Primăria Moscovei va amenaja două locuri publice, unde opoziţia rusă va putea să organizeze manifestaţii de protest fără autorizaţie şi alte întâlniri politice. Administrația moscovită s-a inspirat după modelul Hyde Park din Londra, însă iniţiativa a fost primită cu scepticism de opozanţi, potrivit agenției de presă EFE.

Cele două locuri avute în vedere sunt parcurile Gorki şi Sokolniki, iar în fiecare dintre acestea s-ar putea aduna până la 2.000 de persoane. Dar opoziţia rusă a cerut astfel de spaţii în apropierea stadionului Lujniki şi în Piaţa Bolotnaia, unde, în ultimele luni, au avut loc proteste ample împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi consideră că propunerea primăriei moscovite nu este decât o modalitate de restrângere a libertăţii de exprimare. În replică, aceasta a afirmat că, atunci când se doreşte organizarea unei manifestaţii într-un alt loc, la care să participe zeci de mii de persoane, se va putea solicita o autorizaţie pentru cu 10-15 zile înainte.

Partidul liberal Iabloko şi unul dintre liderii opoziţiei, scriitorul Eduard Limonov, au afirmat că nu-şi vor chema niciodată simpatizanţii în spaţiile sugerate acum de primărie. ‘În Marea Britanie, mitingurile au loc acolo unde oamenii doresc. Am fost în Hyde Park. Acesta nu este un spaţiu politic. Acolo sunt mereu mulţi nebuni. Este un loc pentru exprimarea sentimentelor individuale’, explică Limonov. Iniţiativa a fost respinsă anterior şi de veterana Ludmila Alexeieva, laureată a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, care crede că se încearcă crearea ‘unui fel de spaţiu îngrădit, invizibil trecătorilor’.

Ideea a fost lansată iniţial chiar de preşedintele Putin în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din luna martie. ‘Pe viitor, va trebui să găsim un loc decent, în stilul Hyde Park din Londra, şi acolo să existe posibilitatea exprimării într-o libertate deplină, astfel încât mediile de comunicare să poată transmite punctele de vedere tuturor cetăţenilor Rusiei’, spunea atunci Putin.

Crearea de spaţii pentru organizarea de acţiuni publice a fost inclusă în controversata lege a manifestaţiilor, ce prevede şi creşterea considerabilă a amenzilor în cazul tulburării liniştii şi ordinii publice în timpul acţiunilor de protest.