduri europene.

”În declaraţiile prezentate la APIA, inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/«vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi”, arată DNA.

Potrivit procurorilor, ”un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară”.

Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

DNA mai arată că, în primăvara anului 2016, IPS Teodosie a primit 500 de euro de la o persoană, pentru a dispune ”ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie”.

Pe perioada controlului judiciar, IPS Teodosie, trebuie să respecte mai multe obligaţii, între care să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe, Patriarhiei, Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, şi să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

Dezvăluiri emoţionante ale fostei soţii a lui Gyuri Pascu | „La IML, parcă i-am auzit vocea spunându-mi că n-are de gând să moară vreodată”

gyuri-pascu

Fosta soţie a lui Ioan Gyuri Pascu a postat pe blogul său un text lung, în care vorbeşte despre înmormântarea fostului membru al grupului Divertis, dar şi despre trăirile ei, relatează gandul.info

„Marţi dimineaţă, la IML, când l-am pupat şi l-am mângâiat, privindu-i zâmbetul şi fruntea senină, întrebându-l din nou de ce mi-a făcut-o şi pe asta, am simţit că parcă se-ncălzea sub mângâierea mea. Apoi, parc-ar fi turnat în mine o putere, o incredibilă putere s-a născut în mine auzindu-i vocea: “Tu ai uitat? Eu n-am murit şi nici n-am de gând să mor vreodată! Ce, eu sunt doar ăsta?” adică trupul la care mă uitam… Şi-apoi am înţeles că trebuie să fac ceea ce el îşi dorea, nu ceea ce lumea se aştepta sau îşi dorea (…) La fel şi Elena Cârstea care chiar a înţeles foarte bine că Gyuri nu-şi dorea altceva. Şi i-a cântat lui Gyuri în capela de la Agnita, chiar dacă era răcită, chiar dacă era şi ea obosită de câte făcuse acolo pentru înmormântare. Dar i-am spus:”nu pentru oamenii ăştia cânţi tu, Elena, ci pentru Gyuri!” Când a început să cânte, am ridicat ochii în sus şi am zâmbit, lăsându-mă cutremurată de-un fior ce s-a întins pe ambele braţe, nu doar pe unul… că doar aşa verificam noi autenticitatea unui talent: dacă ni se ridica părul pe braţe, era sigur autentic (…) Mi-am propus să nu-l lăsăm descoperit (n.r. în sicriu), ca să nu se altereze imaginea lui niciodată. Să rămână viu, aşa cum l-au văzut şi îl ştiu oamenii. Şi tare mult m-am bucurat când, seara, şi sora lui mi-a spus acelaşi lucru. Cred că nici lui nu i-ar fi plăcut treaba asta, cu-atât mai mult cu cât nu suporta să meargă la înmormântările cunoscuţilor, nicidecum ale prietenilor, nu suporta să treacă prin acest calvar”, a scris, printre altele, Daniela Maria Marin pe blogul ei.

Ponta l-a vîndut pe Crin Antonescu sub „binecuvîntarea” lui Hillary Clinton

ponta-si-antonescu

Daca va aduceti bine aminte, dupa Referendumul celei de-a doua Suspendari, de pe 29 iulie 2012, Victor Ponta si Ioan Rus l-au „tradat” pe interimarul Presedinte Crin Antonescu.

E vorba de celebra demisie a lui Ioan Rus, pe 6 August 2012, in urma scandalului privind numarul de votanti inscrisi pe Listele Electorale. Rus sustinea cifra de 18.315.000 de votanti, minus 21.000, dupa curatare, in timp ce Crin si Antenele sustineau ca sint mult mai putini deci Referendumul de Suspendare ar fi trebuit validat, procentul fiind de peste 50% al celor care au votat Suspendarea, in viziunea lui Antonescu.

Daca ne amintim „foarte” bine, atunci l-am vazut pe Ponta un fel de „Pilat din Pont”, el lasind toata presiunea pe umerii lui Rus!

Astazi avem si explicatia, conform Wikileaks. Pe 29 iulie, chiar in ziua Referendumului, Ponta se intilnea in Statele Unite cu mina dreapta a lui Hillary Clinton, John Podesta. La vremea aceea Hillary era Secretary of State si deja viitoare candidata la Presedintia USA. Intilnirea a fost facilitata, cum reiese din mailurile Wikileaks, de catre Gitenstein, fostul Ambasador al Americii la Bucuresti, bun prieten cu Ponta.

In schimbul „vinzarii” lui Crin, Ponta a primit „binecuvintarea” sa rupa USL, sa-l arda pe Crin si sa se inscauneze ca un paun in pozitia de candidat la Presedintia Romaniei in 2014. Crin a aflat despre aceasta „tranzactie” mult mai tirziu iar pe 25 februarie 2014 USL s-a rupt!

E mai mult ca sigur ca americanii l-au preferat in continuare pe Traian Basescu la Cotroceni fata de instabilul si „anti-americanul” Crin. Tot atunci americanii si-au pariat toate ouale pe cosul Ponta! Ghinion! Iohannis-Coldea i-au pus „capac” lui Ponta, fiind prima oara in istoria postdecembrista cind USA pariaza gresit!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Comisarul Traian Berbeceanu, reacție EXPLOZIVĂ | Traian Băsescu minte!

traian berbeceanu

Duminică seara, la România TV, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre tensiunile dintre fosta șefă a DIICOT, Alina Bica și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În acest context, Traian Băsescu a afirmat că dosarul „Berbeceanu” a fost cel care a umplut paharul disputei dintre cele două șefe de parchet. Mai mult, conform stiripesurse.ro, Băsescu a afirmat că știa de existența raportului trimis de comisarul șef Traian Berbeceanu și că l-a direcționat spre IGPR. Fostul președinte al României a mai spus, în legătură cu acest dosar, că DIICOT a încercat să plătească o poliță șefului BCCO Alba Iulia.

Berbeceanu a declarat pentru Hunedoara Liberă că Traian Băsescu minte, întrucât acel raport nu a fost niciodată transmis Președintelui sau Administrației Prezidențiale, chiar dacă fusese redactat pe laptop. Traian Berbeceanu mai spune că Traian Băsescu nu avea cum să știe de existența acelui raport care îi era adresat, decât dacă cineva din interiorul DIICOT l-ar fi informat despre rezultatul perchezițiilor informatice efectuate asupra laptopului său, percheziții care s-au dovedit a fi fost efectuate ilegal.

Domnul Băsescu minte! Nu e adevărat că ar fi primit un raport de la mine, pe care l-ar fi direcționat șefului IGPR. Se poate verifica și corespondența de la cancelaria Președintelui. Nu am trimis acel raport nici Președintelui, nici Administrației prezidențiale. Eu am redactat acel raport, pe care l-am înmânat personal șefului IGPR de la acea vreme, domnul Petre Tobă. Pe laptopul meu am redactat rapoarte similare adresate președintelui Traian Băsescu și premierului de la acea dată, Victor Ponta, dar nu le-am trimis! Acel laptop mi-a fost ridicat de DIICOT la perchezițiile din octombrie 2013. Perchezițiile informatice au fost efectuate ilegal de DIICOT – Structura Centrală, cu încălcarea procedurilor, fapt confirmat de Tribunalul București și Curtea de Apel București, instanțe care le-au declarat nule și le-au exclus ca probe în camera preliminară”, a declarat, pentru Hunedoara Liberă, comisarul șef Traian Berbeceanu.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă