nadia 1Nadia Gray, românca de o frumuseţe răpitoare, care îi furase inima şi scriitorului Ionel Teodoreanu, l-a îngenuncheat şi pe celebrul regizor Federico Fellini, care a distribuit-o într-o scenă memorabilă din “La Dolce Vita”.

Istoria cinematografiei reţine că, graţie talentului şi farmecelor irezistibile, Nadia Gray a avut parteneri de scenă celebri, precum Frank Sinatra şi Audrey Hepburn.

Conform Enciclopediei României, prima întâlnire cu scena a tinerei talentate a avut loc la vârsta de 15 ani. Atunci, Nadia Kujnir-Herescu, născută la Bucureşti, pe 23 noiembrie 1923, a debutat la Majestic.

De aici, parcă toate uşile i s-au deschis, iar plecarea din ţară în 1940 a însemnat drumul unei cariere spectaculoase spre Hollywood.

Viaţa bate filmul

Viaţa Nadiei chiar bate filmele pe care le-a făcut. Prima ei mare iubire, nerăspunzând amorului pătimaş al scriitorului Ionel Teodoreanu, a fost aristocratul Constantin Cantacuzino.

După cel de-al doilea Război Mondial, Nadia îl întâlneşte într-un avion pe cel care avea să-i devină soţ. El era pilot, iar ea, pasageră. Un incident nefericit, un motor al avionului care a luat foc, nu a umbrit dragostea fulgerătoare dintre cei doi.

Se căsătoresc în acelaşi an, iar în 1947 se hotărăsc să fugă din ţară, ca să scape de odiosul regim comunist. La vremea respectivă, „Bâzu”, aşa cum era alintat de apropiaţi, fiind şi pilotul personal al Anei Pauker, reuşeşte să-şi trimită soţia la filmări în Italia. La 13 ianuarie 1948, a fost desemnat să efectueze un zbor de pasageri la Milano. Ajuns la destinaţie, predă avionul secundului său şi cere azil politic.

Errol Flynn şi Marcelo Mastroiani, parteneri

Debutul în cinematografie a venit în 1948, când a fost distribuită în producţia franco-austriacă „L’Inconnu d’un soir”, în care a jucat alături de Claude Dauphin.

romanca dolce vita

Nadia a obţinut chiar rolul principal, cel al unei ospătăriţe tinere care viseară să devină vedetă. Încetul cu încetul, cariera Nadiei începe să devină tot mai înfloritoare. Este distribuită în numeroase filme: „Monsignor”, „The Spider and The Fly”, „Puccini”, „Valley of Eagles”, „Night Without Stars” şi  „The Captain’s Table”, printre partenerii săi numărându-se Marcello Mastroianni, Vittorio de Sica, Rossano Brazzi, Errol Flynn, Maurice Ronet şi Gabriele Ferzetti. Nadia şi soţul ei se stabilesc în anii ’50 în Spania, iar în 1958 „Bâzu” moare la Madrid, la vârsta de 53 de ani.

Artistă în saloanele de cabaret

Nadia Gray a devenit celebră în lumea filmului internaţional prin scena de striptease din capodopera lui Fellini, „La dolce vita”. În finalul filmului, Nadia, care interpretează o damă de societate plictisită şi de moravuri uşoare, îşi sărbătoreşte divorţul făcând striptease în timpul unei petreceri date la ea acasă.

nadia

Cariera Nadiei continuă şi peste Ocean, acolo unde se stabileşte în anii ’60. În 1964, dobândeşte cetăţenie franceză, iar trei ani mai târziu se mărită cu avocatul american Herbert Silverman, alături de care se stabileşte în America.

Articolul integral îl puteți citi pe adevarul.ro