27723-1024x684Așa cum anticipam, ironic, încă de acum cîteva zile, vizita cuplului Iohannis în Spania a fost un nou prilej pentru o bună parte a presei de a năpădi spațiul public cu clișeul fermecătoarei prestații a Primei noastre Doamne, care a făcut spaniolii praf cu frumusețea și eleganța ei. ”Baza” relatărilor, a reprezentat-o un articol din El Mundo, sintetizat de Agerpres și preluat pe nemestecate de zeci de alte organe de presă autohtone.

De ce spunem pe nemestecate? Pentru căpresa mioritică a înghițit fără să clipească unele gogoși din articol, grosolane, am spune. Adevărata problemă e, însă, cenzura discretă la care a fost supus materialul de către mass-media care l-au preluat. Și e păcat, pentru că a fost lăsat pe afară exact ce era mai interesant.

Anume faptul că președintele României a fost primit cu răceala de către familia regală a Spaniei. O familie în care preferatul la prezidențiale a fost Victor Ponta, din motive extrem de justificate.

Să o luăm metodic.

În primul rînd, gogoșile de care vorbeam sunt afirmațiile din articol potrivit cărora doamna Carmen Iohannis e o catolică ferventă, la fel ca și soțul său, drept pentru care amîndoi mergeau clandestin la slujbe, pe vremea cînd comuniștii interziseseră Biserica Romano-Catolică.

”La primera dama rumana es una ferviente católica, como su marido, tanto que ambos acudían clandestinamente a misa en la época de la prohibición de la Iglesia de Roma durante la dictadura comunista”.

Președintele nostru nu e catolic, ci luteran.

Iar Biserica catolică nu a fost niciodată interzisă în comunism – prigonită, da, dar nu interzisă! – și nici mersul la slujbele religioase nu se făcea în secret. Dacă o făcea cineva, era din dorința de a nu afla, eventual, partidul, și de a-și periclita cariera, nu din alte considerente. Dar asta nu ar fi fost o stavilă pentru niște ”catolici fervenți”, nu?

Dar partea cea mai interesantă a articolului e cea în care se vorbește de răceala cu care președintele Iohannis va fi primit de familia regală a Spaniei, și asta dintr-un motiv foarte simplu.

Jurnaliștii spanioli amintesc că socialistul Victor Ponta a promis în campania electorală că, dacă va fi ales președinte, va organiza un referendum privind oportunitatea revenirii la monarhie, mai ales că, în sondaje, Casa Regală se afla în ascensiune.

Chestionat și el asupra acestui subiect, Klaus Iohannis a declarat, din contră, că pentru el, asta nu reprezintă vreun punct din proiectul său de modernizare a țării.
Drama e că, după spusele lui Ponta, familia regală a Spaniei, dar, în special, regina Sofia, mama actualului suveran, și regina ”în exercițiu” a țării pînă anul trecut, s-a aprins de speranța revenirii lui Mihai l pe tronul României. A acelui Mihai despre care El Mundo notează că este vărul (primar) preferat al reginei Sofia, dintre toate rubedeniile aristocrate ale Europeiși de care a fost mereu extrem de atașată.
Victoria lui Iohannis în alegeri, scriu jurnaliștii, a reprezentat o mare dezamăgire pentru regina Sofia, care, drept consecință, are toate motivele să nu fie fericită de vizita președintelui român, pentru care nu are de ce să simtă vreo simpatie.

”Su figura ha ido ganando adeptos entre los rumanos, hasta el punto de que las pasadas elecciones, el oponente de Iohannis, el socialista Victor Ponta, prometió celebrar un referéndum para el regreso de la monarquía. Contra pronóstico, ganó Klaus Iohannis, quien tajantemente se niega a esta consulta, alegando que no forma parte de su proyecto de modernización del país. ¿Qué opinará su esposa, “fan” del soberano, de esta decisión? Quien seguro no está nada contenta es la Reina Sofía, para la que el viejo monarca es uno de sus primos favoritos, y al que siempre estuvo muy unida.

La Reina emérita, que estaba emocionada con la posibilidad de que recuperara el trono, sufrió una enorme decepción, por lo que seguramente Ioannis, que este lunes es recibido por Felipe VI y Doña Letizia, no es un personaje por el que sienta simpatía alguna”.

Un final de articol mai mult decît interesant, care, însă, pentru cititorii români, ”a căzut la montaj” în multe locuri în favoarea elogiilor deșănțate la adresa Primei Doamne și a Întîiului ”Catolic” al țării.

sursa: inpolitics.ro

7 COMENTARII

  1. Multe prostii ca să nu le spun altfel scriu unii dintre noi, dar afirmația făcută de un analfabet sau poate un răspândac comunist, cum că Regele Mihai a trădat țara și a vândut-o rușilor depășește orice limite de bun simț.Bietul rege care a încercat să salveze ce se mai putea salva de la prostiile lui Antonescu dat jos de la cârma țării la ordinul expres a lui Stalin prin clica trădătoare de neam și țară a comuniștilor în slujba Moscovei nu a mai putut face nimic în fața deciziei unanime a învingătorilor ca să nu mai avem nici un drept de a vorbi,culmea țară care a sacrificat mai mulți români decât americanii în al doilea război mondial ! asta este soarta țărilor care pierd războaiele.Dacă regele Mihai nu ar fi inițiat împreună cu armata fidelă țării ieșirea precipitată din alianța cu Germania astăzi tovarăși papagali care vorbesc fără să cunoască nimic, eram dispăruți și înghițiți în marea URSS.Mai bine tăceți că nu faceți decât un mare rău difuzând minciuni sfruntate.

  2. Ca regina Sofia a crezut in Ponta e greseala ei… Ponta sa fi renuntat la CIOLAN in favoarea lui Mihai I ? Rad si curcile… Lasa, e mai bine sa fie injurat Johannis decat sa-l avem pe Maccacul Tembel presedinte. Mihai I oricum nu revenea. Nu caq n-ar fi bine sa revina, dar Monarhia e ca o roata desumflata a Romaniei. N-are „presiune”, prestatiile sunt anemice si lipsite de dinamica.

  3. Oare crede cineva ca Ponta ar fi facut referendumul promis??? Credea regina Sofia in promisiunile lui Mitomanului? Hai sa fim seriosi

  4. Nasule……vai de deontologia ta! Unde ai mai vazut intr-o tara civilizata sa se poarte presedintii sau regii cu oaspetii in functie de optiunile personale? Poate la voi prin studiouri, dar asta nu-i regula oamenilor de bun simt! Nu-i invitau daca nu le erau dezirabili, stimabile! Si punct!

  5. Chiar crede cineva ca Ponta ar fi facut referendumul promis??? Chiar credea regina Sofia in promisiunile lui Ponta? Hai sa fim seriosi

  6. normal ca noi ca Romani iar ne dam cu tesla-n KKK ….. ( alea ) ….. ziarul El Mundo este pe locul 5 in SPANIA ….. si este de stinga adicalea P S D ul nostru ……… daca doriti stiri mai serioase cautati EL PAIS ! ……

Comments are closed.