O adevărată bombă a explodat în ședința PSD. Mai mulți lideri județeni, dar și europarlamentari solicită excluderea lui Sorin Grindeanu din PSD pentru modul în care s-a comportat în urma deciziilor din Comitetul Executiv, conform stiripesurse.ro

Primarul general Gabriela Firea a avut o poziție extrem de tranșantă împotriva lui Sorin Grindeanu.

”Avem un fost coleg care bântuie ca o fantomă prin Palatul Victoria, nu mai are legitimitate, nu a avut contribuții în campanie sau în comunicarea din perioada alegerilor. Nu s-a remarcat ca alți colegi din teritoriu care au muncit în alegeri. Eroul campaniei a fost programul de guvernare, asta au votat românii Pentru că ne aflăm într-o perioada în care presa spune că PSD e pe cale să se dezintegreze, propun să spunem adevărul: să ne exprimăm fiecare în organizații și să decidem ce poziție avem.

Eu propun ca organizațiile să transmită pozițiile lor la Secretariatul General și apoi să le facem publice”, a spus Gabriela Firea, în Comitetului Executiv.

Totodată, Aurelia Cristea susține că Sorin Grindeanu știa că va fi evaluat de când a preluat mandatul. ”Când a fost nominalizat, s-a spus foarte clar că se va face o evaluare serioasă, periodică, iar cei care nu corespund vor pleca acasă”.

De asemenea, vicepreședintele Senatului Claudiu Manda a spus că ”se impune excluderea din partid și trebuie să grăbim o moțiune de cenzură. Omul nu are caracter și ne-a dovedit-o.

”După ziua de ieri, lucrurile sunt foarte clare. După prezentarea analizei guvernării, intenția domnului Grindeanu a fost să nu rămână în CEX ca să ajungă la Guvern. Felul cum a distorsionat, cum a prezentat relația umană în primul rând pe care a avut este de neacceptat. Este obligatoriu să depunem moțiune de cenzură, pentru că este evident că avem un Guvern ilegitim”, a spus liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Aceeași poziție a avut-o și Doina Pană: ”Trebuie să votăm excluderea din partid a domnului Grindeanu”.

De asemenea și senatorul PSD Dorel Căprar a spus că ”vă rog să supuneți la vot excluderea”.

Europarlamentarul Victor Negrescu a luat cuvântul și a cerut excluderea lui Sorin Grindeanu din partid. ”Trebuie să votăm excluderea. Nu trebuie să se mai întâmple ce s-a întâmplat azi, când un lider al unui land german îl felicită”.

Ioan Dârzu, președintele PSD Alba: ”Daca nu se intampla acum, ci se mergea pana in toamna, lucrurile erau mult mai grave. Important este sa implementam Programul de guvernare. Este important ca cei care vor fi desemnati de acum inainte sa inteleaga ca trebuie sa isi puna experienta in slujba partidului si a romanilor, nu impotriva lor. Excluderea e cea mai bună variantă în acest caz!”

Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea: ”Grindeanu trebuie exclus pentru că isi aroga o functie care i-a fost retrasa. Nu mai poate reprezenta PSD in acest caz.”