Acasă Blog Pagina 2968

Referendum pe 29 iulie intre orele 07:00 si 22:00

Referendumul pentru demiterea Presedintelui Traian Basescu se va desfasura intr-o singura zi, urmand sa aiba loc intre orele 07:00 si 22:00,  anunta Gandul citand surse din USL. Aceleasi surse au declarat ca s-a abandonat varianta cu referendum pentru doua zile si s-a adoptat varianta cu program prelungit de votare intre 07:00 si 22:00, permitand astfel cat mai multor oameni sa voteze.

In programul initial electorii puteau vota intre orele 08:00 si 20:00.

Nasul – 15 iulie 2012

2

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”15816″]

DNA a extins cercetarile in dosarul lui Adrian Severin

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au extins cercetarile in dosarul lui Adrian Severin, membru al Parlamentului European, urmarit penal pentru infractiunile  de luare de mita si trafic de influenta dar si pentru  „folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata”. Astfel, Adrian Severin ar fi inlesnit unor persoane apropiate obtinerea sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European. „Inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”, se arata in comunicatul Directiei Nationale Anticoruptie.

In perioada 2007-2010, Adrian Severin a incheiat contracte de consultanta fictive cu sase firme  romanesti. Potrivit DNA, „documentele prezentate se refera la o serie de contracte de consultanta incheiate cu sase societati comerciale romanesti, infiintate anume cu scopul de a justifica prestari de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanta. In felul acesta, invinuitul Severin Adrian a inlesnit unor persoane apropiate obtinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European.”

In aprilie 2011, DNA a trimis ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunitatii parlamentare in cazul lui Adrian Severin. In iunie 2011, Parlamentul European a votat ridicarea imunitatii eurodeputatului Adrian Severin, implicat in cazul ”bani in schimbul amendamentelor” relatat de publicatia The Sunday Times.

Pe 18 iulie 2011, procurorii DNA l-au pus sub invinuire pe Adrian Severin in legatura cu cateva materiale  audio-video prezentate de publicatia britanica The Sunday Times. Atunci, atat Adrian Severin cat si alti trei europarlamentari au fost dispusi „sa-si vanda serviciile” contra unor sume de bani unor jurnalisti ai ziarului britanic „Sunday Times” care pretindeau ca se ocupa cu actiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European sa le plateasca 100.000 de euro pe an in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar fi fost promovata de respectivii deputati. Trei dintre alesi au acceptat: Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler si un fost ministru austriac de Interne, Ernst Strasser. Eurodeputatul a trimis un mesaj falsilor lobby-isti. „Numai pentru ca sa va aduc la cunostinta ca amendamentul pe care il doriti a fost depus la timp”. Putin dupa aceea, el a trimis o factura de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”,  noteaza AFP.

In 27 iulie 2011, procurorii DNA  au solicitat autoritatilor judiciare competente din Belgia si Franta, efectuarea unor acte procesuale penale necesare instrumentarii dosarului in care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de luare de mita si trafic de influenta.

Referitor la acuzatiile formulate de publicatie The Sunday Times, Adrian Severin a declarat ca este nevinovat. Eurodeputatul s-a prezentat, luni, la DNA si a refuzat sa faca vreo declaratie in fata presei.

VREAU O TARA CA AFARA JAVRA ORDINARA SAU RAZBOIUL CIVIL RECE

Pe 15 iulie 2012, cu ocazia participarii la mitingul anti-Basescu de la Timisoara, liderul politic Crin Antonescu a comis-o din nou. Lasand la o parte faptul ca presedintele interimar a calcat cu bocancii Constitutia implicandu-se in politica, lucru pe care colegul de revolutie Victor Ponta a promis ca nu-l va face, Crin Antonescu a fost ridicol si  prin discursul care a continut expresii célèbre ca nemteasca “gogoasa cu jeleu” sau tampitzica zicere “eu nu bat copiii in campania electorala” (dar in restul timpului ii bati?).

Crin Antonescu a incalcat Constitutia  pentru ca a participat la un miting organizat de USL, si nu de societatea civila asa cum senina madam Mariana Campeanu a incercat sa-l scuze pe bravul ei conducator. Pentru cei care mai au inca ochi de vazut si urechi de auzit, se poate observa cu usurinta in imaginile de la mitingul de la Timisoara, bannerul de pe scena care contine sloganul total neinspirat si care parafrazeaza o melodie de altfel reusita: “VREAU O TARA CA AFARA!”. Melodia celor de la Vunk a mai fost folosita de strategii USL la mitingul  din ianurie 2012, fapt menit sa-l supere la data aceea pe liderul trupei Cornel  Ilie care declara: “nu pot să rămân indiferent la faptul că, într-un miting politic cu caracter eletcoral 100% (…) organizatorii au folosit piesa noastră «Vreau o țară ca afară», împreună cu încă vreo două hituri internaționale, ca mesaje mobilizatoare pentru participanți. (…) Nu o să ne dăm niciodată acordul pentru folosirea acestui cântec în nicio asociere cu vreun partid politic, oricare ar fi el.“

Poate conteaza mai putin. Intr-adevar presedintele interimar nu poate fi suspendat pentru ca a incalcat legea dreptului de autor, Ceea ce conteaza e ca urland pe o scena in care trona acest slogan, Crin Antonescu s-a umplut de ridicol de doua ori. O data ca “Vreau o tara ca afara!” nu se potriveste cu discursul nationalist al lui Crin, gen “noi nu primim lectii, noi nu respectam Uniunea Europeana, noi suntem suveranii vietii”, decat daca vrei o tara ca afara, ca-n Coreea de Nord, sau ca in Iran, sau ma rog ca-n Congo.

Si a doua oara  pentru pasionatii de critica literara, de ritm, eufonie sau absolventii de bac filmat, pentru care propun o analiza de bun simt si fara comentarii  a primei strofe din simpaticul slagar:

“Vreau o tara ca afara
Sa nu ma traga nimeni pe sfoara
Vreau o capitala goala
Poate asa se mai spala
Vreau sa fiu eu presedinte
Sa arunc cu cu cuvinte
Buzunarele sa nu doara
Vreau o tara ca afara…..”

A se remarca caracterul profetic al versurilor 5 si 6. Probabil ca astazi avem cel mai bun presedinte la capitolul aruncat cu cuvinte.

Bun, dar sa depasim faza funny! La nivel profund lucrurile nu miros deloc bine. Cu exceptia camioanelor de portocale bagate in populatie azi 16 iulie de Guvernul Ponta sub forma unor masuri economice promise si salutare, atmosfera democratica se degradeaza grozav. Jucam fara reguli, fara arbitru, fara minge. Nu stim ce se intampla cu referendumul asta. Nu stim daca vom tine cont de UE sau daca ne mai intereseaza sa ramanem in UE.

Astazi nu mai e valabil ce era ieri, iar maine nu va mai fi valabil ce e astazi. O atmosfera apasatoare, de razboi rece civil intr-o Romanie cicatrizata de ranile recente ale crizei, dar si de cele mai vechi, securisto-comuniste.

Pe de alta parte, in tabara lui Basescu domneste o suspecta apatie. Pedelistii s-au mai risipit pe plajele lumii, initiatorii civici ungureni sunt mici si dezbinati, vocea societatii civile s-a mai stins, iar o parte a presei, traditional de dreapta a cotit-o discret si elegant, ca la Ploiesti.

Altfel nu-mi explic cum se pot rata teme foarte bune de campanie electorala. Demisia sefului de la Comisia de Etica responsabila cu plagiatul lui Ponta sau verdictul IML-ului care spune clar si raspicat ca Adrian Nastase a avut rani superficiale si ca nu necesita internarea in spital. Sau, cel mai important, initierea SUSPENDARII presedintelui interimar Crin Antonescu care a incalcat Constitutia mult mai apasat decat Basescu, initiere a supendarii care are nevoie de o treime din numarul deputatilor si senatorilor, deci ar fi putirintza, dar nu prea mai e vointa.

Am o senzatie de deja-vu cu un Traian Basescu care alearga cam de unul singur, cu flacara olimpica a democratiei aprinsa, fortand finalul cursei ca odinioara soldatul de la Marathon.

[jwplayer mediaid=”15802″]

Vasile Blaga: PDL nu va recunoaste un referendum cu mai putin de 50% din alegatori si care dureaza mai mult de o zi

Vasile Blaga a declarat, luni, dupa sedinta BPN a partidului, ca PDL nu va recunoaste un referendum la care participa mai putin de 50% plus unu din alegatorii inscrisi in listele electorale si care sa dureze mai mult de o zi.

„Noi, PDL, nu vom recunoaste un referendum la care participa mai putin de 50% plus unu din alegatorii inscrisi in listele electorale si care sa dureze mai mult de o zi. Intelegem in acest fel sa respectam cu strictete decizia Curtii Constitutionale referitoare la organizarea referendumului, in democratie regulile nu se schimba in timpul jocului”, a precizat Vasile Blaga.

Intrebat cum se va pune in practica aceasta nerecunoastere a referendumului, Blaga a spus: „Totate la timpul lor. Noi nu jucam decat in cadrul democratiei, in prevederile Constitutiei si ale legilor Romaniei”.

El a mai spus ca i s-a parut incorect si faptul ca in sectiile de vot, la referendum, va fi prezent un singur reprezentant al celor care il sustin pe Traian Basescu, si anume al PDL si cinci reprezentanti ai altor formatiuni politice.

Wall Street Journal: Comisia europeana inca mai asteapta raspunsul lui Ponta

Potrivit unui articol publicat de Wall Street Journal, Premierul Victor Ponta inca nu a trimis Comisiei Europene rapunsul la cele 11 probleme ridicate de Jose Manuel Barroso. Informatia a fost confirmata pentru prestigioasa publicatie de Olivier Bailly, purtatorul de cuvant al CE.

Potrivit oficialului de la Bruxelles, Comisia Europeana asteapta sa primeasca in scris si in scurt timp angajamentul scris al Guvernului condus de Victor Ponta pentru punctele agreate la finalul intalnirii cu Jose Manuel Barroso de saptamana trecuta de la Bruxelles.

Oficialul Comisiei Europene a mai declarat ca in ultimele zile au existat discutii “intense” cu autoritatile de la Bucuresti.  “Cei doi s-au inteles cu privire la urgenta deciziilor ce trebuie luate de Bucuresti. Premierul Romaniei a fost el insusi de acord ca situatia este urgenta”, a confirmat Olivier Bailly, citat de Wall Street Journal.

El a mai spus ca in acest moment situatia Romaniei nu se compara cu cea a Ungariei. „Ceea ce facem in cazul Romaniei este un dialog politic. Intervenim ca sa ne asiguram ca legi fundamentale si constitutionale sunt respectate. Sunt chestiuni mult mai generale decat in cazul Ungariei”, a mai declarat oficialul Comisiei Europene.

Declaratiile purtatorului de cuvant al Comisiei Europene vin dupa ce Victor Ponta a anuntat, saptamana trecuta, intr-o emisiune televizata, ca a raspuns deja la cele 11 puncte ridicate de Jose Manuel Barroso in discutia pe care au purtat-o.

Traian Basescu: „Victor Ponta poate fi chiar el insusi un plagiat”

Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat, luni la intalnirea cu jurnalistii din Republica Moldova, ca are indoieli in ceea ce il priveste pe Victor Ponta, intrebandu-se daca nu cumva „si-a plagiat si anul nasterii”. „Omul asta poate fi chiar el insusi plagiat, atentie”, a continuat Basescu.

Aflat la intalnirea cu jurnalistii moldoveni, Traian Basescu a vorbit si despre suspendarea sa din functia de Presedinte al Romaniei, precizand ca „solidarizarea hotilor” din Parlament a condus la situatia actuala de la Cotroceni. El a mai adaugat ca independenta justitiei a deranjat, fiind condamnati si incarcerati „oameni foarte importanti”, precum Sorin Ovidiu Vantu, Corneliu Iacobov, fostul ministru al Agriculturii Muresan si fostul Prim-ministru Adrian Nastase.

„Prea multi politicieni din Parlament nu au acceptat ideea ca nimeni nu e mai presus de lege (…) Solidaritatea hotilor s-a manifestat. Hotii din toate partidele si-au presat liderii din partid, doi lideri slabi, pusi ca sa fie manipulati”, a precizat Traian Basescu.

Traian Basescu a continuat spunand ca acelasi lucru s-a petrecut si la prima sa suspendare, in 2007, cand, prin intermediu reformelor din justitie, se reusise izolarea instantelor de judecata de influentele politice.

„Faptul ca am reusit sa izolez justitia de influenta politica a facut ca partidele sa reactioneze, asa cum vedeti, intr-un moment foarte nepotrivit pentru mine, pentru ca sunt un presedinte cu o popularitate erodata, dupa opt ani de mandat si trei de criza, dar asta nu inseamna ca nu o sa incerc sa castig referendumul. Este extrem de greu, e o misiune imposibila dar si eu sunt un politician imposibil, nu ma las pana nu vad ca am pierdut”, a mai adaugat Basescu.

Ponta: Toate deciziile Curţii Constituţionale vor fi respectate, deşi pot avea repercursiuni greu de controlat

Premierul Victor Ponta a declarat ca toate deciziile Curtii Constitutionale privind referendumul vor fi aplicate, precizand insa ca aceasta este pozitia ca sef de Guvern si ca decizia CC poate avea repercursiuni greu de controlat.

„Poziţia mea ca şef al Guvernului este foarte clară: aplicăm toate deciziile Curţii Constituţionale, deşi mi se pare o decizie care poate avea repercursiuni greu de controlat. Cred că vor fi nouă milioane de români la vot şi atunci toată discuţia se încheie, dar nu putem exclude şi varianta în care vin opt milioane de români, toţi votează pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar pentru că nu au fost nouă milioane Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni. Noi nu vom coabita cu un preşedinte ilegitim. Ne vom face datoria, Parlamentul, Guvernul, dar din păcate vom avea o criză prelungită până în noiembrie”, a spus Ponta la Gândul Live.

Preşedintele interimar Crin Antonescu se va întâlni, luni, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, întâlnirea având loc înaintea şedinţelor în care parlamentarii vor adopta o decizie legată de legislaţia privind referendumul.

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Curtea Constitutionala a decis, marti, ca modificarile aduse legii referendumului la art. 10 sunt constitutionale in masura in care vor participa la referendum a cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.

Cursurile BNR pentru euro şi dolar la noi maxime istorice

Leul a recuperat luni din pierderea inregistrarea in sesiunea interbancara de vineri cu sprijinul interventiilor BNR, insa cursurile publicate de banca centrala pentru euro si dolar au atins noi cate maxime, de 4,5571 lei/euro şi, respectiv, 3,7399 lei/dolar, informeaza Mediafax.

Leul s-a depreciat mai pronunţat vineri si rata de schimb a atins un maxim de 4,57 lei/euro pe piata interbancara, din cauza aversiunii la risc a jucatorilor in contextul tensiunilor politice din Romania.

Testamentul lui Nastase ar putea decide soarta referendumului

O analiza excelenta semnata de jurnalistul Dan Turturica in cotidianul “Romania libera” readuce in discutie teza conform careia cuplul ‘revolutionar” Ponta-Antonescu si cei din spatele lor ar fi manati in lupta mai degraba de frica de “testamentul” lui Adrian Nastase, decat de dorinta de a scapa de Basescu. Ce-ar putea contine testamentul lui Nastase si cum bantuie acesta noptile actualilor lideri USL cititi mai jos.

Când premierul României declară despre preşedintele suspendat că este „un nemernic”, „cel mai mare mincinos din istoria României”, „un scorpion care ucide totul în jurul său”, că „nu are ruşine şi onoare, are doar dorinţa de a nu ajunge în faţa justiţiei”, că „îşi joacă viaţa şi libertatea”, aşa cum a făcut-o Victor Ponta vineri seară, ce reuşeşte să transmită, de fapt, este că de suspendarea preşedintelui atârnă toată cariera sa politică.

Violenţa de limbaj denotă în acest caz nu agresivitate, ci disperare. Ponta ştie că, dacă Băsescu nu va fi demis, el nu are decât o singură soluţie, să demisioneze. Ceea ce poate însemna încheierea definitivă a carierei sale politice, deoarece una este o demisie într-un context politic de rutină şi alta este una survenită ca urmare a unui comportament scandalos.

Seria de lovituri primită după dezvăluirea plagiatului său a culminat cu decredibilizarea totală în faţa partenerilor externi prin participarea sa la operaţiunea de suspendare a preşedintelui. Doar imaturitatea l-a împiedicat să anticipeze că nimeni nu se va lăsa păcălit de declaraţiile sale că Parlamentul l-a suspendat pe Traian Băsescu, nu Guvernul, câtă vreme suspendarea a fost securizată de modificările de lege adoptate prin ordonanţe de urgenţă.

Dacă demiterea preşedintelui eşuează, va fi considerat principalul vinovat de un dezastru politic ce va costa scump partidul. Pentru că el este cel ce a dat verde suspendării, împotriva avertismentelor unor colegi asupra riscurilor acestei mişcări.

Nici dacă demiterea va fi încununată de succes, Ponta nu va avea viaţă uşoară. Cei care au cel mai mult de câştigat din scoaterea din joc a lui Băsescu sunt, în primul rând, Dan Voiculescu şi Crin Antonescu.

Fie dacă refuză ca PSD să nominalizeze un candidat propriu la prezidenţiale, pentru a nu rupe Uniunea Social Liberală, proiectul politic ce îi conferă legitimitate, fie dacă va ceda presiunilor din partid şi îl va nominaliza pe Oprescu, formaţiunea sa riscă să piardă poziţia de prim partid al ţării, care azi pare incontestabilă. Cu Antonescu preşedinte interimar, PNL se va bate de la egal cu PSD la prezidenţiale. Iar dacă Antonescu este confirmat preşedinte prin votul popular, PNL îi poate chiar învinge la parlamentare.

Însă cel mai mare risc pentru Ponta, dar şi pentru PSD vine, se pare, din altă parte. De la originile sale politice. De la cel ce i-a spus „micul Titulescu”. De la Adrian Năstase.

Nu sunt puţini cei care spun că mult discutatul „testament politic” al fostului premier, ce trebuia citit public la Spitalul de Urgenţă a doua zi după arestare, ar fi mai degrabă o exprimare eufemistică pentru ameninţarea cu dezvăluiri compromiţătoare pe care le-a transmis-o unora dintre colegii din PSD şi PNL. În spatele „testamentului” s-ar afla, de fapt, un rechizitoriu comprehensiv la adresa foştilor complici din timpul guvernării sale. O lungă listă de informaţii năucitoare despre infracţiunile comise de aceştia, care nu îl ocolesc nici pe Victoraş Ponta.

Ar da Adrian Năstase o asemenea lovitură partidului şi colegilor săi? La disperare, dacă îşi va da seama că nu mai are nimic de pierdut, da. Motive are cu duiumul. Ca să se răzbune pentru că l-au lăsat să intre la închisoare. Doar pe el! Că nu au făcut suficient pentru a-l scăpa – inclusiv, sau mai ales, să negocieze cu Traian Băsescu. Pentru că i se pare nedrept ca el să fie simbolul corupţiei în această ţară, în condiţiile în care ştie sute de politicieni, funcţionari şi oameni de afaceri care merită aceeaşi distincţie. Pentru că ştie că, deşi Băsescu îşi are contribuţia sa, este totuşi ceva adevărat în ce spune. Şi anume că multe dintre dosarele sale penale au fost începute plecând de la denunţurile unor colegi.

Pentru că nu mai are nimic de pierdut. Pentru că printr-un gest eroic, poate singurul pe care l-a făcut vreodată în interesul ţării, îşi va reabilita numele. Poate pentru că vrea să aleagă, în al doisprezecelea ceas, să rămână în istorie ca un bărbat adevărat.

Explică multe această variantă. Inclusiv de ce Băsescu susţine că momentul condamnării lui Năstase a declanşat criza – pentru că liderii PSD ar fi înţeles că trebuie să-l scoată urgent din închisoare, cu orice preţ, pentru a-l împiedica să pornească avalanşa de dezvăluiri, iar singura cale era să-l debarce pe el.

Explică şi de ce Năstase a ales să folosească termenul de „testament” pentru ceea ce în momentul arestării părea că va fi un banal şi patetic mesaj politic menit să-i reconfirme statutul de victimă a regimului Băsescu. Ştia că, după acel document, dispariţia sa ca om politic va fi definitivă. Cine mai poate aspira la vreo poziţie de vârf într-un partid sau la vreo demnitate publică după ce îşi bagă la apă foştii colegi? Şi mai ales după ce îşi confirmă practic sentinţa, recunoscând de bunăvoie că panoplia penală de care a avut cel puţin cunoştinţă este mult mai largă decât cea pentru care a fost condamnat.

Dacă „testamentul politic” ar fi fost doar o mică scenetă din vodevilul kitschos jucat pentru a câştiga simpatie pentru fostul premier şi a mai creşte ura faţă de Băsescu şi procentele USL – aşa cum am crezut şi eu la momentul respectiv -, de ce s-a renunţat la citirea ei? Impactul unei scrisori de adio lacrimogene ar fi fost zero. Cu sau fără ea, tot aia. Şi atunci, de ce a fost atâta tevatură la televiziunile de casă ale puterii dacă „testamentul” ar fi fost o scrisoare banală, care l-ar fi demonizat, a suta oară, pe Băsescu? De ce nu s-a consumat până la capăt şi acest episod?

Declaraţia publică prin care Andrei Năstase a anunţat, pe 22 iunie, că „testamentul” nu va mai fi citit conţine o contradicţie în ton. Pe de o parte, a spus că tatăl său „i-a interzis să dea publicităţii «testamentul lui politic»”. Pe de altă parte, motivul renunţării este unul cusut cu aţă albă – „dat fiind numărul foarte mare de prieteni care au dorit să participe la întâlnirea de astăzi din faţa Spitalului Floreasca, fapt care ar perturba activitatea spitalului şi a zonelor limitrofe”. Evident, „testamentul” putea fi citit în orice alt loc. În studio la Gâdea, de exemplu, iar audienţa ar fi fost mult mai mare.

În acelaşi timp, a precizat: „Am decis, acum, să nu mai fac declaraţia publică anunţată”. A trecut o lună aproape de la acel moment şi „testamentul” tot nu a fost citit.

Şi încă un amănunt. Când Andrei Năstase a vorbit pentru prima oară despre documentul tatălui său şi a spus că a doua zi îl va citi public, a motivat gestul astfel: „(…) Tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea împlini 62 de ani de viaţă, că încă sunt oameni care-l privesc ca noi…”.

Explică şi de ce PSD, familia sa politică, face în continuare demersuri aparent absurde pentru a-i da satisfacţie, deşi ele irită şi mai tare Comisia Europeană într-un moment critic, înaintea raportului MCV – cum ar fi cererea ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, de anchetare a judecătoarelor care l-au condamnat. Justifică şi de ce Adrian Năstase şi-a retras cererea de întrerupere a pedepsei. El vrea să scape definitiv de condamnare, nu să i se întrerupă executarea ei. Să fie, practic, reabilitat.

Dacă acest scenariu, despre care mulţi pesedişti vorbesc deja deschis, este adevărat, avem şi explicaţia urgenţei nemiloase de înlăturare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Ea ar trebui să deschidă calea graţierii lui Adrian Năstase. Şi poate fi de înţeles de ce preşedintele ales trebuie împiedicat cu orice preţ să se întoarcă în funcţie, indiferent ce spun europenii, americanii, mexicanii sau filipinezii.

Indiferent cât de mult se afundă România în aceste zile, pentru gaşca penală de la putere este de un milion de ori mai important ca Năstase să nu toarne tot ce ştie despre ei. Şi îi vor promite orice, vor ţine referendumul o lună dacă e nevoie, doar ca să-şi asigure supravieţuirea politică, dar şi libertatea.

Se explică astfel şi de ce nu doar Victor Ponta, cât mai ales socrul său, Ilie Sârbu, doi dintre cei care s-au opus vehement, în prima fază, suspendării lui Băsescu, au devenit brusc orchestratorii ei. Miza pierderii funcţiei de premier este apă de ploaie faţă de riscul ca posibilele afaceri murdare care îi leagă de Adrian Năstase să iasă la iveală.

Nu trebuie uitat nici că Ilie Sârbu a fost un apropiat al lui Angelo Miculescu, socrul lui Năstase, fost ministru al Agriculturii în perioada comunistă. Legăturile sale cu Adrian şi Dana Năstase depăşesc cu mult zona politicii. Sunt legături aproape de familie, ceea ce, dincolo de simple obligaţii de solidaritate, ar putea presupune şi riscul scoaterii unor schelete din dulap.

Presiunea în favoarea graţierii lui Năstase poate justifica şi de ce Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a ţinut să o contrabalanseze, cerând ca Antonescu să nu acorde nici o graţiere în perioada interimatului.

Partea cea mai proastă pentru PSD este că din acest punct de vedere nu au rezolvat mare lucru cu suspendarea lui Băsescu. Antonescu nu este dispus, cel puţin deocamdată, să-l graţieze pe Năstase. De ce? Pentru că şi-ar compromite şansele la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Şi – coşmarul coşmarurilor – s-ar putea să nu o facă nici dacă Băsescu va fi demis. Din acelaşi motiv.

Cu toate acestea, dacă Băsescu va fi înlăturat, Antonescu ar putea fi totuşi convins să revină la sentimente mai bune faţă de mentorul lui Victor Ponta. Poate cu vorba bună, în numele solidarităţii USL-iste, poate cu dosarul său de la Securitate, care se tot iţeşte de vreo câteva zile prin conversaţii purtate la ceas de seară de prietenii săi din PSD.

Totul depinde însă de soarta referendumului. Demiterea lui Băsescu ar echivala cu păstrarea în continuare sub lacăt a detaliilor mizerabile din timpul guvernărilor PSD şi cu întoarcerea României la liniştea complice din vremurile idilice în care clanurile mafiote îşi împărţeau banii publici în bună înţelegere.

Rămânerea lui Băsescu în funcţie, pe de altă parte, ar putea pune capac răbdării lui Adrian Năstase. Însă, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, iar promisiunile sau ameninţările colegilor săi se dovedesc a fi mai puternice, poate nu ar fi rău ca preşedintele să-l graţieze. Cu o singură condiţie. Să mărturisească procurorilor absolut tot ce ştie despre infracţiunile comise de colegii săi, la care a fost complice sau nu. Şi să accepte să devină martor al acuzării în toate dosarele care se vor deschide. Ce curăţenie ar începe, atunci, în România!

Nu este exclusă însă şi o a treia posibilitate: testamentul-rechizitoriu al lui Adrian Năstase să apară înainte de referendum, caz în care dezvăluirile sale vor tranşa definitiv rezultatul încercării de demitere a preşedintelui.

 

Domnilor, vorbește Obama

Jurnalista Sorina Matei atrage atentia intr-o postare recenta de pe blogul personal in legatura cu un editorial aparut in cotidianul The Washington Post in  care se manifesta ingrijorarea boardului ziarului American asupra ultimelor evenimente din Romania.   „Romania’s repressive moves”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cei care nu realizează cât de gravă este situația, recomand editorialul din The Washington Post. Este o poziție semnată de boardul editorial al publicației, o astfel de apariție fiind extrem de rară. Despre România, așa ceva nu a mai apărut de foarte, foarte mulți ani.
Pe scurt, aici vorbește administrația americană, vorbește Departamentul de Stat, vorbește președintele Obama.
Cine nu știe engleza, și mă refer aici în primul rând la președintele interimar, recomand cursuri rapide. Sau, mă rog, google translate. „Romania’s repressive moves”.

Cât despre domnul Antonescu, am auzit din gura dânsului, în Timișoara, ieșind următoarele cuvinte, rostite cu patos și cu o inconștiență extraordinară: „La ușa conștiinței mele, în pragul fiecărei nopți, apar ei, cei mai frumoși dintre noi și mă întreabă în fiecare noapte: ce ați făcut cu sângele nostru? Ce ați făcut cu viața noastră? Ce ați făcut cu jertfa noastră întreagă și curtată. În 1989, decembrie, oamenii aceia și-au dat viața”.

Domnule Antonescu, atât am să vă spun: uitați-vă atent cine stă în spatele dumneavoastră. Mitică Iliescu, Cătălin Voicu, Ionel Marin și Francisc Radici au trecut cu tancurile la Inter peste ei. 50 de morți, 462 de răniți și 1.245 de suflete arestate. În pragul fiecărei nopți, a dumneavoastră conștiință cred că face scurtcircuit.

Raportul IML: Adrian Nastase a avut rani superficiale

Raportul IML, finalizat vineri si trimis luni la Parchetul General, arata ca fostul Premier Adrian Nastase nu a fost ranit grav de glont, el putand fi externat dupa ce i se curatau ranile. Legistii sustin ca nu era nevoie de internare de urgenta la Spitalul Floreasca, ci Nastase putea primi ingrijiri medicale si la Spitalul Penitenciarului Rahova.

In raport se mai arata ca urmele de sange din birou si de pe hainele lui Adrian Nastase ii apartin acestuia, glontul trecandu-i prin spatele gatului. La Parchetul General exista un dosar penal deschis pentru imprejurarile in care fostul Prim-ministru a incercat sa se sinucida.

Pe langa dosarul in care se ancheteaza tentativa de suicid, un alt dosar a fost deschis pentru a analiza reactia medicilor de la Spitalul Floreasca, care au intarziat externarea sa din spital. Judecatoarea Georgiana Tudor, cea care la inceputul lunii a judecat contestatia la executarea mandatului de arestare al lui Adrian Nastase, a constatat ca medicii de la Spitalul Floreasca au amanata nejustificat si ilegal externarea condamnatului.

Fostul Prim-ministru Adrian Nastase a fost audiat, luni dimineata, la Spitalul Penitenciarului Rahova, in legatura cu tentativa de suicid din 20 iunie.

„In continuarea cercetarilor efectuate in cauza privind incidentul petrecut, in seara zilei de 20 iunie 2012, referitor la tentativa de suicid a lui Nastase Adrian, precizam ca, in cursul zilei de luni, 16 iulie, procurorul s-a deplasat la locul de detinere, in vederea audierii acestuia. Incepand cu ora 10.00 s-a procedat la audierea de catre procuror a numitului Nastase Adrian, care a fost de acord sa declare aspecte legate de imprejurarile in care a avut loc tentativa sa de suicid”, a delarat Biroul de informare publica si relatii cu presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru Mediafax.

Partizanat

13

Europarlamentarul Cristian Preda, intr-o postare noua pe blogul personal, isi pune intrebarea legitima cat de neutru este presedintele interimar Crin Antonescu in campania electorala pentru referendumul de demitere al presedintelui suspendat Traian Basescu.

“Vineri, C. Antonescu saluta de la pupitrul conferinței de presă ținute la Cotroceni mitingul organizat de Radu Mazăre la Constanța. Duminică, s-a dus la manifestația USL de la Timișoara, atacându-l pe Traian Băsescu în stilul cunoscut. Crin Antonescu e la fel de partizan ca și înainte de a deveni președinte interimar.

Constituția îl obligă pe cel care asigură interimatul funcției să fie neutru. Nu mă aștept ca pentru USL acest derapaj să constituie o problemă.
Ei văd doar paiul din ochiul altuia, nu și bârna din ochii lor.”

 

Ponta: Delegatia FMI si-a amanat vizita. Masuri economice, dupa 1 august

Premierul Victor Ponta a anuntat luni intr-o conferinta de presa ca delegatia Fondului Monetar International, cea a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale si-au amanat vizita la Bucuresti pentru perioada imediata dupa referendum, desi initial aceasta intalnire trebuia sa aiba loc pe data de 24 iulie.

“Delegatiile FMI, CE si Banca Mondiala au considerat ca nu este bine sa vina in campanie electorala. Este o procedura normala. Avem relatii cu FMI de foarte mult timp si dansii nu vor sa fie implicati in campania electorala” a argumentat premierul amanarea intalnirii cu reprezentantii FMI.

Pe de alta parte, Victor Ponta alaturi de ministrul de Finante, Florin Georgescu au anuntat mai multe masuri pe care doresc sa le implementeze dupa discutiile pe care le vor avea cu FMI.

Printre aceste masuri se regaseste scutirea firmelor de la plata contributiilor de asigurari sociale pentru firmele care angajeaza someri cu varste cuprinse pana-n 25 de ani si peste 55 de ani. In plus, va fi majorat plafonul pentru scutirea de la TVA pentru firme cu cifre de afaceri de pana la 65.000 de euro.

Pentru firmele cu cifre de afaceri mai mici de 500.000 de euro, TVA se va aplica la incasare, doar daca platile sunt facute prin intermediul bancar. “Dorim sa propunem: plata TVA la incasare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500.000 de euro, cu conditia ca derularile sa se faca prin mediul bancar. Reprezinta un oxigen pentru economie, prin facilitatea fluxului de lichiditati. Cererile de rambursare se vor face doar dupa dovada platii. Se vor include doar platile facute prin sistemul bancar”, a mai spus Victor Ponta

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă