nicusor constantinescuCase luxoase, cu garduri impunătoare, construcţii ale căror preţuri nu pot fi mereu justificate, piscine sau obiecte valoroase de artă pe pereţi, acestea sunt doar câteva dintre cuvintele care pot fi folosite pentru a descrie locuinţele în care trăiesc cei care şi-au câştigat renumele de „baroni locali“.

Ziarul „Adevărul“ vă prezintă Episodul II dintr-un serial care îşi propune să vă arate unde locuiesc cei care ne conduc, primari, şefi de consilii judeţene, importanţi membri de partid, actuali sau viitori parlamentari . Unii dintre ei nu şi-au trecut casele pe numele lor, alţii refuză să spună de unde au avut banii. Unii au ales zonele centrale ale oraşelor, alţii au preferat confortul şi liniştea periferiilor. Nu rataţi! În ziarul ”Adevărul” de mâine şi pe www.adevarul.ro vă prezentăm Episodul III al serialului despre casele baronilor care s-au ridicat de la ”talpa ţării”.

CONSTANŢA Nicuşor Constantinescu, vilă în centrul Constanţei

Nicuşor Constantinescu (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, locuieşte într-o vilă aflată în centrul oraşului, pe strada Mircea cel Bătrân, într-o zonă de lux a Constanţei. Vila are un singur etaj, are arborat steagul României şi este înconjurată de o frumoasă grădină, în care preşedintele CJ obişnuieşte să se fotografieze, pentru a posta imaginile mai apoi pe Facebook. Locuinţa lui Constantinescu a fost percheziţionată pe 19 martie 2014, de către procurorii DNA, cu mascaţii la uşă. Conform declaraţiei de avere din luna mai 2014, Nicuşor Constantinescu deţine un teren cu o suprafaţă de 3.117 metri pătraţi, dobândit în perioada 1999 – 2003, două apartamente şi o casă, un autoturism, un Jeep, dar şi o şalupă. Are un depozit în valoare de 25.700 de euro şi un altul de 950.000 dolari, deschis în SUA. El mai deţine peste 9.000 de acţiuni la SC Concordia Press SA. Constantinescu mai are o colecţie de timbre, una numismatică, bijuterii şi mobilier vechi. În urmă cu mai mulţi ani, în presă a apărut un scandal legat de faptul că vila lui Constantinescu, construită lângă sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, ocupă şi o parte din trotuar.

DÂMBOVIŢA Ţuţuianu locuieşte într-o casă de vacanţă

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu (PSD), proprietar al unui cabinet de avocatură, are trecute în declaraţia de avere o proprietate în Târgovişte, dar şi o casă de vacanţă în localitatea Răzvad (aflată la 5 kilometri de Târgovişte). Mai are un apartament în Bucureşti, într-un complex rezidenţial nou, evaluat pe piaţa imobiliară la 124.000 de euro, cumpărat pe vremea când era senator. Are şi o maşină, un VW Polo. Casa de vacanţă a lui Ţuţuianu are un etaj, mansardă şi o curte spaţioasă. Construcţia nu este la vedere, fiind mascată de câţiva copaci. De asemenea, în declaraţia de avere, Ţuţuianu enumeră la capitolul terenuri o proprietate de 4.800 de metri pătraţi teren agricol în comuna natală Malu cu Flori şi 10 hectare de pădure în Odobeşti Dâmboviţa. Pe lângă acestea, mai deţine un teren de 1.000 de metri pătraţi intravilan în Comuna Răzvad, un altul de 400 mp în Târgovişte pe care se înalţă impozantul sediu al casei de avocatură, un petec dintr-un teren pe care se află un cabinet notarial în Bucureşti şi un loc de parcare. La capitolul depozite, preşedintele CJ declară 70 de mii de lei.

DOLJ Prioteasa, în casă boierească

Baronul de Dolj, Ion Prioteasa, a primit, în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie, repartiţie într-o casă boierească situată într-o zonă semicentrală a Craiovei. Imobilul, care are o suprafaţă de 176 de metri pătraţi, a fost cumpărat de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj în anul 1996. Conform ultimei declaraţii de avere, social-democratul are un venit anual de 40.435 de lei. Prioteasa se află la cel de-al treilea mandat de preşedinte al CJ Dolj. În perioada 2001- 2008, a fost preşedinte executiv al PSD Dolj şi, din 2010 până în aprilie anul acesta, a deţinut funcţia de vicepreşedinte al partidului, filiala Dolj.

IAŞI Nichita stă într-o zonă rezidenţială exclusivistă

Primarul Iaşiului, PSD-istul Gheorghe Nichita (58 de ani), deţine o vilă cotată în acest moment la 250.000 – 300.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, proprietatea a fost evaluată la jumătate de milion de euro. Valoarea casei este ridicată de amplasamenul excelent, cartierul Copou, cea mai exclusivistă zonă rezidenţială a Iaşiului. Numai terenul pe care este construită, cu suprafaţa de 477 de metri pătraţi, ar putea fi vândut cu aproximativ 150.000 de euro. Casa a fost dobândită în anul 1984, într-o perioadă în care Gheorghe Nichita era un simplu dispecer la Apă-Canal Iaşi, dar îşi începea ascensiunea spre funcţia de director al regiei, pe care a condus-o între 1997 şi 2003. Vilei i-a fost adăugat un foişor de 16 metri pătraţi în 2011. Este deţinută în co-proprietate cu soţia Florentina, cu care primarul se află în acest moment în proces de divorţ. Presa locală a semnalat în mai multe rânduri că strada Petre Andrei, acolo unde se află vila primarului, are mereu prioritate la deszăpezire şi la curăţenie. Gheorghe Nichita menţionează în declaraţia de avere tablouri semnate de Craiu, Alupei, Podoleanu, Hatmanu, Agafiţei, Cămăruţ sau Tofan, plus „obiecte de artă decorativă, inclusiv statuetă ceramică“, cărora le estimează o valoare totală de 8.000 de euro.

Articol publicat de Adevarul.ro. Cititi continuarea aici

Comentariile sunt închise.