Acasă Blog Pagina 3076

Criminalul lucra in serviciul secret al Politiei?

Jurnalistul Catalin Tache vine cu  o ipoteza interesanta in legatura cu locul de munca al lui Gheorghe Vladan, asasinul de la Perla.

Multi cunoscatori ai sistemului stiu foarte bine ca soferii „civili” de la structuri banale ale Ministerului de  Interne, ca Directia Medicala,  cea de logistica sau administrativa sunt ofiteri infiltrati de catre DGIPI. Sursele noastre sustin ca si in cazul lui Gheorghe Vladan, care impunea prin aspectul sau fizic impozant si prin faptul ca  a lucrat ca sofer pentru inalti demnitari, inclusiv secretari de stat de la Interne, slujba de brancardier pe o ambulanta a Policlinicii MAI nu era decat o acoperire. Mai mult, chiar autorul asasinatelor de la coafor nu s-ar fi sfiit sa se  prezinte drept ofiter al „Doi s’ un sfert”, porecla sa printre ceilalti fiind chiar cea de „Colonelul”.

O frumoasa poveste de iubire incheiata tragic

 

Povestea de iubire dintre Gheorghe Vladan si sotia sa, Florina, a inceput cu 25 de ani in urma. Tineri, frumosi, cei doi s-au indragostit nebuneste si au format un cuplu trainic, ani de zile. Insa fericirea, de altadata, s-a transformat intr-un calvar pentru femeia care a ajuns sa fie maltratata si terorizata de un sot orbit de gelozie. Intr-un final, Gheorghe Vladan, cel care a iubit-o si a chinuit-o, in egala masura, a decis sa ii ia viata sotiei sale, cea care i-a daruit un fiu.

Povestea de iubire a inceput in anul 1987, cand George, asa cum il stia toata lumea, era sofer pe masina de paine. Mama Florinei, vanzatoare la magazinul unde acesta livra marfa, l-a vazut si i-a propus sa o cunoasca pe fiica sa. Florina avea 22 de ani, iar George 28 de ani. S-au cunoscut, s-au placut si, dupa aproape doi ani, s-au casatorit. „Se iubeau nebuneste. El o lua in brate tot timpul, o ridica, o pupa, ii făcea toate poftele. Florina era frumoasa ca o artista: era blonda, inalta si subtire. Au fost fericiti multi ani. Imediat a venit pe lume fiul lor, Bogdan, iar dragostea lor a devenit si mai puternica”, a povestit Gheorghe David, finul parintilor Florinei, pentru ziarul Click.

Dupa cativa ani de la casatorie, comportamentul barbatului s-a schimbat. Gelozia a pus stapanire pe el, astfel ca sotia a plecat de acasa. La insistentele sotului ei, Florina s-a intors. „Spunea ca au un copil impreuna si ca nu-l poate creste fara tata. L-a suportat saracuta ani de zile, dar de cateva luni devenise un monstru si s-a hotarat sa divorteze de el. O batea, i-a dat foc la haine in mijlocul casei, nu suporta sa o vada cocheta. In plus, o viola aproape zilnic, toata noaptea”, le-a povestit jurnalistilor Marioara, matusa Florinei, care locuieste in satul prahovean Habud.

Florina Vladan, alintata de familie si prieteni Felicia, a decis sa puna capat calvarului si l-a reclamat pe barbat la Politie, dar a intentat si divort. Din acel moment, Gheorghe Vladan a devenit tot mai amenintator. Nemaiputand sa suporte tratamentul agresiv, Florina, sfatuita de o prietena, a cerut ajutorul autoritatilor, mergand la Sectia 14 Politie pe 1 Martie si depunand plangere pe numele sotului. Jurnalistii de la Click descriu modul in care, femeia de 47 de ani, cu lacrimi in ochi, a asternut pe hartie durerile care o apasau.

„Traiesc o adevarata teroare care nu se mai sfarseste desi l-am rugat si l-am implorat sa inceteze. Sanatatea mea se deterioreaza pe zi ce trece. Plang adesea, nu mai am pofta de mancare, am cosmaruri si imi este teama”, a ramas scris in plangerea de la Politie. Femeia a mai relatat oamenilor legii ca sotul sau a mers la salon de mai multe ori si i-a terorizat clientii, i-a aruncat hainele in mijlocul salonului, a schimbat incuietorile casei, i-a dat foc la haine si icoanelor din casa.

„Florina s-a hotarat acum trei luni sa plece de acasa. A inchiriat o garsoniera si a locuit singura”, a povestit o ruda a Florinei. Actiunea de divort a fost inaintata catre Judecatoria Sectorului 4 in luna decembrie a anului trecut. Daca nu s-ar fi intamplat nenorocirea, cei doi ar fi trebuit sa se intalneasca azi in fata magistratilor.

George Vladan a fost dus sub escorta in casa unde locuia, pentru a participa la perchezitie. Astfel, s-a intalnit pentru prima oara cu fiul sau, Bogdan Vladan. Barbatul i-a spus fiului ca il iubeste si ca ii pare rau. De asemenea, fiul asasinului a mai povestit jurnalistilor ca tatal lui nu stie de ce a comis macelul din coaforul din Dorobanti. Trupul neinsufletit al Florinei Vladan va fi ridicat, azi, de la IML si maine  va ajunge in satul prahovean Habud, acolo unde va fi inmormantata, alaturi de parintii ei.

Seful politiei capitalei, demis din functie dupa masacrul din Dorobanti

Seful politiei capitalei, Viorel Vasile a fost demis din functie, decizia fiind luata de Ministrul de Interne in aceasta dimineata, dupa masacrul de la coaforul din Dorobanti.

Acestuia i se imputa stilul de lucru si slabele rezultate in lupta cu coruptia la nivelul capitalei. Ministrul de Interne l-a destituit pe Vasile Viorel care ocupa functia de mai putin de un an. Masura vine dupa atacul de la Dorobanti.

Cum și de ce l-a luat DNA-ul la întrebări pe Mircea Hava, vicele PDL

Vicepreședintele PDL, Mircea Hava, și primar de Alba Iulia la al 4-lea mandat, a fost chemat săptămîna trecută să dea cu subsemnatul la DNA. Motivul: modul în care s-au acordat subvenții din bugetul primariei firmei care operează transportul public local, STP Alba Iulia. Pe langa subvenții, procurorii DNA mai anchetează și faptul responsabilii de la STP Alba Iulia au beneficiat de prelungirea contractului de concesionare, expirat în 2011. Dacă pînă acum primarul Hava n-a prea dat cu subsemnatul pe la instituțiile publice precum DNA, de data asta, zic mai multe surse, are nu doar calitatea de învinuit, dar ar putea urma chiar și o reținere. Alături de vicepreședintele PDL, la DNA au mai fost chemați și cei doi viceprimari din Alba Iulia, mai mulți angajați ai primăriei și cîțiva ai STP Alba Iulia. Suma luată în calcul de procurii DNA ca și prejudiciu se ridică la 8 milioane RON. Adică, primăria lui Mircea Hava acorda subvenții pentru transportul public al pensionarilor. Nivelul subvențiilor era însă calculat în funcție de niște date statistice, respectiv de numărul pensionarilor din municipiu. Nu conta, deci, dacă pensionarii se plimbau efectiv cu autobuzele prin oraș sau nu, și nici dacă pensionarii în cauză erau niște pensionari de lux, cu pensii de peste 4.000 de lei. De exemplu, același tip de subvenție, de gratuitate pentru transportul în comun acordat pensionarilor, în Constanța se face doar pentru aceia care au o pensie mai mică de 800 RON. În plus, cercetarea DNA implică și prelungirea – fără motiv temeinic – a contractului de concesiune a serviciului de transport public. Acesta a fost încheiat, pentru prima dată, în 2001, pentru o perioadă de zece ani. În mod normal, primăria ar fi trebuit să organizeze o licitație publică, anul trecut. Aceasta n-a mai avut loc însă, și pentru că, așa cum o să arătăm în continuare, STP Alba este o firmă de casă a lui Mircea Hava și a PDL Alba.

Sforile STP Alba Iulia, trase de PDL Alba Iulia

Pentru cei mai mulți, luarea la întrebări a edilului pentru așa o cauză pare o glumă. În sensul că, totuși, există multe alte afaceri asupra cărora planează suspiciuni și de care numele lui Mircea Hava este direct legat. Societatea de Transport Public SA Alba Iulia s-a rupt din fosta IJTL (Intreprinderea Județeană de Transport Local), de pe vremea lui Ceașcă. Conform datelor de la registrul comerțului, ea este deținută de 10 asociați persoane fizice. Cea mai mare bucată a părților sociale se află în posesia lui Stelian Nicola – 59,95%. Acesta a fost adus în societate de către fostul director Dan Dârja, după 1996, cînd Mircea Hava și-a cîștigat primul mandat. De altfel, în 2004, Mircea Hava a fost implicat într-un scandal de corupție, procuroii PNA acuzînd la vremea aceea că Dârja ar fi pretins și luat mită în numele primarului, cazul încheiindu-se însă cu scoaterea lui Hava de sub învinuire. Alți doi apropiați ai primarului Hava, care dețin părți sociale importante (17,03% fiecare) în cadrul STP Alba Iulia sînt Paul Cosmin Dârja și Dan Lucian Dârja, fii fostului director Dan Dârja, decedat în 2008. Atît Stelian Nicola cît și membrii familiei Dârja sînt persoane cu ștate vechi în PDL și implicate în campaniile de realegere a primarului Hava.

De altfel, conform datelor de la Ministerul Finanțelor, firma STP Alba Iulia a încheiat toți anii în profit. Totusi, nu unul chiar atît de mare încît, fără subvențiile primite de la primărie, să nu guste falimentul.

Ce caută Silviu Bian în afacerea Hava – DNA

La începutul lunii februarie, Curtea de Apel București a decis judecarea în stare de libertate a lui Silviu Bian, fostul șef al ANOFM, cel prins cu plasele de bani luate șpagă de la subordonați. Bian este membru PDL Alba, iar numirea lui în postul de secretar de stat, șef la ANOFM, s-a făcut cu acordul și binecuvîntarea lui Mircea Hava. În același timp, Silviu Bian apare, conform datelor de la Registrul Comerțului, în calitatea de cenzor al STP Alba Iulia, exact firma cu problemele pentru care Mircea Hava a fost chemat la DNA. E posibil să fie o simplă coincidență eliberarea acestuia după mai multe luni de arest. La fel cum este foarte posibil ca acesta să fi fost extrem de cooperant cu procurorii, cum zic unele surse. Și, din poziția de cenzor al STP Alba Iulia, a avut cu siguranță acces la informații care se regăsesc acum în rechizitoriul procurorilor DNA.

 

C. T. Popescu: Astept memoriile lui Pistol Vesel

21

 

In editorialul publicat in ziarul Gandul, Cristian Tudor Popescu cere  nici mai mult, nici mai putin decat reinstituirea pedeapsei cu moartea pentru cei care actioneaza precum “tragatorul de la Coafor”. CTP insista asupra faptului ca, in cazul lui Vladan, nu ar putea fi vorba de nici un fel de pretinsa eroare judiciara cand asasinul mai avea putin si umbla cu o pancarta la gat: “Pistol Vesel”.

“Faptul ca niste responsabili din MAI  trebuie sa plateasca pentru ce s-a intamplat, e limpede. Medicii care l-au declarat apt psihic pe criminal ar trebui sa faca puscarie. Regimul de posesie al armelor cu glont – restrans drastic atat in politie, cat si in armata. Caci e vorba de un caz de crima organizata – organizata de autoritati.

Am crezut si cred ca mai lipseste ceva.  Soferul Vladan s-a dus, a tras de voie, pe urma  a intrat in sectia de politie, a pus pistolul pe masa si a comunicat ca a facut o prostie. O prostie. Ca si cum ar fi dat cu masina peste o pisica. A facut totul cu linistea celui care stie ca poate sa ucida fara ca el sa fie ucis. Ca si la inchisoare e viata.

Solicit – a cata oara? – un lucru  in calitate de cetatean. As vrea sa vad testata in Romania o statistica dintre cele care ti se arunca in fata cand ceri suprimarea unor insi ca tragatorul de la Coafor:  cum ca introducerea pedepsei cu moartea  nu reduce numarul agresiunilor ucigase. Sa vad cativa insi din astia, fani Moarte, asa, neredusi cum or fi, facuti sita la zid.

Ce eroare judiciara mai e posibila, ca sa iau alta marota a celor care protejeaza asasinii, in cazul Vladan? Omul, practic a anuntat ca are de gand sa omoare pe cineva, mai lipsea sa umble cu un carton de gat, „Pistol Vesel”, si a făcut-o la scena deschisa. Ca si la inchisoare e viata.

Despre ucigaşul din Norvegia spuneam ca o sa-si scrie memoriile linistit. Ceea ce si face. Le astept si pe ale lui Vladan, mai putin productiv la cadavre, dar romanas de-al nostru”,isi incheie editorialul CTP.

Raluca Turcan: Greva USL dovedeste ca 250 de parlamentari sunt suficienti

Deputatul PDL atrage atentia, intr-o postare pe blogul personal, ca, prin absenta din Parlament, Opozitia nu face altceva  decat sa confirme rezultatele referendumului: 300 de parlamentari si o singura Camera.

“De o luna de zile, opozitia parlamentara refuza sa vina la lucrarile Parlamentului. Insa, vorba proverbului, tot raul spre bine: chiar si in aceste conditii, Parlamentul functioneaza. Exista o mobilizare puternica a coalitiei majoritare pentru a asigura prezenta legislativa si trecerea legilor prin Parlament”, scrie Raluca Turcan.

Deputatul PDL insista asupra discursurilor partidelor din opozitie , care se impotrivesc modificarii structurii parlamentare motivand ineficienta unui Parlament redus. “Majoritatea parlamentara de azi are circa 250 de parlamentari – aproape 70 in Senat si circa 180 in Camera Deputatilor. Avem, iata, un Senat functional cu 70 de senatori si o Camera functionala cu 180 de deputati. Iar asta in ciuda discursurilor mai vechi sau mai noi ventilate de opozitie cum ca Parlamentul nostru nu poate lucra eficient daca nu are macar 400 de parlamentari (acum sunt 471 de fotolii parlamentare)”.

Raluca Turcan spune ca PDL a facut totusi o “eroare” cand a sustinut reducerea numarului de parlamentari la 300, pentru ca greva USL a demonstrat ca Parlamentul poate functiona fara probleme chiar si cu 250 de senatori si deputati.

“Fara sa vrea, opozitia a devenit reclama vie pentru eficienta unei cure de slabire a Parlamentului. A permis puterii sa demonstreze ca se poate lucra cu un Parlament mult redus ca dimensiuni. Cred ca atunci cand PDL a decis sa sustina reducerea numarului de parlamentari la 300 n-am picat exact pe cifra cea mai buna. Zilele astea se dovedeste ca 250 de parlamentari sunt suficienti”, mai spune deputatul PDL.

 

Lovitura de teatru: Mitica Dragomir pleaca de la Liga

Presedintele LPF a anuntat, marti, ca se gandeste foarte serios sa se retraga din fotbal, anul viitor, odata cu incheierea actualului mandat. “Ma gandesc sa-mi duc mandatul asta si gata, nu mai candidez. Sunt scarbit de mass-media din Romania, care e mai rea decat hitlerismul”, a declarat Mitica Dragomir.

Cu toate ca numai cu o zi in urma declarase ca este foarte iubit si ca il opreste lumea pe strada pentru autografe, Dragomir s-a razgandit dupa ce presa l-a acuzat ca a facut presiuni pentru anularea meciului amical UTA – Politehnica Timisoara, ce ar fi trebuit sa aiba loc in 10 martie. “Nu cred ca se va face acel amical dintre UTA si Poli Timisoara la care se va protesta impotriva mea. Mai adulat ca la Timisoara nu sunt nicaieri in tara”, declara Dragomir inainte  ca meciul sa fie anulat.

Reactia sefului LPF vine si dupa ce Prosport a publicat o editie in care pe prima pagina scria “Jos Mitica! Jos Nasul!”, iar fotografiile lor erau insotite de cateva argumente ale jurnalistilor sportivi. “Pentru ca: cu ei fotbalul romanesc a devenit penal; au incurajat Cooperativa; iau decizii in functie de toane; incurajeaza cluburile care-si bat joc de copii si juniori; au tolerat manevrele din arbitraj (…)”.

Si Mircea Sandu a avut o reactie dura la adresa paginii publicate de Prosport.  „Ziarul este obscen. Sa intre cu ziarul dar fara pagina aia. Eu am facut multe pentru tarisoara asta, ma simt jignit de articolele din presa”, a spus Mircea Sandu, care a explicat astfel de ce FRF a interzis accesul cu ziare pe stadion.

Scandal dambovitean intre Lazaroiu si Voinescu : “Lady Gaga” vs “politicianul caricatura”

O declaratie a presedintelui Traian Basescu facuta, cu mai mult de un an in urma, in emisiunea Nasul  a starnit un razboi intre purtatorul de cuvant al PDL si fostul consilier prezidential. Presedintele spunea atunci la Nasul ca este dispus sa renunte la doi ani din mandat, in cazul in care clasa politica va fi de acord cu revizuirea Constitutiei.

Sever Voinescu l-a criticat dur pe Sebastian Lazaroiu dupa ce acesta a afirmat, in urma cu o saptamana , ca presedintele ar putea sa renunte la un an de mandat si sa provoace alegeri comune pentru Cotroceni si Parlament.

„Asa cum Lady Gaga socheaza cu cate ceva la fiecare aparitie si a devenit superstar in domeniul ei, analistul politic va trebui sa propuna cele mai nastrusnice si colorate ipoteze ca sa devina superstar in domeniul lui. In prezent, insa, dl Lazaroiu pare un pic excentric“, a scris Sever Voinescu, intr-un editorial publicat pe hydepark.ro.

In replica, Lazaroiu a declarat pentru Adevarul ca scenariul plecarii anticipate a presedintelui de la Cotroceni nu ii apartine, fiind lansat chiar de acesta in  urma cu un an.  Fostul consilier prezidential nu s-a oprit aici si l-a catalogat pe Voinescu drept “o caricatura – vector de imagine”.

„Inteleg ca Voinescu e de alta parere, a adus si argumente, dar de ce ma ataca personal? Nu sunt nici macar prieten cu Voinescu. Este o caricatura in viata politica. Este o caricatura in pozitie importanta. E caricatura-vector de imagine. Puteti s-o puneti pe banda! E primul si singurul raspuns pe care i-l dau. Stiu ce spun si cel putin o jumatate din colegii lui parlamentari vor fi de acord cu mine. Lumea îl ştie pe Sever Voinescu. E o caricatura. Reusita! Asta reiese din activitatea lui, din discurs, din caracter“, a spus Lazaroiu.

 

Victor Ponta: “MRU nu se pricepe la politici fiscale”

Presedintele PSD Victor Ponta este de parere ca premierul Mihai Razvan Ungureanu nu se pricepe la politicile fiscale, referindu-se declaratia lui MRU, conform careia este posibila o reducere a CAS-ului la angajat. Intr-un interviu publicat de Hotnews.ro, Ponta a precizat ca nu e solutie viabila, in cazul in care vrei sa-l ajuti pe angajat, sa reduci alte impozite. Mihai Razvan Ungureanu declarase, luni seara, la postul national de televiziune, ca are in vedere o scaderea a CAS-ului pentru angajat si „poate pentru angajator” intre 3 si 5 puncte procentuale. Victor Ponta sustine ca „Ungureanu a facut o mica greseala”, afirmand ca nu la angajat, ci la angajator ar trebui facuta aceasta reducere. „Marea problema e ca nu a spus cand”, a adaugat liderul PSD.

Victor Ponta a mai precizat: “E unul din cele 15 puncte pe care eu le-am propus la investirea guvernului Ungureanu. Aici, dl Ungureanu a facut o mica greseala ca nu-i de specialitate. Nu la angajat, la angajator se face aceasta reducere, pentru a ajuta angajatorul sa creeze noi locuri de munca. Asta-i scopul, in general, la politicile fiscale cand reduci CAS-ul. Nu-i nimic, invata lucrurile astea pe parcurs, la locul de munca. Marea problema e ca nu a spus cand. Ideea este sa calculezi care este impactul bugetar. Cred ca dl Ungureanu nu are acest calcul dar il poate obtine de la ministerul finantelor sau i-l dau eu. Si trebuie sa realizezi ca masura reducerii CAS-ului la angajator se face pentru a-l stimula pe angajator, in zona privata in special, sa creeze noi locuri de munca”.

In final, liderul PSD arata ca aceasta idee a apartinut, de fapt Consiliului Investitorilor Straini si este inclusa in cele 15 puncte enuntate de USL.

“Asta cred ca ar fi o politica gresita. Daca vrei sa-l ajuti pe angajat reduci alte impozite. Asta cu angajatorul e problema celor care creaza locuri de munca. Dincolo de asta, a fost unul dintre cele 15 puncte ale noastre, sigur ca vom sustine un asemenea proiect. Din pacate, dl Ungureanu n-a anuntat nici cum nici cand o va face. Dar faptul ca unul din cele 15 puncte ale noastre a spus ca e bun e un semn pe care-l salut. Ca sa fim sinceri, nu este nici ideea USL, nici ideea lui Boc, nici a lui Videanu. Este una din propunerile facute de Consiliul Investitorilor Straini, in scris, si Puterii si Opozitiei. Pe care cei de la Putere a zis ca-i buna dar n-au facut-o noi cei din Opozitie am zis ca-i buna si o s-o facem. Ca sa fim corecti, cine a fost cu ideea prima data”, a conchis Victor Ponta.

 

 

N. C. Munteanu la Radio Europa Libera, despre numirea lui Melescanu la SIE

Cunoscutul gazetar a publicat, pe site-ul Radio Europa Libera, o analiza despre numirea lui Teodor Melescanu la Serviciul de Informatii Externe si despre motivele care l-au determinat pe Presedinte sa faca aceasta alegere.

“Ca si in alte ocazii, si ca sa nu-si iasa din mana, Traian Basescu  si-a permis luxul sa dea iama in gradina cu cadre a opoziției. Metoda, brevetata, taie apetitul veleitarilor din propriul partid și fidelizeaza la maximum membrii opoziției asupra carora s-a oprit alegerea. Și a fost verificata cu succes in cazul sefilor celor doua servicii de informatii, George Maior, luat de la PSD, si Mihai Razvan Ungureanu, luat de liberali, dar si in cazul unor ministri deosebit de eficienti, cooptati in guverne PDL, desi erau membri ai unor partide din opozitie. Sa mai zica cineva ca Traian Basescu nu dialogheaza cu opozitia. Cand are nevoie de oameni de  valoare nu se mai incurca cu nuante doctrinare”, scrie Nicolae Constantin Munteanu.

El vorbeste si despre consecintele acestei numiri in plan politic, mai ales in randul liberalilor, al caror presedinte s-a ofuscat peste poate.

“Numirea noului șef al SIE l-a nefericit insa pe liderul liberal, Crin Antonescu. Oparit ca n-a fost intrebat, ca nu i s-a cerut acordul si ca aflat odata cu anuntul ca Teodor Melescanu se autosuspenda din PNL, Crin Antonescu a inceput sa agite securea razbunării si a anuntat ca va cere excluderea „tradatorului” din PNL, „din motive lesne de înteles”. Care sunt acele motive nu se stie, dar avand in vedere discursul monoton al liderului liberal, care se rezuma la demisia lui Traian Basescu si la refuzul oricarui dialog, i-ar fi fost cam peste mana presedintelui sa-i ceara si acceptul. Iar Teodor Melescanu n-a fost prea impresionat de mania a celui care se crede urmasul Bratienilor. De fapt, dupa ridicolul in care balaceste, singurul înaintas in care poate fi ghicit Crin Antonescu este Bratianu Cartof”, incheie apoteotic N.C. Munteanu.

Cititi aici articolul integral

Razboi Udrea – Ungureanu

Elena Udrea i-a raspuns, marti, premierului Mihai Razvan Ungureanu, dupa ce acesta a criticat ministerul pe care l-a condus pentru construirea mai multor bazine de inot in zonele rurale. MRU a declarat, luni, seara la TVR ca fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum constructia de piscine, vor fi reorientate catre alte programe, adaugand ca el nu are o mare „apetenta” pentru piscine sapate in diferite localitati, deoarece Romania nu este „o tara de inotatori”.

Fostul ministru al dezvoltarii si turismului a replicat ca, poate, MRU s-a gandit la initiatorii proiectului,  Vasile Blaga si Laszlo Borbely. „Cred ca a fost o figură de stil, deoarece nu exista la nivelul Guvernului un program de construit piscine la tara. Daca este vorba despre bazinele de inot de la CNI, probabil ca Mihai Razvan Ungureanu s-a referit la Laszlo Borbely si Vasile Blaga, ministrii in timpul carora a inceput acest program, eu doar continuand finantarea proiectele in derulare, pentru ca stoparea lor insemna irosirea banilor publici deja platiti”, a declarat Elena Udrea, care a tinut sa precizeze ca nu are nicio apetenta pentru piscine in zonele rurale si nici macar pentru cea de la Vila lac 1 pentru ca nu stie sa inoate.

„Ii dau dreptate lui Mihai Razvan Ungureanu, nici eu nu am apetente pentru piscine in toata tara, nici macar pentru cea de la Lacul 1, cu atat mai mult cu cat eu, spre deosebire chiar si de acualul prim-ministru, nu inot”, a subliniat Udrea.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni seara, la postul public de televiziune, că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, adăugând că el nu are o mare „apetenţă” pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este „o ţară de înotători”.

Andreea Pora: Razbunarea pe Macovei, unde dai si unde crapa

11

 

In editorialul publicat in Revista 22, Andreea Pora vorbeste despre lustrarea Monicai Macovei, prin consens parlamentar, dupa ce in calitate de ministru al justitiei a impus obligativitatea declaratiilor de avere si controlul ANI asupra demnitarilor.

“Obiect de ura colectiva, motiv de insomnie pentru coruptii neamului care ajunsesera sa vorbeasca cifrat la telefon, sa-si consulte avocatii inainte de a-si completa declaratiile de avere si sa se ascunda prin boscheti cand puneau la cale cate o sifonare a banului public, Monica Macovei a fost pedepsita cu lustrarea. Exorcizarea de Macovei a intrunit consensul parlamentar, chiar dacă jihadul a pornit de la neimpacatul razboinic impotriva DNA si ANI, Mate Andras. Acest „bici al lui Attila“ pus pe spinarea a tot ce inseamna anticoruptie a fost manuit insa cu voluptate si de PDL, UDMR şi UNPR. Ca dovada: doar 4 abtineri de la vot. Ca niciun politician n-o iubeste pe Macovei era clar de mult, dar ca razbunarea sa ajunga pana la a lustra prin lege intreaga categorie profesionala a procurorilor frizeaza prostia”, spune Andreea Pora.

Ea sustine ca articolul din lege care lustreaza o intreaga categorie socio profesionala este perfect anticonstitutional, dar ca niciun partid parlamentar nu se va grabi sa sesizeze CCR.

“Cum dinspre partidele politice slaba speranta, PSD a spus ca n-o va face, ii convine asa cum este, PNL e dilematic, sa atace legea sau si-o traga pe propria spuza, iar PDL pluteste euforic intr-o realitate paralela, nu ramane decat presedintele. Teoretic, Traian Basescu ar trebui si sa intoarca legea in parlament, si s-o conteste la Curte. L-ar putea opri doar viziunea sa despre pagina de istorie, miza ca in dreptul sau se va scrie ca dupa condamnarea comunismului a reusit si lustratia. Probabil ca, daca va intelege ca dupa previzibila virgula vor urma exact criticile care se aduc zilele acestea proiectului, in frunte cu ticălosia privind procurorii, o va contesta. Ramane insa de vazut daca Basescu va fi capabil sa se ridice impotriva propriilor proiecte sau, mai bine spus, deasupra lor. Dar chiar si fara asta, la prima aplicare a legii, in termen de 90 de zile de la publicare, va veni si primul proces care va duce pe drumul scurt catre Curtea Constitutionala. Altfel zis, sunt putine sanse ca legea sa ramana in forma actuala”, mai scrie Andreea Pora.

Cititi articolul integral aici: http://www.revista22.ro/articol.php?id=13692

Elena Udrea s-a intalnit cu presedintele echipei Real Madrid

Vicepresedintele PDL Elena Udrea s-a intalnit, astazi, cu presedintele gruparii Real Madrid, Florentino Perez. Aflata in vizita la Madrid alaturi de deputatul PDL William Branza, Udrea urmeaza sa aiba intrevederi cu primarul Capitalei spaniole, Ana Botella, dar si cu reprezentantii comunitatilor de romani.

Presedintele Real Madrid Florentino Perez a vorbit cu Elena Udrea despre relatiile de prietenie cu romanii pe care i-a cunoscut prin intermediul fotbalului, precizand ca a aflat lucruri foarte bune despre tara noastra, mai ales multumita schimbarilor din ultimii ani. In opinia lui Perez, Romania reprezinta o locatie foarte atractiva pentru investitori, se arata intr-un comunicat al PDL Bucuresti.

La finalul intrevederii, vicepresedintele PDL a adresat o invitatie lui Florentino Perez si oamenilor de afaceri spanioli de a vizita Romania, pentru a se convinge la fata locului de oportunitatile care exista in tara noastra. De asemenea, Elena Udrea a acceptat invitatia lui Florentino Perez de a asista alaturi de acesta la un meci de fotbal al lui Real Madrid, se precizeaza in comunicatul emis de PDL.

Delegatia romana, formata din vicepresedintele PDL Elena Udrea, deputatul PDL William Branza si deputatul UDMR Gergely Olosz, s-a deplasat la Madrid pentru a purta discutii pentru obtinerea sprijinului necesar din partea guvernului spaniol, in vederea deblocarii pietei fortei de munca pentru cetatenii romani, puternic afectati de reintroducerea restrictiilor de munca, masura adoptata in anul 2011. De asemenea, oficialii romani incearca sa gaseasca solutii pentru atragerea investitorilor spanioli in Romania.

„Trebuie sa dezghetam piata fortei de munca prin atragerea investitorilor cu potential economic, dar si prin convingerea celor deja existenti pe piata romaneasca de a-si extinde afacerile”, a declarat William Branza, intr-un comunicat de presa.

 

 

Mugur Isarescu: „BNR tine o rezerva substantiala de bani tipariti”

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a anuntat, astazi, ca Banca Nationala a Romaniei detine o rezerva de bani tipariti echivalenta cu „cateva zeci de procente bune” din masa monetara, necesara pentru momente de panica bancara precum cele din anii ’90-2000.

„O panica bancara se trateaza cu munti de bani vizibili. O panica irationala, moment pe care l-am trait de cateva ori, ultima data in 2000, şi niciodata n-a fost tratat cu sfaturi. La ghiseu, daca ai cumva neinspiratia sa tii o teorie monetarista, sporesti panica, retragerile sunt si mai mari. BNR, sa stiti ca are o rezerva de bani tipariti, substantiala, cateva zeci de procente bune din masa monetara. Este un stoc de rezerva indispensabil”, a anuntat Mugur Isarescu, la un seminar privind relatia dintre masa monetara si inflatie.

Potrivit Mediafax, Isarescu a insistat ca trebuie promovat in public un discurs mai putin simplist privind rolul BNR in evolutia masei monetare si relatia masa monetara – inflatie, precizand ca de cele mai multe ori majorarea preturilor nu a avut o legatura directa cu evolutia masei monetare.

„In fiecare decembrie din 1990 incoace, masa monetara creste in termeni reali cu 8-10%. Pentru ca in decembrie se fac cadouri. Orice bancher va spune ca acest lucru este adevarat. Daca omul scoate banii si vrea sa platească cash”, a afirmat guvernatorul BNR.

MRU la TVR: Am venit sa construiesc nu sa peticesc

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a comentat, luni seara, toate subiecte fierbinti aparute dupa preluarea mandatului de sef al Guvernului.

MRU a declarat ca se gandeste ca, dupa o suta de zile de mandat, sa mearga in Parlament si sa expuna realizarile si intentiile Guvernului. Premierul a spus ca nu se pot face minuni in cateva luni de mandat, dar “ca-si propune ca principale scopuri mentinerea stabilitatii politice si economice, tinerea economiei romanesti si implicit a cheltuielilor bugetului in liniile scrisorii  de intentie cu FMI”.

Pentru o usoara relaxare fiscala, MRU are in vedere scaderea CAS-ului cu 3-5% pentru angajat si “probabil” si pentru angajator.  „Vreau ca prim pas in aceasta directie sa infiintez un Consiliu Consultativ de Afaceri care sa reprezinte interfata dintre Guvern si premier, in special, si mediul de afaceri”, a spus premierul.

Ungureanu spune ca este sustinut politic si are libertate de miscare indiferent de deciziile pe care le ia, contrazicand astfel, informatiile, pe surse, aparute in presa ca PDL ii pandeste orice greseala. ” Am libertatea de a lua masuri mai dure care includ si disponibilizari la varful unor institutii unde nu s-a facut performanta. Nu am absolut niciun calcul de ordin personal de a nu face anumite schimbari, indiferent cat de mult s-ar opune partidele. Sunt un premier independent sustinut de o Coalitie politica si care actioneaza dupa un program stabilit anterior”, a spus Ungureanu, raspunzandu-i astfel si lui Victor Ponta, care i-a cerut sa-l demita pe seful ANAF, Sorin Blejnar.

“Am luat cunostiinta si de cererea domnului Ponta in ceea ce-l priveste pe domnul Blejnar. Vom analiza, dar noi ii avem in vedere, asa cum am spus, pe toti cei care nu performeaza, indiferent de nume si pozitiei. Aici intra toata lumea si nu numai domnul Blejnar”, a declarat premierul.

MRU a facut precizari si despre o posibila intrare in PDL, dar si despre trecutul lui de utecist. “Nimeni din PDL nu mi-a propus sa intru in partid. (…) Am avut ghinionul sa fiu olimpic national si olimpic international… Nu te intreba nimeni daca vrei. Daca este o vina in a fi premiant, atunci discutam despre o vina la 16 ani. Nu am fost membru al partidului comunist si nici sef al USCR. Totul a durat pana la 18 ani… Am fost un simplu student bun la istorie”.

Premierul a mai facut comentarii in legatura cu relatia cu Rusia, despre pozitia Olandei in privinta aderarii Romaniei la spatiul Schengen, dar si la discutiile economice pe care le-a purtat la Iasi cu premierul moldovean, Vlad Filat.

„Relatia cu Rusia poate fi gandita din doua perspective: Relatia UE cu Federatia Rusa si relatia directa Bucuresti-Moscova. Rusia este un potential partener economic foarte bun. Exista investitii ruse mari in Romania. (…) Partea rusa cere, pe buna dreptate, un dialog construit pragmatic”, a declarat premierul, care a recunoscut ca dialogul cu Moscova poate fi imbunatatit.

M.R. Ungureanu sustine ca nu poate prezice care va fi pozitia Olandei in toamna, dar crede ca cel mai important e ca Romania sa urmeze pasii stabiliti si sa indeplineasca toate aspectele tehnice ale integrarii in Schengen.Pe de alta parte, in relatiile cu Republica Moldova, “Romania este interesata sa investeasca in privatizarea anumitor inteprinderi. Suntem in situatia in care ne-am exprimat intentiille de privatizare, dar nu ca stat roman ci intermediind un dialog cu investitorul roman”, a declarat MRU.
Romania este interesata sa investeasca in Republica Moldova in privatizarea anumitor inteprinderi. Suntem in situatia in care ne-am exprimat intentiille de privatizare, dar nu ca stat roman ci intermediind un dialog cu investitorul roman.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă