Sabina Fati | Iohannis în politica externă: un rugbist primit la palat

Președintelui Iohannis îi place să călătorească, adoră protocolul pompos, mașinile cu geamuri fumurii, toaletele luxoase ale doamnei sale, pozele cu Barack Obama, pentru care stă la coadă împreună cu șefii de state din țările lumii a treia, costumele scumpe și propria morgă înțepenită, cu un rictus în loc de zâmbet.

Pentru el politica externă înseamnă mai mult formă, butaforie, palmaresul întâlnirilor cu cei mai puternici oameni din lume, nu strategia care poate plasa țara într-o anumită poziție avantajoasă. Președintele nostru este doar un antreprenor de salon, care nu știe exact în ce scop se plimbă prin lume, reținând din escalele sale mai degrabă detaliile neplăcute decât pe cele subtile. Când era în campanie electorală și i se punea o întrebare despre politica externă, răspundea că va vedea el ce e de făcut când va ajunge președinte. A plecat la drum fără să știe unde vrea să ajungă, iar acum stă pe loc și așteaptă. Nimeni nu ne spune despre ce vorbește Klaus Iohannis atunci când merge la Bruxelles. Au rămas secrete și subiectele de discuție dintre el și vicepreședintele american, iar despre întâlnirea mult mai lungă pe care a avut-o la New York, când a participat la Summitul ONU, cu președintele chinez nu a suflat nimeni nimic.

În jurul lui totul rămâne secret, chiar și atunci când lucrurile ar putea să-i schimbe profilul de statuie prea grea uitată într-un colț. Iohannis nu are în general ce să ne spună. Pentru el totul e simplu: România e în NATO și UE, deci nimic foarte rău nu i se poate întâmpla. În rest, unde vor ajunge investițiile diplomatice și specifice din Republica Moldova nu contează: ce dacă băieții răi sunt pe cale să facă o piruetă spre Moscova, iar mica republică va fi din nou strivită sub răsuflarea urât mirositoare a ursului rus? Ce dacă acordurile cu UE vor rămâne niște amintiri inutile, iar oamenii așteaptă venirea rușilor pentru a le fi iarna mai cald și vara mai bine?

Ce se întâmplă cu valul migraționist și care este viziunea României Klaus Iohannis încă nu știe. Așteaptă să vadă în ce parte merge turma la Bruxelles și se ține și el după ea, nu cumva să se piardă. Omul nu are aproape niciodată consistență și chiar dacă-și face lecțiile nu avem de unde să știm, pentru că fie e prea timid să le demonstreze celorlalți că și România există pe hartă, fie i se pare inutil.

Dacă are vreodată posibilitatea de a negocia în mod informal situații favorabile României, Iohannis ratează momentul. Nu-i pasă ori poate e doar prea inhibat pentru a discuta cu marii lideri ai Europei. Absența lui de la Summitul Partidului Popular European ținut la Madrid zilele trecute, unde era așteptat să vorbească după Angela Merkel, a rămas o enigmă pentru cei care conduc destinele UE. Poate că Iohannis crede că în acest fel își dă jos haina politică și devine brusc lipsit de culoare, un adevărat independent, care în acest fel nu e nevoit să aibă păreri tranșante. Nu e clar dacă a lipsit pentru a nu fi asociat cu dreapta, care l-a adus la putere, sau dacă pur și simplu pentru președintele român este o tortură să aibă atât de multe întâlniri deodată și apoi să dea tot felul de explicații. Pentru el nu par să existe oportunități, ci doar temeri.

Sigur, este un atlantist, ceea ce e reconfortant pentru români, dar aceasta pare să fie singura lui calitate și unicul aport la politica externă. Altminteri, are mereu aerul unui rugbist primit la palat.

sursa: romanialibera.ro