Acasă Blog Pagina 2967

Echipa de campanie a Presedintelui suspendat, Traian Basescu, acuza posturile de televiziune de partinire in favoarea USL

Echipa de campanie a Presedintelui suspendat, Traian Basescu, acuza posturile de televiziune de partinire in favoarea USL. Purtatorul de cuvant al campaniei, Bogdan Oprea, a declarat ca Sociatatea Romana de Televiziune „a facut o propunere vadit favorabila reprezentantilor USL „, acestora revenindu-le cele mai bune emisiuni. Astfel, continua Bogdan Oprea, USL a refuzat propunerile de asigurare a unei egalitati de reprezentare pe posturile publice in perioada campaniei de suspendare a lui Traian Basescu.

„In cursul zilei de luni, 16 iulie 2012, a avut loc o intalnire la sediul Societatii Romane de Televiziune (SRTv) intre reprezentanti ai Echipei de campanie a domnului Traian Basescu, ai USL si ai conducerii SRTv in vederea stabilirii grilei de desfasurare a emisiunilor electorale la posturile de televiziune TVR 1 si TVR info (in conformitate cu decizia Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputatilor si a Senatului privind Repartizarea si Monitorizarea Timpilor de Antena din data de 11 iulie 2012, care prevede emisiuni electorale, pe toata durata campaniei, marti si joi la postul TVR 1 si zilnic de luni pana vineri la postul TVR info). In cadrul intalnirii, reprezentantii conducerii SRTv au facut o propunere vadit favorabila reprezentantilor USL, acestora revenindu-i cele mai bune emisiuni (ultimele emisiuni care se desfasoara in campanie, cea de joi, 26 iulie 2012, la postul TVR 1 si cea de vineri, 27 iulie 2012, pe postul TVR info); reprezentantii USL au refuzat toate propunerile de asigurare a unei egalitati de reprezentare pe posturile publice de televiziune a parerilor pentru si impotriva demiterii”, a declarat purtatorul de cuvant al campaniei domnului Traian Basescu.

Presedintele interimar  Crin Antonescu a incalcat decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antena care prevede ca ”emisiunile electorale se desfasoara pe postul public de televiziune TVR 1 doar in zilele de marti si joi”, a mai spus Bogdan Oprea.

„In plus, domnul Crin Antonescu a fost prezent luni, 16 iulie 2012, Intre orele 20.00 si 21.00, la emisiunea „Editie specială” de pe postul TVR 1 in care a facut declaratii politice electorale; participarea domnului Crin Antonescu la aceasta emisiune incalca  grav decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antena, care prevede ca emisiunile electorale se desfasoara pe postul public de televiziune TVR 1 doar in zilele de marti si joi; in vederea asigurarii echilibrului intre parerile pentru si impotriva demiterii, asa cum este el prevazut de lege, Echipa de campanie a domnului Traian Basescu a facut astazi, 17 iulie 2012, o sesizare la Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cerand acordarea unei emisiuni similare Echipei de campanie, in conformitate cu decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antena. Dupa depunerea sesizarii la CNA, reprezentantii conducerii SRTv au transmis Echipei de campaniei a domnului Traian Basescu o noua propunere scrisa de grilă de desfasurare a emisiunilor electorale pentru postul TVR 1; aceasta propunere include si ziua de miercuri in grafic, ceea ce incalca grav decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antena, care prevede ca zile pentru emisiuni electorale pe postul TVR 1 doar martea si joia; Echipa de campanie a domnului Traian Basescu isi exprima public punctul de vedere, si anume ca nu poate fi de acord cu o propunere care incalca deciziile unei comisii parlamentare. In plus, in aceeasi propunere scrisa a  reprezentantilor conducerii SRTv domnul Traian Basescu este invitat sa participe la o emisiune electorala la postul TVR 1, in aceast seara, in conditiile in care este cunoscut public faptul ca domnul Traian Basescu a confirmat participarea la o alta emisiune de televiziune in acelasi interval orar, lucru facut cunoscut reprezentantilor conducerii SRTv de catre Echipa de campanie, anterior primirii propunerii scrise. In aceste conditii, Echipa de campanie a domnului Traian Basescu semnaleaza atitudinea vadit partinitoare a conducerii posturilor publice de televiziune fata de USL si incercarile repetate ale conducerii SRTv de a impiedica prezenta domnului Traian Basescu pe posturile publice de televiziune in conditii de egalitate cu reprezentantii USL”, a declarat Bogan Oprea.

Surse EVZ: Verdictul Universitatii Bucuresti, Victor Ponta a plagiat

Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a decis marti ca Premierul Victor Ponta a plagiat, sustin surse citate de Evz. Pana in acest moment, Universitatea nu a confirmat aceasta informatie. Aceleasi surse au precizat ca in ultimele zile s-au facut presiuni asupra membrilor Comisiei de Etica, in asa fel incat decizia luata sa fie favorabila Premierului. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, cu cateva zile in urma, ca, in cazul unei decizii de plagiat, Universitatea din Bucuresti isi poate pierde scoala doctorala.
Consiliul National de Etica din cadrul ANCS va lua miercuri in discutie verdictul favorabil premierului dat, luni, de Comisia tehnica.

In data de 18 iunie, Revista “Nature” l-a acuzat pe Premierul Victor Ponta ca a plagiat in lucrarea sa de doctorat. Dupa cinci zile, Universitatea din Bucuresti a anuntat ca va analiza in cadrul Comisiei de Etica teza de doctorat a Premierului. La o zi dupa ce Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a anuntat ca a stabilit procedura de analiza a tezei de doctorat a premierului Ponta, Consiliul National de Etica a informat ca “este singura structura institutionala exclusiv competenta sa se pronunte pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de buna conduita, in cazul demnitarilor”. Pe 21 iunie, Victor Ponta a sesizat Consiliul National de Etica pentru a analiza teza sa de doctorat. Purtatoarea de cuvant a ANCS a anuntat ca termenul legal de solutionare a unei sesizari, deci si in acest caz, este de 90 de zile. Prima institutie care a verificat teza de doctorat a lui Victor Ponta si, care in data de 29 iunie, a decis ca Premierul a plagiat, este Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. In aceasi zi, CNATDCU a fost dizolvat de Ministerul Educatiei.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, pentru presa spaniola, ca isi va prezenta demisia, in cazul in care se va dovedi ca a plagiat teza de doctorat

PDL depune plangere penala impotriva lui Liviu Dragnea pentru mita electorala

PDL va depune plangere penala impotriva secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, si responsabililor USL pentru incalcarea art. 54 din Legea 3/2000 care prevede ca infractiune oferirea de mita electorala de bani sau de foloase pentru a aduce lumea la vot, a declarat, astazi, prim-vicepresedintele PDL, Cezar Preda. Preda a mai sustinut ca USL va frauda referendumul din 29 iulie pentru ca mai multi membri ai Uniunii au incercat tot felul de „smecherii” in perioada de campanie pentru suspendarea lui Traian Basescu.

„Cum vor cei din USL sa castige referendumul? Au incercat tot felul de smecherii, dar presiunile internationale i-au dat inapoi, asa ca au trecut la ceva mai dambovitean si pregatesc o frauda majora la referendumul din 29 iulie. Ii anuntam, pe aceasta cale, pe responsabilii USL si pe domnul Dragnea ca au sesizare penala cu privire la incalcarea grosolana a art. 54 din Legea 3/2000 care prevede ca infractiune oferirea de mita electorala de bani sau de foloase pentru a aduce lumea la vot”, a precizat Cezar Preda.

Premierul Victor Ponta si Presedintele interimar Crin Antonescu invita romanii sa voteze pe litoral sau in alte zone turistice, unde e mai usor sa furi, iar romanii din Diaspora sunt nevoiti sa strabata sute de kilometri pana la urna de vot,” e mai usor sa furi aici, decat sa furi acolo, este deviza USL din aceste zile”, a mentionat Cezar Preda.

Pe de alta parte, Liviu Dragnea a cerut directorilor de campanie social democrati sa organizeze pentru romanii care merg la referendum tombole cu premii multe dar mici (bilete la concerte, filme, carti, vacante, cartele de telefon), precum si diverse evenimente in ziua votului, cum ar fi spectacole sau locuri de joaca (evenimente cu clowni, baloane, zane, biciclete etc) pentru copiii ai caror insotitori fac dovada participarii la vot.

Prim-vicepresedintele PDL a mai spus ca plangerea penala va fi adresata Procurorului General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi.

Consiliul National de Etica va analiza raportul Comisiei tehnice care a hotarat ca Victor Ponta nu a plagiat

Consiliul National de Etica va analiza, miercuri, raportul elaborat de Comisia tehnica care sustine ca Premierul Victor Ponta nu a plagiat. Mai multi membri ai Consiliului au declarat ca nu au vazut raportul intocmit de Comisia tehnica si nici nu stiu cati specialisti  formeaza  aceasta comisie.

„Decizia constituirii acestei Comisii Tehnice a fost luata in cadrul sedintei Consiliului National de Etica (CNE) de pe 6 iulie. (…). Au fost trimise solicitari catre conducerile facultatilor de Drept din Bucuresti, Iasi si Timisoara de a propune specialisti in drept penal international care sa formeze aceasta Comisie Tehnica. Nu stiu nici cati membri sunt in aceasta comisie si nici componenta ei. Decizia Comisiei Tehnice va fi luata in discutie in cursul sedintei de maine a Consiliului National de Etica”, a afirmat, pentru HotNews.ro, purtatorul de cuvant al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, Gabriela Catana.

O comisie tehnica din cadrul Consiliul National de Etica a decis ca Victor Ponta nu a plagiat in teza de doctorat si ca aceasta „respecta cerintele academic din acea perioada”. „Teza de doctorat elaborata de domnul Victor Ponta si sustinuta public in anul 2003 respecta cerintele academice din acea perioada si este comparabila din punct de vedere al acestor cerinte cu alte teze de doctorat sustinute in acea perioada”. Concluziile comisiei reprezinta doar o prima evaluare in cadrul Consiliului National de Etica (CNE) si nu o decizie finala.

Cvorumul de lucru al Consiliului National de Etica  este de minimum 8 membri. Consiliul este format din 9 membri, dintre care presedintele Teodor Petrescu si Romita Iucu au demisionat. Regulamentul  prevede ca „in vederea analizarii sesizarilor si contestatiilor, CNE poate constitui grupuri de lucru permanente sau pe perioada determinata, carora le poate delega unele din propriile atributii; componenta grupurilor de lucru se stabileste prin hotarare a CNE si se face publica pe site-ul web al acestuia”.

UPDATE: Sorin Blejnar a sprijinit grupul infractional evazionist

In perioada mai 2011-iulie 2012, fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar a  sprijinit grupul infractional organizat care a facut evaziune fiscala prin sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantitati de motorina vandute sub denumirea unor produse petroliere inferioare, sustin procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.

„Invinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infractional organizat care a initiat un amplu mecanism evazionist vizand sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantitati de motorina comercializate pe piata interna sub denumirea unor produse petroliere inferioare”, se arata in comunicatul DNA.

Sorin Blejnar a spus, la iesirea de la DNA, ca a dat o declaratie in care a specificat ca nu stie nimic despre situatia in cauza.

Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar s-a prezentat, marti, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, fiind citat pentru audieri in dosarul in care sunt cercetati fostul sef de cabinet Codrut Marta si fostul sef al Vamilor, Viorel Comanit, pentru evaziune fiscala de peste 15 milioane de euro.

Fostul sef al ANAF a primit interdictia de a parasi tara.

Sorin Blejnar a ajuns la sediul Dna in jurul orei 9.45, insotit de avocatul sau. Acesta nu a dorit sa faca nici o declaratie.

Fostul sef al Serviciului de Informatii si Protectie Interna (SIPI) Constanta Dan Secareanu si alte sapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, in timp ce fostul sef al Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV) Viorel Comanita si alte doua persoane au primit interdictie de a parasi tara.

Totodata, instanta a emis mandate de arestare in lipsa pentru fostul sef de cabinet al lui Blejnar, Codrut Marta, Radu si Dana Nemes, Ovidiu Ioan Moldovan si Mihai Gulea, in timp ce Stefan Puscasu a primit interdictie de a parasi tara. Cei sase sunt urmariti penal in acest dosar si, pentru ca nu au fost gasiti, procurorii anticoruptie au cerut arestarea lor in lipsa.

Comisia Europeana:”Romania sa isi demonstreze angajamentul fata de statul de drept si independenta justitiei”

Comisia Europeana cere Guvernului sa respecte angajamentul in ceea ce priveste respectarea statului de drept si independenta  justitiei, se arata in proiectul raportului Comisiei Europene care urmeaza sa fie dezbatut si aprobat miercuri.

„Cel mai important pas pe care vor trebui sa il faca Guvernul si institutiile cheie din Romania va fi sa isi demonstreze angajamentul fata de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept si independentei justitiei. Aceasta necesita un numar de pasi urgenti pe care vor trebui sa ii faca Guvernul si Parlamentul”, se arata in proiectul raportului, obtinut de MEDIAFAX.

In data de 13 iulie, Comisia Europeana a dat publicitatii lista cerintelor Executivului European fata de Romania. Premierul Victor Ponta a primit lista cu toate cerintele pe care Romania trebuie sa le urmeze pentru a respecta standardele europene.

Cititi mai jos toate cerintele Comisiei  Europene  pe care Romania trebuie sa le respecte:

1.Respectarea statului de drept si a independentei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice): reinstaurarea atributiilor Curtii Constitutionale de a verifica inclusiv constitutionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonantei de Urgenta nr. 38, reinstaurarea regulii majoritatii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumatate plus unu din numarul celor inregistrati pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 4,
renuntarea la folosirea de ordonante de urgenta in cazul unor decizii care afecteaza statutul institutiilor fundamentale ale statului ori Constitutia si in situatii care nu prezinta urgenta, evitarea utilizarii publicarii selective in Monitorul Oficial pentru a urmari scopuri politice si mai ales pentru a evita decizii judiciare, conformarea imediata in fata tuturor deciziilor Curtii Constitutionale, angajamentul autoritatilor publice de a respecta independenta sistemului judiciar si evitarea criticarii acestor decizii judiciare.

2. Redarea increderii : numirea unui Avocat al Poporului care sa se bucure de sprijinul majoritatii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent si obiectiv, nicio numire in posturile de procuror general si procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie sub actuala presedintie: proceduri publice si transparente si liste deschise pentru oricine, selectii bazate pe criterii de profesionalism si integritate si de palmares in domeniul luptei anti-coruptie, nicio gratiere prezidentiala in cursul actualei presedintii. Numirea unor ministri impotriva carora sa nu fi fost formulate decizii ca nu respecta criteriile de integritate. Obligatia celor care nu respecta aceste criterii sa paraseasca posturile. Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau coruptie la nivel inalt.

 

Marga: Organizam pentru referendum peste 300 de sectii de votare in strainatate

Ministrul de Externe Andrei Marga a declarat ca, in strainatate, se vor organiza peste 300 de sectii de votare, unde romanii aflati in afara tarii pot alege daca il mai vor sau nu pe Traian Basescu la Cotroceni.

„Cred ca vom ajunge la 300 si ceva de sectii de votare”, a afirmat ministrul de Externe pentru TVR Info, adaugand ca, pana in prezent, au fost organizate aproximativ 250 de sectii de votare in afara granitelor.

Andrei Marga a solicitat ambasadelor si consulatelor sa faca cereri pentru infiintarea sectiilor de votare acolo unde comunitatea romaneasca este numeroasa, iar distantele sunt mari, precizand ca listele pentru organizarea sectiilor sunt inca deschise.

„Organizam atatea sectii de votare cate cer cetatenii”, a subliniat ministrul de Externe Andrei Marga.

Anuntul lui Marga vine dupa ce mai multe organizatii din diaspora au reclamat la Ministerul de Externe numarul mic de sectii de votare fata de cele de alegerile prezidentiale din 2009.

Nasul – 16.07.2012

0

[jwplayer mediaid=”15855″]

Prima declaraţie a lui Adrian Năstase din penitenciar: Le mulţumesc poliţiştilor că m-au oprit la timp

Adrian Nastase a dat prima declaratie din penitenciar procurorilor, in care spune ca le este recunoscator politistilor care l-au impiedicat sa se sinucida, informeaza Pro tv. Anchetatorii n-au aflat mare lucru, Năstase doar confirmând datele, ceea ce aceştia ştiau deja: sub pretextul că vrea să ia nişte cărţi, Năstase a mers în birou, însoţit de unul dintre poliţişti, a pus mâna pe armă şi a vrut să se sinucidă. Se pare că poliţistul a fost cel care a evitat întreaga tragedie.

După ce ieri IML s-a pronunţat în ceea ce priveşte rănile prezentate de fostul premier la nivelul gâtului, catalogându-le drept superficiale, procurorii au cerut compararea datelor oferite de legişti cu cele ale criminaliştilor. Aceştia din urmă vor face o expertiză, pentru a vedea dacă Năstase s-a rănit singur.

In data de 20 iunie, fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat definitiv si irevocabil la 2 ani de inchisoare de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in dosarul “Trofeul Calitatii”. In seara aceleiasi zi, Adrian Nastase incercat sa se sinucida cu un revolver de 9 mm.

In momentul de fata, fostul premier se afla la Spitalul Penitenciar Rahova, unde isi va ispasi doar 8 luni din pedeapsa deoarece persoanele peste 60 de ani, conform legislatiei, beneficiaza de reducerea la jumatate din perioada de detentie.

Basescu: Victor Ponta nu a fost un adept de la bun inceput al suspendarii. Actualul ministru de extene este o calamitate pentru Romania (Video)

Traian Basescu a declarat, marti, in emisiunea “Ultimul Cuvant”, ca Victor Ponta nu a fost un adept al suspendarii presedintelui, ci dupa dezvaluirile din presei internationale cu privire la plagiat diplomei de masterat ” Victor Ponta nu a fost un adept de la bun inceput al suspendarii, ci dupa ce a intrat in povestea cu plagiatul”.

Referitor la ministrul de Externe Andrei Marga, Traian Basescu a spus despre acesta ca ”este o calamitate pentru Romania si pentru politica externa romaneasca”.

“Actualul ministru de extene este o calamitate pentru Romania. Minte ca si premierul. Marga este o calamitate pentru politica externa romaneasca. A distrus sistemul de educatie si acum distruge politica externa.”

[jwplayer mediaid=”15844″]

Plagiatul lui Ponta, faza pe comisii

O stire halucinanta a „ingalbenit” ecranul RTV luni 16 iulie: Victor Ponta nu a plagiat, conform unui verdict interimar semnat de catre Comisia Tehnica (sic) a Consiliului National de Etica. Ipoteza se confirma: institutiile statului isi vor da concursul intru „albirea” cat mai grabnica a carierei stiintifice a lui Victor Ponta, pentru ca vorba domnului prim ministru nu poti obliga o masina din 1999 sa faca fata testelor de siguranta din anul 2012. Asa o fi Mister Copy Lot? Pentru mai multe informatii despre acest subiect va recomandam articolul lui Stefan Vlaston de pe contributors.ro.

O subcomisie a Consiliului National de Etica a stabilit ca Victor Ponta nu a plagiat. Ca toti cei care au citit teza, de la Nature, FAZ, pana la cei 15 specialisti din CNATDCU au avut halucinatii. Plus o multime de cercetatori din tara si strainatate.

Ce spune comisia: „În urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat. Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă”.

Subcomisia este formata din profesori si conducatori de doctorat in domeniul dreptului, carora Ecaterina Andronescu le-a transmis vineri urmatorul mesaj:

„Daca Consiliul Naţional de Etică  stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorale”.

Hopa, si-au zis specialistii, daca ne desfiinteaza ministrul educatiei, are dreptul acesta conform legii, adio bani de la conducerile de doctorate. Ia sa ne vedem noi de treaba, ca mai important e portofelul decat cinstea si onoarea.

Asa ca s-au executat. In nici doua zile l-au albit pe Victor Ponta in problema plagiatului.

Teoria asta, ca daca ai copiat 80 de pagini, fara sa indici sursa in mod expres, nu se cheama ca ai plagiat pentru ca respecta cerintele academice din acea perioada, este de tot rasul. Normele de citare corecta si indicarea sursei au vreo 200 de ani vechime, cel putin. Nu sunt dupa 2003. E suficient sa consulti orice articol stiintific sau teza de doctorat, din lumea „normala”, anterioare anului 2003, sa vezi care si cum se citeaza si se pun ghilimele.

Altceva este de explicat aici. Cum regimul Ponta-Antonescu isi subordoneaza institutiile statutului, pentru a decide ce doreste si in termenii pe care ii doreste regimul. Ca asa se guverneaza, cred sefii sai.

Un studiu de caz

Ministrul Liviu Pop, cu o viteza demna de alta cauza, a inceput prin a desfiinta vechiul Consiliu National de Etica, care-si probase independenta si competenta, in 17-18 cazuri, printre care si al prefectului PDL de Gorj, dat afara din invatamantul superior. In doar 9 luni de la constituire. L-a schimbat cu oameni propusi de dna Andronescu, seful Consiliului fiind de la Politehnica Bucuresti. Este drept ca, spre cinstea sa, cand a vazut ce i se cere, a demisionat impreuna cu alt membru al Consiliului.

A urmat episodul CNATDCU, cand 15 persoane, intre care sase academicieni, alti specialisti cu o recunoastere internationala incontestabila, au spus clar: 80 de pagini plagiate copy-paste, fara indicarea sursei, in teza lui Victor Ponta. Ne amintim teroarea in care s-a intrunit CNATDCU, cu ministrul Pop la usa, in asteptarea Monitorului Oficial cu Ordinul de desfiintare. L-a si desfiintat, intr-o cursa contracronometru.

A fost si episodul Comisiei de Etica de la facultatea de drept a Universitatii Bucuresti,  cand decanul, spre cinstea lui,  a demisionat, ca semn de protest in fata refuzului Comisiei de Etica a facultatii de a discuta plagiatul lui Victor Ponta.

In momentul de fata, Universitatea din Bucuresti are pe rol la propria Comisie de Etica acest caz, suntem in asteptarea rezultatului, probabil sub amenintarea taierii fondurilor bugetare.

Un nou regim politic, Ponta-Antonescu, vrea sa-si subordoneze toate institutiile, sa-i execute ordinele, altfel nu poate functiona. Este mentalitate comunista, stalinista, ceausista, totalitara, dictatoriala, spuneti-i cum vreti.

Inclusiv, sau mai ales, justitia, CCR, parchetele, DNA, Monitorul Oficial,  pana la Consilii de Etica, cum s-a vazut.

Acest regim n-a auzit de „checks and balances”, esenta democratiei. N-a inteles ca parlamentul este suveran, dar nu atat de suveran incat sa incalece tot ce misca in tara, ca mai exista si separatia puterilor in stat.

Acest regim are nostalgia totalitarismului si dictaturii, pe care a incercat s-o impuna printr-o lovitura de stat abia mascata.

Norocul Romaniei este Uniunea Europeana, care i-a administrat cateva lovituri de nu s-a vazut. Si a si dat inapoi in chestiunea referendumului si a CCR. Nu fara a acuza persoane si organizatii interne ca dezinformeaza si arunca cu noroi in actualii conducatori. Ca si cum, in era informaticii, UE are nevoie de turnatori din Romania, nu vede si singura ce se intampla.

Crin Antonescu: Am decis sa promulg legea de modificare a legii referendumului, asa cum a decis Parlamentul si Curtea Constitutionala

Presedintele interimar, Crin Antonescu, a anuntat, luni, intr-o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, ca a decis sa promulge legea de modificare a Legii Referendumului, asa cum a decis Parlamentul si Curtea Constitutionala, astfel ca referendumul va fi validat prin prezentarea la urne a 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot

Declaratiile presedintelui interimar Crin Antonescu:

– Consider ca, din diferite motive, exista cercuri politice, implicit grupuri mediatice, care din diferite motive, doresc sa forteze o decizie a poporului roman. Rezultatul acestui referendum va fi dat doar de votul cetatenilor romani

– Despre criticile venite din partea CE: Am avut discutii cu ministrul de Externe al Romaniei si l-am rugat ca intreg corpul diplomatic sa-si faca datoria. Consideratii sau comentarii pe care anonimi sau oficiali ai UE sunt de natura sa ne ingrijoreze pentru ca s-a ajuns foarte departe. Chiar daca s-au clarificat, inca se fabuleaza in legatura cu lovituri de stat, cu preluarea intregii puteri de catre primul-ministru, cu suspendarea statului de drept in Romania

– Programul sectiilor de votare prelungit, eventula, pe parcursul unei singure zile

– Despre durata referendumului: Legea precizeaza foarte clar durata pentru o zi. Avem Hotararea Parlamentului pentru organizarea referendumului care stabilieste ziua, una singura, pentru acest referendum.

– La presedintia Romaniei nu a ajuns nicio intrebare, plangere din partea Comisiei Europene

– De la acest pupitru nicio referire la primarul Constantei, daca Basescu produce dovada, ma retrag din viata politica nu mai astept referendumul

– Nu discut despre cine cui face reprosuri, cine cui face morala sau in ce masura presedintele suspendat s-a implicat in campanii electorale etc.

– Am participat la un miting organizat de societatea civila pentru a-mi spune foarte limpede parerea: sa spun cetatenilor ca trebuie sa se exprime la acest referendum si sa vorbesc oamenilor despre drepturile inalienabile ale Romaniei si sa le spun ca nimeni, nici Basescu, nici Monica Macovei, sa scoata Romania din Uniunea Europeana

– Aceste decizii, in legatura cu care m-au informat presedintii celor doua Camere, sunt decizii pe care le va lua Parlamentul Romaniei

– Nici eu, nici primul ministru nu dictam Parlamentului. Nu incalcam Constitutia Romaniei pentru niciun motiv

– Romania se afla sub un asalt de dezinformare, intr-o situatie extrem de dificila in care a fost adusa de iresponsabilitatea unor oameni disperati ca-si pierd scaunul si puterea

– Am deci sa promulg legea de modificare a legii referendumului, asa cum a fost ea votata in Parlamentul Romaniei, asa cum a trecut ea de Curtea Constitutionala

– Acest Guvern stie sa faca o ierarhie de prioritati. Suntem condamnati sa discutam in gol despre masuri de austeritate

Traian Basescu: Romania va trece prin momente dificile din cauza lui Victor Ponta si a lui Crin Antonescu

Presedintele suspedat, Traian Basescu, a declarat, luni, la sediul de campanie, ca nu a participat nicioadata la mitinguri impotriva opozitiei sau legate de orice alt obiectiv, aratand astfel ca Victor Ponta „s-a jenat sa mearga la miting alaturi de presedintele desemnat”. Traian Basescu a mai spus ca Premierul Victor Ponta si Presedintele interimar Crin Antonescu se mint intre ei si, ceea ce este foarte grav este ca „oamenii acestia ii mint si pe romani si partenerii europeni, pentru ca Premierul a declarat ca a trimis raspuns la cele 11 probleme ridicate de CE, iar azi la pranz aflam de la CE ca nu s-a trimis niciun raspuns oficial”. Traian Basescu a facut apel la o informare corecta a romanilor, avertizand ca, din cauza comportamentului Premierului si a Presedintelui interimar, Romania va traversa momente foarte dificile.

Cititi mai jos declaratia lui Traian Basescu:

„Romania nu mai poate minti pe nimeni, iar responsabilitatea este a trusturilor de presa care dezinformeaza constant. Este dramatic cand toate tarile vad intr-un fel iar romanii vad altfel situatia. Nu ziaristii dezinformeaza, ci analistii. Este un dezastru care ne trimite inapoi la nivelul 2004, chiar daca se vor recunoaste progresele din justitie. Trebuie sa uitam de Schengen. Daca in urma actiunilor iresponsabile ale USL va fi rau raportul pe justitie cautati-ma daca aveti nevoie de un vinovat. Fac un apel la toti cei care stiu ca prin cuvantul lor influenteaza modul de a gandi al romanilor. Fac un apel la o informare corecta a populatiei, pentru ca isi permit sa faca acest lucru pentru ca stiu ca au destui care mint pentru ei. Ca sef al statului ales si suspendat imi fac datoria sa atentionez ca ne apropiem de momente extrem de dificile din cauza comportamentului premierului si presedintelui interimar. Romania a intrat intr-un proces de izolare pe care nu l-am mai avut de la mineriada din 13-15 iunie. Ii rog pe toti cei interesati de Romania sa incerce sa afle ce se intampla cu intentiile de investitii straine in Romania. Toate firmele care voiau sa inceapa investitii in acest an le-au sistat. Un semnal legat de ceea ce se va intampla este legat si de amanarea vizitei FMI, precum si de atentionarile agentiilor de rating.Efectele sunt ca daca nu raspund convingator si repede vor avea cele 11 puncte in raportul privind MCV. Efectele vor fi sa uitam orice discutie despre Schengen in septembrie. Pentru jocurile lor politice au sacrificat Romania. Oricat ar fi de simpatizati de electorat, nu pot sa sacrifice tara pentru jocurile lor politice de jos nivel. Nu este permis asa ceva unui om politic cu astfel de functii. In 10 zile ei si USL au distrus credibilitatea Romaniei.Ei par absolut infantili. Cred ca pot vorbi una in Romania si alta la Bruxelles, Berlin, Paris, Sofia.Nu poti sa spui un lucru in tara si altceva afara. Ce nu inteleg oamenii acestia este ca statele UE stiu toate totul unul despre celalalt. Daca Antonescu ar citi si n-ar dormi dimineata ar sti la prima ora toate punctele de vedere ale statelor europene.Presedintele interimar si premierul se mint intre ei. Oamenii acestia ii mint si pe romani si partenerii europeni, pentru ca premierul a declarat ca a trimis raspuns la cele 11 probleme ridicate de CE, iar azi la pranz aflam de la CE ca nu s-a trimis niciun raspuns oficial.Nu mi-am permis niciodata sa particip la mitinguri impotriva opozitiei sau legate de orice alt obiectiv. Asta il arata pe Crin Antonescu a fi un mincinos. Acest om isi calca peste principiile afirmate si se vede ca nu au nicio valoare cat timp interesele personale primeaza. Asta arata cat de lipsiti de fond sunt acesti oameni. Ponta s-a jenat sa mearga la miting alaturi de presedintele desemnat.Legat de atitudinea presedintelui neales Crin Antonescu: As vrea sa-l atentionez asupra unui lucru esential – de la acel pupitru nu s-au spus niciodata minciuni. Acel loc nu a fost folosit niciodata pentru propaganda politica”.

SUSPENDAREA LUI CRIN ANTONESCU!

Nu, nu este o gluma! Chiar daca presedintele suspendat Traian Basescu spune ca ipoteza ar fi ridicola, Presedintele interimar al Romaniei poate fi suspendat. Articolul 99, aliniatul 2, din Constitutia Romaniei vorbeste astfel despre   Răspunderea preşedintelui interimar:

“Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.”

Adica articolul 95 care se refera la suspendarea Presedintelui:

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui

Si apoi articolul 99, care ne-ar duce la situatia putin probabila a unui presedinte interimar care sa-l inlocuiasca pe actualul presedinte interimar, adica actualul presedinte al Senatului, Petru Filip. Un lucru ramane absolut posibil: PDL poate initia suspendarea presedintelui interimar Antonescu. Mai multe dezvaluiri de la ora 20.00, intr-o editie speciala Nasul cu Radu Moraru.

Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti continua analiza tezei de doctorat a lui Victor Ponta

Comisia de Etica continua sa analizeze teza de doctorat a Premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat, a anuntat, luni, Universitatea din Bucuresti. Asadar, si Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti si Consiliul National de Etica din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica analizeaza teza de doctorat a lui Victor Ponta, „un fapt imbucurator ca doua foruri se ocupa acum de acest caz”, se arata in comunicatul Universitatii.

„Universitatea din Bucuresti a luat cunostinta de comunicatul Consiliului National de Etica al ANCS prin care opinia publica este informata despre cadrul legal in care institutia isi desfasoara activitatea precum si de exclusivitatea legala detinuta de Consiliul National de Etica in cazul sesizarilor privindu-i pe demnitari. Universitatea din Bucuresti a informat opinia publica de faptul ca s-a autosesizat in cazul domnului doctor Victor Ponta, solicitand intrunirea de urgenta a Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fundamentul auto-sesizarii il constituie prevederea din Carta Universitatii din Bucuresti, art. 84, alin. (5), „Comisia de Etica are urmatoarele atributii : (…) b) analizeaza si solutioneaza abaterile de la etica universitara, pe baza sesizarilor sau prin autosesizare, conform Codului de etica si deontologie universitara.” De asemenea, tot in Carta Universitatii din Bucuresti, la art. 5, alin. (2) se precizeaza faptul ca „(2) Raman membri ai comunitatii universitare cadrele didactice si cercetatorii pensionati din Universitate, precum si absolventii acesteia (alumni), fara a detine prerogative decizionale sau drepturi elective.” Astfel, este un fapt imbucurator ca cele doua foruri se ocupa acum de acest caz. Comisia de Etica isi continua lucrarile de analiza academica a tezei domnului dr. Victor Ponta. Membrii Comisiei de Etica analizeaza acuzatiile aduse dr. Victor Ponta, in cazul tezei sale de doctorat, din punctul de vedere al respectarii normelor de proprietate intelectuala si drepturi de autor, asa cum sunt ele stipulate in Codul de Etica al Universitatii din Bucuresti, art. 9 si art. 10. In paralel, teza de doctorat a dr. Victor Ponta este analizata de un numar de experti in drept. Rezultatele analizei efectuate de expertii in drept vor sprijini analiza efectuata de membrii Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. In cel mai scurt timp posibil, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti va lua o hotarare in acest caz. Hotararea Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti va primi aviz de la Directia Juridica a Universitatii din Bucuresti, urmand ca Rectorul Universitatii din Bucuresti sa prezinte Senatului Universitatii din Bucuresti hotararea si raportul final al Comisiei de Etica.

Universitatea din Bucuresti va anunta public, printr-o conferinta de presa, hotararea rezultata in urma analizei efectuate de membrii sai”.

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti este formata din: Ovidiu Bozgan (Facultatea de Istorie), Viorel Ciobanu (Facultatea de Drept), Georgeta Ghebrea (Facultatea de Stiinte Politice), Adrian Paul Iliescu (Facultatea de Filosofie), Ionel Lazanu (Facultatea de Fizica), Cristian Marunteanu (Facultatea de Geologie si Geofizica), Marian Popescu (Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii), Vasile Preda (Facultatea de Matematica si Informatica), Tudor Rosu (Facultatea de Chimie), Dumitru Sandu (Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala), Anca Sarbu (Facultatea de Biologie), Sterea Tache (Facultatea de Teologie Ortodoxa), Liliana Zaharia (Facultatea de Geografie)”, se arata in comunicatul Universitatii din Bucuresti.

In data de 18 iunie, Revista „Nature” l-a acuzat pe Premierul Victor Ponta ca a plagiat in lucrarea sa de doctorat. Dupa cinci zile, Universitatea din Bucuresti a anuntat ca va analiza in cadrul Comisiei de Etica teza de doctorat a Premierului. La o zi dupa ce Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a anuntat ca a stabilit procedura de analiza a tezei de doctorat a premierului Ponta, Consiliul National de Etica a informat ca „este singura structura institutionala exclusiv competenta sa se pronunte pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de buna conduita, in cazul demnitarilor”. Pe 21 iunie, Victor Ponta  a sesizat Consiliul National de Etica pentru a analiza teza sa de doctorat. Purtatoarea de cuvant a ANCS a anuntat ca termenul legal de solutionare a unei sesizari, deci si in acest caz, este de 90 de zile. Prima institutie care a verificat teza de doctorat a lui Victor Ponta si, care  in data de 29 iunie, a decis ca Premierul a plagiat, este Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. In aceasi zi, CNATDCU a fost dizolvat de Ministerul Educatiei.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, pentru presa spaniola, ca isi va prezenta demisia, in cazul in care se va dovedi ca a plagiat teza de doctorat.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă