Consiliul General al Capitalei a aprobat în ședința de astăzi cheltuirea a circa 100.000 de euro pentru realizarea bustului regelui Mihai I. Decizia vine la câteva zile după ce statuia a fost deja inaugurată! Asta deși legea prevede că aprobarea Consiliului General ar fi trebuit dată înainte de realizarea momumentului și, implicit, de cheltuirea banilor publici.

Statuia Regelui Mihai I a fost dezvelită pe 25 octombrie, cu ocazia împlinirii a 91 ani de la nașterea fostului monarh, chiar în prezența acestuia. La aproape o săptămână de la eveniment, Primăria Capitalei a aprobat și cheltuirea celor 100.000 euro pentru bustul… deja inaugurat. Lucrările au început abia în urmă cu o lună și au fost terminate în noaptea de dinainte de inaugurare.

Mai mult, proiectul de amenajare a piațetei a venit cu o zi înainte la Comisia de Urbanism de la Primăria Capitalei, pentru a obține avizul de urbanism cerut de lege. Puși în fața faptului împlinit, arhitecții au criticat proiectul, dar s-au văzut obligați să-l avizeze.

5 COMENTARII

  1. pai asa merită si maresalul Antonescu, un bust la fel de mare, langa el… uite cum apar statui si busturi prin oras, pe ce dam noi 100.000 de euro…

  2. ma va fan culo .de vrea statuie sa sio puna la el acasa pe banii lui.era un pusti ,a domnit putin ,nu a facut un cazzo si acum se vrea si ptr eternitate postat . ma va fan culo

  3. Val.USL are ca principiu de baza LEGEA SUNTEM NOI.Pretutindeni ,unde opereaza financiar reprezentantii USL ,de un tupeu specific doar lor,folosesc banii obtinuti din taxele si impozitele platite de contribuabili cum ii taie capul si cum le cere buzunarele din ce in ce mai lacome!
    Cea mai noua este alocarea sumei de 380000 de lei pentru filmele lui Sergiu Nicolaescu,de catre TVR,avindu-se in vedere scumpirea abonamentului…In situatia in care acolo este o gaura colosala si o multime de oameni pusi pe liber…

  4. Oprescu merge inainte, face ce vrea si apoi da o forma legala faptului implinit. Nu vad o mare diferenta de decizia „il suspendam pe Basescu si gasim noi un motiv”. E tipul de gandire iliesciana.
    Ma intriga faptul ca „puși în fața faptului împlinit, arhitecții au criticat proiectul, dar s-au văzut obligați să-l avizeze.” Atata timp cat reactia va fi de adaptare la ceea ce a decis „sefu” toti iliestii si oprestii din România vor profita de moliciunea si capul plecat al celorlalti. In cazul de fata la ce mai serveste Consiliul Municipal si Comisia de Urbanism ?! simplu decor ?!

    Imi amintesc ca si inaugurarea Podului Basarab s-a facut fara avizul tehnic. M-antreb daca acest aviz a fost pana azi acordat lucrarii …

  5. Asta e subiect de campanie electoral.Asta e ipocrizia electorala a USL fata de electorat care e manipulat de catre ei.Peste noapte toti comunistii ipocriti de la iliescu si pana la Cacarau antonescu au devenit peste noapte monarhisti convinsi dupa ce presedintele a declarat pe buna dreptate ca regele a tradat.

Comentariile sunt închise.