Proiectul privind Legea salarizării unitare va beneficia, joi, de un tratament deosebit, acesta urmând a fi semnat, la Sinaia, de liderii coaliţiei guvernamentale, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi de premierul Sorin Grindeanu, precum şi de parlamentarii PSD prezenţi, scrie mediafax.ro

După retreat-ul de acum două săptămâni, al senatorilor PSD, care s-au reunit în Deltă, la Tulcea, a venit rândul deputaţilor să facă un demers asemănător, aceştia alegând să meargă la munte, la Sinaia, într-o deplasare care va începe miercuri seara şi se va termina vineri.

Profitând de această şedinţă a grupului parlamentar al PSD din Cameră, liderul social-democraţilor a convocat şi CExN, tot la Sinaia, această şedinţă urmând a se desfăşura joi, începând cu ora 11.00.

Dragnea şi Tăriceanu îşi doresc ca acest proiect de lege al salarizării unitare să constituie „capul de afiş” al reuniunilor succesive – CExN al PSD, şedinţa coaliţiei de guvernare şi şedinţa grupului PSD de la Cameră – desfăşurate joi la Sinaia.

În acest sens, Dragnea i-a invitat pe Tăriceanu şi pe Grindeanu la Sinaia, pentru a avea acolo o şedinţă a coaliţiei de guvernare cu un singur punct pe ordinea de zi – semnarea Legii salarizării.

Dragnea a anunţat deja că proiectul de lege privind salarizarea unitară este în prezent finalizat, iar legea va fi semnată ca iniţiativă parlamentară, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament.

Aceasta este şi motivul pentru care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a mai fost invitat la şedinţa coaliţiei, întrucât o discuţie pe tema Justiţiei ar risca să eclipseze discuţia despre Legea salarizării unitare, deşi Dragnea a precizat, recent, că se va discuta în coaliţie rezultatul evaluării făcute de Toader, dar nu neapărat despre menţinerea sau nu a acestuia în echipa guvernamentală.

Cu toate acestea, chiar dacă nu se va discuta în coaliţie, tema Justiţiei şi respectiv situaţia ministrului Tudorel Toader ar putea fi ridicată în cadrul CExN, acolo unde alte subiecte de discuţie i-ar putea viza pe fostul premier Victor Ponta, dar şi pe deputatul Cătălin Rădulescu, având în vedere nemulţumirile publice exprimate de liderul PSD, Liviu Dragnea, în legătură cu cei trei.

Din luările de poziţie de până acum nu reiese faptul că la CExN ar putea fi adoptate măsuri radicale, privind o eventuală retragere a sprijinului politic acordat lui Toader sau o excludere din partid a lui Ponta. În ceea ce îl priveşte pe Cătălin Rădulescu, acesta s-a „autosuspendat” din partid.

Liderul PSD Liviu Dragnea îşi doreşte, însă, ca CExN să adopte un mesaj public în legătură cu subiectele la zi, iar o altă nemulţumire publică exprimată de Dragnea l-a vizat pe senatorul PSD Ioan Deneş, a cărui declaraţie privind homosexualii a stârnit controverse în media.

Dragnea le-a transmis public PSD-iştilor care fac declaraţii despre homosexuali să îşi amintească faptul că PSD e un partid tolerant. El a arătat că această temă va fi discutat „mai apăsat” la Sinaia şi şi-a exprimat speranţa că aerul tare de munte le va creşte acestora puterea de înţelegere asupra faptului că în societatea românească trebuie să aibă loc toţi.