Mereu când ies din țară o perioadă și mă întorc, una dintre primele impresii pe care mi le fac e că românii sunt foarte urâți. Se vede de cum ieși din aeroport.
Să nu mă înțelegeți greșit. Avem femei tinere foarte frumoase. Cu trăsături mișto. Mult mai frumoase decât vezi în partea civilizată a Europei. La categoria gagici 15-30 de ani stăm beton.
La bărbați nu prea. La nemți, belgieni și olandezi (în altă parte n-am fost că nu-s turist de profesie că nu m-a născut mama moștenitor de avere) bărbații de obicei sunt mai înalți și mai făcuți decât ăștia de la noi. Masculul român are trei constituții preferate: slăbănog cocoșat, pufos și tristul slabgrăsan – slăbănogul cu burtă. La ei nu e așa. În general sunt atletici.
Și chiar și la femei pierdem la estetică după vârsta de 30 de ani. Că na. La 18 anișori și dacă stai toată ziua în casă și mănânci chipsuri cu maioneză tot ai curul ferm. Dar dup-aia nu mai merge așa. După 30 de ani diferența între ai noștri și ai lor e din ce în ce mai evidentă. Se vede care se duc la doctor în control, nu doar dacă-i doare ceva. Care se duc la dentist și dacă n-au o carie și un abces. Și care au o viață activă, nu sedentară.
Cu cât crești vârsta și treci mai tare de perioada adolescenței, când corpul se repară singur ca a lu’ Wolverine, cu atât diferența e mai mare. La 50 de ani ai noștri deja sunt cocoșați, fără dinți și îngălbeniți de nenumăratele boli mici pe care nu și le-au tratat pentru că românul se duce la doctor doar dacă e pe moarte.
Ai lor la 50 de ani arată cam ca la 30 dar cu pielea puțin mai lăsată și câteva riduri.
Iar la 70 diferența este de la cer la pământ. Pentru că ai lor încă sunt vii.
Și cauza e simplă. Ei duc o viață activă și sunt prieteni cu doctorul. În Germania, Belgia și Olanda toată lumea aleargă. Mașini la ei pe stradă la ora de vârf cum e la noi noaptea. Pentru că toată lumea merge pe bicicletă. Și săli de fitness peste tot. Pline. Vezi moși de 60 de ani în spandex care te depășesc în alergare și sunt mai zvelți decât tine.
Românii au gene de oameni frumoși dar ajung oameni urâți.

Sursa: www.piticigratis.com

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.