de Radu Moraru – [email protected]

Milioane de romani traiesc astazi raspinditi pe toate meridianele lumii si, in ultimii 20 de ani, au salvat periodic Romania de la distrugere! De cite ori ne-au pindit cioclii financiari internationali sa ne bage in cosciugul falimentului, tot de atitea ori au venit miliardele de dolari din strainatate de la conationalii nostri. Desigur, nu toti au gindit ca, trimitind bani in tara, isi vor salva patriotic glia stramoseasca! Gindul lor primordial a fost sa-si ajute familiile, prietenii si poate sa investeasca intr-o mica afacere. Asa sintem noi, greu putem fi rupti de tara, chiar daca pe unii ii despart mii de kilometri.

Cred ca cei mai multi romani din strainatate, care au dorit sa investeasca in tara in care s-au nascut, au pierdut acei bani, din mii de motive. Singurul loc unde nu au pierdut a fost in ajutorul semenilor ramasi in tara. Si-au ajutat apropiatii si au salvat Romania! Nu sint cuvinte mari.

As spune chiar, si anii urmatori vor dovedi ca am dreptate, ca in 2009 diaspora ne-a mai salvat o data, de data asta prin vot si prezenta in alegeri. Pentru prima oara in istoria romanilor, votul romanilor din lume a fost decisiv si salvator. Va reamintesc ca in turul doi, au iesit la vot cu peste 120% mai multi decit in primul tur, un record si o premiera intr-o campanie electorala!

Voi face o mica dezvaluire. „Nasul” a fost singurul care a intuit ca salvarea vine din nou de afara. Sigur, nu banuiam ca scorul final va fi atit de strins si ca doar vreo 70.000 de voturi din strainatate vor face diferenta. Romanii din lumea intreaga isi amintesc de mesajul video pe care l-am transmis in strainatate, rugindu-i sa iasa la vot in turul doi si sa consume timp si bani pentru a-i convinge pe cei de acasa sa voteze pentru viitor!

Unii colegi mi-au spus ca e imposibil ca in turul doi sa iasa mai multi romani din diaspora la vot, e atipic pentru orice campanie electorala. Nu i-am crezut si viata mi-a dat dreptate. Cred, dupa 20 de ani in care am vorbit cu mii de oameni si am ascultat alte citeva mii, ca simt cum traieste acest popor, indiferent de granitele care il inconjoara.

Ii iubesc enorm pe cei care traiesc departe de pamintul care i-a nascut! Daca am trece cu totii de zidul de protectie pe care si l-au construit in jurul sufletelor lor, i-am imbratisa cu gindul in fiecare zi. Noi cei de acasa nici macar nu realizam cit sintem de binecuvintati ca nu am fost obligati sa fugim si sa ne cautam in lume supravietuirea sau recunoasterea! Aici, daca imi e dor de mama sau de prieteni, sa-i string in brate, o pot face pe loc sau in citeva ore. Mormintele celor dragi sint la citeva minute, ore distanta. In ciuda tuturor mizeriilor si mizerabililor, tara asta a noastra este calda si, desi nu vedem tot timpul, Romania are tot timpul bratele deschise!

E timpul sa unim cele doua Romanii, e timpul sa ne repatriem! E timpul ca si noi,dar si ei de departe, sa ne simtim o singura tara. „Daca visul unora a fost sa ajunga in Cosmos, eu o viata intreaga am visat sa trec Prutul!” – poetul Grigore Vieru. Doamne, cit de frumos a spus-o acest roman! Sa fiti iubiti!

309 COMENTARII

  1. Chinezule !!!! Cred ca ai confundat sacul de orez cu ala de naftalina!!! Agata te de scaun inainte sa cazi!!!

  2. Ioane, ia spune tu, taticule, ce motiv inaltator de partid si de stat te face sa iti petreci timpul liber alaturi de comunitatea noastra? Pentru ca, poate, te simti singur, parasit, poate ai nevoie de o mangaiere pe ceafa, ceva tandreturi? Hai, spune!

    • Cum am spus si ieri, Ion tatoneaza terenul! Nu stie in ce parte sa o ia si noi nu l influentam cu nimik!O ia razna , ia naftalina!!!! 😉

      • patrocle,
        regret ca aud un astfel de raspuns de la tine…
        doar atat ai inteles din tot ce am scris pe aici ca tatonez terenul? dar poate ca asa cum nu te-am prea citit nici eu, nu m-ai citit nici tu, numai ca eu nu mi-am asumat nici-o sarcina speciala 🙂

  3. CAS trebuie disfiintat si trecut in responsabilitatea salariatuluipri asigurarea de sanatate privata.

    Adica asigurarea de sanatate trebuie sa fie in sarcina salariatului.

    Angajatorul participa numai cu 50% pentru asigurarea de accident profesional si non profesional difrerenta in sarcima angajatului.

    Cred ca este momentul a se face concurenta la terenurile gratuite pentru venirea capitalurilor straine.

    Deci astfel locul de munca va costa mai putin si sitemul de sanatate se responsabilizeaza trecand in privat.

    Am auziz ca MELESCANU se retrage din politica si cu ginerele sau deschid o televiziune.

      • Ati progresat si inceput sa fiti politicos utilizand apeletivul Domn.

        Dar mai aveti mult drum a parcurge, sunteti inca MIC,

        Imi place sa m’amuz

        • Nu va faceti iluzii, Patrocle are ochii deschisi, mintea la fel si stie sa citeasca indicatoarele vietii. Nu va nimeri nici macar din greseala o destinatie comuna dvs. Poate doar asa, sa va dea o mana de ajutor sa va deschida mintea. In felul lui.

          daca el mai greseste, macar o face in romaneste; vorba aia, stim macar daca ne injura sau nu.

  4. Observ ca acest individ –avramut– are placerea de a va enerva, Voi, nu-i dati ocazia daca nu-i raspundeti la rautatile lui Tratati-l cu indiferenta {daca se poate} si daca nu are cui sa-i mai raspunda este nevoit sa se retraga numai daca este un om cu bun simt , Daca nu-l are {bunul simt} atunci va cauta sa va supere, D-lui Radu Moraru II doresc din toata fiinta mea REALIZAREA PROIECTULUI poate ca atunci avramut– se va potoli. ,,I n diaspora am si eu ba iatul si este cu ad evarat cu sufletul acasa a asa ca avramut dute tu si paste oile lui Becali si nu ne mai supara Suces D-lui

  5. Vad ca m-am deranjat degeaba ptr Biblio,
    Care a trecut asa in viteza sa-si incerce putin dintii pe scufita rosie si i s-a serpezit putin dantura.
    Mai vedem

    • PS Si o precizare. Daca faptul ca am anuntat blogul aista prin ograzile pe unde ma urmareste in misie mister Biblio, inseamna ca l-am trimis aici pe dlui atunci asa sa fie 🙂

      • Stai calm Ioane!!!! Esti gentil, sintem gentili!!! Esti ca chinezu , dam cu naftalina!

    • 😆
      Cine se scuză, se acuză…

      Nu ne mai povestiţi, cu mândrie patriotică, cum lupta Securitatea să vă racoleze introducându-vă în pat domniţe-agent? Dar dumneavoastră, un cadru de încredere al Partidului Comunist Român… nu şi nu, nu v-aţi lăsat racolat, deşi domniţele nu le-aţi iertat? 😉

      😆

      Mai aveţi, stimate domn, până ce deveniţi un om demn de atenţia mea. Când cineva nu are măcar bunul simţ de a nu recurge, în disperare de logică, la tot felul de apelative, ce atenţie să-i dau eu? Nu aveţi decât să vă acordaţi singur atenţie şi pe urmă să trimiteţi o dare de seamă cu ceea ce aţi făcut „unde trebuie”. 😆

      Serviţi patria!

        • asta se crede smecher de biblioteca..dar nu-i decat o biata molie mai isteata..de fapt toate moliile sunt istete si se vede de la o posta secera si ciocanul

        • @ nightmare
          Aveţi cred o obsesie cu Cartea Nunţii a lui Călinescu şi a casei cu molii. 😀

          Tunuri, chesoane, cavalerii nesfârşite alergau pe drumuri fără funduri, prin noroaie, dune de nisip sau pânze late de apă. O grindină albă bătea în acoperişul subţire al vagoanelor, apoi osii grele de care scârţâiau pe un drum bolovănos, ciocane mari cădeau pe nicovală, şi totul se topea într-un ţârâit inumerabil şi strident de greieri pierduţi într-un câmp sălbăticit cu scaieţi.

          Cât de frumos spus, „ţârâit inumerabil”. Ciocanul loveşte, greierii sunt pierduţi printre scaieţi, aşa este mersul naturii.

          Secerele nu le-am găsit, îmi pare rău.

  6. BATALIA DE LA WATERLOO

    acesta este cea mai mare lovitura data de familia ROTHSCHILD,care la acea vreme avea cel mai bun sistem de spionaj si cea mai perfectionata retea de curieri din europa.
    la 20 iunie 1815 unul dintre agentii lui NATHAN ROTHSCHILD care venea direct de pe campul de lupta,aducea vestea caderii francezilor.NATHAN a pornit spre ANGLIA pe drumul cel mai scurt si a aruncat pe piata bursei londoneze actiunile sale „ENGLISH CONSUL” simuland ca anglia ar fi pierdut razboiul.zvonul s-a imprastiat atat de repede incat actionarii englezi au preferat si ei sa vanda actiunile „ENGLISH CONSUL” decat sa le piarda.dupa putine ore valoarea lor ajunsese la 5 centi;NATHAN le-a cumparat pe toate la acest pret de nimic.la putin timp a sosit vestea oficiala de pe campul de lupta.cursul actiunilor „CONSUL” a crescut peste valoarea initiala,iar ulterior si mai mult.
    NAPOLEON avusese WATERLOO,iar NATHAN castigase controlul asupra economiei engleze.peste noapte,averea si asa uriasa a lui ROTHSCHILD a crescut de peste douazeci de ori.
    dupa infrangere,franceziiau intampinat greutati pentru a se pune din nou pe picioare si au imprumutat o suma foarte mare de la bancile OUVRARD si BARING brothers din LONDRA.nu insa si de la ROTHSCHILD.acest lucru nu le-a placut deloc si de aceea au incercat toate trucurile posibile sa determine guvernul sa preia ei afacerea insa in zadar.
    pe 5 noiembrie 1818 s-a intamplat ceva neasteptat.dupa ce hartiile de imprumut ale guvernului francez au fost cotate timp de 1 an intreg la un curs ridicat,acesta a inceput subit sa scada.la curtea lui LUDOVIC al XVIII-lea atmosfera devenise tensionata.singurii care nu erau tulburati la acea vreme,ba chiar radeau,erau fratii ROTHSCHILD,CAROL SI JACOB.aceasta pentru ca ei cumparasera in octombrie 1818 cu rezervele lor nelimitate si cu ajutorul agentilor un numar imens de obligatiuni ale sattului francez,emise de rivalii lor,OUVRARD si BARING brothers.astfel cursul lor a crescut.insa la 5 noiembrie 1818 au inceput sa se arunce nenumarate obligatiuni pe piata oficiala a mai multor burse din EUROPA creand astfel panica.
    tabloul s-a schimbat instantaneu si ROTHSCHILD a devenit „NUMARUL UNU” in FRANTA.au primit cea mai mare atentie din partea Curtii franceze si nu numai in problemele financiare.
    dupa infrangerea francezilor,CASA ROTHSCHILD a preluat controlul FRANTEI la PARIS,iar la LONDRA,NATHAN ROTHSCHILD avea influenta directa in Parlamentul britanic prin controlul asupra „BANCII ANGLIEI”.

    • Da este prima mare lovitura de bursa din istorie la nivelul care-l depaseste pe un Soros . Este legala informarea9s-a folosit un porumbel calator) dar lansarea zvonului invers cand tu stiai rezultatul adevarat azi ar fi condamnat cu inchisoarea pe viata in SUA sau in fine vreo 20-30 ani caci si traficarea bursei ca si evaziunea fiscala in capitalism sunt crime economice majore si care primesc pedepse maximale nu ca la noi.
      Deci aici se vede alel schele despre care proverbul englez spune ca se afla in mai toate dulapurile aparent cinstite si etice din lumea finantelor. 🙂

  7. Sunteti din ce in ce mai zbuciumati fluturasilor liberi!

    Dar, desi experimentati de cateva saptamani, nu v-ati rafinat de loc.

    Mi-as dori ca acest blog sa nu fie retras dupa ce veti lua voi marea pacaleala cu actionariatul. De altfel sunt sigur ca Nasul vostru il va pastra.

    Va fi biletul sau de eliberare de raspundere.

    El v-a zis. Se baga bani, trebuie sa ne mai si imprumutam: un milion la inceput, si cate 500.000 lei pe luna. Le-am zis ca pentru asta vor fi compromisuri. Ei au vrut-o.

    Voi cei care ziceti ca lucrati afara, in cat timp castigati 500.000 de euro? Bani care trebuie dati in fiecare luna – 11.000.000 euro anual.

    Cine va baga banii astia se va gandi la fluturi sau la sa scoata cat mai mult inapoi?

    Apropos, ca sa invatam si noi eficienta. Cum ati reusit sa votati in 17 secunde? Poate ne facti o demonstratie odata? Nu-i ajung 17 secs pianistului sa-si potriveasca scaunul si sa ridice capacul de pe clape in timpul asta.

    Asta-i salvarea tarii, furtul pe fata?

    • Draga Chinezule amuzat,
      V-am urmarit si constat ca sinteti un foarte bun manipulator, cu un bun nivel intelectual. Dar ce pacat ca sinteti atit de sarac in suflet! Ce pacat ca sinteti un singuratic care circoteste si darima! Va rog sa nu mai mintiti in legatura cu viitoarea televiziune! Aberati exagerat! Inca nu stiti nimic, vad ca ardeti de curiozitate sa stiti mai multe, aveti putintica rabdare! La momentul oportun! Si va rog sa nu faceti acuzatii legate de bani care vor fi furati! O zi buna!

      • Sunt multi care ABEREAZA SI EXAGEREAZA !!!

        SUNT NISTE D’ALE MAZARE

      • Stimate dle. Moraru,

        Ca ziarist, care afirma ca este in dialog cu oamenii de doua decenii incoace, stiti foarte bine ca, in toata aceasta perioada au existat numerosi manipulatori care, mizand pe slabiciunile oamenilor, au lasat in urma drame. Chiar la nivel national.

        Astfel devina legitima pentru oricine si cu atat mai mult pentru un ziarist care se vrea libera sa-si fundamenteze proiectele pe o cat mai mare transparenta si obiectivitate.

        Pe condamnarea intolerantei si agresivit.atii, nu pe incurajarea lor.

        Asstea sunt pe scurt principalele mele reprosuri. Sa fie manipulare sa, atitudine cetateneasca onesta?

        • @chinezu’amuzat:
          e treaba noastra ce vrem sa facem si ce nu, in ce fel si cum; este la fel de clar ca nu esti invitat. chestiunea cu televiziunea nu este cert treaba ta asa ca lasa-ne cu astea.

          ca este evident ca-l ataci pe Radu Moraru, ce pot sa spun, BlogOne este liber; si sunt sigur ca Radu Moraru se poata apara si singur dar il sustinem si noi.

          chestia perversa pe care o bagi cu teapa si cu banii, ma face sa rad, esti ieftin de tot. 🙂 si mic de tot. te autodescalifici si o faci foarte bine. pana dispari.

          semeni destul d e mult la stil cu un vechi autor de venin, de pe la inceputurile blogului, unul corozivu’. chiar daca nu esti aceeasi persoana sub alt nick, tiparul tau uman este similar.

          eu vreau sa avem o televiziune normala, cred in proiect si incercarile tale patetice imi starnesc doar increderea ca suntem pe drumul cel bun.

          cat despre Fluturi, as fi mai rezervat in locul tau, aripile lor pot fi foarte ascutite si o falfaire pe obrazul tau ar lasa urme adanci. morale, evident.

        • Domnule Chinez amuzat,
          Transparenta si obiectivitatea este pentru cei care sunt interesati de proiect nu pentru cei de pe margine care carcostesc.Si chiar nu stiu de ce trebuie sa ne plangi noua de mila.

  8. INVESTITIILE STRAINE VOR VENI IN ROMANIA CAND AVANTAJELE FINANCIARE VOR FI INLOCUITE CU OFERIREA TERENURILOR !!!

    ASA A FOST IN ELVETIA IN ANII 80.
    EDE ASEMENEA LOCUINTELE ERAU OFERITA (GRATUIT) PENTRU 6 LUNI IN VEDEREA A FI OCUPATE.

    CAPITALISTII ROMANI TREBUIE SA SE TREZEASCA PENTRU A IESI DIN CRIZA.

    STATUL TREBUIE SA SE SEPARE DE INCA 250’000 BUGETARI, ASTFEL SE VOR CREA IN PRIVAT 150’000 LOCURI DE MUNCA PRODUCTIVE.

    ROMANIA MODERNA ARE NEVOIE DE FLEXIBILTATE SI ADAPTABILITATE.

    SANATATE TREBUIE TRANSFERATA IN PRIVAT, COSTURILE DE SANATATE TREBUIE RESPONSABILITATE DE UTILIZATORII SERVICIILOR DE SANATATE.

    ASTFEL LOCUL DE MUNCA VA COSTA MAI PUTIN !!!

    • Du te Radovene la crescatoria de sturioni si nu mai polua spatiul virtual!!!! carelu’ !!! Semneaza: Un potential R.Mazare!!!!

      • @
        PATROCLE

        MA AMUZ, SUNTETI MIC SI FARA ARGUMENT, BICISNIC IN GANDIRE.

        UN FEL DE MAZARE RADICAL INDICE TREI

        • Asa sa fie! Radovene nu sint departe de dumneata si daca ai prea mult caviar si la un pret rezonabil as putea face un salt sa l degustam impreuna la un pahar de vodka(eventual elvetiana)! Nu de alta dar sa avem cite o surpriza fiecare!!! Ce spuneti Dle???(dar nu bagati naftalina in el ca ma prind imediat!)

  9. ….stiati ca pensionarii din DIASPORA sunt furati cu 5,5% din pensie desi ei sunt asigurati de sanatate acolo unde locuiesc?La inceput am crezut ca este o gresala si numai eu am patit asta,dar mai tarziu am descoperit ca toti suntem furati.Cei dela Casa de Pensii nici dupa 5 luni nu vor sa reglementeze situatia si nici macar sa dea un raspuns la sesizarile celor de aici desi au depus actele doveditoare ca sunt asigurati acolo unde locuiesc.Am inteles ca acesti bani merg la campania electorala,pentru cine oare? -cel care a dat legea era UNGUR.Oare dl.BASESCU si Dna.UDREA stiu asta?

    • ESTE ADEVARAT !!!

      TREBUIE SA FIE TRANSFERATI LA FONDUL DE SOLIDARITATE PENTRU CEI INADEVARATE NEVOI.

  10. A propos d’ambassadeur, romania INCEPE SA-SI ASANEZE CORPUL DE AMBASSADEURS.

    CUBA ARE cel mai bun amsadeur, O TIGARA CUBANEZA.

    Pentru PDL,

    Pour gagner, il faut accepter de perdre.
    PDL A ACCEPTE LE RISC.
    Deux choses comptent : gagner et s’amuser. Gagner sans s’amuser n’a aucun intérêt.

    PDL va fi castigatorul luni la SENAT si in 2012 in alegerile comasate !!!

  11. PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI

    1.CONTROLUL FINANTELOR
    -controlul natiunilor va fi sigur prin construirea unor uriase monopoluri private ca depozite ale bogatiilor imense,de care sa depinda chiar si statele GOJIM(NE-EVREIESTI).in ziua prabusirii politice va trebui sa cada impreuna si creditele statelor…
    …crize economice prin care statele ce se impotrivesc sa fie destabilizate prin retragerea banilor din circulatie.prin acumularea de mari capitaluri private sustrase din circuitul financiar al statelor,acestea vor fi silite sa imprumute bani de la noi sub forma de credite.acestea impovareaza statele cu dobanzi si le transforma in sclavi fara vointa.in loc sa ceara de la popor plata impozitelor cuvenite vor veni si vor cersi de la bancherii nostri.creditele straine sint lipitori si nu exista nici o posibilitate sa fie indepartate de pe corpul statului pana cand nu cad de la sine sau se scutura statul de ele.dar statele GOJIM nu se scutura,ci adauga mereu altele si din aceasta cauza prabusirea este inevitabila.prin datoriile de stat sefii de guverne pot fi corupti si cad si mai mult sub controlul nostru.

    2.CONTROLUL PRESEI
    cu presa vom proceda in felul urmator:
    EA are functia de a incita si de a inflacara pasiunile poporului…iar opinia publica nu are nici cea mai mica idee cui serveste de fapt…printre paginile editoriale vor fi si unele care ne vor ataca si pe care noi insine le-am fondat si vom ataca exclusiv acele puncte pe care tot noi le-am ales…nici o stire nu va ajunge la public fara voia noastra.acest lucru este posibil si acum pentru ca stirile din intreaga lume sint centralizate la cateva agentii de stiri.acestea sint controlate de noi si dau publicitatii doar ceea ce noi aprobam…ziarele noastre vor fi de toate culorile:aristocratice,socialiste,republicane,chiar anarhice,bineinteles atat cat permite constitutia.
    acei fraieri care cred ca repeta randurile unui ziar ce ii reprezinta,vor repeta de fapt parerea noastra.
    OBSERVATIE:aproape toate agentiile de stiri din lume sint sub controlul COMISIEI TRILATERALE CFR.

    3.EXTINDEREA PUTERII
    in fata opiniei publice vom fi prietenii tuturor…ii vom sprijini pe toti:anarhisti,comunisti,fascisti…si mai ales pe muncitori.ei vor avea incredere in noi si vor deveni astfel unealta noastra.

    4CONTROLUL CREDINTEI
    le vom lua oamenilor adevarata credinta.vom schimba stalpii legilor spirituale sau ii vom dezradacina…absenta acestor legi va diminua credinta oamenilor,pentru ca religiile nu vor mai putea aduce argumente.aceste goluri le vom umple noi prin gandire materialista si calcule matematice.

    5.METODA STARII DE CONFUZIE
    pentru a avea opinia publica in mainile noastre trebuie sa o aducem intr-un stadiu de confuzie.printre altele vom folosi presa astfel incat sa prezinte oamenilor diferite pareri in asa fel incat acestia sa se piarda in labirintul informatiilor.asa vor ajunge la concluzia ca este mai bine sa nu aiba nici o putere(politica)deosebita

    6.DORINTA DE A TRAI IN LUX
    pentru a intari ruinarea industriei statelor GOJIM le vom stimula dorinta de a trai in lux.omul obisnuit insa nu se va putea bucura de lux,caci vom ridica neincetat preturile,astfel ca fiecare va trebui sa munceasca la fel ca inainte pentru a avea ceea ce-si doreste…si pana va intelege sistemul va fi deja prins in el.

    7.POLITICA,INSTRUMENT DE MANIPULARE
    prin insuflarea liberalismului in organismele statale,intreaga sa infatisare politica se va scinda.o CONSTITUTIE nu este altceva decat scoala inalta a lipsei de unitate,a neintelegerilor,a certurilor si capriciilor partidelor,cu alte cuvinte scoala a tot ceea ce serveste la distrugerea personalitatii functiei statului.
    in epoca republicana ii vom inlocui pe conducatori cu o caricatura de guvern,cu un presedinte din popor,din randul papusilor noastre,ale sclavilor nostri.vom face din alegerile publice un mijloc prin care sa putem actiona pe tronul lumii,dand iluzia si celui mai neinsemnat alegator ca poate influenta organizarea statului prin intruniri si coalitii.este de ajuns ca poporul sa fie lasat sa traiasca un timp in „democratie” pentru a-l transforma intr-o plebe dezordonata.puterea plebei este o forta oarba,lipsita de sens si ratiune,ce poate fi mereu influentata dintr-o parte sau alta.orbul insa nu-l poate conduce pe orb fara a-l aduce spre prapastie.numai cel care la nastere a fost crescut sa fie stapan independent are intelegere pentru abc-ul politic.succesul nostru va fi asigurat si prin specularea punctelor slabe ale oamenilor de care avem nevoie:lacomia de bani,pasiunile si setea de bunuri materiale si umane.

    8.CONTROLUL HRANEI
    puterea noastra consta si in faptul ca resursele de hrana se micsoreaza.legislatia capitalului provoaca foame,care ii stapaneste mai bine pe oameni decat nobilul cu legile lui monarhice.prin lipsurile,invidia si ura pe care le iscam,vom stapani masele.
    insa TARANUL poate fi un pericol pentru noi,pentru ca el se aprovizioneaza singur.de aceea trebuie cu orice pret sa-l deposedam de pamant.vom reusi acest lucru inmultind sarcinile proprietarului si incarcand mosiile cu datorii.

    9.FUNCTIA RAZBOIULUI
    pentru a-i determina pe insetatiide putere sa faca abuz de ea,vom face ca aceste puteri sa intre in conflict.in toata europa si prin relatiile ei si in celelalte continente trebuie sa cream framantari,dezbinari si dusmanii…trebuie sa fim capabili sa intampinam cu razboi orice rezistenta a unui stat vecin.daca totusi acesti vecini se razvratesc contra noastra,atunci trebuie sa ripostam printr-un razboi mondial.

    10.CONTROLUL PRIN EDUCATIE
    populatiile statelor GOJIM vor fi astfel educate incat sa nu ajunga la concluzii practice in urma observatiilor istorice lipsite de prejudecati,ci doar la constatari pur teoretice fara observatii critice in legatura cu evenimentele care ar urma.vom face in asa fel incat sa-i convingem sa se orienteze spre cercetarea in domeniul stiintific.avand in vedere acest lucru am provoca si cu ajutorul presei o incredere oarba in aceste teorii(stiintifice).acesti intelectuali ai statelor GOJIM vor fi laudati pentru cunostintele lor…poporul fiind dezobisnuit sa mai gandeasca si sa-si formeze pareri proprii va ajunge sa vorbeasca asa cum vrem noi.
    CITAT DIN WILLIAM COOPER:”they just tell you,what they want you to know”=va vorbesc doar despre ceea ce cred ei ca trebuie sa stiti.

    11.CONTROLUL LOJILOR MASONICE
    vom infiinta in toate tarile lumii loji masonice,vom mari numarul lor si vom ademeni toate personalitatile care ar putea iesi in evdenta sau sint deja in fata opiniei publice…vom aduce toate aceste loji sub administrarea noastra centrala pe care numai noi o cunoastem si care,in principiu,celorlalti le este necunoscuta.cine sau ce poate lupta cu o putere ascunsa?tocmai aceasta este puterea noastra…lojile non evreiesti servesc orbeste drept culise pentru noi si scopurile noastre.insa planul de bataie al puterii noastre ramane un secret pentru intregul popor si chiar pentru ceilalti frati ai nostri.

    12.MOARTEA
    este sfarsitul inevitabil al tuturor,de aceea este mai bine ca cei care stau in calea telurilor noastre sa o gaseasca mai repede.

    Dupa elaborarea acestui plan pentru dominatia mondiala(NOUA ORDINE MONDIALA=NOVUS ORDO SECLORUM),CASA BANCARA ROTHSCHILD trebuie sa-l fi delegat pe evreul bavarez ADAM WEISHAUPT sa fondeze „ORDINUL SECRET AL ILUMINATILOR BAVAREZI”.

  12. AI DREPTATE OBSERVATOR eu i am dat un astfel de raspuns pt ca el tinuts a faca precizarea , despre studii

  13. Patria adoptiva promoveza valorile la noi invinge PCR (pile, cunostinte,relatii)
    http://www.ziare.com/diaspora/romani-italia/un-copil-roman-a-cucerit-italia-video-1136315
    Un baiat de 11 ani din Romania a cucerit publicul italian. Micutul Stefan Atirgovitoae a castigat, sambata seara, emisiunea-concurs „Ti lascio una canzone”, difuzata de postul Rai Uno
    La editia de anul trecut a emisiunii „Ti Lascio Una Canzone”, Madalina Lefter, o ieseanca in varsta de 13 ani, a castigat premiul juriului.
    Ieseanca Madalina Lefter, prima romanca angajata la televiziunea italiana RAI

  14. avramut ,cum poti face milioane de romani lasi si fugari?cine iti da acest drept? vai de pacatele tale,daca au plecat
    nu au facuto din lasitate in niciun caz , nu vreau s a te conving dar un motiv ar fi ca sunt din nefericire multi ca tine.nu inseamna ca daca am ramas aici este neaparat un lucru bun, atata timp cat nu facem nimic bun ma refer la un om ca tine ,eu nu stiu ce profeseie ai si nici ce pregatire,eu nu contest ca scoala din TIMISOARA NU ESTE BUNA trist este ca nu ai invatat nimic

    • Sa nu confundam inteligenta cu babagajul de cunostinte.Thomas Alva Edison,Steve Jobs parca nuau terminat multe scoli dar au fost genii.

    • Gasca lui Stalin banc actual si azi

      GÂSCA LUI STALIN. După ce Rusia bolşevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpân pe jumătate din ţările Europei, Stalin ? atotputernicul lider comunist – a convocat la Kremlin pe toţi şefii statelor răsăritene, pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor. Drept material didactic, fiecare participant trebuia să aducă o gâscă.

      Imediat, noii conducători au procurat câte o gâscă, au pus-o la îngrăşat şi au făcut o colivie pe măsura situaţiei lor. Din România a fost convocată Ana Pauker, care a venit cu o gâscă îngrăşată bine şi pusă într-o colivie de aur.

      La data stabilită s-au adunat în sala mare a Kremlinului toţi cei invitaţi şi gâştele lor. Cu vreun sfert de oră întârziere a apărut pe uşa care ducea la tribună şi Stalin, însoţit de o gâscă slăbănoagă, fără nici un fel de colivie şi care era tot timpul cu gâtul întins la buzunarul de unde îi dădea din când în când câte un grăunte.

      După ce s-au ridicat toţi în picioare şi s-au gratulat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile şi să dea drumul la gâşte. Acestea, când s-au simţit libere au plecat care încotro neluând seama de stăpânii lor. Singură gâsca lui Stalin a rămas credincioasă şi atentă la buzunarul din care i se dădea din când în când câte un grăunte.

      În această situaţie Stalin a tras concluzia: ?Vedeţi ce se întâmplă dacă le-aţi dat mâncare pe săturate! nu vă mai recunosc. Gâsca mea, ţinută cu câteva grăunţe să nu moară de foame, este cea mai credincioasă fiinţă. La fel trebuie să vă purtaţi cu popoarele dacă vreţi să fie credincioase şi să nu vă creeze probleme.?
      Sa nu va mirati ca o punga cu peste face minuni la alegeri pacat ca nu tine 5 ani

  15. Nasule, hai sa-ti spun un secret.
    Vroiam sa-mi cumpar un televizor de Craciun, cand merg acasa, dar acum prefer sa dau acei 500 de euro pe actiuni.
    Daca mai raman bani pentru o plasma, bine, daca nu, la anul mai vedem.

    • ia și un pește să-l pui pe tv.mileu de calitate mai fac româncele, dacă îți place cel fără „Răpirea din serai”.

        • L-am „vazut”.
          E unul din orasul Otelul Rosu.
          Nu e din Timisoara cum se pretinde.
          Pianistule, ai scapat. N-ai molia in casa!

          • și ce e rău să fii de aici? Tu nu ai nici această simplă bucurie.mi-e milă de tine dezrădăcinat jalnic.

          • Pai de la Timisoara la Otlul Rosu???? Mai la cit esti de meserias ma mir ca te au mazilit acolo motanii!! Sau seful tau a fost mazilit si tu ca un slugoi l ai urmat! Da i si lui daca exista(sefu) tratamentul cu naftalina-preventiv!!! 🙂 🙂 🙂

          • Eu am mult mai multe radacini in Romania decat poti tu sa-ti imaginezi.
            Dar tu de ce te dai atata mare cu Timisoara daca nu esti de acolo? Puteai sa spui de la inceput, nu sa te umfli in pene. „Ia uite ba cine sunt eu!”
            Mi-e sila.

          • Ufffff… ca acu ma sui in masina, si mai iau si-un pumn de naftalina!

            Ca tot n-am fost demult la Poiana Marului. Poti sa-l si localizezi, ca orasu-i mic?

    • Mihai,
      tare ma „tem” sa nu-ti vina pe alta cale banii inapoi pentru televizor, si asta nu neaparat pentru ca ii dai Nasului, ci pentru motivul pentru care faci efortul asta financiar.
      Universul asta lucreaza cum nici nu ne inchipuim, doar noi suntem mai mult sau mai putin ignoranti sa-l intelegem.

      • Am scris cam incurcat… traducere pentru molii:
        Cand faci un gest altruist, ti se intoarce pe o cale sau alta 😉

    • Mihai,mi se pare corect ,intai ajuti la construirea unei televiziuni si apoi cumperi si televizorul,nu invers ca nu ai la ce te uita! 🙂

  16. Ce sa facem cu prezumtia de nevinovatie? In cazul cand o lege trece la un vot diferenta si acest vot este dat de acesti prezumati nevinovati, ulterior se dovedeste vinovatia lor si sunt condamnati,se presupune ca avem legi votate de presupusi infractori?! In parlamentul Romaniei au fost alesi 13 golanasi cu dosare penale conform analizei din decembrie 2008 a postului de televizune Irealitatea TV .Oare cati din parlamentul Romaniei au la ora actuala dosare penale se pare ca sunt fara numar deoarece unii au mai multe dosare penale. Cosmin Popescu , Dan Ilie Morega au condamnari definitive de peste 1 an cu suspendare la care se ma adauga domnul Catalin Voicu care afost retinut in arestul cercetarilor penale peste un an de zile pentru presupuse fapte de corruptie Va rugam stimati ziaristi publicati lista sa cunoastem si noi tradatorii sfertodocti ce ne dau lectii de morala. Cu asemenea politicieni viitor luminos tara n-are eventual riscam ca Romania din Casa Noastra sa se transforme in Cosa Nostra. Cand i se va cere alesului din fruntea tarii cazier si test psiho cum i se cere soferului la angajare sau ei sunt mai presus de lege. Un patron daca are condamare definitiva adio afacere . Politicianul daca desface abuziv contractul de munca si justitia il repune in drepturi angajatoru plateste conform codului muncii. normal ar fi sa plateasca persoana vinovata de abuz.

  17. ” Din Italia la Timișoara ajungi mult mai repede decât din orice alt oraș mare al țării. Sau din Viena la Cluj, Sibiu. Ori Paris București. ”

    ce dobitoc e avramut asta,el nu stie ca un bilet de avion dus intors te ajunge si 400 E pt care muncesti jumatate de luna

  18. REVOLUTIA BUNULUI SIMT
    Traim insa in tara unde toti policienii mari au lins unde au scuipat candva, unde curvele lesina de rusine si golanii si mafiotii vor sa fie iubiti pentru bunatatea lor.
    Copii spun lucruri traznite asa e cand cresti in 7 ani cat alti intr-un an
    Dovada genialitatii Tov Ponta in emisiunea Domnului Tatulici Realitatea (VANTU)
    – Sunt politician am o problema sa va promit ? (Ponta) razand- NU (rapunde dl. Tatulici) zambind sugubat
    Cat de prost trebuie sa fii sa faci o asemenea GAFA – perla anului
    Cred ca mintile luminate ale usl-asilor vor sa ne ingenuncheze;sa ne aduca intr-o situatie mai grava decit este Grecia! De urmarit deprecierea leului.
    Doamne ocroteste-i pe Romani sa nu iasa Ponta presedinte, sau sa ajunga prim sinistru! In pragul suspendarii Basescu muta “REGINA” Si se vede ca toti au legaturi intre ei, spalere de bani, sponsorizari fictive, parca e o mare Casa Nostra, o Mafie in toata puterea cuvantului condusa de caractere abjecte….. Si acum urmeaza intrebarea. DNA nu are personal suficient Noi, ca tara, suntem capabili, financiar vorbind, sa construim si sa intretinem atat de multe noi puscarii pe cat ar fi nevoie daca justitia incepe cat de cat sa-si faca treaba? Un detinut costa statul in jur de 2000 lei/luna de trei ori mai mult decat salariul minim pe economie.

    • Dar merita efortul!! Sa i vezi dupa gratii!!! Dar nu uita ca daca le ar confisca averile ar putea sa finanteze multe locuri in puscarii!!! 😉

    • Sa-ti spun ce a inventat „capul de neamt” apropo de puscarii.
      M-am intalnit la un moment dat cu cineva care a facut puscarie 3 ani la nemti pentru ca l-au dovedit cu „fetite la strada”. Ce-mi spunea omul, acolo stii cand intri dar nu mai stii cand iesi deoarece, daca cei de acolo nu sunt convinsi ca vrei sa te indrepti si ca esti pe drumul cel bun, iti gasesc motive sa mai stai acolo. Imi spunea ca erau rusi care au intrat pentru un an si erau acolo de vreo 10 pentru ca de fieecare data cand faceai cate o abatere ti se prelungea termenul de sedere pe acolo.
      Si sa ajung la exemplul pe care vroiam sa-l dau: acolo, cand intri, trebuie sa incepi sa muncesti. Esti si platit (putin), nu exista sa ai electronica cu tine, nu exista sa ai haine personale, dar majoritatea produc ceva. Statul castiga de pe urma inchisorii peste 30 milioane euro pe an si platesc vreo 4 milioane pe an la Strasbourg pentru incalcarea drepturilor detinutilor.
      Asta i-a povestit-o un gardian lui, cand l-a intrebat daca cu asta nu se incalca drepturile lor.
      De ce sa ne coste pe noi, toti, ceva care se poate transforma in profit?

      • Mare dreptate ai ,ar putea sa termine autostrada inceputa de ei cu Bechtel sau canalul Bucuresti-Dunare .

  19. Buna ziua, Nasule!Este un subiect foarte sensibil si dureros, in acelasi timp.Pentru cei care nu au avut experienta muncii in afara ar fi de preferat sa se abtina de a face comentarii „din auzite” sau ” ca asa mi-a zis cineva” sau ca „am vazut la tv”.Este deranjant ca atunci cand vrem sa fim salvati,aici, in Romania apelam la EI, la romanii din strainatate si atunci nu se mai face nici o diferentiere ca sunt din Spania, Italia, Franta sau ca sunt doctori, ingineri, muncitori, zilieri etc.Sunt de-ai nostri si-i ungem cu toate alifiile ca sa ne fie noua bine aici…Cand este vorba de recunoasterea meritelor a celor de-afara, merite au doar cei care sunt doctori, ingineri , intelectualii, care au ajuns acolo si-si practica mai mult sau mai putin meseria,restul….sunt „capsunari” si se rade de ei cu gura pana la urechi!Pacat!!!!!!!!!!Este strigator la cer cand auzi catalogarea oamenilor din Italia sau Spania care-si castiga o paine cinstit …Nu uitati ca in 2008, acesti „capsunari” au trimis acasa nu mai putin de aproape 8 miliarde de euro….iar meritele lor?In continuare sunt luati la bascalie….”capsunari”.Personal cred ca ar merita mult mai mult decat si-ar imagina cineva…Am trait prin strainatate vreo 10 ani si stiu cam cum se simte cineva care chiar vrea sa-si ajute familia de acasa iar in schimb in tv si media sunt catalogati pur si simplu „capsunari”!Pacat!

    • Aici de fata nu se afla oamenii (cu mici, mici exceptii) cu mentalitati de tradatori , sau lasi la adresa celor care , fie au cules capsuni, fie au facut inginerie sau medicina !Personal ii respect, ca si muti altii pentru curajul, ambitia si forta de care au dat dovada, eu nu am fost in stare!Nu lingusesc pe nimeni, iar decizia va apartine voua disapora!deci nu este obligatoriu sa aveti incredere in Nasul, in proiectu lui si al nostru totodata , ca doar nu vrem sa-i facem un imens favor , noi toti asa, ca e el Nas..!

      • Trebuie inteles ca EL ne face o favoare noua, daca vrea sa creeze o televiziune care lupta pentru adevar, pentru ca, ar putea sa se duca la alt post si sa continue sa-si faca emisiunea, bineinteles, facand niste compromisuri. Dar n-ar mai fi el.

  20. „I have a dream” spunea Martin Luther King Jr acum mai bine de 80 de ani si visul lui il traiesc americanii de ceva timp.
    „Visez că într-o zi această naţiune se va ridica şi va îndeplini adevărata menire a crezului său: ‘Toţi oamenii sunt egali’. Visez că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune unde nu vor fi judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor. Visez că într-o zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să stea împreună la masa frăţiei”.

    Asa ca se poate, nu e o prostie sa ai un vis.
    Indiferent de obstacole el se va realiza.

    Radu, tu ai un vis frumos si pentru ca suntem multi alaturi de tine, acesta se va realiza foarte repede.

    Ma bucur ca ai vorbit despre unitate si intelegere pentru ca sunt importante in aceste momente.

    Sa nu uitam niciodata ca nimic nu este intamplator, faptul ca suntem aici serveste unui scop mult mai inalt. Sa nu lasam slabiciunile umane sa umbreasca aceasta unitate.

  21. Referitor la articolul Nasului, intr-adevar, cred ca cei ce trimit bani in tara ajuta indirect si pur si simplu conjunctural bugetul tarii, nu cred ca asta e scopul si daca ar avea de ales intre a ajuta tara si a-si ajuta apropiatii, banuiesc ca raspunsul se deduce, iar a face o paralela intre acest fapt si situatia din 2009 unde in mod voit si constient s-a iesit la vot, mi se pare putin fortat, dar articolul subliniaza deja acest aspect.
    Nu am fost niciodata plecat din tara, insa din ce vorbesc cu altii simt ca sentimentul dorului de tara e mai profund cand esti plecat. Dar mai simt si lipsa dorintei de intoarcere. Sunt sentimente confuze care pot face imprevizibile unui individ, dar chiar si a unei mase.
    E ciudat sa te simti mai patriot cand nu esti in tara, dar si explicabil, ca atunci cand iti iubesti mai mult parintii dupa ce nu-i mai ai, nu atunci cand te cicalesc zilnic. La fel de ciudat este sa fii patriot de la distanta, dar sa nu-ti doresti prea tare reintoarcerea definitiva in tara, aceeasi paralela, ca si cum ti-ai dori sa-ti stii parintii fericiti la casa lor, departe, dar nu in aceeasi casa cu tine.
    Un alt aspect ciudat intalnit la unii dintre romanii plecati, repet, la unii, comparativ cu doar unii din tara (nu stiu insa daca aceste categorii sunt majoritare sau nu), atunci cand ajung in strainatate parca au mai mult spor la munca in timp ce in tara se mai sta la o tigara sprijinit in lopata vreo doua, trei ore in timpul programului, inconstienti de faptul ca patriotism inseamna in primul rand MUNCA! nu sentiment palavragit la sprit.
    Voltaire spunea ca ar fi preferabil ca filosofie sa faca doar cei cu burta plina, oare e valabil si despre patriotism?! si prin extrapolare cred ca nu doar burta ar fi bine sa fie plina ci si creierul.

    • vorbesti pe nas…daca nu sti cum e sa fii plecat ,fa bine si nu-ti mai da cu parerea….nimeni n-a plecat de bine si nu se intoarce nimeni pana nu se pun lucrurile la punct in tara..

      la ce sa venim ???…la legile strambe si justitie corupta?….daca voi in tara nu stiti ce sa faceti si sa luati atitudine,atunci facem noi de aici si pentru voi,pentru ca sunteti orbi si manipulati de televiziuni

      • e un român care pune problema corect. Ce nu vă convine? Sunteți român? Ce-i cu acest nume?

        • Am crezut ca ai disparut! Ti o cauti cu luminarea dar ai grija sa nu ti ardem aripile de molie!!!

        • @avramut ….da mah ,e roman ca si tine ..de ala de conjuctura si dupa cum bate Vantu

      • Eu sint unul din acei nimeni care s-au intors care din noi e mai curajos te rog nu adauga prost!

        • Monica,
          l-ai atentionat pe Night, bine ai facut! 😀

          Chiar daca e prietenul nostru cu suflet generos, trebuie sa aiba grija la exprimarea unor lucruri adanci. El defapt se lua de aceia ca avramut, dar nu si-a dat sema pe moment ca ii atinge si pe alti. Eu il iert, ca intre prieteni 😀

          • scuze …daca s-a simtit cineva ofensat de commentul meu adresat lui Deady sau avramut

          • Monica parea ca ti se adreseaza tie, iar din context parea logic asta.
            Daca am gresit, scuze la amandoi 😉

      • @nightmare. Credeam ca traim intr-o tara libera

        unde nu se mai aplica, cel putin

        teoretic, cenzura ideilor. Si cu atat mai

        mult imi place sa cred acest lucru aici,

        pe site-ul Nasului.
        Revenind, mi-ar placea sa mi se

        explice PUNCTUAL cu ce am gresit in

        ce am zis. Doar mi s-a dat peste nas si

        atat. Romani sunt si aici in tara, si

        afara, si aici si acolo cu defecte si cu

        idealuri. Poate unii de aici si-ar fi dorit

        sa plece dar nu au avut ocazia asa

        cum unii au plecat pentru ca au prins

        o oportunitate. Si daca n-am plecat,

        n-am voie sa-mi dau cu parerea?!?
        Si daca nu se intoarce nimeni in tara,

        cine ati dori, dl nightmare sa puna tara

        pe bunul fagas, pensionarii, care daca

        ar avea ocazia ar pleca si ei? Cine ar

        trebui sa faca legi in tara asta daca nu

        tot cetateni plecati dintre noi si

        deveniti parlamentari. Poate unul

        dintre cei din parlament ne-a fost

        candva vecin si am jucat table cu

        dansul. Oare suntem „noi”, de aici din

        tara si „voi”, cei scapati de

        Romania??
        Articolul dl Moraru face un apel la toti

        romanii, nu la „noi” si nici la „voi”.

        Face apel la un sentiment de

        comuniune morala, civica, patriotica,

        toate astea manifestate practic.
        Mai remarc faptul ca ideii dumitale au

        subscris alte 5 persoane votandu-va.
        Incheind intr-o nota umoristica, as

        spune ca nu exista romani de

        conjunctura la fel cum o femeie nu

        poate fi pe jumatate gravida. Ori esti

        roman si incerci sa actionezi ca atare,

        ori esti conjunctural dar nu mai esti

        roman.
        Ma mai intristeaza faptul ca daca nu sustin nivelul ridicat al entuziasmul acestui site si incerc sa fiu putin mai realist, sunt catalogat cu foarte mare usurinta ca fiind vanturator.
        In rest va salut cu drag pe toti.

        • pot sa-ti spun eu ca multi romani nu vor sa se mai intoarca in tara dezgustati de ceea ce se intampla in tara, dar si mai multi vor sa se intoarca si ei sunt cei care vor sa faca ceva pentru romania(exemplul ce de pe aici).fiecare are un motiv intemeiat pentru care deocamdata nu o face, si nu trece nici o zi sa nu se gandeasca ACASA

  22. Frumos si adevarat!Scriu acest comentariu din perspectiva unuia care a trait 8 ani in Spania.Am plecat in 2002 cu gandul de a sta cele trei luni legale,dupa care urma sa ma intorc in tara.Realitatea intalnita acolo nu a fost chiar ceea ce imi inchipuisem,desi am plecat la sigur,avand pe cineva acolo.Din cele trei luni am reusit sa lucrez aproximativ o luna,ceea ce era destul de putin.Am hotarat sa mai raman…si s-au facut in final 8 ani.Au fost ani in care dorul era atat de puternic incat eram in stare sa vin si pe jos in Romania.Prima oara am facut-o dupa 4 ani.In acesti ani ,acolo fiind,mi-am dat seama cat de mandru sunt ca sunt roman,asta in conditiile in care in fiecare zi apareau la televizor stiri despre problemele pe care le faceau romanii mei.Colegii mei,toti spanioli,imi spuneau :vezi ce au facut compatriotii tai?.Desi aveau dreptate le-am replicat: voi aveti uscaturile voastre si ar trebui sa judeci omul ,nu grupul!In timp si-au schimbat atitudinea si chiar au devenit extrem de prietenosi.Ne judecau la inceput din nestiinta,de teama ca le este invadat teritoriul.M-a intrigat extrem de mult cum prezentau A3 si RTV realitatea in timpul referendumului pentru suspendarea presedintelui si din timpul alegerilor.Ei nu si-au dau seama de forta noastra,crezand ca suntem doar niste”capsunari” prosti.Sunt mandru ca am fost ultima persoana care a reusit sa intre in ambasada la referendum.Am simtit in momentul acela ca fac ceva pentru tara mea.In acea perioada am descoperit emisiunea Nasul si pe dumneavoastra domnule Radu Moraru.Si am ramas fidel unui jurnalist care mi-a castigat increderea ,care a venit cu argumente la fiecare afirmatie,care a stiu si a crezut ca se poate si altfel.Va multumesc si multa bafta!
    ROMANIA E SI A MEA,NU DOAR A LOR….A HOTILOR!!! TRAIASCA ROMANIA …NOASTRA!

      • De multe ori trebuie sa fardam realitatea ca sa dam bine in ochii celorlalti! Eu n-am facut-o si nici n-o voi face.Stiu cine sunt…si nu mi-e rusine! Sa ai si tu forta ,curaj si mai presus de toate….credinta!

    • Phiii… a mai aparut un luptator cu inima mare printre noi! Bravo domnule!

      Mi-e si frica sa nu se interpreteze mesajul meu ca fiind ironic, si pe aceasta cale multumesc moliilor, doar asta va este si rolul, sa ne destabilizati.
      Dar aveti vreo speranta ca o sa si reusiti, moliilor? Stiti care e marea voastra slabiciune? Voi faceti tot ce faceti aici pentru 50 de lei, noi facem pentru muuuult mai mult!

        • Mihai,am scris ceea ce am simtit…
          Desi citesc blogul de la inceput si de multe ori doream sa scriu cate un comentariu,renuntam de fiecare data din considerentul ca nu am nimic important de spus!Astazi mi-am luat inima in dinti…pentru ca in ea e si …Romania.

      • Pianistule….stiu sa citesc printre randuri,desi sunt un fost „capsunar”!In fond ,nuantele dau savoare vietii.Cat despre molii…vor exista intotdeauna .

        • Silviu,
          mai scrie, te rog, ca noi citim, ne bucuram si invatam de la tine 🙂

    • Silviu la fel de impresionata ca Monica..am trecut cu totii prin momente f.grele si asemanatoare in acelasi timp.Sa ne ajute dzeu sa fie precum ai spus …si ramanem cu speranta ca NASUL totusi va reusi cu siguranta ceva.salutari din Belgia.

  23. Radule sant un mare admirator al tau si prin tot ce faci crestem sufleteste cei care santem plecati de acasa cu anii.Am fost unul din cei multi ROMANI care au votat cu actualul Presedinte si fara interes am dus chiar si pe alti prieteni care nu aveau posibilitatea sa se miste din cauza distantei si nu imi pare rau as face din nou cu siguranta.NOI ne dorim sa ne intoercem acasa doar daca am avea sanse egale sa putem munci sau investii ,dar acest lucru nu este posibil acum.Orice investitie pe care o facem acasa se intoarce in economie .aprtamente ,pamanturi etc sant bani pe care ii muncim cinstit .Am trimis un mail in legatura cu televiziunea dar nu am primit nici un raspuns doresc sa pun umarul la acest proiect si am sa recomand si prietenilor mei sa faca acelasi lucru.Bunul D-ZEU sa ne ajute.apropo sant stabilit in ITALIA DE 11 ANI

  24. ROMANII DIN strainatate sunt ADEVARATII AMABASADORII A NATIUNII !!!
    Ei raman in functie si dupa terminarea mandatului si chiar la schimbarea Presedintelui ROMANIEI.

    http://www.comunitatearomanilordinelvetia.ch

    RUSINE MARE a avut ROMANIA cu „ambasadorul” à BERNE cel care se numea Iosif BODA.

    • Cred ca matale,Radovene ti ai inceput activitatea in Elvetia cu lebedele ( alea halite) si te au remarcat aia !Nu stiu cum ii imbrbodisi dar vad ca ti au dat o bucata de pita si te au acceptat! Acu vii si ne tii prelegeri!!! F urit din partea ta!!!

      • aici Radoveanu are parțial dereptate. interesați-vă de fiul lui Boda, e în gașca ce o seriți.

      • @
        patrocole

        Aveti acelasi comportament in exprimare ca Domnul Primar MAZARE.

        Probabil veti termina la fel, undeva…

        • Ca Mazare? Asta chia m a umilit! Sa mi fie rusine! Oricum pina mi revin mai luati Dle Radoveanu un tiriplic de caviar elvetian surpudrat cu ceva naftalina si carelu la Mitrea pe blog!!!

          • Sunteti prea mic sa putem continua polemica.

            Mergeti pe drumul DVS cu ponta si geoana.

            MITREA face parte din acelasi grup de mediocri, stersi deja de istoria ROMANIEI.

            Cred ca faceti parte din familia lui, sau celui care se numeste nEGOITA.

            Va rog sa uitati si sa nu mai lecturatui mesajele mele.

            Sa avem putin respect de patronul acestui blog, Domnul Radu MORARU.

            chiar daca este liber acest blog, trebuie sa va treziti din somnul cancerigen al ideiologiei iliesciene.

          • 😆 te-o lovit Radoveanu Autobot!
            hahaha… Patrocle… 😀

            Parca-l vad pa uica Radoveanu tastand, in spatele monitorului:
            „I’ll be back!”

            😀 😀

  25. avramut ,ori cineva te pune
    sa fi gica contra,ori a probleme de dezechilibru,nu ti inteleg reactia, daca bagi bete in roate te simnti bine?,poate chiar ai motiv ca acest lucru s a nu se intample poate ca ai facut lucruri nu tocmai ortodoxe si ti este teama s a nu fi descoperit,poate ca chiar faci parte dintre cei care s au bagat in mocirila nu ti fie teama intentia nasului nu este sa ia gatul cuiva , dorinta este de a creea o alta romanie

    • O Românie a lașilor fugari și agramați.Eu am școală adevărată în Timișoara. Voi sunteți doar niște bieți reformați cu gărgăuni în cap.

      • Inteleg ca esti USList inregimentat politic,dar nu inteleg cum poti sa fii atat de josnic sa inti nezi memoria celor de la Timisoara,acum in prag de 16 Decembrie .

      • scoala adevarata…care te-a ajutat sa furi cat ai putut…si esti cam stangaci in ce scrii…si cred ca o duci si f.bine d.p.d.v.financiar….scoala adevarata are si sora mea si castiga 350 euro la privat cu universitate adevarata….ce zici?? se compara cu tine??

  26. poate reusim s a dedicam o zi romanilor plecati,eu cred ca daca am reusi sa i adunam, ne am imbogati rapid,

  27. Doamne, Nasule cita dreptate ai!M-ai ai impresionat pina la lacrimi.Sotul meu e plecat si fiecare banut il trimite acasa sa o ducem noi bine.Niciodata nu si-a manifestat intentia ca ar vrea sa ramana acolo.Vine acasa destul de des,6sapt lucreaza si si 2acasa dar tot ii este greu cind se desparte de casa.Tot timpul spune mai merg 1an 2 si nu mai merg.Oricit de bine ar fi in alta parte,Romania ramine tara noastra si aici trebuie sa luptam sa fie bine.Acum,cand l-am intrebat daca imi da 100e,stiti ce mi-a raspuns „da-i lu Nasul,poate reuseste sa faca ceva”

    • „Aici, daca imi e dor de mama sau de prieteni, sa-i string in brate, o pot face pe loc sau in citeva ore.”

      „complexul oedipian” să fie de vină pentru o discriminare făță de tată, sau și o manupulare ieftină. Din Italia la Timișoara ajungi mult mai repede decât din orice alt oraș mare al țării. Sau din Viena la Cluj, Sibiu. Ori Paris București. asta vreți să spuneți la tv. mai bine lipsă. Spuneți că pregătiți din timp viitoarele alegeri. Să-mi spuneți când strângeți primii 10.000 de euro că atunci mă bag și eu, adică niciodată.

      • Maaaaamolieeee de Avramut!!! Maaa tu nu ai voie sa pronunti: Timisoara ,Bucuresti si Sibiu!!!! Ma treci la naftalina!!!

          • Avramut,copil „blegut”,ce zisesi mai draga?
            Ca, se mindreau formatorii cu tine?
            Nu-ti gasesti explicatia de ce nu o mai fac? Pai,mai draga,daca trcusi repede la FSN,cum sa mai fie mindrii de tine.
            Deci,mai draga,du-te la Bolek si plinge-te la el.

  28. Sa i fereasca Dzeu si sa ne apuce dorul de casa in acelasi moment! O sfeclesc !!! Cred ca asta i cosmarul politicienilor din Ro!

  29. Mai erau persoane care nu vroiau sa cotizeze dar vai de mama lor!
    Nu o data am fost cu autocarul spre casa (cand nu prea erau destule curse pe avion).
    Sa va spun ce se intampla pe la vama? Din care autocar nu se strangea suficienta cotizatie era tras pe dreapta si lasat acolo pentu 6-8 ore, timp in care se desfaceau toate bagajele. Asta o faceau ca exemplu pentru celelalte autocare, sa se stranga cotizatia daca nu vor sa pateasca la fel. Si platea omul, ca nu vroia sa piarda timpul pe acolo si sa stea cu bagajele desfacute in strada.
    Cat despre ambasade, consulate…
    Am fost o data sa scot o hartie pentru ca baiatul meu minor sa poata iesi in strainatate. M-a costat 65 de euro plus 8 ore pierdute pe acolo plus o zi de munca pierduta. Cred ca eram mai avantajat daca luam avionul si faceam un weekend acasa timp in care scoteam de la un notar aceasta hartie.
    Culmea e ca fiul meu, fiind sportiv, trebuia sa reprezinte Romania.

  30. Nasule,ai dreptate. Stiu 2 cazuri concrete de oameni veniti cu banii cistigati in afara si care au vrut sa-si deschida afaceri la ei in tara,dar sistemul mafiot i-a falimentat-ma refer la spagi,controale peste controale etc- si au plecat din nou in afara sa cistige bani!
    Cred ca presiunea pe politicieni va fi pusa de romanii care se intorc in tara,ei pot forma masa critica ce poate sa miste tara asta din loc!Criza ne poate ajuta deoarece stiu ca multi si-ar dori sa vina acasa!

    • bejénie (est) și bă- (vest) f. (vsl. bĭežaniĭe, fugă, d. bĭežati, bĭegati, a fugi. V. bejenar, pribeag, zbeguĭesc). Fugă, emigrare de frica invaziuniĭ saŭ de jafurile administrațiuniĭ.

      • Apologia bejeniei mi se pare o lipsă de respect, o sfidare la adresa românilor. Plecatul din țară e o moarte cu anticipație. „a pleca înseamnă a muri puțin”. Oamenii pleacă de nevoie (nu includ studenții și cei plecați pentru completarea studiilor),e trist ce vi se întâmplă, nu vă mai lăsați amăgiți. Să spui că diaspora a salvat și salvează românia e o minciună sfruntată, o blasfemie pe care niciun ortodox nu ar face-o. nu vă mai jucați cu sentimentul național terfelindu-l.

        • Vezi ca a inceput Slujba la Biserica! Hai carelu si ia ti o gura de tamiie!

        • Iti aduc aminte ca diaspora a salvat RO la ultimele alegeri!Poate ai uitat;naftalina poate avea diverse efecte,unele mai putin cunoscute!Ei au plecat din tara pentru ca nu mai suportau mizeria pdsr-ista!Daca ilici tinea cont de cei din Timisoara crezi ca mai plecau asa multi romani?

        • Sa-ti fie rusine, Avramut, apropo de „minciuna sfruntata”.
          Daca nu eram pe BlogOne iti ziceam si mai pe romaneste unde sa te bagi tu cu teoriile tale cu tot.

        • Au „Bajenit” europenii in America si au facut o natiune au mai fost si italienii in germania anilor 60 ,sirbii anilor 70 turcii aniror 80 a venit si rindul nostru pentru multi era un vis durat 50 de ani TU dragule cind ai de gind sa bajenesti ca poate asa scapam de tine .

        • DIÁSPORA s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora.
          Sursa: DEX ’98 |

        • voi ati” terfelit’ sentimentul national….nu stiu precis care sunt toti…..dar avem destui … cei care sunteti in cunostinta de cauza …nu mai comentati …lasati-va de proastele obiceiuri mostenite de la raposatii si moliile ramase….

    • legislatia romaneasca a fost conceputa de laboratoarele PDSR in asa fel incit sa nu poti fi corect oricit ai dori. Scopul era pedepsirea persoanelor care simpatizeaza sau/si sponsorizeaza opozitia. Este atit de stufoasa legislatia economica, incit nimeni nu mai stie ce este abrogat, ce este inca in vigoare, etc. In plus, totul este interpretabil; nu pentru ca niste idioti au facut legile cum credeam eu naiv prin anii ’90. Au fost elaborate inteligent si perfid. Este absolut normal ca unul venit din afara, daca nu are un sfatuitor bun si cu experienta de aici, sa dea gres. De ce crezi ca Nasul a adunat probabil o armata de specialisti pentru a pune la punct proiectul noiii televiziuni si tine secret detaliile ? Motivele le-am expus mai sus.

      • Raposatul IORGOVAN…l-a luat dzeu dintre noi f.repede ca sa nu se poata bucura de” BIBLIA NEOCOMUNISTA ” conceputa cu acolitii sai.
        …si sa se odihneasca acolo unde ii este locul.

    • Cataline am incercat si noi…si am fost furati….de nu avem nimic la ora actuala…deci nu ne asteptam decat pensia acum si sa fim sanaatosi……toti gandeau ca aici e PARADISUL si castigi banii a la ROUMANIE!

  31. Imi doresc ca pina la urma guvernul sa reuseasca sa faca posibil votul prin corespondenta pentru romanii din afara granitelor Miza e mare iar corul PSELungilor se aude deja cintind aria disperarii.Dirijor ION ILIESCU maestru emerit al mineriadelor .Compozitor ADRIAN NASTASE artist al poporului jefuit .Scenariul si regia DAN VOICULESCU motanul incaltat ..de securisti.Solisti VICTOR PONTA tenor ,CRIN ANTONESCU bariton..Responsabil cu ridicarea si lasarea cortinei TRAIAN BASESCU Intrarea la spectacol e permisa doar cu vuvuzele .Duminica placuta tuturor .

    • Asa e Monica, sa fie mai usor votul, prin Internet ar fi ideal, dar ma rog, tot aud ca nu usor de facut.
      Nasule, sa fii iubit!
      Din Canada

      • Nu va mirati ca sunt treaza la 3 dimineata, am stat sa-l ascult pe Boc la ProTv. 🙂

      • Cind locuiam afara din tara n-o duceam rau eram respectata si apreciata la locul de munca,aveam un trai decent .Multi ma intrebau si acolo si in tara daca imi lipseste ceva,iar eu raspundeam invariabil:TEIUL din fata casei!

    • Da, Monica. Da’ maine ne trezim, ca dintr-un vis urat, scuipam in san, inchinam aerul si, cred eu, o sa fie bine!

    • Monica,
      m-ai provocat, permite-mi sa-ti propun variante 😆

      Ponta: contraalto
      Crin: soprana de coloratura

      • Orice ar fi ei cinta in falsetto poate fi o tehnica pentru a atrage atentia eu ma indoiesc ,cred mai curind ca sint castrati!

  32. Buna Fluturi!! Mi aduc aminte acu vreo 10 ani pe perioada vacantelor cind toti „capsunarii „intram acasa ,cum vamesii de la aeroporturi si granite terestre isi frecau miinile!!! Incepea sezonul!! Nu cred ca era persoana care sa nu fi „cotizat” sa ajunga mai repede acasa!Culmea era ca se uitau la noi ca la niste „tradatori” care le plateam ceva foarte normal-pretul reintilnirii cu ai nostii!!! La ambasade pt o hirtie ce bataie cap!!!Ce functionari inapti!!!DE neuitat!!! 😉

    • CE mi-ai placut Patrocle,bravo!asa este mergeam cu toate „ciurucurile” de aici care nu le mai foloseam si ne rascoleau masina,plus ca era pregatit ptr.ACESTE nimicuri cafea,ciocolata,etc(ne tremura inima ).
      bani nu am dat ca nu aveam oentru ce.
      doar o singura data pentru sora mea acum 3 ani cand se mai „imputise” treaba ii expira buletinul peste o luna si jumatate si a vazut vamesul roman ca nu era in regula….habar nu aveam…. si ne-a cerut actele masinii si l-a pus pe vamesul ungur care ne-a spus stricat cam asa”pune si tu ceva in acte …si e o.k. si nu am avut bancnote mici a fost una de 50 de euro) si au luat-o cu nerusinare …si avea si bilet de tren luat pentru reantoarcere venea doar pentru 5 zile…..ce zici???
      ehei!!! daca ar avea timp fiecare sa intre si sa povesteasca pe blog cate mojicii s-au facut pe nedrept….au fost si pe mana cu hotii care ne-au facut de rusine pe aici prin EUROPA..

  33. O clipa de sinceritate tardiva „Am ajuns sa pierdem 4 milioane de locuri de munca in 20 de ani,am ajuns sa avem 4 milioane si ceva de salariati In Romania fata de 7 milioane si ceva de pensionari. Restructurarea economie, restructurarea industriei distrugerea agriculturii intarzierea creeri de infrastructuri reprezinta un proces mai grav decat recesiunea economica care continua sa ne bantuie,probabil va continua sa ne bantuie pe multi ani„ Acestea au fost cuvintetele rostite de tov Mircea Geona la adunarea populara de la Dabuleni intr – un moment de sinceritate. In cei douzeci de ani partidul pentru care a candidat a fost la putere 11 ani oare in acea perioada cate locuri de munca s-au pierdut de-am ajuns un popor de asistati sau de vina este doar CDR si PDL va las sa hotarati dumneavoastra ce ati fost nevoiti sa gasiti o patrie care sa va adopte

    • @ observator

      PSD a fost la putere si pe vremea lui Tariceanu, sa nu uitam. Altfel, PNL nu avea majoritate si nu putea face nimic. De exemplu sa dea petrolul tarii.

      • cu siguranta au condus mereu din umbra indiferent pe ce pozitie au fost…ei@co.

    • Pai, situatia sta cam asa: In cei 11 ani de GUVERNARE VICTORIOASA a PDSR (ca eu tot asa ii zic), locurile de munca au fost „restructurate” EFICIENT. Adica, „Eficient” = concedierea salariatilor competenti si punerea in loc a clientelei politice. Ca sa nu aiba nimeni cum sa conteste ilegalitati de acest fel, au inventat ceva: angajarea altor oameni ptr. acelasi tip de ocupatii, dar cu denumire schimbata : Jurist->avocat, contabil-> referent(nici macar economist?)etc

    • Imi permit sa nuantez putin afirmatiile tale pe care le consider corecte:
      1. Din cele 4 milioane de salariati, 1,2 milioane sint bugetari care impreuna cu cei peste 6 milioane de pensionari sint sustinuti financiar de cei 2,8 milioane de „privati”.
      2. PSD-ul a fost la putere pina in 2009. Poate doar pe vremea lui Ceorbea, Radu Vasile si Isarescu, a fost mai in umbra.

  34. Da Radule,
    si aici, la capitolul romanii din diaspora, ati fost vizionari, tu si colegii de la Nasul, si nici eu nu vreau sa folosesc cuvinte mari.

    Mai are rost sa spun si eu ca in 2012, votul romanilor din strainatate o sa fie capital?
    Sper sa se rezolve pana atunci legea votului prin corespondenta, a celui electronic. Care o mai fi situatia legii?

    Am trait pe propria-mi experienta ce inseamna sa fii plecat ani de zile de acasa, in strainatate. Inteleg durerea sufleteasca a semenilor nostri plecati in lume.
    Mie imi era atat de dor, sufeream atat, incat in convorbirile telefonice cu parintii incepusem sa spun:
    „Mi-e dor si de noroiul de acasa…”

    Dragi romani de peste mari si tari, chemati in vizita cat mai multe rude si prieteni din Romania, aratati-le ce inseamna o tara normala, cum se poate trai si munci in asa o tara, care n-a suferit 50 de ani de comunism. Schimbati-le mentalitatea celor care au nevoie de asta.
    Va rog frumos!

    • asta am facut in vara aceasta …am adus mama aici in Austria si am plimbat-o prin sate mai mult sa vada si ea cum se traieste intr-un sat in alta parte.Pina si in cimitir am dus-o sa vada ca nu sint atitea betoane si marmure sa fie frumos. in a doua simbata am plecat in Slovenia ..fiind aproape ..nu pe autobanda sa vada cit mai mult…..concluzia….mama daca as fi la jumatatea vietii aici m-as muta.Totusi i-au lipsit vecinele si orataniile cum zice ea si-a plecat.

    • Nu vreau decit sa spun ca de cite ori plecam in strainatate (ma tenta sa scriu la misto ca:”vreau decit sa spun”) dupa 3 zile maximum mi se facea un dor de casa de-mi venea sa ma sui in avion si sa revin. In 2001 am facut o excursie de familie in circuit cu masina : Ungaria, Austria, Germania, Franta, Italia, Austria, Ungaria, Romania . A durat 2 saptamini. Am revenit in tara chiar pe 11 septembrie cu citeva ore inainte de dezastrul din USA. Chiar de la intrarea in tara, copiii mei o rugau la telefon pe bunica sa le faca bors cu perisoare, sarmalute in foi de vita, salata boeuf, tocanita cu pui si ceapa,pirjoale, etc. Le-a placut Germania, le-a placut Parisul, Canne si Monte Carlo, Tirol, dar, mi-au spus inca de atunci ca nu le-ar placea sa traiasca niciunde in alta parte decit in Romania. Si erau copii. Acum, cu licentele luate lucreaza in Bucuresti, au salarii bunicele si spera sa evolueze aici, in Romania. Insa ei au avut sansa unei educatii in spiritul muncii acasa, au fost invatati cum sa se descurce in viata ca o completare a educatiei scolare mult prea teoretica, mult prea abstracta, vorba unui amic, profesor, care-mi spunea nemultumit ca el preda informatie si nu face educatie la liceul unde profesa. Sigur ca pentru a avea noroc in viata, este absolut necesar sa-l cauti, nu sa stai acasa si sa astepti sa vina. Chiar si la LOTO, trebuie sa te duci agentie sa depui un bilet.

      • Frumos spus Daniel….dar asta depinde f.mult si de educatia primita acasa,in familie.

    • fii sigur pianistule ca i-am chemat si tot timpul le_am explicat caci schimbarea situatiei din Romania depinde de modul de a sti unde sa puna stampila la VOT.

  35. @ Radu Moraru

    Domnule Moraru,
    Recunosc că uneori mă mai uit la emisiunea Naşul. O privesc pentru unii invitaţi, dar mai ales pentru domnia voastră. Părerea mea este că ar trebui să faceţi o emisiune de umor. Ca ziarist este mai greu, pentru că argumente de tipul „vă spun eu” nu prea au ce căuta în jurnalism, dar ca umorist…

    Ştiţi schiţa lui Caragiale CFR… „Nene! Lasă-mă să te pup! Eşti mai dulce ca mierea!”

    Mă scuzaţi pentru introducerea mai ludică, dar m-aţi amuzat şi nu puteam să nu o fac şi eu, la rândul meu, pentru a vă amuza, desigur.

    Spuneţi:
    „As spune chiar, si anii urmatori vor dovedi ca am dreptate, ca in 2009 diaspora ne-a mai salvat o data, de data asta prin vot si prezenta in alegeri.”

    Stimate domn,
    Habar nu am când ne-a salvat diaspora anterior. Investiţiile celor plecaţi în străinătate par că de fapt au fost un mijloc de a „suge” economia României, pentru că exemplele care îmi vin mie în minte au ajuns în top 300. Nu prea am văzut „diasporeni” care să dea bani României, în afară de cei plecaţi la muncă, ca salahori, şi care trimit bani „acasă”. În anii ’90 „băieţi” veniţi cu 5 mii de dolari din străinătate şi-au făcut imperii de multi-milionari într-o zonă a României nereglementate şi cu o piaţă goală de concurenţă. Acelaşi lucru l-au făcut şi românii „neplecaţi”, dar care avuseseră o slujbă „comunistă” legată de comerţul exterior. Este cel puţin discutabilă această „salvare”.

    A spune însă că votul cuiva „ne-a salvat” mi se pare nu numai anti-deontologic, dar şi o jignire pentru cealaltă jumătate de Românie care nu a votat cu dl. Traian Băsescu. Sigur, nu numai că este permis să aveţi o opinie politică, o opţiune politică, o credinţă politică, puteţi să slujiţi politica… doar sunteţi un cetăţean român cu drept de vot şi fără o incompatibilitate de implicare politică… Numai că jurnalismul este un lucru delicat. În momentul în care un ziarist îşi exprimă, şi încă atât de ferm, o opinie politică… devine activist politic şi încetează a mai fin „simplu jurnalist”.

    Un ziarist echidistant s-ar fi ferit tocmai de exprimarea acelui „120%” suspect a reprezenta manipularea. Vă aduceţi aminte de domnul Videnu în acea noapte? A spus ceva cam aşa „Şi încă nu ne-au venit rezultatele din străinătate, că luăm şi de acolo…”. De unde ştia domnul Videanu că vin din străinătate voturi pentru domnul Băsescu, nu s-au făcut exit-poll în străinătate, nici nu aveau cum să se facă, pentru că, în afară de Paris unde s-a votat pe bandă rulantă, în restul circumscripţiilor nu au fost foarte multe voturi (puteţi consulta rezultatele BEC)… nu se puteau folosi sute de agenţi de sondaj în toată lumea… Şi dacă tot am vorbit despre rezultatele BEC, poate nu ignoraţi…

    s1.ziare.com/?mmid=f836f4d356f88de78

    Pentru mulţi dovada „mânăririi”, pentru că deja la rezultatele parţiale BEC indica un numar total al voturilor valabil exprimate mai mic cu 72 decât ar fi trebuit să rezulte logic (dat fiind că voturile exprimate trebuie să fie egale cu voturile validate plus voturile invalidate… că nu există o situaţie de mijloc… adică este aşa numită cheie de verificare). V-aţi pus problema că Românii „ieşiţi” la vot în plus sunt de fapt „voturile mânărite”? Nu spun că este aşa, dar logica spune că ceva total neobişnuit are o explicaţie destul de obişnuită.

    Cum-necum… „ne-am salvat”.
    Evident, se prea poate să aveţi dreptate, absolută dreptate. Poate că România sub Mircea Geoană era astăzi într-un dezastru. Cu siguranţă, nu avem cum să ştim… dar se poate presupune. Şi eu aş spune că nu ne-am salvat atunci când nu l-am ales pe Ion Raţiu…

    Cum se spune însă, istoria nu se scrie cu „dacă ar fi fost”. Puteţi spune că „Băsescu ne-a salvat de Geoană”, asta este o opţiune politică, însă când spuneţi că „diaspora ne-a salvat de România”… deja este altceva.

    Domnule Radu Moraru,
    Domnul Mazăre v-a dat zilele trecute o replică grea (extrem de grea în contextul elaborării ei de către un politician, mai ales că este şi primar care ar trebui să aibă cu presa o relaţie mai „liniştită”) şi bănuiesc că ştiţi la ce anume mă refer (dacă nu, revedeţi emisiunea). Sunt convins că nu aţi preluat însă acea replica cu un sistem raţional de metanoia care să vă ducă la concluzia că băsescianismul a pus stăpânire pe domnia voastră atât de mult încât nu mai permite normalitatea… Adică aţi perceput replica ca pe o jignire, v-aţi supărat (ceea ce este normal până la un punct), dar nu aţi avut o introspecţie pentru a descoperi dacă domnul Mazăre nu are totuşi o ţâră de dreptate şi dacă nu cumva replica dumneavoastră a fost deplasată.

    Bănuiesc că şi spusele mele de mai sus vor merge spre acelaşi bagaj de gunoi sentimental şi intelectual, pentru că nu sunt convins că veţi înţelege că a fi ziarist nu înseamnă numai efortul de a cunoaşte o exprimare cultă (deşi câţi dintre ziarişti mai au astăzi aşa ceva), dar mai ales efortul de a nu avea mintea pervertită de idei preconcepute şi a corela o informare corectă.

    PS.
    Observ că pe acest blog (care mi-a fost semnalat de dl. Ion Adrian) se regăsesc multe voci pro-PDL… 😉

    • Bibliotecaru, dar ce destept esti, amice! Ai comentat de doua ori mai mult decat a scris Radu. Te-ai deranjat, la ordinul lui Ion Adrian, si ai scris tot acest pomelnic de doi lei. Pentru ce? Chiar asa, mai sunt pe aici cativa indivizi de teapa ta. Vin si isi pierd timpul incercand sa darame ceea ce construieste cealalta jumatate. Aveti vreo placere cand daramati? sunteti dependenti de sentimentul acesta?

      • Vasile,
        Tu ai intuit bine.Este o legatura intre noi, da este.
        Cum merge Ion adrian sa sprijine ceva cum intra Regele ipocriziei sa demoleze cu picatura chinezeasca. Desigur ca nu de capul lui ci in misie. 🙂

        Tu Vasile esti trimis de Adi Nastase sau esti altul? 🙂

        • @ Vasile

          Aţi înţeles bine, nu-l credeţi dacă o dă „la întors”. Ion Adrian are misie şi eu sunt misionarul. 😀

          Ce să fac, câştig şi eu… cât aţi spus? Doi lei… Două pâini, destul de bine pentru o zi de muncă. Noroc cu domnul Adrian Ion care mi-a dat ocazia să câştig încă două cepe degerate (cu alte câteva rânduri scrise ca răspuns la ceea ce a spus domnia sa) să mănânc astfel nişte pită cu ceapă. Mi-a impus să fac cumva să pară că ce curajos este domnia sa pentru că mă înfruntă… iar eu, ca orice misionar, m-am executat. Nu-i aşa că domnia sa pare important şi erou?

          Staţi să vedeţi, că aceasta este un preambul. Urmează să facă o criză de nervi şi să izbucnească virulent.

          Hihihihi…

          Acum, dacă daţi doi lei pentru discursul meu, eu vă mulţumesc. Deschideţi un cont?, îi livraţi prin Bugetul de Stat?, daţi un acatist la zidul plângerii (ce m-am amuzat… că nici ziariştii care râdeau de doamna Udrea nu ştiu, în mod real, ce este acela acatist)?

          Nu vă supăraţi pe domnul Ion Adrian, domnia sa este cadru de nădejde al patriei noastre, om cu influenţă în faţa căruia tremură toţi. 😆

          • Inca nu m-am lamurit daca faci parte din categoria alora care achita IMPOZIT PE VENITURI DIN SALARII sau din categoria bogatilor… ca pensionar sigur nu esti… poate asistat social? hmmm….
            Uite vezi… ar fi interesant sa faci un calcul …. cati din pensionari, bugetari si asistati social sunt PRO PSD…

          • @ Andreea

            Eu nu am nici un venit, plătesc către stat doar TVA-ul din consumul pe care îl fac. Nu beneficiez în mod direct de nimic de la stat (sigur, indirect beneficiez de ordinea publică, de sistemul naţional de apărare…) şi plătesc 24% din tot ce cheltuiesc alţii pe mine ca să trăiesc (aproape un sfert din existenţa mea… destul de mult).

            Acum 22 de ani aş fi fost numit un parazit social, în prag de 2012 aş putea să mă numesc intelectual liber cugetător… climaxul existenţei doctrinare pentru omul liberal ce îşi alege singur destinul (dar şi al existenţei creştine totodată, vezi Sfânta Evanghelie după Matei 6:25-31).

    • Atentie !!! Bibliotecarule!!!! Avem timp si naftalina!!! Nu i nimeni pro sau contra!!! Toti vrem o schimbare!( Oricum psd istii incrincenati nu au ce cauta aici!)

      • @ patrocle

        Stimate domn,
        Cine este pro sau contra sau neutru… tot cetăţean este.

        Mă îngrijorează totuşi când cineva exclude pe altcineva. Asta nu este tocmai democratic şi elegant.

        Să vă dau un exemplu.
        A apărut o ştire că primarul Apostu trăieşte nişte clipe de groază în penitenciar pentru că acest lăcaş de reeducare nu e tocmai ca în occident.

        Urmare a articolului din ZIUA de CLUJ privind condiţiile în care sunt deţinuţi Sorin Apostu şi Radu Bica, deputatul independent Mircia Giurgiu îi cere premierului Emil Boc să aloce fonduri pentru renovarea arestului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.

        Înţelegeţi unde bat? Ceilalţi cetăţeni ai României ce au trecut, probabil, cu zecile de mii prin aceleaşi condiţii grele… nu i-au provocat emoţii domnului Mircia Giurgiu, ei erau din categoria „nimeni”, dar pentru deţinuţi Sorin Apostu şi Radu Bica domnul Boc ar trebui să aloce ceva bani.

        Domnia voastră aveţi un punct de vedere similar (atenţie, nu-l sesizez neapărat răuvoitor, doar discriminatoriu) spunând că PSD-iştii încrâncenaţi NU AU CE CĂUTA AICI. Chiar dacă nu este vorba despre mine, totuşi, ca promotor de democraţie, sunt un pic deranjat de afirmaţie.

        Iată pe cineva care nu este nici pro, dar nici contra…
        „bà,bibliotecaru’ lui peste prajit …..m-am saturat de uslachei ca voi ….o luati in freza cit de curand ,ati ajuns la 42 % panarame ce sunteti …lool…citeste aici lichea uslamista si ziarul Puterea este al mogulilor”
        Nu e un scump? Vi se pare, nu-i aşa, că nu este nici pro şi nici contra. Un echidistant pur-sânge.

        😀

        Apreciez limbajul dumneavoastră relativ temperat, domnule patrocle. Mai glumesc şi eu. Altfel aş fi şi eu un fel de nightmare, ca domnul cu nick-ul omonim… şi nu mă reprezintă.

      • Atentie,
        Bibliotecaru este „legiune”.
        Voi fluturii cu toata naftalina nu cred ca aveti spor, cred ca trebuia sa vina Antibibliotecaru in persoana ca sa-l dovedeasca, dar Dementul cred ca e prea ocupat cu niste c..ve din politica cea inalta …:)Casa este el, are slabiciuni de acestea 🙂

        • Deja a inceput sa reuseasca ; a atras cat ai bate din palme cativa sa-i contrazica sofismele. Atentie ca „sofistii astia ” te convindge de orice daca nu esti atent 🙂
          Biblio, ti-am mai spus daca dai informatie eOK ca asta este treaba de Bibliotecar , dar daca incerci sa carmesti mieluseii , „pasiol na turbinka ciorti”, care sunteti legiune. 🙂

        • 😀
          Aţi învăţat deja limba rusă? Oricum mă bucur că aţi regăsit universul copilăriei prin opera lui Ion Creangă. Поздравляем!

        • dl ion adrian ….de ce aveti impresia ca suntem toti spalati pe creier si vine un bibliotecar care ne poate convinge???

          • Nu am spus asta si nic ca si reuseste. Am spus ca asta incearca dar cu modalitatea picaturii chinezesti si al envoutemen-ului intelectual.

        • @ nightmare

          Respectele mele, bine spus!

          Chiar aşa…

          Eu am explicat mai sus (November 27, 2011 at 18:23 ) de ce… Iată că aţi observat, foarte corect, „mişcarea”. Este o mişcare veche. Pe un alt blog, pentru că posesorul blogului a renunţat să mai vorbească cu cei ce comentau, am renunţat şi eu să mai scriu… Domnia sa a început să se laude că este „cel mai tare” de vreme ce „l-a izgonit” de acolo pe Bibliotecaru. Cam aşa urma să facă şi aici. 😆

          Sunt tare curios ce vă va răspunde dl. Ion Adrian. Nu prea i-a mers „afacerea”, nu se mai poate auto-proclama vedetă.

    • Domnule bibliotecar,il criticati pe Nasul ca a fost de o anumita parte a baricadei?!Dar de ce nu amintiti de toti acei”stralucitii” jurnalisti CTP-isti,hurezeni,ciutaci,gadeni,stelieni…si tot neamul lor cel adormit care ne-au prezentat si pupat in partile intime un prezidentiabil care acum se dovedeste ca nu merita increderea electoratului,ca cei care l-au sustinut si poleit l-au aruncat acum ca pe o masea stricata si-i scupa in cap tot felul de injurii?credeti ca acei jurnalisti care urmareau sa ne pacaleasca mai pot avea vreodata credibilitate?le vom putea vreodata inghiti minciunile si fatarnicia?ne vor starni vreodata increderea candidatii sustinuti de ei??se cred cumva formatori de opinie??sunt niste mascarici!cat despre mazare…mai bine sa nu vorbim despre asa un gunoi.

      • Adnana ai pus o intrebare de 1000 de puncte,din pacate, acesti ciumpalaci l-au lasat pe geoana si au trecut la Lolek si Bolek.Stii tu cum este:”naravul din fire n-are lecuire”.
        Eu una o „diasporeana” va asigur, ca Nasul, a fost acela care prin comentariul si privirea sa, m-a facut sa inteleg in seara alegerilor ca ceea ce votasem avea efect.Cei drept, la virsta mea,61,am si eu cit de cit o experinta la a face diferenta intre ciumpalaci si nasi.
        va pup cu drag, pe toti de acasa si din afara. O veche GOLANCA.

        • @ romanca
          Interesant sensul deosebit pe care îl acordaţi cuvântului de argou „ciumpalac”, nu se potriveşte cu ceea ce ştiu eu că este. Puteţi să-l definiţi mai exact?

          • Cred ca cel mai in masura, sa va dea o explicatie, la nivelul d-voastra intelectual, este Mircea Badea „telectualul” de la a3.

          • @ judex

            De fapt ciumpalac înseamnă ceva, dar nu cred că în DEX, ci în dicţionarul de Argou.

            El poate fi tradus drept om naiv, uşor de păcălit. Ciupalac ar însemna coleg, tovarăş, un personaj indefinit dar distinct de grup.

            Or în contextul de mai sus sensul de ciumpalac era dimpotrivă, cel al unor oameni cu abilităţi de a înşela, de a trăda, de a căuta interesul… cumva totul opus sensului pe care îl ştiam. De aceea am întrebat.

            Am fost trimis la domnul Badea, care dă înţelesul general de „fraier” (sensul bucureştean al cuvântului), în concordanţă cu sensul pe care îl dădeam şi eu. Ba chiar, printr-o excelentă prezenţă ludică, domnul Badea îl alintă „ciumpi”.

            V-aţi simţit vizat de cuvântul ciumpalac? De aceea aţi intervenit?

        • va doresc o experinta lunga si frumoasa si aceeasi claritate in a privi lucrurile!va tinem pumnii sa rezistati acolo,departe de casa si cu ajutorul vostru poate reusim sa facem din tara asta locul unde sa va doriti sa va intoarceti cat mai curand!

      • @ adnana
        🙂
        Ştiam pe vremuri pe cineva cu acest nick. Probabil o coincidenţă.

        Sunteţi un pic prea dură, cred eu, cu „si tot neamul lor cel adormit”. De morţi numai de bine, spune românul.

        Eu nu am plasat în comparaţie pe domnul Moraru cu alţi domni şi doamne din mass-media românească. Nici nu aş avea de ce să critic ceva făcut de „CTP-isti, hurezeni, ciutaci, gadeni, stelieni” pe acest blog unde domniile lor nu citesc ce se scrie… Dacă vreau să critic ceva, mă duc acolo unde cel criticat poate să citească. Nu acesta este rostul unei critici? Ceilalţi nu ştiu dacă au bloguri, dar la Victor Ciutacu am făcut un pic de critică şi, după un răspuns amical mi-a spus că blogul domniei sale nu este forum (cu alte cuvinte că abuzez de numărul postărilor critice). Desigur, este dreptul domniei sale să pună reguli pe blogul domniei sale. 😀 Am scris un pic critic şi la Stelian Tănase pe blog, dar am constatat că domnia sa nu pare să citească comentariile.

        Apropo, domnul Moraru răspunde la comentarii, sau secţiunea de bloging este „la mişto” (cum se spune prin cartier la falsele impresii născute din inducerea în eroare)? Încă nu mi-am dat seama.

        Eu nu mă chinuiesc să fac gunoi „nu ştiu ce ales” al românilor, şi nici nu aduc orice altfel de injurii fără eficienţă (când înjuri pe cineva, acel cineva nu se chinuieşte să te citească). În plus, nu e treaba mea să fac astfel de judecăţi, cu atât mai mult pentru cazul pe care l-aţi nominalizat… E treaba celor din Constanţa să facă aprecieri şi, până una alta, domnul Mazăre pare că se bucură de aprecierea concitadinilor domniei sale pentru că nu are nici o emoţie în alegeri. Eu încerc să analizez prestaţia fiecăruia în funcţie de Constituţie, sistemul instituţional, principiile generale de existenţă ale societăţii româneşti. Dacă toată lumea ar respecta regulile minimale ale convieţuirii şi existenţei, tuturor ne-ar fi mai bine.

        De fapt mai sus nici nu este ceva scris împotriva domnului Moraru, este ceva ce ar putea să-l facă mai obiectiv şi mai eficient ca om de presă, deci este PENTRU domnia sa.

        Domnia voastră ce credeţi?

        • eu nu ma refeream la morti ci la cei adormiti in compromisurile financiare si jocurile de putere ale celor care i-au angajat,recte felix si vantu.si chiar nu ma intereseaza pe cine si unde ai criticat domnia ta.dar daca vii aici si incerci sa dai in Nasul,noi cei care ii suntem alaturi o sa facem zid in jurul sau chiar daca stim ca nu are nevoie de aparatori.si iarasi nu ma intereseaza ce au votat constantenii.daca lor le-a placut sa-l tina legat acolo,sa nu-i dea drumul in lume sa improaste cu limbajul lui si cu atitudinea pe care a invatat-o in carciumi pe unde are chef.

        • Ha ha ha

          „Dai în Naşu’ dai în mine, dai în fabrici şi uzine…”

          Frumos spus. Ferice de un jurnalist care are apărători atât de pătimaşi. 😀

          Nu se poate să nu ştiţi că formula „cu tot neamul lor cel adormit” este modalitatea de încheiere a unui pomelnic prin care sunt pomeniţi, în integralitatea lor, rudele celor răposaţi. Indiferent de intenţia domniei voastre, aţi exprimat o referire la morţii familiei… ceea ce este neplăcut şi inelegant.

          Stimată doamnă,
          Domnul Mazăre este primar al municipiului Constanţa. Eu nu ştiu să aibă altă funcţie publică decât cea de primar (poate ştiţi domnia voastră una)… prin urmare nu văd de ce v-ar deranja ce spune un primar al municipiului Constanţa dacă nu sunteţi locuitor al municipiului Constanţa. Stimată doamnă, dacă nu vă place cineva, nu-l ascultaţi. Este atât de simplu. Dacă i-aş asculta pe toţi care mă înjură doar pentru faptul că nu înjur pe cine doresc ei, aş pune la inimă şi m-aş întrista şi mai mult… nu mai bine nu-i bag în seamă? Cât timp ceea ce vă spune cineva nu vă influenţează în nici un fel, nu este contrar legii, nu distruge ordinea socială… de ce să vă deranjeze ceea ce spune domnia sa? 😀 Desigur, dacă acel cineva spune ceva contrar legii, principiilor, moralei… reacţia trebuie să fie directă şi imediată.

          Important este ceea ce spun cei care ne influenţează viaţa noastră, care vorbesc în numele nostru cu o voce care reprezintă vocea noastră şi voinţa noastră politică.

          Dacă urmăreaţi secvenţa la care făceam vorbire, domnul Moraru îl acuza cumva pe domnul Măzăre că a respectat legea.

          Pe scurt, noile modificări legislative spun că licitaţiile pe care un primar ca domnul Măzăre trebuie să le facă, trebuie să aibă un caiet de sarcini aprobat de o instituţie din Bucureşti. Domnul Mazăre a trimis documentaţia pentru licitaţie, conform legii, la ANRMAP, şi nu a mai primit aprobarea. Domnia sa trebuia să facă deci licitaţia pentru lemnele ce trebuiau date cetăţenilor ca ajutor de încălzire şi nu putea să facă licitaţia pentru că nu avea un Caiet de Sarcini aprobat. Cum deja este frig şi licitaţia durează şi ea destul de mult (că se mai fac şi tradiţionalele contestaţii), domnul Măzăre era furios că, deşi are bani pentru lemne în Bugetul Local, trebuie să ţină oamenii în frig pentru că instituţia centrală, respectiv Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, ce probabil nu poate face faţă unui număr atât de mare de cereri, nu-i oferă „Liber” la licitaţie.

          Probabil că singura vinovată pentru situaţie este chiar „legea”, pentru că ea este cea care a primit „undă verde” la aplicare fără să existe infrastructura şi personalul suplimentar necesar aplicării ei.

          Până la acest nivel de explicaţii lucrurile au stat liniştit. Lumea la început înţelesese că „Guvernul nu dă bani”, apoi s-a mirat când au auzit că banii sunt deja alocaţi… şi nimeni nu înţelegea de ce Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nu a trimis în timp util aprobarea Caietului de Sarcini pentru licitaţia ce aducea lemne cetăţenilor săraci din Constanţa. Din acest moment domnul Moraru a intervenit peste domnul Mazăre, ba avut şi nişte reacţii nu tocmai elegante (nu vreau să le spune altfel) la adresa domnului Mazăre şi a politicienilor în general care, în loc să se zbată pentru rezolvarea problemelor, sta degeaba (ignorând tocmai faptul că domnul Mazăre vorbea la Realitatea TV tocmai pentru a rezolva problema). În special i-a reproşat domnului Mazăre că nu a rezolvat problema în timp util (cum altfel decât legal?) astfel încât banii să fie cheltuiţi şi lemnele achiziţionate.

          De pierdut au pierdut amândoi, dar mai ales în astfel de evenimente pierde cetăţeanul român. Nici domnul Moraru, nici domnul Mazăre, amândoi Radu, nu au avut un comportament normal rolului social al domniilor lor. Domnul Moraru, în calitatea sa de jurnalist, ar fi trebuit să încerce să informeze opinia publică şi nu să „se ia în gură” cu domnul Mazăre. Domnul Mazăre, ca om ales de cetăţeni, trebuia şi domnia sa să-şi păstreze cumpătul şi să nu „se ia în gură” cu domnul Moraru şi, în general, nici cu autorităţile de la Bucureşti care apoi să se ambiţioneze să nu dea aprobare… Violenţa de limbaj construieşte de regulă astfel de cercuri vicioase din care pierd, cu regularitate, cetăţenii.

          De ce oamenii trebuie să se jignească astfel, de ce nu pot conversa cu eleganţă, principialitate şi inteligenţă? Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun eu. Eu suspectez că violenţa apare când cineva nu are nici o părere, când cineva nu ştie despre ce vorbeşte, când cineva se simte „mai mărunt” faţă de partenerul de conversaţie şi încearcă, prin agresivitate, să câştige cumva dezbaterea.

          • dar ce logoree tehnicista ai,domnul meu!m-ai pierdut in meandrele concretului,mai draga(cum ar zice un stramos de-al nostru contemporan si in viata inca)!

          • lasa-l in pace adnana ,nu vezi ca ocupa tot spatiul de comentarii cu copy paste de 2 lei??
            ingore ca sa nu poata sa raspunda

          • @ nightmare
            De ce nu mă faceţi de ruşine şi oferiţi un exemplu unde am luat eu ceva cu copy şi paste fără să semnalez, prin ghilimele sau un alt mod… că este un citat sau că nu este părerea mea. 😆

            Cu cei doi lei ai dumneavoastră şi cu cei doi lei de la domnul Vasile… am făcut deja 4 lei. Este destul de bine, aşa încep marii bogaţi din scris. Încep deci să cred că voi face avere cu scrieri de doi lei. 😆

        • stai pe fundul tau Biblioflecarule ,numai flecareala si gargara sunt de tine ….pune mana pe secera si ciocan ,ca un comunist ce esti si cauta-ti loc in alta parte pentru logoreele de 2 lei….pe aici nu maipulezi pe nimeni …te felicit ca poti face avere cu 4 lei ..cu siguranta esti platit bine de stapanii tai USLamisti

          • @ nightmare

            Stimate domn,
            Eu sunt dintre românii cu pantalonii rupţi în fund. Peticul este uneori o instituţie. Dacă-mi oferă cineva cu dragoste un covrig, eu spun tradiţional bogu da prostiti şi mă rog în gând pentru cei răposaţi. Dacă îmi oferă cineva, ca să mă cumpere, un Ferrari, îi întorc spatele şi simt dispreţ la adresa lui… Valoarea banilor nu este ceva esenţial, nu prea am ce să fac cu banii pentru că nu-mi doresc mare lucru. Cei „4 lei” pot fi o avere mai mare decât cea a marilor magnaţi, pentru că este important chiar şi faptul că dumneavoastră aţi avut bunăvoinţa să citiţi ce am scris (chiar dacă, „figurat”, nu daţi decât 2 lei pentru această lectură). Asta este mai important decât banii ce i-aş putea câştiga vânzându-mi opiniile, aşa cum se întâmplă, din păcate, prea des în societatea românească.

    • nu suntem pro-PDL suntem pentru stoparea hotiei,pentru educatie ,sanatate,protectie sociala,impotriva coruptiei….vrem ca sa ne fie aratat un partid care sa fi facut macar 1/4 din ce au facut acesti PDL-isti…vino cu propuneri Bibliotecarule…primim si critici….dar vad ca esti cam partinitor…al celor care ne-au adus in starea de dezastru pe toate fronturile…..(cel putin asa inteleg eu din comentariul tau)

      • @ rodica

        Sigur că da, stimată doamnă, am nişte propuneri grozave menite să şteargă zâmbetul superior de pe faţa politicienilor corupţi. Nu asta este problema, ci cum să facem ca politicienii „mai cinstiţi” să treacă prin parlament aceste soluţii. Nimeni nu vrea să audă de astfel de soluţii.

        Soluţia pe care am promovat-o cel mai mult şi, cred eu, este şi cel mai uşor de făcut (o lege penală cu suport în Constituţie nu poate fi greu de făcut), nu necesită decât o iniţiativă legislativă, o banală iniţiativă legislativă ce poate fi depusă de un singur parlamentar…

        În ce constă?

        Destul de simplu.

        După cum ştiţi, pentru a ocupa un scaun important în structura organizaţională statului, fie că este un scaun de „ales”, fie că este un scaun de „numit”, o cerinţă obligatorie este ca cel în cauză să depună un jurământ. Acest jurământ este depus deci de la preşedintele României până la agentul de poliţie şi este, peste tot, o condiţie de ocupare a funcţiei.

        Jurământul din Constituţie sună aşa:
        Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

        Notarul, de exemplu, spune:
        Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa-mi indeplinesc cu onoare si credibilitate publica, cu constiinta si fara partinire atributiile ce-mi revin si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

        Vedeţi că sunt forme asemănătoare.

        Ei bine, soluţia mea spune că un jurământ încălcat trebuie pedepsit. Nu trebuie decât ca încălcarea acestui jurământ, printr-o lege specială a jurământului sau prin modificarea Codului Penal, să se pedepsească cu o pedeapsă, de sine stătătoare, între 3 şi 12 ani. Limita minimă de 3 ani este necesară ca să nu se dea „cu suspendare”.

        Aici nu vorbim numai despre încălcarea legii. Ai o atitudine sfidătoare faţă de regulamentul camerei, pac 3 ani. Refuzi să te prezinţi la muncă şi chiuleşti cu anul de la Parlament, pac 3 ani… O simplă lege ar putea face curat în politică. Există dovezi clare ale votului la două mâini, la toate partidele, chiar pe imaginile oficiale ale camerei… şi nimeni nu le poate face nimic. Cum se poate ca fraudarea unui vot în Parlamentul României să nu poată fi pedepsită?

        Mă gândesc că nu este drept ca cineva care este pus într-o poziţie de autoritate a statului să aibă aceiaşi răspundere penală cu un om de pe stradă. Că tot am vorbit despre notari… Ştiţi acele cazuri când unii bătrâni şi-ai pierdut casele pentru că au fost înşelaţi cu concursul larg al notarilor? PAC! între 3 şi 12 ani… Funcţionarul ia mită? La pedeapsa pentru mită încă 12 ani… Un primar ţine actele de împroprietărire pentru a face o mişcare cu samsarii de terenuri… pedeapsa începe de la 12 ani plus, în sus, ce mai adaugă procurorul pentru fraudă sau cine ştie ce încadrare…

        Nimeni nu a susţinut această iniţiativă simplă, nici un partid, nimeni din mass-media, nici măcar alţi cetăţeni. Ea este în perfectă concordanţă cu întreg sistemul instituţional, nu trebuie făcută nici o altă modificare în altă lege… este absolut simplu.

        De ce credeţi că se întâmplă asta, de ce credeţi că politicienii nu vor să încadreze penal încălcarea unui jurământ solemn?

        Se pedepseşte încălcarea jurământului militar, se pedepseşte şi sperjurul în faţa instanţei… iată că nu se pedepseşte (cel puţin nu lumesc, pentru că probabil exista pedeapsa Divină şi/sau politică, adică eventuala demitere) cel ce lucrează la stat şi exercită reprezentativ suveranitatea în numele poporului.

        Domnia voastră nu vă întrebaţi de ce domnul Traian Băsescu a promis nişte ţepe în Piaţa Victorie pentru corupţi (motiv pentru care a primit votul meu în 2004, pentru că vroiam să scap de corupţie) şi nimeni nu este tras în ţeapă (poate doar poporul român)? Ce anume, sau cine anume, l-a împiedicat pe domnul Băsescu să facă dreptatea pe care a promis-o? Are o majoritate Parlamentară prietenă, are un procuror şef prieten, este şeful CSAT, colaborează bine cu serviciile secrete… De ce anume nu sunt mafioţii PSD despre care vorbea în 2004 în vârful ţepelor. Există nu ştiu câte dosare ale lui Adrian Năstase care se mişcă cu viteza luminii stinse. OK, să zicem că domnul Năstase are avocaţi buni… Dar unde sunt măcar dosarele penale a sutelor de PSD-işti acuzaţi de corupţie în 2004, unde este instrumentarea cazurilor lor? Chiar nu există nici un caz de răsunet? Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 5 ani de puşcărie, dar domnia sa era de la PSDR şi a fost condamnat pe timpul când Preşedinte era Ion Iliescu şi premier Adrian Năstase.

        Domnul Adrian Năstase „patru case”, acuzat că ar fi cel mai bogat om din România în 2004, este acuzat doar de nişte termopane sub preţul pieţei la o casă care trebuia să aibă şi ferestre pe lângă pereţi? Unde sunt sutele de milioane din buzunarele PSD-iştilor corupţi din Guvernul Năstase, de ce nu sunt instrumentate. Cine opreşte aceste dosare astăzi? Unde sunt îmbogăţiţi dovediţi de ANI, unde sunt marile evaziuni fiscale (vă amintiţi cum în 2004 PDL spunea că vor eradica economia subterană)? Domnia voastră nu găsiţi ciudat că politicienii se tot acuză, de 20 de ani, de diferite lucruri şi… NIMIC.

        Cum să plasez eu, după atâţia ani, corupţia la PSD când PDL, UDMR, UNPR nu-mi oferă nici un fel de corupt? Ba mai mult, UNPR primeşte în rândurile lui ca vicepreşedinte pe Şerban Mihăilescu, supranumit pe vremea domnului Năstase foarte semnificativ… Miki Şpagă, şi avea această poreclă repetată în fiecare zi la TV de către cei care vroiau să-l „înfunde” pe Adrian Năstase. Cum să cred eu în „Moştenirea Dezastroasă” a PNL când gradul de îndatorare creşte în continuu de când este Guvernul Boc şi, mai ales, cresc în continuu cheltuielile bugetare deşi se taie, până la aberaţie, peste tot? Banii aceştia se duc undeva, şi nu în buzunarul cetăţeanului care s-a văzut cu 25% din salariu tăiat.

        Stimată doamnă,
        Motivul pentru care sunt mai dur cu cei de la „putere” faţă de cei din „opoziţie” este că cei din „opoziţie” nu au în mod real capacitatea să-mi facă rău dacă ceilalţi mi-ar face bine. Ei nu fac decât să vorbească. Dar fac cei aflaţi astăzi la frâiele instituţiilor bine? Nu ştiu cum o fi cu economia, dar constituţia nu a fost mai călcată în picioare niciodată în istoria României.

        PS
        De ce am pus ghilimele la „Putere” şi „Opoziţie”? Pentru că împărţirea politicienilor într-o astfel de dihotomie nu este constituţională. Dacă vă interesează subiectul, îl pot dezvolta.

        • Pe scurt:revizuirea CONSTITUTIEI…votarea ei in parlament,legea lustratiei….JUSTITIE corecta…cazurile din PDL sunt date in instanta …intra pe usa in fata …si ies pe cea din spate….fiindca asa e CONCEPUTA MAREA DOAMNA „CONSTITUTIA” cu masuri de precautie in caz ca au pierdut un tren sa poata sa-l prinda pe urmatorul PUNCT.Iar cei din opozitie au spatele prea bine acoperit …de nici nu ne dam noi seama oamenii simpli.
          imi place sa mai imi scrii.!

          ps.eu acum invat si mai trec peste comentariile voastre….comic ,nu????!!

        • @ rodica

          Stimată doamnă,
          Revizuirea Constituţiei nu este atât de simplă precum vi se prezintă la TV.

          Astăzi Constituţia este pervertită iar şi iar. Tocmai am trecut printr-o serie de angajări de răspundere a guvernului (nu, nu sunt asumări cum spune domnul Boc, ci angajări) ca un fel de legiferare pe repede înainte în timp ce acest instrument ar trebui să fie folosit exclusiv pentru modificarea Programului de Guvernare. Încălcării şi pervertiri ale Constituţiei sunt la tot pasul în lumea noastră post-revoluţionară. S-a ajuns chiar până la abuzul domnului Constantinescu de a-l demite pe domnul Radu Vasile ca şi cum ar fi putut.

          Înainte de a ne apuca de schimbat Constituţia, avem foarte mare nevoie de o dezbatere naţională asupra principiilor constituţionale. Dacă cei puţini specialişti (şi când spun puţini înseamnă de fapt foarte puţini) ar trebuie să aibă emisiuni pe la televiziuni ca să explice de ce Constituţia prevede ceea ce prevede. Altfel Constituţia va fi în permanenţă disfuncţională şi modificată.

          Când l-am auzit şi pe preşedintele CCR, domnul Augustin Zegrean, un jurist care mai toată viaţa a fost consilier juridic, că spune, citez, „Curtea Constitutionala este o curte juridico-politica”… nu prea mai mai aşteptat la mare lucru de la CCR.

          Până la urmă, dacă se ignoră următorul articol din Constituţie…
          ARTICOLUL 143 – Conditii pentru numire
          Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.

          … ce mai contează următorul articol…

          ARTICOLUL 144 – Incompatibilitati
          Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior.

          … care vorbeşte, foarte clar, despre incompatibilitatea unui judecător la CCR cu funcţia politică.

          Stimată doamnă,
          Nu e deloc atât de simplu cu schimbatul Constituţiei, reforma trebuie începută chiar de la cetăţenii României, trebuie să ne schimbăm mentalitatea şi noi şi cei ce ar trebui să execute comanda dată de popor (dar, în aroganţa lor, se cred conducătorii României).

          Justiţia corectă va începe cu eliminarea politicului din instituţiile juridice-politice.

          Cât despre legea lustraţiei? Era de mare folos în momentul proclamaţiei de la Timişoara. Astăzi mari activişti de partid încep să iasă la pensie pentru că trec de 60 de ani şi politica se înnoieşte cu „tineri” de 40 de ani care nu au avut timp să facă ceva înainte de revoluţie. Cred că momentul lustraţie a cam trecut şi astăzi nu ar mai avea nici 1% din efectul pe care l-ar fi avut în 1990. Astăzi ne-ar trebui o lege a lustraţiei nu pentru perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ci pentru perioada 22 decembrie 1989 – 28 noiembrie 2011… Ar fi timpul să vedem listele cu noi colaboratori ai poliţiei politice, de după revoluţie.

  36. Nasule, faci ce faci si ne atingi la „coarda sensibila”.
    Fiind plecat afara, aproape zilnic vorbesc cu familia, stiu ce fac, ce probleme avem, cum le putem rezolva si trimit intotdeauna bani acasa. E adevarat, prin asta ajut nu numai familia dar si tara. Acum am vorbit la nivel individual (micro) pentru ca, la nivelul macro s-a dovedit deja in 2009 ca cele 2 Romanii sunt una.
    Chiar daca multor politicieni nu le-a convenit asta.

      • @ mihai
        Scuzaţi-mă, am uitat să pun „adrisantul” la întrebarea trecută.

        Stimate domn,
        Dacă aţi votat fiind în străinătate, sunteţi unul dintre cetăţenii ce doresc să se implice. Ştiu cât de complicat este să votezi în străinătate şi apreciez gestul domniei voastre. Felicitări!

        • sunt sincere felicitarile???!!!! si de unde stii cum se voteaza in strainatate….eu stiu ca din vechea garda si acum mai lucreaza ca soferi…portari pe „afara” aceiasi de ani de zile… vopsiti….iar la vot s-a stat in frig si ploaie ..o coada imensa…pana noaptea tarziu …chiar si dupa ora locala a Romaniei …nu au reusit toti sa isi exprime votul 100%.

        • @ rodica

          😀
          Ştiu cât de greu se votează în străinătate pentru că sunt preocupat de astfel de lucruri. Problema am dezbătut-o în contextul votului prin corespondenţă, pentru că trebuie făcută măcar o schemă „pro-con” care să cântărească uşurarea votului (prin trimiterea lui prin poştă) şi posibilitatea de fraudare a votului (prin lipsa de control asupra celor ce nu şi-au exercitat votul, dar şi prin faptul că nimeni nu prea controlează ce se întâmplă cu votul de la destinatar până la numărarea lui). În acel context românii din străinătate mi-au explicat că trebuie să se deplaseze sute de km, să stea la cozi, să dea declaraţii… şi alte lucruri neplăcute. Pe de altă parte, şi frauda electorală poate fi mai mare decât votul propriu-zis, ceea ce face votul inutil din start.

  37. Eu cred in acest moment ca noi , cei de aici nu raspundem prea ferm in aderarea la proiectul Nasul din punct de vedere financiar! O multime de oameni cu care sunt in contact vor sa sprijine, dar nu merge cu 100 de Euro, nu ii au! De ce?! Pentru ca se traieste din 600-900 ron / luna!Rolul Dumneavoastra de la departare este foarte simplu, efortul probabil, probabil zic , de a furniza 100 de Euro este poate infim , sau mai mult!Sa nu mi-o luati in nume de rau, sa nu ma treceti la categoria mana intinsa , dar eu cred ca asta este si concluzia organizatorilor dupa primele statistici! Nu se reuseste fara bani! Si neaparat trebuie sa credem in Nasul!Sa avem incredere!
    Numai bine!

  38. Buna dimineata.
    Nastase spunea,dupa campania prezidentiala,ca cei din diasora nu ar trebui sa voteze,ca nu locuiesc in tara.Dar cand au trimis bani,cand au participat,considerabil,la PIB-ul Romaniei au fost buni?Cand,si din bani lor,au furat,au fost buni?
    Diaspora este salvarea noastra.
    A fost si in 2009,va fi si in 2012.
    Ca sa se intoarca acasa,vor trebui sa iasa la vot.
    Ne pasa de ei,vrem sa se intoarca acasa,ne pasa de copii nostri si nu vrem ca ei sa mai plece.
    Sa ne aducem aminte ca martirii din ’89 si-au dat viata ptr ca noi sa putem vota liber.
    Diaspora e mare,spun ca vor sa se intoarca acasa.Daca cei din afara si-ar face un partid(partidul diasporei romanesti)ar castiga sigur alegerile.Ei au si bani si inteligenta ….si voturi.Acest partid ar schimba total Romania.Incerc sa-mi imaginez cum le-ar tremura ceva in pantaloni politicienilor actuali daca diaspora romaneasca s-ar uni.
    P.S. Stiu ca e un vis dar….poate deveni realitate.

    • imi place …dar oare cum sa facem sa ne adunam???INTELECTUALII PLECATI IN DIASPORA…… sa se implice mai mult…sa ne invete si pe noi cei cu scoli „inalte”(nu universitari) postliceale…licee terminate pe ‘bune’ specializari …limbi straine…etc…si spunem oricand ‘PREZENT’. I’m here!

  39. Nasule am trait „afara” si vreau sa spun ca m-am intors,m-am intors ca am inteles ca locul meu este aici,in aceasta tara a bunilor si strabunilor nostri si acum a noastra.
    Te am urmarit inca de la inceput ai fost primul care ai dat viata ecranului.De cam doi ani nu te mai urmaresc,doar printre picaturi.De ce?findca esti prea tare.:)Nasule nu esti vinovat ca nu te urmarec,efectiv mi-am aruncat televizorul am zis ca nu vreau sa vad monstri,ca efcetiv asta e la Tv acum.acum am in plan sa-mi iau altu 🙂 voi avea ce sa vad,sunt sigur de asta.

  40. Nu e zi in care sa nu scoti o lacrima cel putin din ochii mei, Nasule!Cred că fiecare familie are pe cineva acolo, cineva care n-a incetat sa fie roman indiferent de timpul petrecut afara. Poate le-a fost si lor greu la inceput, si acolo s-au pierdut bani investiti dar au avut puterea s-o ia de la capat si azi ne sustin. Sa-i tinem aproape de sufletul nostru!

  41. cat despre ce sentimente traieste un roman aflat la 12 mii de kilometri ; eu stiu ca timpulnu se raporteazala secunde,minute s au ore.Eustiu ca timpul incepe sa se dilate atunci cand dorul te cuprinde si se contracta cand bucuria regasirii ne uneste.Si mai stiuca aniversarile ne amintesc de cateva lucruri simple; cine suntem, unde ne indreptam si poate ce am invatat din propria experienta.Din toata inima mea pt cea care nu a incetat sa mi daruiasca iubire CU drag a ta fiica”

  42. Patria are nevoie de investitori

    costul Estimat al investitiei: HIDRO SCHITU GOLESTI Ep (GWh/an)=23,46 Pi (MW)= 5,02
    Ep (GWh/an)=23,46=2346 MWh/an valoarea energiei= 70.380 euro/an
    19,4 milioane euro (retehnologizare MHC existent si construire 3 MHC-uri noi)
    19,4 milioane euro/70.380 euro/an = 275 ani necesari la pretul actual de 30 euro/MVh ( pret global)
    termen propus pentru realizare: 4 ani
    ASIGURAREA SURSELOR DE FINANTARE:
    Sursa de finantare se propune a fi asigurata prin atragerea de investitori in cadrul unor Companii de Proiect de tip IPP.

  43. Buna dimineata Nasule,
    Contrar parerii unor „socialisti” care nu stiu cum sa gaseasca o metoda sa-i jumuleasca de bani pe romanii nostri care muncesc in afara tarii, eu consider ca 24% din banii pe care-i trimit acasa la familie, intra in visteria statului sub forma de TVA. N-am auzit nici un mare analist spunind asta. In plus, majoritatea lor, platesc taxe acolo unde muncesc. Pina si hotii si traficantii nostri de pe alte meleaguri, cheltuiesc banii aici platind inevitabil TVA. Asta este unul din motivele pentru care eu ii consider si pe ei producatori de bani la buget.
    Un calcul simplu aritmetic ar spune ca sintem 3 milioane aici + 4 milioane in afara Romaniei, deci 7 milioane de votanti de dreapta. 1,3 miloane de bugetari +6milioane de pensionari = 7,3 milioane de votanti de stinga. Teoretic, sint mai multi de stinga. Practic, conteaza citi se duc la vot. Pensionarii sint cei mai retrograzi si cei mai disciplinati votanti. Desi majoritatea pensionarilor au ramas cu pensiile intregi, tot pe Basescu-l injura, probabil acei 15% anuntati. Bugetarii au toate motivele sa-l injure pe presedinte. Daca reusim sa ne mobilizam la vot noi cei de dreapta, poate scapam de pericolul de a ingrosa rindurile diasporei. Incerc sa-mi imaginez cum ar arata Romania numai cu pensionari, bugetari si firme capusa la bugetul de stat.

    • Daniel,

      ca de obicei, spui lucruri adevarate si importante.
      Eu, totusi, as fi mai nuantat in privinta pensionarilor.

      Sunt convins ca exista destui pensionari tineri la suflet, si nu numai, chiar arata mai tineri decat multi altii care incep sa-si iroseasca viata timpuriu.

      Eu am increderea ca acestia nu pot fi retrograzi, in ciuda tuturor greutatilor ce le intampina. Si am increderea ca sunt multi, poate nu majoritari, din pacate.

      • Da, ai dreptate pianistule. Doar pentru a nu lungi textul n-am intrat in detalii. Corect poate ar fi fost sa folosesc termenul de majoritate al unei categorii sociale. Fiecare dintre ele are abateri de la regula. Uite un paradox: mama soacra ( pe care eu o oubesc foarte mult) profesoara de matematica. Ca fica de preot n-a avut voie sa intre la facultate pe vremea lui Dej si a reusit doar printr-un subterfugiu. Socrul meu, venea dintr-o familie burgheza, aceiasi poveste. Au ajuns amindoi profesori de liceu. Cind a venit Ceausescu care a reabilitat intelectualitatea romaneasca, originea „sanatoasa” n-a mai contat nici chiar la primirea in partid. Asa au devenit recunoscatori lui Ceausescu parintii sotiei mele. Parintii mei, ambii cu origine sanatoasa, alta istorie. Tatal meu a ajuns chiar sa faca studii post liceale la Moscova. Apoi a devenit seful Gospodariei de Partid. Atunci i-a iesit comunismul din cap, fiind obligat sa faca tot felul de magarii cu bani negri. A reusit sa fuga din sistem si l-au pus director la o mica intreprindere de unde dupa 16 ani a iesit la pensie, sarac, pentru ca a fost cinstit. Toti cei patru parinti au votat cu stinga desi am incercat tot timpul sa-i convertim la capitalism. Abia in 2004 au votat „cum trebuie”. S-au dus toti cu exceptia mamei soacre care are acum 82 de ani, face pregatire la matematica cu elevi de liceu, are aceiasi minte limpede ca acum 30 de ani, dar gindeste ca si noi acum. In fiecare duminica ne ducem la ea sa luam prinzul impreuna (ne despart 65km). Din pensie si din meditatii, a strins 4000 de euro ca sa le cumpere mobila la cei doi nepoti. Greu am desprins-o de ciine, pisici si gaini si am plimbat-o 2 zile la Bucuresti ca sa-i aratam cele 2 apartamente ale nepotilor ei luate acum un an prin programul „Prima Casa” . Pe mobila au pus copii un afis: aici sint banii tai , draga bunica!! A ris multumita observind parafraza la afisele lui Base cind era ministrul transporturilor si a inventat „taxa de drum”. Deci 15 ani ne-au trebuit ca sa aducem 4 pensionari pe cale cea buna. Acum a mai ramas unul pe care putem conta la anul, sper din tot sufletul.

        • erata: a in loc de al unei categoriii, iubesc in loc de oubesc si copiii in loc de copii. scuze

          • Subscriu pianistule. E o poveste de viata inaltatoare. Multumim ca ne-ai spus-o Daniel.

        • Incredibil cate situatii asemanatoare sunt … deci eforturile noastre nu sunt zadarnice! Felicitari si voua!

          • Cami ne vedem …. CAND?…nu stiu… sper ca impreuna facem un TEAM exceptional…numai sa reusesc sa ma pensionez…sa pot sta mai mult in tara.

        • B seara Daniel,

          o poveste adevarata,cu siguranta asemanatoare pentru mii de romani….dar uite caci propaganda comunista a reusit sa reziste 21 de ani…pana cand nu stiu nici eu…dar incercam sa facem toate eforturile pentru a o dezbina.PUNCT.NE AJUNGE! Trebuie sa fim uniti!

        • Daniel,socrii si parintii tai sunt oameni cu scoala,dar gandeste-te la pensionarii de la sate care au lucrat la fostele CAP-uri, nu-i vei aduce pe calea cea buna niciodata, si sunt multi, crede-ma

      • Avem un popor destept, doar profitorii si nostalgicii comunismului ar mai vota stanga….dar daca reusim sa infiintam un post de TV.LIBER sub comanda NASULUI sunt sigura ca ni se alatura 60% din pensionarii tarii.

    • Domnule Daniel,nu e in regula sa generalizati.Sunt bugetara si totusi cu conceptii de dreapta.Mai mult,mama mea e pensionara,are o pensie mica si totusi il sustine cu pasiune pe presedinte si dorinta lui de a reforma acest stat.Colegii mei l-au votat in majoritate pe Basescu la ultimele alegeri.Nu stiu in ce masura ar mai face-o acum dar eu nu pierd nicio ocazie in a le explica ca daca nu vom reusi sa reducem numarul celor asistati pe nedrept,a celor care profita nemeritat de pe urma muncii noastre nu va fi nicio sansa sa castigam dupa munca pe care o prestam.Sincer vorbind,e frustrant ca dupa 12 ore de munca intr-o terapie intensiva unde lucrezi pentru 8 oameni plecati din sistem si esti intins ca elasticul in toate partile,cazurile fiind in majoritatea lor foarte grave,unii pacienti excesiv de violenti sau pretentiosi ajungi acasa si-ti dai seama ca nu te mai poti tine pe picioare de atata oboseala,nu mai punem la socoteala ca weekend-urile si sarbatorile ni le petrecem inevitabil la munca si in ultimul timp,tot din lipsa de personal,orele suplimentare ca si orele de facto muncite nu ne sunt platite in integralitate,ajungand sa muncim fara a fi platiti cam jumatate de norma.Si totusi eu nu invinovatesc guvernul sau pe presedinte pentru taierile de salarii pe care le-au facut.Sunt constienta ca nu au avut incotro in perioada asta de criza pentru a salva tara de la faliment.Vinovati sunt cei care,din motive electorale au facut legi proaste care au permis unora sa traiasca pe munca mea,cei care au facut legi speciale pentru unele categorii si au sporit inimaginabil si nepermis numarul celor care sunt asistati social pe nedrept.Si-mi amintesc acum cu mare placere o emisiune de-a Nasului in care a fost invitat Aurel Tamas care a spus ceva de genul:”nu mi-e mila decat de batrani,copii si de cei care cu adevarat nu pot munci.Restul…la munca daca vor sa aibe din ce trai.”Si mai sunt constienta ca daca ar veni stanga la putere toate reformele incepute s-ar duce pe apa sambetei,ca populisti cum sunt ar duce tara asta in faliment imediat ce ar prelua puterea.Asa ca,domnule Daniel,contati si pe bugetari si pe pensionari(evident,cei care nu s-au lasat inca orbiti si manipulati)la urmatoarele alegeri.

      • Adnana,
        atatea imi vine sa-ti spun, dar ma rezum la o declaratie:
        ma bucur ca am intalnit asa un om, aici, pe BlogOne 🙂

      • multumesc Adnana!Ai spus totul…. si sper sa fie cati mai multi ca tine.

        xxx rodica

    • @ daniel

      Dacă îmi permiteţi să completez informaţia pe care o daţi cu alte lucruri practic „invizibile”…

      Banii sunt „băgaţi” la bugetul de stat mai ales de către oamenii săraci şi nu de către cei bogaţi. De ce? Pentru că cei bogaţi fac de exemplu excursii în străinătate în care cheltuiesc mulţi bani în străinătate şi nu în România, cumpără produse străine, de la automobile scumpe la produsele de larg consum, adică bagă bani în buzunarele străine (pentru că străinii fac profit atunci când în România se vând produse străine) şi introduc bani în buzunarul principalilor importatori, care sunt iarăşi străini de România (lanţurile de hipermarket au capital străin, comercianţii de produse de lux au capital străin…). Mai mult, oamenii cu bani au relaţii comerciale cu băncile cu capital străin care, nu-i aşa, înseamnă alt capital scos din ţară.

      Încă ceva ce nu spun analiştii.
      Cam jumătate din veniturile bugetare la Bugetul de Stat provin din TVA. Asta înseamnă că bugetul României este bazat pe consum şi nu pe profitabilitatea economiei, aşa cum este în alte ţări occidentale mai porspere. Creşterea consumului sau a TVA-ului se vede imediat în venitul bugetar, în timp ce scăderea pensiilor… Înţelegeţi unde bat, scăderea pensiilor înseamnă o scădere a consumului şi… toate se înlănţuie.

      Apropo, câţi dintre cei ce comentează aici au citit efectiv Bugetul de Stat? Evident, nu varianta de mii de pagini, ci varianta sintetică, de o sută de pagini.

      discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/proiect_buget2012/Lege_buget_de_stat2012.pdf

      Este interesant. Anul acesta domnul Boc a făcut o treabă foarte bună cu proiectul de lege, a pus în rubrici realizarea efectivă din 2010, Execuţia preliminată pe anul 2011 şi Propunerile pe anul 2012. Este excelentă această poziţionare pentru a vedea evoluţia bugetului pe cei trei ani.

      Să vedem ce se spune la veniturile bugetare.

      A.VENITURI FISCALE 75.726.896 mii lei cam la 20 de miliarde diferenţă de veniturile totale (care sunt în valoare de 95.757.096 mii lei). Iată, asta spune că la Bugetul de Stat 76 de miliarde din cele 96 miliarde sunt obţinute din fiscalitate.

      Din cele aproximativ 76 de miliarde, A11.IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE reprezintă 11.727.100 mii lei, adică 12 miliarde.

      Ce înseamnă asta?, înseamnă că veniturile bugetare provenite din Cota Unică Firme (hai să spunem global aşa, ca să fie mai uşor de înţeles) reprezintă ceva mai mult de 10% din veniturile bugetare. Interesant, nu-i aşa?

      Cât este însă Impozit pe venituri din salarii? 13.809.760 mii lei

      Waw! Nu-i aşa… Salariaţii aduc mai mult la buget decât firmele. Nu este o situaţie puţin disproporţionată? Săracii aduc mai mult la buget decât bogaţii pentru care săracii muncesc. Păi impozitul ar trebui să fie pe bunăstare şi nu pe sărăcie… că acesta este conceptul economic. Să fie asta oare o consecinţă că în România nu prea mai sunt firme, poate că acestea nu mai au profit, poate nu plătesc îndeajuns de mult impozit, poate că abuzează prea mult de deduceri (patronii fac consumuri pe firmă dar le folosesc în interes personal… cum este o logică şi în televiziune, că se mai ştiu cazuri).

      Dar stai! Preşedintele a fost la nu ştiu ce inaugurare cu notari. Doamna notar Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, era de faţă. Ţineţi minte cum doamna notar Băsescu a plătit operaţiile tatălui, a făcut şi o casă de un milion de euro din vânzări anterioare şi, în general, o duce bine şi prosper. Ia hai să vedem cam cât plătesc impozitele notarii şi avocaţii… pentru ca apoi să înmulţim şi vedem cam cât câştigă notarii şi avocaţii în România de o duc atât de prosper.

      Impozit pe onorariul avocatiilor si notarilor publici 2.780 mii lei. Ha ha ha, toţi avocaţii şi toţi notarii plătesc impozit 3 milioane RON?!?! Nu e o scumpete plină de informaţii acest buget?
      Dacă 3 milioane reprezintă 16%, atunci 100% reprezintă… 300/16=18,75
      Nu e frumos, avocaţii şi notarii, toţi, luaţi la un loc, câştigă sub 20 de milioane de lei pe an?

      Haideţi să trecem la lucruri mai serioase…

      A4.IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII 56.801.395 mii lei

      Aşa da. Ia să vedem numai TVA-ul?
      TAXA PE VALOAREA ADAUGATA 49.652.000 mii lei

      Aşa mai vi de acasă, bani grei.

      Nu mă voi mai lungi, pentru că nu vreau să vă stric plăcerea lecturii, în cazul când vă aruncaţi ochii pe Bugetul de Stat. Aş mai adăuga că în capitolul Cheltuieli Bugetare se constată totuşi o creştere cu 2,5% (nu pricep cum se tot taie şi se taie, dar cheltuielile cresc şi cresc) şi sunt în valoare de 112.920.380 mii lei faţă de 103 miliarde în 2010 (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli dă cu minus şi reprezintă deficitul bugetar). Ei bine, din 112 miliarde, ASISTENTA SOCIALA are 14.387.657 mii lei în scădere cu aproape 4%. Asta pentru cine şi imagina că banii bugetului de stat se duc pe asistenţă socială. 😉

      Mă opresc aici, cu speranţa că am spus ceva interesant. 😀

      • Bibliotecarule …se vede ca esti f bine informat…acord cu tine….dar oare de ce ai luat exemplul Notarului Ioana Basescu…era mai bine daca comentai la general…dar asa ..ma faci sa cred altceva…nu ca as fi eu portocalie…(hi!hi! acum cand scriu sunt imbracata in rosu)
        sa auzim de bine!

      • „Impozit pe onorariul avocatiilor si notarilor publici 2.780 mii lei. Ha ha ha, toţi avocaţii şi toţi notarii plătesc impozit 3 milioane RON?!?! Nu e o scumpete plină de informaţii acest buget?
        Dacă 3 milioane reprezintă 16%, atunci 100% reprezintă… 300/16=18,75
        Nu e frumos, avocaţii şi notarii, toţi, luaţi la un loc, câştigă sub 20 de milioane de lei pe an?”

        Impozitul se refera la avocatii publici si notarii publici. Aici nu intra avocatii care isi desfasoara activitatea in mod independent ca profesie liberala intr-o forma de proprietate privata (fie avocat independent, cabinet de avocatura sau societate de avocatura). Acestia intra la categoria VENITURI DIN ACTIVITATI INDEPENDENTE a carui valoare este de 515.637 lei in anul 2010 si 505.240 mii lei pentru executia preliminata an 2011. Nu refac calculele facute de d-voastra caci oricum este irelevant avand in vedere ca are la baza o consideratioe pur politica …. adica sa vedem cati bani a platit fata lu’ Basescu impozit la stat. Daca din sumele mentionate mai sus de mine reusiti sa-mi spuneti cat am platit EU impozit din activitati independente… caci platesc de vreo 7 ani incoace … atunci … ce sa zic…. jos palaria… sunteti bun la calcule si informatii. Aaaa si am uitat sa mentionez … nu fac parte din categoria oamenilor bogati. Sunt la fel de amarata ca si cei angajati care cotizeaza la IMPOZIT PE VENITURILE DIN SALRII si IMPOZIT PE VENITURILE DIN PENSII.

        • @ Andreea

          Nici eu nu am spus altfel. Şi eu vorbeam despre avocaţi şi notari publici. Nu înţeleg natura intervenţiei dumneavoastră. Am subliniat notarii publici pentru că avocaţii publici (de la Ministerul Public)nu au prea multe câştiguri. Notarii publici în schimb… Dacă îmi aduc aminte bine, notarul public, prin asociere, nu-şi pierde dreptul de birou notarial individual.

          La ce anume vă referiţi mai exact?

          Altfel aveţi perfectă dreptate. Art. 46 din Codul Fiscal defineşte foarte bine cine intră în această categorie.

          ART. 46 Definirea veniturilor din activităţi independente
          (1) Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
          (2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.
          (3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.
          (4) Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

          Cât aţi plătit dumneavoastră impozit este o informaţie care intră sub incidenţa secretului fiscal (art. 11 Codul de procedură fiscală). Chiar dacă aş ştii de undeva cifrele, chiar dacă le-aş putea afla cumva, oricum nu aş spune. 😀

          Stimată doamnă,
          Eu nu cred că ne contrazicem de fapt. Dacă totuşi cumva nu am sesizat eu ceva…

          Cât despre faptul că nu aţi făcut avere… tocmai acesta este şi punctul meu de vedere, numai „unii” fac avere în timp ce ceilalţi se tot întreabă unde greşesc de la ei nu se învârt rotiţele bunăstării.

          Ştiţi cum se spune prin Cassa Loco, „Cine are, noroc are. Cine n-are, chiar că n-are”. Nu ştiu cum se face că din ce în ce mai mult se demonstrează că politica tot oferă „noroc” la unii şi „nenoroc” la restul.

      • @ rodica

        Stimată doamnă,
        Este adevărat, am vrut să fiu un pic ironic pentru că doamna notar Băsescu nu a dat presei documentele promise din care să reiasă cum stă treaba cu acel apartament-casă-vilă şi veniturile care i-au permis să deţină, după vânzările anterioare, o proprietate cu o valoare foarte mare. Dar aici a fost o ironie slabă, fără prea mare insistenţă.

        Motivul pentru care am vorbit despre doamna Notar Băsescu este că nu ştiu alt notar cunoscut de toată lumea. La avocaţi există mulţi exponenţi, începând cu doamna Paula Iacob sau domnul Lucian Bolcaş… notari care să fie cunoscuţi nu ştiu.

        Onorariul notarial pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare al unui imobil de 50 mii de euro este de „numai” aproximativ 3000 RON. Cum serviciile notariale nu au foarte multe „costuri de producţie”, cea mai mare parte a onorariilor le rămâne ca profit brut. În consecinţe şi impozitele sunt uriaşe. Pot crede deci că doamna Ioana Băsescu a putut face banii necesari în câţiva ani… dar tot este o promisiune neonorată.

        • Prin „costuri de productie” va referiti la : vopsea de par, pasta de dinti, ciorapi, sapun …. etc, nu de alta …dar aceasta terminologie nu exista in contabilitatea activitatii de notar public …. nici macar cu ghilimelele de rigoare :)))))))))).
          Oricum … vad ca stiti tare bine despre activitatile astea cu „costuri de productie”…. aaa sa nu-mi spuneti… sunteti functionar public si lucrati la fisc si faceti parte din aia care vin in control si care pune contribuabilul controlat sa-i redacteze Procesul Verbal de Control ca el nu are computer la birou si nici hartie de scris sa printeze procesul verbal…. :))))))))))

        • @ Andreea
          😀
          Ghilimele erau menită să arate că este vorba de o glumă.

          Nu, nu sunt funcţionar public şi nici nu lucrez la fisc… Ar trebui?

          Păi dacă eram eu o persoană „care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau o alta activitate publică importantă”… nu eram eu apărat de Codul Penal (titlul V, art. 238)?

          😆

        • ok.am inteles….dna Basescu am auzit ca e notar din presa…nu prea a aparut pe „sticla”, pe cand ceilalti doi sa ma ierte dzeu trebuie sa stea linistiti sa se preocupe de pensia lor….le ajunge …sunt mereu in prim plan…invitati…ar fi timpul sa aiba si alte hobbys.
          o zi buna.!

        • ei…si tu…vorbe de adormit copii…doar Dl Basescu a fost comandant de nava….si stii cat de bine se castiga pentru acel timp cu asa un job….deci copii au avut un start bun in viata….hai sa fim seriosi….controleaza-i pe ceilalti….care au fost cu „linsul” si „papagalul” ………si in eventualitatea ca poate imi vei raspunde) in legatura cu carnetul de partid pe care l-a detinut Dl.Basescu.. …trebuia ….caci altfel nu ieseai afara….dar in adancul inimii gandea cu siguranta cum am gandit eu…si multi din generatia noastra.

          sa auzim numai de bine si sa ne trezim odata la realitate.!

    • Cu bugetarii ai dreptate,pentru ca ei au fost invatati in majoritate sa munceasca putin ,prost si sa castige mult ,nu conteaza din ce bani,dar cu pensionarii nu-i chiar asa.Marea lor majoritate sunt de stanga si asta tine si de gradul de cultura al multora,dar exista destui „pensionari” de nevoie ,care au ramas fara serviciu de la privat si singura solutie a fost pensia anticipata.Multi dintre ei sunt de dreapta….si inca ceva:
      Exista foarte multi oameni de afaceri ,mici sau mari intreprinzatori sau copii de bogatasi care sunt privati si sunt de stanga..pentru ca ,,,cu ajutorul stangii au facut si fac bani.Astia sunt cei mai periculosi.

  44. buna dimineata ,mare dreptate aveti
    pe romani plecati
    ii preocupa mai mult destinul romaniei decat pe noi cei ramasi aici , fiica mea este de multi ani la NEW YORK,si aproape zilinic ma intreaba ce se intampla acasa, niciodata in acesti ani nu s a considerat american desi are cetatenia ,recunoaste ca sistemul american este mult mai pozitiv decat al nostru ca nu ar fi putut face la noi in cariera ,dar in acelasi timp ii este recunoscatoare scoli romanesti si educatia pe care a primito,ea imi spune ca americani se diferentiaza de romani prin atitudine, ei dezvolta partea pozitiva din om iar noi partea negativa,la ei totul este posibil , i am tot vb despre proiectul pe care l aveti si este f incantata ,si este convinsa ca noi avem nevoie de libertate ca de aer si ca este momentul s a luam atitudine si ca meritam s a traim cu adevarat liber

    • E foarte adevarat maria. Avem de invatat un lucru important de la americani: ATITUDINEA POZITIVA.

    • Maria drg.nici nu iti imaginezi cat de mult ne intereseaza tot ce se intampla in Romania ..de ce??? FIINDCA VREM SA NE REANTOARCEM ACASA INTR_O TARA ELIBERATA DE FOSTII …..CARE AU INDOBITOCIT GENERATII INTREGI…CU ” 2 lei ” si cu minciuni.

    • Buna seara Silvia h.,

      daca Nasul a fost matinal…eu o sa incerc sa va parcurg aprox.toate comentariile acum dupa serv.
      De ce??? fiindca IL IUBESC PE NASUL SI PE VOI.

Comentariile sunt închise.