sorin_ovidiu_vintu

După condamnarea pe care a primit-o în Dosarul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu face dezvăluiri fără precedent, acuzând SRI că i-a întocmit dosarele, manipulând justiţia. Fostul mogul îi acuză pe Maior, Coldea şi Băsescu că i-au fabricat dosarele, iar justiţia a executat ordinele condamnându-l.

„După cum ați putut constata, nu m-am plâns niciodată de porcăriile care mi se tot fac în ultimii șapte ani în instanțele de judecată din București dar, dat fiind faptul că ultima condamnare (mă refer la cea de opt ani din dosarul FNI) a fost transformată de una dintre televiziunile pe care SRI-ul o folosește în operațiunile murdare de comunicare (mă refer la DIGI 24) într-un festival al dezinformării și al prostului gust mă simt obligat, pentru o informare corectă, să fac unele precizări:

1. Dosarul de șantaj al lui Sebastian Ghiță
Am executat un an de închisoare.
Șapte ani mai târziu Ghiță însuși recunoaște că a mințit și că așa zisele probe au fost falsificate de către el însuși.
2. Dosarul pentru favorizarea lui Nicolae Popa
Am executat 2 ani de închisoare.
Acuzația – Urmare a faptului că i-am dat bani, s-a putut sustrage aproape 10 ani justiției române.
Proba – Le-am dat părinților lui Popa bani de bilete de avion pentru a-i face acestuia o vizită în Bali, în anul 2009.
Concluzia judecătorilor – Din cauza asta a putut sta Popa timp de 10 ani în Indonezia.
3. Dosarul Petrom Service
Execut 6 ani și 2 luni.
Acuzația – Am furat din propria-mi firmă 83 milioane euro.
Proba – Niciuna.
Realitatea – Încasasem peste 300 milioane euro de la Petrom pentru vânzare activității de bază a firmei. În loc să-mi retrag 160 milioane euro ca dividende, am autorizat investiții de 83 milioane euro în bănci și firme din Republica Moldova.
4. Dosarul FNI
Condamnare 8 ani.
Acuzațiile – Am furat circa 7 milioane dolari din FNI și am spălat 5,5 milioane cumpărând imobile.
Probe – Afirmațiile procurorului de caz și atât.
Ce s-a întâmplat în realitate – După 17 ani de anchete făcute de zeci de procurori și polițiști, instanța de la Tribunalul București a avut curajul să mă achite pentru acuzația de furt din FNI, dar n-a avut curajul să mă achite și pentru presupusa spălare de bani, condamnându-mă la 6,4 ani de închisoare. Dosarul merge mai departe la Curtea de Apel București, moment în care intervine și prescripția faptei de delapidare, judecătorii nemaiavând altceva de făcut decât să constate intervenirea termenului de prescripție.
Fără a avea absolut nicio dovadă că am cumpărat imobilele respective cu bani proveniți din FNI, fără a mi se admite nicio expertiză contabilă prin care să pot dovedi acest lucru, fără să țină cont de niciuna dintre mărturiile martorilor citați, judecătorii compun o minută în care, cu un real talent journalistic, acreditează ideea că am furat, condamnarea dispusă fiind practic doar pentru spălare de bani.
Deci, hotărârea judecătorească în dosarul FNI este CĂ NU AM FURAT NICIUN LEU DE ACOLO. Prescripția intervenind după ce instanța s-a pronunțat, CONDAMNAREA ESTE DOAR PENTRU SPĂLARE DE BANI.

Acum mai bine de doi ani, pe blogul meu, am arătat cum funcționează în realitate sistemele de forță din România și cine sunt responsabilii de fapt ale abuzurilor care se comit.

Securiștii pot încondeia pe oricine, procurorii pot acuza pe oricine iar, în final, cei care decid sunt judecătorii. Aceștia se împart în mai multe categorii:

Judecătorii care iau șpagă.
Aștia sunt cei care tremură de frica DNA. Nu știu dacă nu care cumva procurorii au aflat ceva, sau nu vor să fie monitorizați, motiv pentru care dau pedepse enorme acelor care își imaginează că fac pe placul securiștilor sau procurorilor.
Judecătorii slabi profesional.
Habar n-au de meserie, motiv pentru care dau pedepse uriașe, de cele mai multe ori aiurea, încercând să mascheze astfel precara lor pregătire profesională. În lumea serviciilor și a procurorilor li se mai spune J.S., adică judecătorul slugă.
Judecătorii care sunt acoperiți ai diverselor servicii, preponderent ai SRI.
Judecătorii narcisiști.
Ăștia vor să dea bine în poză. Văd care este atitudinea presei vizavi de un inculpat și decid în funcție de asta.
Judecătorii ticăloși.
Știu meserie dar dau decizii în funcție de propriile umori, nu în funcție de lege. Sunt funcționari care urăsc cu ferocitate orice formă de succes social al vreunui inculpat.
Judecătorii onești.
Reprezintă slujitori unei justiții maculată de primele categorii.

Cea mai periculoasă formă de corupție nu este, așa cum s-ar putea crede, corupția materială, ci cea morală, care o încorporează practic și pe cea materială. Dosarele “grele” sunt dirijate cu regularitate către această pegră a justiției, constituită din judecătorii corupți moral. Ce poate fi mai obscen decât faptul că niște corupți oficiază în sanctuarul luptei anticorupție?
Două sunt motivele pentru care dosarele mele, inițiate de Maior și Coldea la ordinul lui Băsescu, sunt dirijate și astăzi de către SRI către această pegră.

1. Disprețul manifestat în materialele pe care le public, atât pe blog cât și pe facebook, la adresa lui Iohannis. Faptul că Helvig l-a înlocuit pe Maior la conducerea SRI și că acesta l-a dat afară pe Coldea, n-a anulat funcția de poliție politică a acestei instituții, ea nefăcând altceva decât să treacă în subordinea lui Iohannis. Capacitatea acestei instituții de a dirija dosare în instanțe, nu cred că poate fi contestată de cineva.
2. Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru mi-au furat trustul Realitatea și compania P.S.V., transcriind prin fals acțiunile celor două societăți pe numele lor. În urma cu aproape patru ani am depus o plângere penală împotriva lor la DNA. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat temeinicia acuzațiilor pe care le-am făcut, dosarul urmând a fi trimis în instanță. Fructificând relațiile pe care le aveau la început cu Gabriel Oprea și apoi, prin intermediul lui Rareș Bogdan, cu Helvig și Iohannis, au reușit să blocheze până acum orice decizie judecătorească favorabilă mie. Dacă pentru Realitatea era doar miză de a o transforma în televiziunea SRI-ului și a lui Iohannis, pentru PSV miza era de ordinul a miliarde de euro, așa că Sorin Ovidiu Vîntu trebuie ținut în pușcărie cât mai mult timp posibil, doar-doar va ceda.

Aș fi tăcut și la această condamnare, așa cum am tăcut și până acum, și n-aș fi făcut aceste dezvăluiri dacă nu m-ar fi iritat la culme obrăznicia diviziei AV a SRI-ului. Nu s-au mulțumit cu faptul că am fost condamnat ci au ales să mă și batjocorească.
Aș vrea să clarific faptul că nu simpatia pentru PSD mă face să am o atitudine excesiv de critică la adresa lui Iohannis. În acest partid am doar patru oameni pe care i-am respectat: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea și Mircea Geoană. Pe primii trei ca politicieni iar pe-al patrulea ca spirit. Maniera de a face politică a lui Ponta sau a lui Dragnea îmi displace profund și, pe lângă asta, sunt un om eminamente de dreapta. Lui Iohannis îi disprețuiesc caracterul, felul în care l-a înjunghiat pe Crin Antonescu pe la spate și faza cu paltonul, care mi l-au arătat ca pe un tip ce nu-mi merită respectul. Sincer să fiu, nici după intelectul lui nu mă dau în vânt – cum îl scoate cineva din textul pe care l-a învățat, pare ușor retardat.

Recapitulare

1. Decizia unei instanțe înaintea termenului de prescripție este aceea că nu am furat banii nimănui din FNI. Această decizie vine după alte două scoateri de sub urmărie penală stabilite în urma unor anchete care au implicat zeci de politiști și procurori.
Mă voi concentra pe anularea condamnării de 8 ani printr-o cale excepțională de atac.
2. SRI funcționează în continuare ca poliție politică, singura modificare constă în preluarea ei de către Iohannis prin intermediul lui Helvig.
3. Miza multiplelor condamnări la care sunt supus o reprezintă menținerea televiziunii Realitatea ca a doua televiziune, alături de DIGI24, pentru Iohannis și câteva miliarde de euro aflate în PSV, ambele companii fiindu-mi furate de Cosmin Gușă și Maricel Păcuraru cu largi complicități la nivelul Registrului Comerțului și al Judecătoriei.
4. Dosarele “grele” sunt dirijate de către SRI spre judecători corupți moral sau acoperiți.
5. Voi reacționa cu duritate maximă la orice tip de batjocură ce și-o va mai permite vreo instituție la adresa mea. De la plângeri penale, până la dezvăluiri din viața privată sau operațiuni secrete ale acelei instituții, nu vor mai constitui tabuuri pentru mine.
6. Am fost târât prin pușcării și aresturi cu ambele picioare rupte, cu un triplu by-pass, două preinfarcturi și un infarct, cu speranța clară că-mi voi găsi sfârșitul fără ca voi să fiți acuzați. M-am îmbolnăvit din cauza condițiilor de aici și de tuberculoză, mi-ați dat amânări peste amânări, contopiri făcute în mod nelegal, fără a se ține cont de legea mai favorabilă. Mi-ați blocat toate conturile și activele în speranța că mă voi apuca de furat, astfel încât să aveți și voi un motiv real să mă arestați. Mi-ați dat ani peste ani de pușcărie fără să mă fac vinovat de niciuna dintre faptele pentru care m-ați condamnat și nu m-am plâns niciodată, pentru simplul motiv că sunt cu mult deasupra capacității voastre de a inspira frica. Sunteți doar niște nimicuri trecătoare care au, pentru o perioadă, capacitatea de a produce rău și sunt prea proaste să înțeleagă că pentru mine libertatea are alte sensuri”, a scris SOV pe blog.