Din Constanţa până în Mehedinţi şi Ploieşti, o imagine a manierei în care România este parazitată de reţelele politice locale începe să se contureze. În lipsa anticorpului de natură electorală, limitarea proporţiilor acestei maladii este sarcina asumată, în contra tuturor, de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Una dintre frazele rostite ceremonial, una dintre frazele vidate de conţinut prin demagogia rituală, “reformarea clasei politice”, are , în cele din urmă, un corespondent în realitatea documentabilă. Ceea ce DNA realizează,cu tenacitate, este efortul de asanare fără de care spaţiul public şi instituţional românesc ar deveni unul sufocant şi cangrenat de complicităţi.
Dincolo de anecdotica mediatică, ceea ce contează, în fiecare dintre aceste situaţii, este logica instituţională din spatele ascensiunii celor care ajung să controleze, satrapic, întregi comunităţi. Vitalitatea PSD este conferită de această capacitate de a transforma autonomia locală în temei al omnipotenţei şi impunităţii. Dominaţia politică şi economică este totală şi implacabilă. Alocarea de resurse şi de personal urmează un tipar care se reproduce, indiferent de zonă. Sărăcia întreţinută de stat este cărămida pe care se ridică acest edificiu grandios. Dependenţa de stăpânii aleşi şi realeşi este regula care exprimă, brutal, amploarea subdezvoltării noastre democratice.
Anul 2014 se va organiza, politic, în jurul acestei mize a supravieţuirii justiţiei independente. În absenţa unor partide politice viabile şi organizate transparent,în absenţa unor Camere pregătite să îşi exercite funcţia de control, singura contrapondere autentică rămâne puterea justiţiei şi a DNA de a aplica, programatic, principiul egalităţii în faţa legii. Speranţa unei revigorări democratice viitoare este inseparabilă de menţinerea acestui sistem robust de protecţie al statului de drept. Domnia legii poate genera, pe termen mediu şi lung, acel mediu susceptibil de a încuraja responsabilitatea actului de guvernare.Alternativa este eternizarea inegalităţii şi a privilegiilor.
Optimismul moderat se sprijină, aşadar, pe acest potenţial de eficienţă şi de profesionalism vizibil la nivelul DNA şi al curţilor de judecată. Lupta pare inegală şi fără speranţă. Dar avem datoria de a merge mai departe, în pofida descurajării şi a îndoielilor.Libertatea şi egalitatea în faţa legii nu pot fi negociabile. A reaminti această axiomă este primul pas către eliberarea de frică şi de disperare.