Sergiu Nicolaescu este o personalitate apreciata de unii si contestata de altii, dar unanim considerata o prezenta care a schimbat decisiv peisajul filmului romanesc. Propriul sau parcurs personal si profesional ar putea fi, cu succes, subiect pentru un film. L-a descris, pe scurt, intr-un interviu in care a atins in premiera subiecte din profunzimea sufletului sau. Acesta este ultimul interviu al regizorului, acordat revistei Tango cu putin timp inainte de internarea in spital.

Reporter: V-ati nascut pe 13 aprilie 1930 la Targu-Jiu. Cand aveati 5 ani parintii dvs au decis sa plece in Timisoara. V-ati dislocat de acolo, din Targu-Jiu, si ati plecat spre noi inceputuri, „pe strada Paris, langa tramvaiul 4” asa cum spuneati dvs, aducandu-va aminte si de cele mai mici amanunte din anii copilariei. De ce ati plecat la Timisoara?
Sergiu Nicolaescu: Pentru ca asa era slujba tatalui meu, care era inginer de drumuri si poduri si a fost mutat in zona Banatului, respectiv ca sef de judet la Arad si Timisoara…
Reporter: Si mama l-a urmat pe tata… Asa era firesc…
Sergiu Nicolaescu: Da, normal. Eu mai am si o sora mai mare.
Reporter: Pentru dvs cum a fost ruperea de locurile copilariei? Stiu ca aveati doar vreo 4 ani, era?i prea mic ca sa mai tineti minte….
Sergiu Nicolaescu: Era o varsta foarte frageda, mi-aduc aminte, 4-5 ani cred ca aveam. Cand a trebuit sa merg la gradinita, am mers la Timisoara. Si tot de atunci, de la 4 ani, am inceput sa merg la cinematograf… Asta imi aduc aminte bine!
Reporter: Stiu ca in timpul Razboiului se facea scoala doar 3 luni pe an, iar dvs. aveati mereu un taram al copilariei de explorat pantru ca „descoperisem pe dealul de langa noi o intrare in subteran care ducea la toate cladirile importante din Timisoara, erau subteranele turcesti” Asa a?i declarat candva…
Sergiu Nicolaescu: Da, era o „inima” a subteranelor turcesti care ducea catre cele mai importante locuri ale Timisoarei, cazarmi, scoli…construite pe vechile ziduri ale cetatii…
Reporter: Parca dintotdeauna v-ati luat la intrecere cu timpul… pentru ca la 16 ani ati terminat liceul, pe care l-ati facut in doar 2 ani.
Sergiu Nicolaescu: Etapa superioara, pentru ca, pe vremea aceea, erau 8 clase de liceu, iar eu l-am facut in 6 ani. Asta pentru ca ma maturizasem prea mult, viata fusese de asa maniera, incat ma maturizase…
Reporter: A fost o viata grea, d-le Nicolaescu?
Sergiu Nicolaescu: Nu pot spune ca a fost o viata grea, dimpotriva, copilaria a fost partea sublima a vietii mele. Copilaria…jocuri destul de bine gandite, erau jocuri cu sabiile istorice, cu arme de foc… puteau fi jocuri pentru cowboy, pentru Legiunea Straina sau pentru Primul Razboi Mondial.
Reporter: Avea?i chiar arme adevarate…
Sergiu Nicolaescu: Cand ajungeam la cazarmi… furam obuze, le deschideam, scoteam plumbul si praful de pusca din tubul respectiv si ii dadeam foc pe strada, cand fetele ieseau de la liceu.
EP: La 16 ani cand ati terminat liceul… v-ati inscris la trei facultati si ati reusit la toate trei.
SN: Da, e adevarat. Am dat bacalaureatul in 1947 si apoi m-am inscris la trei facultati si am reusit la toate.
Reporter: Dar ati ales marina…
Sergiu Nicolaescu: Era un vis din copilarie, voiam sa ma fac ofiter de marina, stiam toate navele de razboi pe de rost, cu numarul de tunuri, de ofiteri, de marinari… Am avut o copilarie extrem de plina de aventura si variata. Dar si realitatea ne-a marcat.
Reporter: Dar ce au spus parintii dvs cand le-ati spus ca renuntati la cursurile celor trei facultati si alegeti sa plecati in marina
Sergiu Nicolaescu: Nu s-au amestecat. Tata, cand a aflat, nici nu stia ca am terminat liceul, ca facusem liceul de 4 ani in 2 ani. Mama nu a facut caz de acest lucru, era multumita ca invatam.

Am lucrat cateva luni ca muncitor

Reporter: Pe 5 ianuarie 1948 l-au arestat pe tatal dvs …
Sergiu Nicolaescu: Eram in vacanta de Craciun cand tata a fost arestat, in legatura cu Savarsinul, cu Hateganul, cu plecarea regelui Mihai pe 31 decembrie… M-am intors de la Scoala de marina si am stat pana in toamna, nu puteam pleca pentru ca aveam „o autobiografie mincinoasa”. Era extrem de periculos. Am intrat muncitor la fabrica Ford, care este aici aproape si am stat cateva luni acolo.
Reporter: Ce faceati ca muncitor?
Sergiu Nicolaescu: Era viata grea, plecam la 5 dimineata, desi fabrica era aproape. Am revenit la facultati… am dat din nou examene, dar de data aceasta am intrat ca muncitor. Daca in 1947 era o situtie, in 1948 era o conditie ca nu stiu ce procent, mai mare, sa fie muncitori, alt procent, mai mic sa fie burghezi, iar cei care erau de familie foarte inalta, nu intrau deloc…
Reporter: Ce vise aveati atunci?
Sergiu Nicolaescu: Cred ca nu am avut niciodata vise. Eu am trait in trecut, lucru pe care l-am reluat tot restul vietii, facand istorie. Si jocurile de copil erau „in trecut”…

Traiesc din amintiri

Reporter: Dar traiti din amintiri?
Sergiu Nicolaescu: Acum, da, fireste ca da. Din pacate, am atatia ani si amintirile sunt foarte prezente…
Reporter: Spuneati ca tatal dvs a fost arestat si din pricina plecarii regelui din tara… multe speculatii s-au facut cu privire la motivul adevarat al arestarii lui. Ati discutat, peste ani cu Majestatea sa, Regele Mihai despre tatal dvs?
Sergiu Nicolaescu: Nu, nu.
Reporter: Dar v-ati intalnit, cel putin?
Sergiu Nicolaescu: Sigur.
Reporter: Si ce v-a spus?
Sergiu Nicolaescu: Nici el, nici eu nu am spus nimic. Eram la Cotroceni, era D-l Iliescu, presedintele tarii si fostul rege…m-a prezentat „regizorul Sergiu Nicolaescu”, am dat mana si am trecut unul pe langa altul.
Reporter: 8 ani nu l-ati vazut pe tatal dvs, iar pe mama 14 ani.
Sergiu Nicolaescu: Da. Eu am plecat din Timisoara si am ramas in Bucuresti.
Reporter: Totusi… 14 ani inseamna enorm pentru o distanta ca Bucuresti-Timisoara. De ce nu v-ati revazut mama mai des? Ce v-a oprit?
Sergiu Nicolaescu: Mi-era greu sa revad locurile si sa vad caderea unei familii… Pana la urma au plecat si ei din Timisoara si au venit in Bucuresti, tarziu.

De frica sa nu se afle adevarul, eu scriam in biografie ca nu am parinti, ca am fost muncitor…treceam drept proletar

Reporter: Si ziua cand i-ati revazut, cum a fost?
Sergiu Nicolaescu: (Lacrimeaza). Am fost de doua ori in Timisoara in perioada asta de 14-15 ani, dar acum acestea sunt detalii…
Reporter: Dar acum, cand mergeti la Timisoara, mergeti pe strada Paris?
Sergiu Nicolaescu: Da, sigur. Locurile respective s-au schimbat mult, mult de tot, dar cartierul a ramas acelasi. cartierul Cetate, care este despartit de un alt cartiet marginas, Mehala, printr-o cale ferata. Acolo, cand eram copil, aveam o banda asa cum erau si in alte cartiere…
Reporter: Cand si cum ati ajuns sa faceti film?
Sergiu Nicolaescu: Am terminat Politehnica, faceam sport de performanta, rugby. Cand am terminat facultatea, cu specialitatea mecanica fina si optica, am fost repartizat la Sadu-Gorj, la o fabrica de armament. In conditiile in care Clubul Metalul-Bucuresti ma dorea ca jucator in echipa de rugby, au intervenit si mi s-a schimbat repartitia la IOR-Bucuresti. Am stat aici 2 ani, dupa care am facut schimb cu un coleg, ca sa scap de o functie mai mare care mi se dadea pentru ca exista pericolul sa mi se demaste biografia. De frica sa nu se afle adevarul, eu scriam in biografie ca nu am parinti, ca am fost muncitor…treceam drept proletar. Schimbul l-am facut cu un coleg care era repartizat la cinematografie.
Reporter: A fost destin?
Sergiu Nicolaescu: Fara nicio indoiala.
Reporter: Colegul acela, peste timp, stie ca ati ajuns o asa mare personalitate, in lumea aceasta a filmului? Datorita lui ati luat-o atunci pe aceasta cale. Ii stiti numele?
Sergiu Nicolaescu: El ma stie, dar eu nu-mi aduc aminte cum se numeste. Nu l-am mai revazut de atunci. Dar am mai vorbit la telefon cu el de cateva ori.
Reporter: Sa facem un exercitiu de imaginatie: daca l-ati vedea acum ce i-ati spune?
Sergiu Nicolaescu: Cine stie daca mai traieste…
Reporter: „Dacii”, primul dvs film. Stiu ca atunci cand a fost sa alegeti titlul ati avut mult de dezbatut…
Sergiu Nicolaescu: Intai am inceput sa fac film documentar si pasiunea mea pentru marina m-a indemnat sa aleg scufundarile submarine. M-am ocupat de utilaje pentru scufundari. Am reusit sa fac al 6-lea film din lume, subacvatic, la mare adancime, peste 30 de metri. Filmul s-a numit „Scoicile nu au vorbit niciodata”. Cu al doilea film am inceput macrofilmarile, in special in domeniul florilor. Filmam miscarile florilor, in timp, inflorirea. Aparatul se declansa fotograma cu fotograma, din 3 in 3 minute, din 2 in 2 minute, dupa cum doream sa se faca miscarea de repede. Cu aceasta metoda am revolutionat, la vremea respectiva, genul, mai ales ca terminasem studiile in optica. In macrofilmari am folosit teleobiective si chiar si zoom-ul. Am facut un film care se numea „Ceea ce traiesc trandafirii”, titlu pe care mi l-a dat Mihnea Gheorghiu, presedintele Cinematografiei de atunci, film care a plecat la Cannes, la cel mai mare festival din Europa. A plecat fara mine, cu o delegatie de 12 oameni si a fost foarte bine primit. A avut un succes fenomenal, a fost o lovitura. Un american a cumparat filmul dupa ce a discutat cu un reprezentant al Romania-film, oferind 20.000 de dolari. Noi facuseram un film, „Tudor Vladimirescu”, de peste 100 de minute, care a fost vandut cu 3.000 de dolari, iar filmul meu avea 8 minute. Americanii au spus „cumparam filmul cu o conditie: sa vina regizorul aici”. Mihai Duta a vorbit si m-a chemat Constanta Craciun, care era ministrul culturii si m-a intrebat de ce nu am fost acolo, de ce nu am iesit peste granita. I-am raspuns ca am „dosar prost”, a deschis sertarul, mi-a dat pasaportul si biletul de avion. Era la Casa Scanteii, m-am urcat pe motocicleta, m-am dus la mama si i-am spus ca as vrea sa raman acolo. Mama mi-a spus „baiatule, daca ti-o fi tie bine, ne chemi si pe noi”. In ziua urmatoare m-am urcat in avion si am plecat la Paris. Cand am ajuns, am fost asteptat de o masina Citroen, masina noua cumparata de americani, cu un sofer pe care il chema Marinescu, dar nu stia romaneste si am ajuns la Cannes. Mi s-a oferit un contract pe trei ani. Eu nu am fost entuziast dar nici foarte incantat. Primul subiect era „Visul unei nopti de vara” – Shakespeare, culmea era ca acesta era un film muzical. In seara in care am luat masa cu presedintele Columbia-Pictures, l-am intrebat ce l-a determinat sa ma aleaga pe mine, vazand un film de doar 8 minute, cu flori. A zambit si mi-a spus privindu-ma in ochi „ Asta e treaba noastra”. Deci, trebuia sa fac un Sakespeare muzical. Apoi am intalnit doi producatori foarte importanti, unul poate cel mai important producator independent din Franta, Henri Dutchmaister, de origine evreu, din Romania si Paul Helman si el, la fel. Cei doi m-au cautat si au inceput sa incerce sa ma „recupereze” pentru Europa. Henri Dutchmaster m-a angajat pentru un film „Castelul din Carpati”- J. Verne, dar filmul nu s-a mai facut si se interesa de filmele romanesti pe care le facem in acel moment. Si pe care le putem oferi. Erau la moda filmele istorice, un coleg facuse deja „Tudor Vladimirescu”. Am venit la Bucuresti. Am vorbit cu directorul Cornea, de la Studioul Buftea si i-am spus ca vreau sa fac un film „Traian si Decebal”. Imi spune ca titlul acesta il face Mircea Dragan. Revin cu un alt titlu: „Mihai Viteazul”. Si de data aceasta imi spune ca il are altcineva… era un „plan cincinal” cu toata istoria, cu peste 30 de regizori.
Reporter: Istoria era impartita… Dar cum ati ajuns la „Dacii”?
Sergiu Nicolaescu: La un moment dat am spus ca vreau sa fac „Ultima noapte de dragoste”…m-a ascultat indoielnic si mi-a spus ca vrea altceva, altceva! M-am gandit, daca istorie nu se poate, romanele nu pot sa le fac… Atunci… „DACII”.

Nea Marin miliardar… l-am facut din dragoste pentru Amza Pelea

Reporter: Si „Dacii” a fost. Dar, multi doresc sa afle si cum a fost pe platourile de filmare cu „Nea Marin miliardar”, chiar daca numele dvs s-a confundat cu filmul istoric. Trebuie sa vorbim si despre acest episod din cariera dvs pentru ca a fost o distributie de exceptie: Amza Pelea, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Puiu Calinescu…
Sergiu Nicolaescu: Da, erau actorii cu care lucram eu de obicei. Eu lucram constant cu un numar de actori. „Nea Marin miliardar” l-am facut din dragoste pentru Amza Pelea, in care aveam mare incredere.
Reporter: Si care v-a fost si bun prieten.
Sergiu Nicolaescu: Bineinteles. Dupa „Mihai Viteazul”, urma sa mai fac un film dupa o idee de-a mea, scrisa de Titus Popovici, o nuvela, care a dat titlul filmului „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”. A fost o surpriza pentru toata lumea ca in rolul respectiv l-am luat pe Amza Pelea. Apoi, in 1978-1979 a urmat „Nea Marin miliardar”. Eu faceam cam doua filme pe an. Am facut 27 de filme straine!
Reporter: Cum era pe platoul de filmare intre acesti mari actori? Erati prieteni cu toti, era o atmosfera degajata? Se spune ca dvs lucrati foarte strict, cand un actor va accepta un proiect, stie ca are de munca si ca nu prea e distractie pe platourile de filmare. Asa este?
Sergiu Nicolaescu: Ce pot sa va spun!? O actrita straina mi-a spus ca abia astepta sa ma vada cum sunt pe platourile de filmare. Dupa ce am venit de la filmare am intrebat-o cum am fost. Mi-a raspuns ca am dezamagit-o, cu „sunteti mai mult un politist decat un regizor”. M-am gandit la acest lucru, dar nu m-am corectat. Am ramas acelasi om si astazi. Aparent, pe platoul de filmare sunt, mai de graba, politist decat regizor. Si artista respectiva, dupa ce a vazut filmul, si-a cerut scuze. La filmare, imping mereu inainte echipa, nu o las sa respire, asta e calitatea mea principala. Toata cariera mea se datoreaza muncii…munca, munca si iarasi munca! Am facut cate doua filme pe en, chiar si trei, am reusit. O munca uriasa. Numai filme grele. Cele mai usoare au fost ultimele doua filme, facute cu cinematografia noastra minimala, de acum. In 1979, 19 februarie, a fost o sedinta a Biroului politic al Partidului Comunist Roman, la care Ceausescu a spus, printre altele, ca „am vazut filmul Nea Marin miliardar, e o batjocura a taranului roman”. I-a raspuns Virgil Trofin ca, intradevar, filmul respectiv este o bataie de joc. Dar, Gogu Radulescu a replicat ca „este o bataie pe bilete”. Deci, in 1979 ei puneau problema lui „Nea Marin miliardar” ca este o bataie de joc la adresa taranului roman. Am mai fost discutat inca de doua ori pentru filmele mele. Filmul „Osanda” a fost interzis de Dumitru Popescu-Dumnezeu, cum ii era porecla, pentru ca avea prea multe biserici, cruci, o Golgota, un Amza Pelea care interpreta senzational, Ioana Pavelescu…M-am apucat de un alt film, am spus ca e treaba lor si sa lasam de-o parte „Osanda”. Dar, vede si Ceausescu filmul si, contrar a ceea ce mi s-a intamplat la alte filme, a fost incantat…
Reporter: Vreau sa ma opresc la filmul „Mihai Viteazul” pentru ca se spune ca negocierile cu americanii, cu Columbia Picture erau facute, batuserati palma pentru o distributie fabuloasa, printre care: Richard Burton, Elizabeth Taylor…
Sergiu Nicolaescu: Chalston Heston, Orson Wells, Lorans Harway… era o echipa de vreo 12.. 14 mari actori.
Reporter: V-ati urcat in avion ca sa decolati si…
Sergiu Nicolaescu: Culmea… a iesit o masina pe pista…va dati seama, ce stupiditate!
Reporter: Si vi s-a spus ca Ceausescu vrea productie suta la suta romaneasca…
Sergiu Nicolaescu: M-am urcat in masica si m-am dus la Comitetul central al P.C.R.si ministrul Niculescu Mizil mi-a spus ca tovarasul Ceausescu s-a razgandit, in decurs de o ora.

Toata lumea vorbea ca noi l-am ucis pe Ceausescu, nu ca am schimbat un regim!

Reporter: Dar Titus Popovici v-a spus si ca Mircea Albulescu ar fi dat o scrisoare… si ca din vina lui…
Sergiu Nicolaescu: Da, Titus Popovici era in C.C. si era bine informat. Mi-a spus ca Mircea Albulescu ar fi scris o scrisoare lui Ceausescu. Eu, ca sa fiu sincer, m-am indoit, de atunci. Au trecut multi ani, in 1989, cand am intrat in birou la Ceausescu, pe 22 decembrie, am vazut un birou lung plin cu dosare. Acolo am recunoscut un dosar de plastic, care era scenariul filmului meu. L-am luat, l-am deschis si am am gasit o scrisoare de 14 pagini – o am si astazi- scrisa chiar de Titus Popovici… M-a tradat. Si era cel mai bun prieten al meu!
Reporter: Pentru ca vorbim de Nicolae Ceausescu, nu vreau sa intram foarte mult in detaliile episodului din 1989, vreau sa-mi spuneti doar atat: e adevarat ca dvs ati editat caseta cu procesul lui N.Ceausescu, pentru televiziunea din Romania?
Sergiu Nicolaescu: Eu nu am vrut sa ma amestec in procesul lui Ceausescu, desi, cei care erau colegi cu mine, la vremea respesctiva, Ion Iliescu si altii, m-au indemnat sa plec si eu la Targoviste. Am refuzat si am replicat: „daca m-ati intreba ce ar trebui sa facem, eu as spune, nu un proces. Cum sa facem un proces, cand noi am facut o Revolutie?”. Am facut o Revolutie, am schimbat un regim, in ce calitate sa facem un proces?! Mi-au solicitat alte propuneri. Le-am spus: „Simplu – il urcam intr-o masina si ii dam drumul pe o strada si multimea il va linsa. Asa cum s-a intamplat cu Mussolini. Asta ar trebui sa se petreaca si cu Ceausescu.” Nu m-au ascultat. S-au dus la Targoviste, au facut un proces, care, ulterior, a fost considerat dezastruos. Au reusit sa-l impuste dar, din acel moment, toata ideea noastra ca Romania a facut o revolutie sangeroasa si ca ne-am luptat cu comunistii ca sa casigam un alt regim s-a spulberat. Toata lumea vorbea ca noi l-am ucis pe Ceausescu, nu ca am schimbat un regim!
Reporter: Da, dar cu caseta cu procesul a fost editata de dvs, sau nu?
Sergiu Nicolaescu: Este montata de mine, nu editata… A fost un operator, care era la Ministerul Apararii Nationale si care a filmat… Am luat materialul respectiv, l-am montat si l-am aratat colegilor din conducerea revolutiei. Mi-au spus sa-l aduc la televiziune si l-am adus. A avut loc o scena destul de comica, asa cum o vad astazi. Niste „doamne” care isi iesisera din sarite, un capitan care si el, la randul lui, ameninta cu pistolul automat nu vedeau, in materialul filmat, moartea lui Ceausescu, nici focurile care s-au tras. Il vedeau doar pe Ceausescu mort. Au pus problema: „de unde stim noi ca asta e Ceausescu?” Indoiala, dar mai ales, spaima ca Ceausescu n-a murit a facut aceasta isterie. Pana la urma lucrurile s-au lamurit, s-au dovedit. Pe urma am facut si un film care se numeste „Cinsprezece”, in care aratam exact aceasta executie, la cativa ani de la Revolutie. Am folosit aceiasi ofiteri si totul era inca „proaspat”, se vedeau urmele.. .am filmat la locul respectiv, aproape o copie fidela a realitatii petrecute acolo.
Reporter: Dvs aveti in CV peste 70 de filme. Intreberea mea este: ce ati facut cu banii din aceste filme, d-le Sergiu Nicolaescu? I-ati investit in ceva, intr-o afacere, aveti bani la banca undeva, in strainatate…? Sunteti bogat ?
Sergiu Nicolaescu: Din pacate, din pacate! pe vremea cand lucram in strainatate, lucram cu un contract. Prin contractul respectiv, 75% dadeam statului roman, iar restul sumelor incasate, niciodata nu au fost asa de mari, ca in prezent, leafa unui fotbalist. Doamne fereste! Luam, intradevar, 30.000, 50.000, chiar 100.000 de marci germane pentru un film. Luand doar 25%, nu era o suma de milionar. Nu am milioane de euro, am doar 200.000 de euro pe care i-am mostenit de dinainte de 1989 si pe care ii aveam im banca in Germania. Eu declarasem, clar, la cererea Securitatii, ca am acesti bani. In tara nu puteam sa-i aduc. Ei au tergiversat pana a venit 1989 si am adus banii in tara.

Daca in fata regizorului Sergiu Nicolaescu imi scot palaria, in fata omului politic mi-o pun la loc

Reporter: Dar, in politica de ce ati intrat?
Sergiu Nicolaescu: Asta e o intrebare buna! Cea mai buna. In politica nu am intrat eu, Revolutia m-a bagat.
Reporter: Dupa care, nici dvs nu ati vrut sa iesiti.
Sergiu Nicolaescu: Pe urma, am ramas in conducerea Frontului Salvarii Nationale pana s-a transformat in partid. In acea zi am vorbit primul si am spus: „fratilor, sa nu uitam de Basarabia”. Brucan, care a luat al doilea cuvantul, a replicat: „daca in fata regizorului Sergiu Nicolaescu imi scot palaria, in fata omului politic mi-o pun la loc”. Adica, ar fi o greseala ca am spus eu acest lucru, la putin timp de la revolutie, o greseala la adresa rusilor. Acum nimic nu ma mai tine in politica. Nimic. Absolut nimic!
Reporter: Cum este sa faci film, acum, in Romania? Mai puteti aduna figuratie de mii de oameni? Mai sunt bugetele pentru filme la fel de mari?
Sergiu Nicolaescu: De curand, am citit un articol al istoricului si academicianului Florin Constantin, pe care il incheie astfel: „fericiti oamenii care mor astazi!”. Eu nu sunt un pesimist, eu sunt un luptator. Nici optimist nu sunt. Dar, in drumul pe care mi-l fauresc, imi identific greutatile si incerc sa le inving. Situatia de astazi ma dezamageste!

Am iubit, dar tot singur am ramas

Reporter: Nu sunteti un pesimist, nu sunteti un optimist… dar spuneti ca sunteti un singuratic. Ati declarat, la un moment dat, ca, aproape nici nu stiti daca ati iubit vreo femeie, cu adevarat, in viata dvs, desi au fost trei casatorii. Ultima sotie fiind chiar mai mica cu 45 de ani. Dvs nu credeati in asa o poveste de iubire, dar iata ca a fost posibil…
Sergiu Nicolaescu: Da. Ei, nu pot sa spun ca nu am iubit…am iubit. E firesc, am iubit, dar tot singur am ramas.
Reporter: Destin, din nou?!
Sergiu Nicolaescu: …da, e destin.
Reporter: La un moment dat, ati dat o declaratie, cel putin socanta: „Aveam de mic un revolver in casa, de care mama stia si de trei ori l-am luat si m-am jucat cu el. Adica, de trei ori l-am dus la tampla.” Ce inseamna aceasta declaratie? Puneati asa de putin pret pe viata, in curajul acela al varstei?
Sergiu Nicolaescu: Vreau sa va spun ca si acum cativa ani, trei ani, venea spre mine o locomotiva cu un tren, eu fiind pe mijlocul caii ferate. Trenul venea, se apropia, mergea cu 40-45 de km pe ora si m-am uitat la tren, la locomotiva, care se apropia, se apropia si…mi-a placut. Ce vreti sa fac, am si eu o fire! Asta-i firea mea. Eram convins ca pot sa inving pericolul care venea spre mine, trenul. Am auzit echipa de filmare strigand, era si sotia mea acolo si in ultima clipa, absolut ultima clipa, cand locomotiva mi-a atins hainele, am sarit. Lucruri de genul acesta am facut si voi face toata viata mea…
Reporter: Pentru ca intotdeauna castigati pariul cu viata…
Sergiu Nicolaescu: Pe vremea respectiva, cand aveam 14-15 ani, era o joaca, o joaca…Ma jucam cu revolverul respectiv, nu mai stiam nici unde este pus cartusul…si il duceam la tampla si apasam. Sa ne fie clar: cine ma crede, ma crede, cine nu ma crede, sa fie sanatos!
Reporter: Un alt pariu pe care l-ati castigat cu viata a fost de curand, cand dupa un accident, starea dvs s-a agravat si ati ajuns la o interventie chirigicala. Dupa aceasta a trebuit sa invatati, spuneati dvs, sa traiti. L-ati certat pe Dumnezeu atunci? Cat de greu v-a fost?
Sergiu Nicolaescu: A fost foarte greu, foarte greu. Nu puteam vorbi, nu puteam merge…am inceput sa invat sa merg…
Reporter: Ce era in mintea dvs atunci? Omul care statea in fata unui tren…
Sergiu Nicolaescu: Eu invinsesem tot ce am intalnit in viata si am intalnit moartea de multe ori, o castigasem. Aveam incredere! Pana la urma am invatat sa merg, am invatat sa vorbesc…si m-am intors la munca mea!
Reporter: Si ati invins din nou!
Sergiu Nicolaescu: …si astazi sunt cum sunt.
Reporter: Spuneti-mi ce va doriti de acum inainte?
Sergiu Nicolaescu: …imi doresc sa fac filme in liniste!

Interviu realizat de Eveline Pauna pentru Revista Tango

1 COMENTARIU

  1. Sergiu Nicolaescu a fost omul vechiului regim comunist si al „emenatitor” sai de dupa revolutie, defapt „mostenitorii” acestuia, cei din esaloanele puterii rosii. Asta-i crudul adevar! Ca regizor, ca artist, criticii spun ca n-ar fi fost chiar un geniu. Acuma, fiecare cu preferintele sale. Inainte de `89 filmele sale aduceau intr-adevar ceva lume la cinematografe, dupa insa au dezamagit foarte mult. Generatia de regizori actuala este net superioara „geniului” lui Nicolaescu. I s-a pus totul la dispozitie, si-nainte si dupa, de catre putere iar el i-a fost recunpscator puterii. Desi a participat la Revolutie in prima linie fiind necesar celor ce-au pus la cale „contrarevolutia” si subjugarea administratiei statului, nu a last nicio clarificare urmasilor. Si in cazul lui a functionat „omerta” mafiei nou instalate in structurile puterii. Ca toti bossii, la batranete si-a luat o nevasta mult mai tanara…Dumnezeu sa-l odihneasca!

Comments are closed.