Guvernul condus de Victor Ponta și instituțiile abilitate dau dovadă de o tăcere inexplicabilă în privința scandalului Ericsson, dovedit deja în Suedia, unde există procese cu cei implicați, a declarat duminică europarlamentarul democrat-liberal Theodor Stolojan.

„Este o tăcere inexplicabilă care există în România vizavi de scandalul Ericsson, unde în Suedia se judecă și apar informații foarte clar că miniștri din toate guvernele au primit – un fost socialist și un liberal – sume de milioane de euro drept mită pentru a semna un anumit contract către societatea Ericsson. Acest lucru este dovedit în Suedia – mita data pentru a se obține contractul în România – e proces care se judecă acolo, și sunt declarațiile celor de la Ericsson care au lucrat în România care invocă anumite persoane din România care la vremea respectivă dețineau funcții în guvernul român. Și e inexplicabilă tăcerea care există în România și lipsa de reacție a instituțiilor care trebuie să se ocupe de astfel de probleme, cât și a guvernului condus de Ponta”, a declarat europarlamentarul PDL într-o conferință de presă susținută la sediul ARD.

El a solicitat totodată guvernului Ponta să anuleze ordonanța prin care a dat libertate pentru cumpărarea de mașini noi cu o valoare de până la 18.000 de euro, argumentând că economia României scade.

3 COMENTARII

  1. „Acest lucru este dovedit în Suedia – mita data pentru a se obține contractul în România – e proces care se judecă acolo, și sunt declarațiile celor de la Ericsson care au lucrat în România care invocă anumite persoane din România care la vremea respectivă dețineau funcții în guvernul român. ”

    – bine frate, aia tac, dar de ce nu spui tu numele lor? doar e ceva public nu? daca mai sunt si reactii publice, de ce te feresti sa dai numele lor? sau la ce mai deschizi subiectul?

    ahhh, e strategie adancaaa, aha 😉 e firescs a nu ma prind, prost ce sunt io si carcotas 🙂

    • Articolul este despre Guvernul Ponta,nu despre Stolojan.
      A trecut trenul „Antena 3″…..prin….daca are prin ce….

Comentariile sunt închise.