Acasă Blog Pagina 2963

Ministrul Mediului: Guvernul va aproba solicitarea adresata Rosia Montana Gold Corporation de a fi de acord cu desecretizarea licentelor

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la sediul USL, ca in sedinţa de Guvern de saptamana viitoare va fi aprobata solicitarea adresata Rosia Montana Gold Corporation de a fi de acord cu desecretizarea licentelor de exploatare a proiectului Rosia Montana. RMGC a precizat, referindu-se la intenţia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Rosia Montana, ca documentul de asociere cu statul roman e public, dar contractul de licenta e clasificat, fiind necesara schimbarea legii pentru desecretizare.

„Guvernul este dispus sa desecretizeze, ţine de Compania Rosia Montana Gold Corporation. (…) Contractul in integralitatea lui prevede contractul de asociere ca si licenta de exploatare. Licenta de exploatare este parte integranta a contractului. Atat timp cat exista voinţa partilor exprimata in cazul acestui contract se poate desecretiza si licenta de exploatare. Nu este nevoie sa ajungem neaparat la modificarea legislatiei”, a afirmat Rovana Plumb.

Intrebata daca a discutat cu reprezentantii RMGC despre desecretizarea proiectului, Ministrul Mediului a raspuns ca pana in prezent nu a avut nici un fel de discutii dar ca va anunta oficial solicitarea dupa sedinta de Guvern. Decizia care va fi luata de Guvern in proiectul Rosia Montana presupune indeplinirea in prealabil a trei conditii, respectiv existenta unor garantii privind protectia mediului, realizarea unei renegocieri privind participatia statului roman si decuplarea totala a proiectului de lobby-ul si interesul politic.

Ministrul Mediului a mai declarat ca Presedintele suspendat Traian Basescu s-a transformat “intr-un agent de marketing in sustinerea controversatului proiect Rosia Montana”. Si Premierul Victor Ponta a sustinut ca Traian Basescu face lobby in favoarea unei companii private in proiectul Rosia Montana si a aratat ca un proiect de asemenea anvergura nu trebuie realizat prin lobby politic.

Ministrul Mediului a explicat ca in studiul de impact asupra mediului al RMGC este declarata suma de 127 de milioane de dolari, care reprezinta un deviz estimativ al lucrarilor de ecologizare. In plus, Rovana Plumb a sustinut ca Guvernul PDL nu a reglementat insa normele de calcul, conform legislatiei europene, in ceea ce priveste garantiile de mediu. „Din acest motiv, devizul estimativ, respectiv acea suma de 17 de milioane de dolari, nu poate fi analizata intr-un mod transparent si corect de catre actualul Guvern”, a continuat Plumb.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca cere desecretizarea contractului de la Rosia Montana si ca va solicita direct companiei investitoare sa accepte acest demers, spunand ca nu ar fi nimic de ascuns daca acel contract ajuta Romania si i s-a facut lobby „de la cel mai inalt nivel”.

Traian Basescu la Iasi: Pe 29 o sa le spuneti NU, aiasta nu se poate!

Presedintele suspendat Traian  Basescu a participat, sambata, la un miting de sustinere organizat la Iasi, la care au participat peste 10.000 de simpatizanti din Moldova. Pe scena au urcat lideri ai PDL, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Cristian Preda, Traian Ungureanu si Monica Macovei, dar si fostul premier Mihai Razvan Ungureanu si Mihail Neamtu.

Traian Basescu le-a cerut oamenilor sa mearga la vot pe 29 iulie si dea o lectie clasei politice. Mitingul nu a fost lipsit de incidente. Traian Ungureanu a acuzat autoritatile ca au taiat curentul in timp ce vorbea Mihail Neamtu, iar cativa sustinatori ai USL, care au scandat “Jos Basescu”, au avut schimburi de replici cu sustinatorii Presedintelui suspendat. Mitingul s-a incheiat cu Imnul Golanilor.

Cititi mai jos principalele declaratii

Traian Basescu

Vreau ca pe 29 sa mergem la vot. Sunt foarte multi care spun ca nemergand la vot nu legitimam lovitura de stat, pot fi de acord cu ei dar pana la un punct, legat de cum ne vad cei din UE. Romania are acum nevoie mai mult ca oricand sa se vada ca exista o forta care pune capat abuzului si loviturii de stat a lui Ponta si Antonescu iar aceasta forta nu este alta decat poporul roman.

Astazi trebuie sa va aprati tara prin votul vostru. Pe 29 nu discutam despre scaunul lui Basescu, romanii au de ales intre a spune da lui Crin si Ponta lasand tara in izolare, si a spune nu demiterii presedintelui, dovedind ca romanii sunt deasupra clasei politice, ca romanii inteleg mai bine interesul national decat un grup de puscariabili din parlamentul Romaniei.

Va rog sa intelegeti un lucru fundamental: prin reactiile pe care le-ati vazut toti de la toti aliatii nostri, puteti intelege ca Romania e izolata acum datorita vremelnicilor lor conducatori, fie ca e vorba de Crin Antonescu, Ponta, Voiculescu.

Acesti oameni nu sunt parteneri de dialog ai statelor din UE. Daca ei vor ramane dupa referendum sa conduca destinele tarii, nu vor fi izolati numai ei, ci Romania va fi izolata. De aceea eu va chem pe 29 sa spuneti nu echipei Antonescu-Ponta-Voiculescu.

E greu sa gasesti in lumea asta un presedinte care sa mai aiba 50%, e pentru mine o misiune imposibila dar le vom demonstra ca noi suntem in stare sa indeplinim si misiuni imposibile.

Nu-ul nostru din 29 inseamna un nu nedreptatii, lucrului necinstit din politica, un nu celor 20 de parlamentari cu dosarel penale care au votat pentru suspendarea presedintelui, un nu vremurilor cand institutiile statului erau subordonate partidelor si nu interesului public.

De aceea, dragii mei, va rog, pe 29 mergeti la urne si spuneti NU celor care ua pus deasupra interesului national interesele celor cu dosare penale, celor care cred ca in UE poti sa ai orice fel de comportament.

Foarte multi, si Ponta, si Antonescu, au facut afirmatii si au spus sa nu se bage UE in treburile noastre. Pai mai oameni buni, noi ne-am bagat in UE si este un club de state care respecta niste valori, iar valorile democratiei, ale statului de drept sunt esentiale pentru a fi parte a familiei. De aceea putem circula liberi, de aceea ni se dau bani pentru subventii, pentru autostrazi, pentru mediu.

Oamenii acestia au crezut ca daca sunt un presedinte la mijlocului celui de-al doilea mandat sondajele sunt valabile si la referendum. Nu sunt valabile, pentru ca romanii isi vor apara tara, demnitatea si de ce nu si presedintele.

In ultimii ani una din spaimele infractorilor din politica a fost justitia. Ceea ce s-a intamplat in ultimii doi ani ii insapaimanta, realizand ca toti, pas cu pas, unul cate unul vor veni sa raspunda in fata legii pentru ce au facut.

Un apropiat de Iasi, dl Iacubov, e bine parcat pentru fraudele de la RAFO, alt iom de afaceri ce parea de neatins SOV, e si el coleg cu Iacubov. A venit si alt coleg, fostul ministru Ion Muresan, cara va gandi vreo sapte ani cum s-a jucat cu rezervele statului. Nici Adrian Nastase nu s-a jenat sa-i fie coleg lui Vintu, Iacubov si Muresan.

Marea problema e ca vor veni si multi altii pentru ca independeta Justitiei a fost unul dintre obiectivele male si am reusit sa o asigur. Am numit in fruntea parchetelor magistrati cinstititi care iubesc legea ori acest lucru ii inspaimanta pe USL-isti cel mai tare.

Iar voi pe 29 o sa le spuneti NU, aiasta nu se poate, domnul sef, o sa le spuneti.
Monica Macovei

Am venit astazi aici ca sa ne aparam tara, legea, justitia, pozitia noastra in Uniune, democratia si pe presedintele Traian Basescu, ales legitim si suspendat printr-o lovitura de stat. Cei care au facut lovitura de stat trebui sa-si dea demisia de rusine, nu de onoare, pentru ca au incalcat Constitutia. In  doua zile l-au suspendat prin ordonante de urgenta, cu tradatori, cu furt, prin incalcarea constitutie. Eu nu legitimez o lovitura de stat.

Nimeni nu are incredere nici in Ponta nici in Antonescu. Comisia le spune si lui Ponta si lui Antonescu nu numiti voi procurorii sefi pentru ca nu avem incredere in voi, pentru ca pana acum garantia increderii in justitie a dat-o Traian Basescu, pentru ca nu a intervenit in niciun dosar.

Eu ma simt ca in 2007, cand a fost la fel. Pe mine m-au dat afara, PDL din guvern si l-au suspendat pe Traian Basescu. La fel fac si acum, total nelegitim si prin lovitura de stat. Nu-i lasam, ne vrem tara inapoi, il vrem pe Traian Basescu inapoi.

Mihai Razvan Ungureanu

Iar trebuie sa vina Moldova sa salveze Romania? O sa incepem din nou, moldovenii, care sunt peste tot si care sunt cinstiti, drepti, care stiu ce inseamna sa munceasca, o sa se stranga iar ca acum 150 de ani sa salveze aceasta tara.  Vreti legi facut de infractori, de mincinosi, de oameni care nu vin la munca?

Poate ca am gresit, poate ca a gresit Basescu, Boc, poate am gresit si eu, dar tot ce am incercat sa facem a fost spre binele tuturor, spre binele copiilor nostri.

Ce doresc ei de la noi? Vor ca noi sa tacem, sa imparta tara, vor ca nici unul dintre noi sa apuce vreodata sa vada Romania in Europa. Vine Victor Pponta in fata noastra si ne spune : Basescu e rau si ne trebuie inlocuit. Spune asta un om care are o biografie falsificata, un om care minte asa cum respira.

Vine Crin Antonescu si ne spune ca Basescu e rau si trebuie dat jos. Cine e Crin Antonescu? A venit la serviciu, in parlament, un procent din cat a trebuit sa fie. Asta inseamna cinci minute din cele opt ore de munca ale fiecaruia de aici.

Vin Crin Antonescu si Ponta si ne  spun cum au jurat pe Constituie sa o apere. Ce vedem: omoara constitutia, incalca legile, leul se prabuseste, am ajuns oaia neagra a Europei.

Ei spun ca respecta poporul si cand ii intrebi de ce nu aplica referendumul din 2009 ca sa fie mai putini parlamentari spun ca poporul nu trebuie sa se amestece in afacerile parlamentului. Poporul e prost iar ei sunt elita.

Traian Basescu este in primul rand un om corect. Am votat un om care stiam cum este: implicat, hotarat, decis, e incapatanat, vorbeste. Acesta este omul pe care l-am votat. Acum ni se spune ca nu e bun. Traian Basescu a spus intotdeauna adevarul, si atunci cand a fost dureros. V-a mintit vreodata Traian Basescu?

Trebuie sa salvam Romania salvand un presedinte legitim ales, salvand statul de drept, constitutia. Asta trebuie sa ne indemne sa nu stam acasa, sa mergem sa votam. Vrem ca noi sa ramanem oaia neagra a Europei, in afara UE?

Intotdeauna aceasta tara la greu s-a unit. Niciodata in vremuri de restriste nu am stat separati si trebuie sa invatam ca impreuna la greu reusim sa invingem si apoi, impreuna la bine vom face din aceasta tara o tara prospera, cu politicienii pe care ii merita.

Vrem sa se stie foarte clar  la Bucuresti unde se aduna toti parvenitii de pe Dambovita. Ei au senzatia ca suntem putini, ca suntem orbi, ca suntem surzie. Ei cred ca nu avem memorie, ca uitam ce fac. Noi nu uitam. Si din cauza aceasta vom spune Nu pe 29 iulie. Moldova salveaza democratia in Romani
Cristian Preda

Crin Antonescu spunea ca va fi un sef de stat discret. Apare la televizor mai des decat buletinul meteo, ca sa ne spuna ceea ce nimeni nu mai crede, ca batalia este castigata de ei. Crin Antonescu nu a fost ales de romani, el nu a castigat nici macar intrarea in turul 2. E drept sa fie acum la Cotroceni?

Au ajuns sa spuna ca presedintele comisiei, Barroso, e un politruc.Ne-au propus drept model politic pe Vladimir Putin.

Traian Ungureanu

De dragul a doi hoti, noi nu mergem pe calea Rusiei. Noi suntem in Europa

Vasile Blaga

UE si-a dat seama despre ce e vorba in tara

Miercurea trecuta, cand ar fi trebuiut sa fie una din cele mai fericite zile ale noastre dupa 89, cand ar fi trebuit sa se ridice MCV, pentru a avea drum liber spre Schengen, totul s-a prabusit. Leul e la pamant, somajul e in crestere, marile societati pleaca din tara, nu mai vine nimeni. Asta este USL

Ieri dl Ponta a dat lovitura de gratie cand profesorii lui de la Universitatea Bucuresti i-au dato lovitura de gratie si i-au spus esti un hot. Ma intreb cum se mai poate uita omul asta in ochii lui navasta-sa, in ochii copiilor? Da-ti demisia, dl Ponta.

Gheorghe Flutur

Toata lumea se intreaba: ‘USL-ul, ce-ati facut cu leul?’. L-ati nenorocit. Nu trebuie sa-i lasam sa  calce cu senila tancului sovietic peste democratie. Mergem la vot, stam in picioare. Nu ne putem bate joc de 22 de ani de munca a romanilor, cu sacrificii.

 

Membrii CNE par sa nu fi analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta.

Membrii Consiliului National de Etica par sa nu fi analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta, ci sa fi validat o solutie primita din alta parte. Cei opt profesori universitari ai CNE care au decis ca teza de doctorat a Premierului nu este un plagiat, spun ca au preluat concluziile raportului intocmit de trei experti in drept, relateaza Gandul.info. Unul din motivele pentru care membrii CNE au preluat concluziile raportului din alta parte este ca cel putin patru membrii din Consiliu nu au pregatire in domeniul dreptului. „Din Consiliu fac parte un inginer mecanic, dl Burnete, dl Puscasu este inginer in domeniul cimentului, ca sa nu mai vorbim de dl. Paul Dobrescu, care este sociolog. Iar de la sociologie si pana la drept, e mult”, a declarat pentru Gandul decanul Facultatii de Chimie Aplicata, Horia Iovu.
Petru Andea, membru al Consiliului National de Etica, a declarat ca verdictul dat joi in raportul final al Consiliului are la baza „raportul expertilor ce au analizat teza”. Acesta a refuzat sa comenteze decizia de vineri a Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti care a hotarat ca o treime din teza de doctorat a lui Victor Ponta este copiata.
„Cei trei experti in drept au spus toti acelasi lucru, noi am preluat concluziile raportului expertilor. Noi suntem ingineri, ne pricepem extrem de putin. Ar trebui ca specialistii de la Consiliul National de Etica sa se intalneasca cu cei de la Comisia de Etica a Universitatii si sa se ajunga la o concluzie comuna. Noi am analizat teza dlui Ponta pentru ca era vorba de un demnitar, si asa prevede legea”, a spus Horia Iovu, care nu-si poate explica cum o lucrare in care 85 de pagini sunt copiate nu reprezinta plagiat.
“Daca aceasta teza era la inginerie, ar fi fost considerata plagiat, fara nicio indoiala. La noi, in tezele de la inginerie, nu se citeazăa in subsol, ci de exemplu in text se pune „1” si la sfarsitul capitolului se pune sursa. La ei (in lucrarile de doctorat de la Drept – n.n.) am observat ca se pun ghilimele, este alt sistem”, a continuat Horia Iovu.
Consiliul National de Etica a hotarat, joi, ca Victor Ponta nu a plagiat si ca titlul de doctor in Stiinte Juridice obtinut de Premier este in concordanta cu legislatia din anul 2003. Pe de alta parte, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a decis, vineri, ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat.

Miting la Iasi pentru sustinerea lui Traian Basescu

Presedintele suspendat Traian Basescu, participa, sambata, incepand cu ora 11.00, in Piata Palatul Culturii din Iasi, la un miting organizat pentru sustinerea sa la referendumul din 29 iulie.

Fostul premier Mihai Razvan Ungureanu si cateva sute de persoane s-au adunat, in cursul diminetii, in Piata Palatului Culturii, relateaza Agerpres. Mihai Razvan Ungureanu s-a intalnit cu aproximativ 100 de sustinatori pe esplanada Teatrului National “Vasile Alecsandri” si le-a cerut sa iasa la miting pentru a protesta fata de actuala putere USL. „Nu se poate sa stam pasivi, ci trebuie sa facem ceva impotriva celor care au facut rau. Trebuie sa mergem mai departe si sa aratam ce vremuri de restriste traim”, a spus Mihai Razvan Ungureanu.
Pe scena amenajata in Piata Palatului Culturii din Iasi au urcat liderii PDL Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Paleologu, Monica Macovei, alaturi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu si de Mihail Neamtu.
La aceasta manifestare sunt asteptate sa participe, potrivit estimarilor PDL Iasi, peste 20.000 de persoane. Acestea vor veni din judetele Moldovei, cu ajutorul a aproximativ 200 de autocare si, respectiv, 200 de microbuze, precum si cu autovehicule proprii.

Traian Basescu: Vor pierde referendumul si il vor pierde urat. Romanii nu vor accepta ca presedintele lor sa fie debarcat printr-o lovitura de stat

Presedintele suspendat Traian Basescu a confirmat vineri seara ca ne aflam in mijlocul unei lovituri de stat, lucru pe care l-a impartasit si judecatorilor CCR atunci cand s-a dus sa-si pledeze cauza. El a mai spus ca Antonescu si Ponta vor pierde referendumul pentru ca demiterea romanii isi pun intrebari.
Cititi aici principalele declaratii ale lui Traian Basescu:
Un operator de telefonie, ceea ce e putin probabil, poate sa spunem sa intercepteze o convorbire ca te-ai duce nu stiu unde. Nu s-a intamplat in Romania, dar… Telefonul operativ e doar pentru securitatea convorbirilor, nu sunt cifrate, nu sunt codate. Din punctul meu de vedere e o chestiune ridicola, ea a fost insa utilizata pentru ca STS are o misiune foarte importanta, transmiterea datelor de la alegeri. Aveau nevoie probabil ca sa mai adauge doua milioane, trei milioane de voturi la transmisie.

Alta explicatie nu am de ce aceasta inscenare cand presedintele interimar putea sa spuna simplu domnule Opris, incetati functionarea telefonului operativ. Alta explicatie nu am de ce a trebuit acel circ cu comisie parlamentara… Cand ma uit la disperarea acestor oameni, pentru ca ei vor pierde referendumul, si il vor pierde urat, nu pentru ca nu s-a realizat pragul, ci pentru ca romanii nu vor fi de acord ca presedintele lor sa fie debarcat printr-o lovitura de stat. Romanii vor vrea sa-si judece presedintele la finalul mandatului. Sa te legi de o structura militara, politic, e o prostie. Eu cunosc oamenii de acolo (STS), sunt oameni care isi fac datoria si stiu ca daca ar face ilegalitati sunt responsabili in fata legii, ca si cetatenii, care daca ar vota dublu, sunt cinci ani de puscarie. Asa cum am vazut incalcarile de lege pana acum, la oamenii astia ma astept la orice, sunt disperati.

Nu au inteles ca romanii sunt suparati pe mine, si asta e o chestiune a relatiei mele cu poporul care m-a ales, dar romanii nu sunt nedrepti. Ei vad ce s-a intamplat, ei stiu ca bun, rau, cum a fost presedintele, a tractat tara in momentul de criza maxima din 2010 si nu am ajuns nici ca Grecia, nici ca Spania, nici ca Irlanda. Demiterea presedintelui pentru romani e un moment in care isi pun intrebari.

Sunt covins ca romanii inteleg un alt aspect: ce s-ar face cand un presedinte care nu are majoritate – pentru ca asta s-a intamplat cu mine – un presedinte ca sa supravietuiasca ar trebui sa devina sluga majoritatii parlamentare: gratiaza-l pe x, senatorul Voicu sa nu mai aiba dosar penal, fostul ministru Chiariu la fel. Oamenii astia inca au ramas in anul 2004, ei cred ca inca justitia mai poate fi manipulata. Pe toata lumea a durut foarte tare ca am adus un Morar, o Kovesi, o presedinta de Inalta Curte care nu are legaturi politice. Ei au nevoie de un om ca Balan, care se ducea la Victoras ca sa vada pe cine si unde sa mai puna. Cred si acum ca procesele sunt ireversibile.

Stiind atmosfera din justitie, eu nu as indrazni sa sun un procuror nu sa-i cer ceva, sa-l intreb care e stadiul unui dosar. Asa ceva nu e posibil pentru ca te refuza procurorul. In justitie progresele cred eu ca sunt ireversibile, cu o singura observatie. Este extrem de importanta moralitatea sefului institutiei si cat de supus e fata de politic. Daca isi numesc oameni care la randul isi numesc sefi de proasta calitate exista riscul ca procesul din justitie sa faca pasi inapoi. Dar la judecatorul acela simplu care intra in sala tot o sa fie greu, pentru ca judecatorii au inteles libertatea, sunt 8 ani in care nimeni nu le-a cerut nimic.

Am un singur sondaj, imediat dupa suspendare care arata ca as avea vreo 30% sustinatori. Pe urma am mai vazut unul in care as fi crescut la 35%. Referendumul e foarte greu de anticipat ca rezultat. Am convingerea ca atunci cand vor fi in fata urnei,  romanii vor vota „nu” majoritar.

Ma supara teribil ca au pus sa raman sectiile deschise pana ora 23:00. Eu stiu sigur ca la ora 10 in mediu rural oamenii sunt in pat. E clara intentia de a face ceva cu referendumul asta. Sa se  introduca pachete de voturi etc. Plec si de la realitatea ca eu nu am niciun reprezentant in sectiile de votare, asa e legea, va fi maxim un om din partea PDL si sase din partea celor care m-au suspendat. E foarte greu ca omul acesta sa nu mearga la baie, sa nu manance, mi se pare necinstit.

De ce insist ca romanii sa mearga la vot: e un moment de cumpana. Actiunea politicienilor ne va costa multi ani, ne vor trebui 3-4-5 ani pana vom redobandi increderea partenerilor ca suntem stat de drept. Exista insa solutia ca politicienii sa invalideze ce au facut politicienii, in acel moment nimeni nu mai poate spune ca Romania nu mai e stat de drept. Romanii au cartea asta in mana si trebuie sa o joace spunand „suntem mai buni decat politicienii nostri, mergand si votand, oricum”.

Aici nu mai e vorba de Traian Basescu, lucrurile pe extern au luat o asemenea amploare incat e vorba de Romania europeana sau nu. Daca romanii vor agrea lovitura de stat a grupului Ponta – Antonescu asta va fi abordarea noastra europeana.

Ei nu au facut ce a facut si PDL. Si PDL a vrut conducerea Sneatului, dar pana cand PSD nu i-a retras increderea lui Geoana, nu l-a inlocuit pe Mircea Geoana. Si-a dorit sa conduca Senatul, dar a facut-o atunci cand regulamentul a permis. Europenii asta vad, o putere care nu mai respecta regulile democratice. PDL si-a dorit un alt Avocat al poporului, dar a asteptat pana cand s-a terminat mandatul avocatului in functie.

Acuzatiile de defaimare a Romaniei… A fost o lovitura de stat. Pana cand nu au facut aceasta plangere penala, eu nu am folosit expresia, mi se pare ca o singura data mi-a scapat. Am facut-o la Curtea Constitutionala, v-o spun in premiera. In fata judecatorilor, am spus foarte clar, suntem in fata unei lovituri de stat, stiu ca are aparenta legala, dar am spus acest lucru intr-o institutie a statului. M-a suparat momentul in care au avut tupeul sa spuna ii trimitem la Parchet pe cei care folosesc expresia „lovitura de stat”. Am simitit nevoia sa fiu solidar cu cei care au folosit-o si imi doresc sa fiu chemat la Parchet pentru a spune de ce cred ca este o lovitura de stat.

Constitutia e gresit scrisa aici, nu-i ofera nicio protectie presedintelui in fata unei majoritati, il suspenda pentru declaratii. Constitutia spune clar ca presedintele poate fi suspendat pentru fapte de incalcare a Constitutiei, nu pentru declaratii.

In Romania ar cam trebui sa avem curaj sa ne spunem parerea cei care stim ce se intampla in Europa in raport cu Romania. Romania e intr-o situatie extrem de dificila din punct de vedere al credibilitatii, e izolata si pusa sub supraveghere din punct de vedere al respectarii statului de drept. Eu primesc semnale extrem de puternice din societatea civila, care are alta optiune decat a mea, e exact pe optiunea nu mergem la referendum sa legitimam actiunea USL. Foarte multi oameni au aceasta parere, iar eu inteleg aceasta abordare, pe care o are si PDL, dar eu spun hai sa facem un pas peste asta, sa aratam ca poporul e mai evoluat decat clasa politica.

Ideal pentru Romania ar fi ca protestul sa se vada in modul in care voteaza, si nu in respingerea participarii la vot.

Mie imi garanteaza ramanerea in functie absenteismul, iar eu spun romanilor nu faceti asta, pentru ca ne putem reaseza la momentul 3 iulie. Legitimitatea unui presedinte se castiga la alegeri. E foarte greu sa-i ceri unui presedinte dupa opt ani sa aiba 50%. Bush a terminat mandatul cu 15% si nu i-a contestat nimeni dreptul de a fi presedinte.

Imi asum aceasta misiune imposibila, pentru ca sunt un om imposibil. Am constatat ca pentru multi sunt un om imposibil, datorita abordarilor mele. Sa nu credeti ca sunt un om inflexibil, si am dat dovada de asta in formarea Guvernelor, stiu ca in politica trebuie sa faci compromisuri.
In schimb devin inflexibil cand e vorba despre institutiile statului. Nu voi negocia niciodata justitia, un dosar, pot sa ma mai suspende o data daca revin la Cotroceni. Pe seful DNA pot sa-l negocieze si daca isi pun un baiat bun de gen Voicu au rezolvat problemele. In zona asta compromisul nu este posibil.

Alternativa sa nu taiem salariile era 250.000 de oameni afara in 30 de zile. Era mult mai greu in varf de criza, era criza si in sectorul privat. Mi s-a parut ca o solutie e solidaritatea, mai bine suntem toti 1,4 mil bugetari, taiem la toti 25%, lansam un proces de reducere a personalului si a fost mult mai mic socul pentru 250.000 de oameni. O alternativa care putea fi discutata, era nesigura, sa crestem fiscalitatea. Sa ridicam cota unica la 20-21 %, sa crestem si TVA. In criza, cand abia respirau companiile, pentru societatile mici si mijlocii ar fi fost un dezastru. Sa nu credeti ca a fost decizie luata in birou la mine. Majorarea salariilor se putea face din luna iulie. Optiunea Guvernului Ponta a fost sa o faca in doua etape.

Eu cred ca un lucru bun pe care l-am facut – am fost sincer cu populatia. Le-am spus avem deficit 3,6 miliarde la fondul de pensii, nu avem bani sa platim salariile. In momente de criza trebuie sa se gaseasca si oameni politici care sa spuna adevarul, si eu asta am facut, am spus adevarul,si pentru asta sunt condamnat. Sa nu credeti ca mi-a facut placere, dimpotriva, a fost o zi neagra a carierei mele politice. Cred ca nimeni nu e in situatia sa spuna „a facut-o din rautate”, pentru ca aici nu are loc rautatea, daca as fi putut, eu as fi spus „dati bani la populatie”. Uneori, ca sa iti salvezi poporul, trebuie sa iti salvezi intai tara, o tara scufundata se scufunda cu tot cu poporul ei.

Fondurile europene: Totul depinde  si de calitatea oamenilor si a celor din fruntea lor. Mult criticata Elena Udrea, pe care nici eu nu o aprob pentru tinutele ei, a fost ministrul care s-a ocupat de fondurile europene. Emil Boc a fost coplesit de criza, numai prim ministru in perioada de criza sa nu fii.Cresterea coruptiei – In timpul lui Nastase nu vedeai nimic, acum le vezi la televizor

Eu sunt convins ca in timp romanii vor intelege ca justitia a inceput sa functioneze si coruptia se va reduce prin efectul de teama, fratilor, nu mai e de joaca cu statul. Zilele trecute parchetul a trimis in instanta dosarul FNI. Rezulta un lucru inspaimantator de acolo, se vad foarte multi procurori, politisti, care nu au vrut sa dea drumul la dosar. Nimeni sa nu creada ca cei care au lucrat in aceste bucatele de dosar si nu au facut nimic sa nu creada ca nu-i va intreba nimeni niciodata de ce. Va dau scris ca se va face lumina in doua dosare importante: FNI si Banca Agricola. Coruptia nu e numai in Romania, numai ca noi a trebuit sa ducem o batalie formidabila pentru ca institutiile statului sa poata lucra.

Mi-a parut rau ca doamna Merkel a facut publica discutia, si nici nu a ajutat, a dat ocazia unor politicieni vai de mama lor sa o atace. Cancelarului Merkel nu-i poti spune ce sa faca, mi-a spus „la sfarsitul discutiei o sa dau un comunicat cu ce am vorbit”. Sa nu credeti ca sefii de stat si de Guvern se informeaza de la mine, primesc informatiile de la ambasadele din statele lor. De multe ori li se par lucrurile atat de grave incat vor sa aiba o confirmare de la cineva care stie foarte bine Constitutia si nu poti minti. Pentru mine nu a existat acest mod de a face politica, sa spun una la Bucuresti si alta la Bruxelles.

Excesele de limbaj – Nu va suparati, ce sa spui despre omul asta care tipa noua sa nu ne dea nimeni lectii, e un caraghios. Orice interventie occidentala a fost legata doar de respectarea a ceea ce noi ne-am angajat. Sa spui despre Barroso ca e un politruc, e de neimaginat.

Asta si este Victor Ponta (n.red. anterior T.B. l-a numit maimuta) si nu retrag nimic. Cu oamenii astia care ma ataca de dimineata pana seara urat, pana la urma trebuie sa le dai o replica. Crin Antonescu asta este pentru Dan Voiculescu, o paiata pe care o muta unde vrea. Nu m-ati auzit insa vorbind in acest fel de la Palatul Cotroceni. Nu mi-am permis ca in functia de presedinte in exercitiu sa folosesc un astfel de limbaj. Ar fi ideal pentru Antonescu si Ponta ca si in aceste 20 de zile eu sa tac.

Este pentru mine foarte clar ca am ramas o societate polarizata din ’90 care s-a consolidat pe urma, urmare a evolutiei economice pozitive a unei parti mici a populatiei si a evolutiei nesatisfacatoare a unei alte parti. Cred ca s-a ratat un moment acum, am incercat coabitarea in 2007, si nu a mers, acum s-a ratat formidabil coabitarea.

Cand vechea coalitie a pierdut majoritatea nu am ezitat sa-i dau mandatului lui Victor Ponta si am fost convins ca vor pune interesul national deasupra celor de partid.Stiam ca unul dintre obiective era suspendarea, dar am crezut ca o vor face dupa alegeri.

Eu ca presedinte am avut ca obiectiv stabilitatea politica, uitati-va ce se intampla cu leul din cauza instabilitatii politice. Ar fi fost un act antinational sa prelungesc niste negocieri, sa fac alte majoritati mentinand PDL la guvernare.

Mie imi place culoarea aceasta (n.red. albastra). De la una din firme, in campania de referendum din 2007, una dintre firme m-a vazut purtand tricouri personalizate de la ei si am primit dupa campanie de la ei un set de 5 tricouri. Puloverul cu anchior l-am primit de ziua mea de la medicul de familie, si mi-a placut foarte mult culoarea, si de atunci a iesit marea poveste cu movul. Pe urma mi-au cumparat fetele cravata mov. Trebuie sa va spun ca sunt un om cu micile lui superstitii care vin din educatia de marinar, acolo in ocean nu ai intermediar sa ai preot, te rogi direct la Dumnezeu si o faci cu o sinceritate incredibila.

Cred ca va pune interesul national deasupra simpatiei pentru un partid (n. red. clasa politica), asta cred ca va face poporul roman pe 29 iulie. Va asigur ca dupa referendum, indiferent daca revin sau nu la Cotroceni, sunt dispus sa facem aceasta discutie, clasa politica, incotro?

Traian Basescu despre intreruperea comunicatiei STS:” Aveau nevoie probabil ca sa mai adauge doua milioane, trei milioane de voturi la transmisie”

Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat, vineri, referitor la intreruperea comunicatiei STS, ca USL doreste “sa mai adauge doua milioane, trei milioane de voturi la retransmisie” pentru ca Serviciul de Telecomunicatii Speciale transmite datele de la alegeri. Traian Basescu are incredere in votul romanilor si este sigur ca USL va pierde “urat” la referendum in conditiile in care romanii nu doresc sa-si piarda Presedintele printr-o lovitura de stat.

Cititi mai jos declaratia Presedintelui suspendat Traian Basescu

“Un operator de telefonie, ceea ce e putin probabil, poate sa spunem sa intercepteze o convorbire ca te-ai duce nu stiu unde. Nu s-a intamplat in Romania, dar…Telefonul operativ e doar pentru securitatea convorbirilor, nu sunt cifrate, nu sunt codate. Din punctul meu de vedere e o chestiune ridicola, ea a fost insa utilizata pentru ca STS are o misiune foarte importanta, transmiterea datelor de la alegeri. Aveau nevoie probabil ca sa mai adauge doua milioane, trei milioane de voturi la transmisie. Alta explicatie nu am de ce aceasta inscenare cand presedintele interimar putea sa spuna simplu domnule Opris, incetati functionarea telefonului operativ. Alta explicatie nu am de ce a trebuit acel circ cu comisie parlamentara…Cand ma uit la disperarea acestor oameni, pentru ca ei vor pierde referendumul, si il vor pierde urat, nu pentru ca nu s-a realizat pragul, ci pentru ca romanii nu vor fi de acord ca presedintele lor sa fie debarcat printr-o lovitura de stat. Romanii vor vrea sa-si judece presedintele la finalul mandatului. Sa te legi de o structura militara, politic, e o prostie. Eu cunosc oamenii de acolo (STS), sunt oameni care isi fac datoria si stiu ca daca ar face ilegalitati sunt responsabili in fata legii, ca si cetatenii, care daca ar vota dublu, sunt cinci ani de puscarie. Asa cum am vazut incalcarile de lege pana acum, la oamenii astia ma astept la orice, sunt disperati. Nu au inteles ca romanii sunt suparati pe mine, si asta e o chestiune a relatiei mele cu poporul care m-a ales, dar romanii nu sunt nedrepti. Ei vad ce s-a intamplat, ei stiu ca bun, rau, cum a fost presedintele, a tractat tara in momentul de criza maxima din 2010 si nu am ajuns nici ca Grecia, nici ca Spania, nici ca Irlanda. Demiterea presedintelui pentru romani e un moment in care isi pun intrebari. Sunt covins ca romanii inteleg un alt aspect: ce s-ar face cand un presedinte care nu are majoritate – pentru ca asta s-a intamplat cu mine – un presedinte ca sa supravietuiasca ar trebui sa devina sluga majoritatii parlamentare: gratiaza-l pe x, senatorul Voicu sa nu mai aiba dosar penal, fostul ministru Chiariu la fel. Oamenii astia inca au ramas in anul 2004, ei cred ca inca justitia mai poate fi manipulata. Pe toata lumea a durut foarte tare ca am adus un Morar, o Kovesi, o presedinta de Inalta Curte care nu are legaturi politice. Ei au nevoie de un om ca Balan, care se ducea la Victoras ca sa vada pe cine si unde sa mai puna. Cred si acum ca procesele sunt ireversibile. Stiind atmosfera din justitie, eu nu as indrazni sa sun un procuror nu sa-i cer ceva, sa-l intreb care e stadiul unui dosar. Asa ceva nu e posibil pentru ca te refuza procurorul”.

STS a intrerupt serviciile de comunicatii speciale utilizate de Traian Basescu

UPDATE: Serviciul de Telecomunicatii Speciale a anuntat, vineri, ca incepand cu ora 18.00, a luat masura intreruperii serviciilor de comunicatii speciale utilizate de Presedintele suspendat Traian Băsescu, la solicitarea Presedintelui interimar Crin Antonescu.“Incepand cu data de 20 iulie 2012, orele 18:00, Serviciul de Telecomunicatii Speciale a luat masura intreruperii serviciilor de comunicatii speciale, utilizate de Presedintele României, d-l Traian Basescu, suspendat din functie. Masura a fost dispusa la solicitarea scrisa a Presedintelui interimar al Romaniei d-l Crin Antonescu”, se arata intr-un comunicat remis Mediafax de STS.

Bogdan Oprea: Masura ceruta de Crin Antonescu e legala.

Pana in prezent comunicatia STS la sediul de campanie nu a fost intrerupta, iar masura ceruta de Crin Antonescu este una legala, a declarat, vineri, Bogdan Oprea, purtatorul de cuvant al Presedintelui suspendat.”Era legal sa existe acea legatura, domnul Basescu a cerut in mod legal legatura, iar acum consideram ca tot in mod legal presedintele in functie a decis suspendarea comunicatiilor”, a spus Bogdan Oprea.

Presedintele interimar, Crin Antonescu, a anuntat, vineri, ca a dat dispozitie directorului STS, Marcel Opris, sa intrerupa „de indata” linia speciala de la sediul de campanie al Presedintelui suspendat, Traian Basescu.

Crin Antonescu: Legea nu se aplica dupa cum crede Traian Basescu

Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca atunci cand Traian Basescu a acuzat USL de lovitura de stat si destructurarea serviciilor, acesta a folosit un limbaj politic “pe care nu le-am mai auzit nici macar in Romania de la ultimele discursuri ale tovarasului Nicolae Ceausescu”.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anuntat ca a dat dispozitie directorului STS, Marcel Opriş, sa intrerupa „de indata” linia speciala de la sediul de campanie al Presedintelui suspendat, Traian Basescu. Legea este lege pentru toti si ea “nu se aplica dupa cum crede domnul Basescu”, a mai spus Crin Antonescu. Antonescu a mai spus ca nu-l intereseaza cate telefoane speciale are la dispozitie Presedintele suspendat dar ca paza si protectia la care acesta are dreptul prin lege e asigurata si fara telefoanele speciale.
In aceeasi declaratie, Crin Antonescu l-a numit pe Traian Basescu “o epava politica” care minte cu nerusinare. “Delirul iresponsabil al lui Traian Basescu face in continuare rau Romaniei, astfel de declaratii sunt in continuare preluate in presa internationala, si imaginea Romaniei, in ciuda tuturor eforturilor pe care le-am facut in ultima vreme, se poate deprecia din nou”, a mai spus Antonescu.
Cititi mai jos declaratiile lui Crin Antonescu:
“Am vazut, din pacate, o fateta de necrezut pentru un om public in general, cu atat mai mult pentru un sef de stat, cum ii place sa spuna, in iesirile de ieri ale domnului Basescu. Intr-un mod iresponsabil fata de aceasta tara, a vorbit de lovitura de stat, de destructurarea serviciilor, de ticalosi, tradatori, limbaj politic pe care nu l-am mai auzit nici macar in Romania de la ultimele discursuri ale tovarasului Nicolae Ceausescu,sef de partid al lui Traian Basescu, la data respectiva. Sa clarificam chestiunile legate de STS si instalarea unor echipamente de telecomunicatii speciale al sediul de campanie. Cred ca lucrurile sunt foarte clare, s-a deschis o dezbatere publica si a fost de datoria mea sa incerc sa limpezesc niste lucruri in raport cu legea. Pe mine, personal, nu ma intereseaza cate telefoane speciale are la dispozitie domnul Basescu.
Chestiunea e ca in tara asta exista legi, ele trebuie respectate si exista oameni care au la randul lor pin lege obligatia de a face ca legile sa fie respectate. Eu nu puteam sa ma sustrag de la a lua annumite masuri. La fel a socotit si Comisia pentru Aparare din Senat, indrituita cu controlul si supravegherea STS. Lucrurile sunt foarte clare, echipamentele au fost instalate in virtutea unei legislatii care prevede strict beneficiarii unor asemenea instalatii. Au fost instalate printr-o interpretare mai larga decat prevedea legea a notiunii de presedinte. Nu avem in legislatie notiunea de presedinte suspendat. Este vorba de cineva a carui calitate de presedinte este intrurupta, cu toate prerogativele in consecinta. Aceasta este unica posibila, nu exista nicaieri in alta parte, nici in Constitutie, nici in legea STS, nici in regulamente deschise sau cu caracter secret o precizare legata de presedintele suspendat. Avand in vedere ca aceasta instalare s-a facut pe baza unei dispozitii verbale a presedintelui inca in exercitiu, am adresat o solicitare scrisa directorului STS in care i-am cerut sa ia de indata masurile pentru a se reintra in deplina legalitate, respectiv intreruperea functionarii acestor servicii speciale intr-un spatiu privat si pentru o persoana privata. Cred ca directorul STS va lua masurile necesare si odata cu luarea acestor masuri cazul este inchis. Legea este lege, si ea se aplica nu dupa crede Traian Basescu, nu dupa cum da ordine verbale, ci in conformitate cu litera si spiritul acesteia. Sigur ca domnul Basescu a folosit acest prilej in care nu putea sa raspunda decat in mod ridicol, ca foloseste aceste mijloace speciale pentru a comunica cu SPP, folosind acest discurs pentru a delira in mod jalnic despre lovituri de stat. Paza si protectia la care are dreptul prin lege e deplin asigurata fara telefoane special. In prima zi a mandatului meu, l-am chemat pe seful SPP si primul lucru pe care i l-am spus a fost privitor la respectarea legii in aceasta privinta. M-am asigurat ca tot ce trebuie sa faca SPP pentru domnul Traian Basescu trebuie facut si e foarte important. Despre lovituri de stat, despre aprecierile lui Traian Basescu legate de Comisia Senatului, despre tot acest delir, as vrea ca reprezentantii principalelor state cu traditii democratice, reprezentantii la Bucuresti, sa faca cunoscute aceste discursuri ale lui Traian Basescu conducerilor lor politice din Statele Unite si din Europa. Imi doresc mult ca domnul ambasador Gitenstein sa-i informeze pe doamna Hilarry Clinton, pe domnul Barack Obama, cine este si cum se exprima Traian Basescu, cum o Comisie a Senatului e calificata drept adunatura de politruci de un om care vrea sa fie presedinte al Romaniei. S-a vorbit de incercarea mea de a destructura serviciile speciale din Romania, o aberatie, nu era vorba de mai multe servicii, ci de un serviciu”
‘Traian Basescu nu mai are niciun sef de serviciu pe care il avea cand a preluat mandatul. Evident ca oameni din aceste servicii, in frunte cu sefii lor, carora le-am cerut intotdeauna un singur lucru, sa respecte legea, stiu ca Traian Basescu minte si minte cu nerusinare. Delirul iresponsabil al lui Traian Basescu face in continuare rau Romaniei, astfel de declaratii sunt in continuare preluate in presa internationala, si imaginea Romaniei, in ciuda tuturor eforturilor pe care le-am facut in ultima vreme, se poate deprecia din nou. Traian Basescu este in mod evident o epava politica, prin discurs, atitudine, aspect, comportament. Miza acestui referendum este ca intreaga Romanie sa fie salvata de la a ajunge o epava. Eu cred ca domnul Basescu ar trebui sa renunte macar la un lucru. Nu pe mine sa incerce sa ma mai ameninte sau intimideze. Stie de ani buni ca nu sunt omul pe care sa-l sperie sau santajeze. Daca amenintarile cu puscaria pe care le lanseaza in fiecare zi ii pot speria pe unii care au incalcat legea, pe mine Traian Basescu nu are cum sa ma sperie. Traian Basescu a reusit, dintr-un adversar politic pe care nu l-am respectat niciodata, a reusit sa ma dezguste. Ii cer pentru bunul gust public sa renunte la astfel de mijloace de lupta, la astfel de forme de comportament delirant care ne compromit pentru durata lunga”.

Gold Corporation ii raspunde lui Ponta: Contractul de licenta va fi desecretizat daca se schimba legea

Rosia Montana Gold Corporation ii raspunde Premierului Victor Ponta, care, vineri dimineata, cerea desecretizarea contractului de licenta. Compania precizeaza ca acest lucru va fi posibil atunci cand legea se va schimba. Reprezentantii companiei au declarat ca desi documentul de asociere cu statul roman este public, contractul de licenta este clasificat, iar desecretizarea lui va fi posibila doar atunci cand legea se va modifica.

„Compania Rosia Montana Gold Corporation respecta toate prevederile legale in vigoare. Contractul de asociere dintre statul roman prin Minvest Deva si Gabriel Resources, compania listata la Bursa din Toronto, precum si actualizarile acestuia, sunt documente publice, disponibile atat la Registrul Comertului, cat si pe site-ul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. In ceea ce priveste contractul de licenta, acesta reprezinta informatie clasificata, conform legii. Daca statul roman modifica legea si permite desecretizarea licentelor miniere, noi vom respecta legea, ca si pana acum”, comunica Gold Corporation.

Premierul Victor Ponta a anuntat, pe Facebook, ca doreste desecretizarea contractului de licenta de la Rosia Montana, precizand ca „daca acel contract ajuta atat de tare Romania, n-ar avea nimic de ascuns”.

Ministrul delegat al Economiei, Stefan Diaconu, urmarit penal

Ministrul delegat al Economiei, Stefan Diaconu, este pus sub urmarire penala pentru inselaciune cu urmari deosebit de grave. El a ocupat functia de secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei pana la inceputul acestei saptamani, cand ministrul Economiei Daniel Chitoiu i-a delegat atributiile, pentru a se putea ocupa mai bine de conducerea PNL.

Stefan Diaconu este acuzat de procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi pentru inselaciune cu urmari deosebit de grave, fapt ce se poate pedepsi cu inchisoare intre 10 si 20 de ani. Conform procurorilor, in 1996, aflat in functia de sef al Bancoop Neamt, Diaconu, alaturi de alti trei complici, ar fi falsificat un contract de credit, lasand un iesean fara casa. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridica, la acea vreme, la suma de 100.000 de dolari.

Unul dintre anchetatori a confirmat, pentru Buna Ziua Iasi, ca Stefan Diaconu este pus sub urmarire penala din aprilie 2011.

Inainte de a ocupa functia de secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei, Stefan Diaconu a fost vicepresedinte ANAF, subaltern direct al lui Sorin Blejnar, si, pe vremea guvernarii Tariceanu, sef al Vamilor. Potrivit Buna Ziua Iasi, Diaconu este finul vicepresedintelui Senatului, Dan Radu Rusanu.

Presedintele Academiei Romane: „Decizia Universitatii va avea un ecou mai important decat orice comisie”

Presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, ca decizia luata de Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti va cantari mai mult decat cea a oricarei alte comisii. El a precizat ca insitutia care emite diploma este cea mai in masura sa se pronunte asupra tezei de doctorat.

„Nu trebuie sa fii specialist ca sa-ti dai seama ca doua pagini sunt identice. Decizia Universitatii va avea in lumea academica un ecou mai important decat orice comisie. Universitatea are ca interes protejarea propriei reputatii. Citarea corecta nu mai punea problema plagiatului”, a precizat academicianul la Realitatea Tv.

Declaratiile presedintelui Academiei Romane fac referire la verdictul dat de Consiliul National de Etica, in urma cu o zi, conform caruia Victor Ponta nu a plagiat in teza de doctorat.

Victor Ponta si Daniel Constantin: Un director din minister a incercat sa diminueze sau chiar sa anuleze prejudiciul din dosarul ICA – Dan Voiculescu.

Premierul Victor Ponta afirma ca a reusit sa „dejoace” o tentativa de inscenare orchestrata de Traian Basescu prin care un director din Ministerul Agriculturii a incercat sa anuleze prejudiciul din dosarul „ICA – Dan Voiculescu”, in care fostul senator PC este acuzat ca a cumparat 3,6 hectare de teren si un hectar de constructii in Baneasa la un pret de 75 de ori mai mic decat cel real.

Victor Ponta sustine ca aceasta tentativa de „inscenare grosolana” a fost descoperita de ministrul Agriculturii Daniel Constantin, cel care a preluat conducerea PC de la Dan Voiculescu.

Potrivit primului ministru, Rela Stefanescu, director in Directia Juridica a Ministerului Agriculturii, „adusa de Flutur in 2005”, a trimis la tribunal o adresa in care a ridicat obiectiuni la raportul de expertiza judiciara si „a atasat ilegal o opinie separata a unui expert contabil care ar fi contrazis opinia initiala si expertiza depusa deja la dosar”.

In acest fel, a precizat Daniel Constantin, „prejudiciul initial se reduce sau dispare complet„. Astfel dosarul lui Dan Voiculescu aflat pe rol la Tribunalul Bucuresti nu mai are o cauza, Ministerul Agriculturii se va retrage ca parte civila din acest dosar, iar Dan Voiculescu v-a scapa de o eventuala condamnare in cazul in care ar fi fost gasit vinovat de prejudicierea statului roman.

Ministrul Agriculturii a adaugat ca  raportul a fost retras „si sper sa fie luat asa in considerare de tribunal„.

Intrebat de ziaristi pe ce isi bazeaza afirmatiile potrivit carora acest scandal ar fi fost orchestrat de Traian Basescu si PDL, Daniel Constantin a invocat lispa unui contract intre ministerul Agriculturii si expertul care intocmise acest raport si faptul ca se intampla in plina campanie pentru demiterea presedintelui suspendat.

Acest caz aduce aminte de scandalul declansat in a doua jumatate a lunii mai de fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Adrian  Balaban Grajdan, care a semnat, la patru zile dupa ce a fost numit in functie de Victor Ponta, o adresa prin care inspectoratul a renuntat la calitatea de parte civila in dosarul de coruptie Adrian Nastase-Trofeul Calitatii.

Prin aceasta adresa, ISC practic renunta la recuperarea sumei de 64.813.844.913 lei vechi prejudiciu constatat de procurorii DNA in rechizitoriu. Constantin Grajdan isi motiva decizia pe baza unui raport de expertiza contabila care stabilea ca in dosarul Trofeul Calitatii nu s-a constatat nici un prejudiciu.

Victor Ponta dupa decizia de plagiat: Decizia este politica. Este o comisie ad-hoc facuta special pentru mine

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca decizia Comisiei de etica a Universitatii Bucuresti, pe care a calificat-o drept „comisie ad-hoc” intrunita special pentru el, este „politica” si ca singura hotarare recunoscuta este cea a Autoritatii Nationale de Cercetare Stiintifica (ANCS), anunta Mediafax.

„Potrivit Legii educatiei facuta de domnul Funeriu, singura decizie recunoscuta este cea a Autoritatii Nationale de Cercetare Stiintifica, ANCS. Acea comisie s-a pronuntat definitiv, ieri, si decizia ei arata ca nu exista plagiat. Facultatea de Drept a refuzat sa incalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politica, dovada ca nu am fost chemat niciodata sa-mi exprim un punct de vedere. Atentie! Este singura data cand nu am fost chemat, iar aceasta comisie nu a functionat pana acum niciodata. Este o comisie ad-hoc facuta special pentru mine”, a spus premierul Victor Ponta.

Valeriu Turcan: Basescu va primi un sprijin important din mediul rural

Intr-un interviu acordat Romania Libera fostul purtator de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, considera ca Traian Basescu are sanse bune pentru a castiga referendumul. Sustinerea ar putea veni din mediul rural si din partea celor speriati de actiunile USL.

„Un rezervor important de crestere este in mediul rural, unde multe lucruri s-au schimbat in bine in ultimii opt ani – de la cresterea pensiei pentru agricultori la investitiile in drumuri si canalizare si reabilitarile de scoli si unde arhetipul cu dusmanii care se coalizeaza impotriva unui singur om pentru a-i face rau e inca unul puternic”, a spus Valeriu Turcan.

De asemenea, Traian Basescu ar putea obtine sprijin si din partea celor pe care i-a dezamagit in trecut, dar care acum sunt „treziti” de actiunile USL.

„Exista un electorat dur de 20-25% pro PDL si Traian Basescu si, probabil, inca 20-25% electorat care l-a sprijinit pe presedinte, dar care a fost pierdut. Din aceasta ultima categorie, unii au fost treziti la realitate de stirile proaste din ultimele saptamani.

E important de evaluat cati sunt acestia. Deocamdata, sunt atenti la ideea de abuz, de nedreptate, de imagine proasta pe plan extern, dar pentru ca lucrurile s-au desfasurat cu repeziciune si au fost multe dezbateri dificile, tehnice, pe modificari de legi, sunt in asteptarea unor noi mesaje si dovezi privind incercarile de subordonare a justitiei de catre USL”, a explicat Turcan.

Fostul purtator de cuvant al Presedintiei, s-a aratat optimist, acesta declarand ca aceasta campanie pentru referendum ar putea duce chiar la relansarea lui Traian Basescu.

Nasul – 19 iulie 2012

5

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”16151″]

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă