Criza politică din România se adâncește. Sorin Grindeanu a anunțat miercuri seară că nu își dă demisia din funcția de premier, după ce a rămas fără sprijin politic din partea coaliției de guvernare și după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al partidului că toți miniștrii social-democrați au demisionat, scrie b1.ro

”Nu îmi dau demisia. Am obligația să mă comport responsabil față de România și față de partidul din care fac parte. Acest Guvern e Guvernul României, nu e Guvernul CEx-ului și cred că toți trebuie să ne simțim responsabili de acest lucru.

Îmi voi da demisia atunci când președintele Iohannis, după consultări cu partidele, va numi un premier de la PSD. Eu cred că e normal, față de scorul pe care PSD-ul l-a obținut în alegeri, ca acest lucruri să se întâmple și nu vreau ca alte scenarii să intre în discuții.

Demisia mea este în momentul în care președintele Klaus Iohannis, după consultările cu partidele va spune că numește pe domnul sau doamna X de la PSD.

Nu mă agăț de acest scaun și nu vreau să fie interpretată această acțiune a mea ca și când m-aș agăța de scaun. Sper ca acestă criză să se încheie cât mai rapid”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a ținut să contrazică afirmațiile făcute cu câteva minute înainte de Liviu Dragnea, referitor la felul în care s-a desfășurat ședința CEx.

”Vreau să clarific câteva lucruri din CEx. Le transmit multe dintre colegii din CEx că îmi pare rău că au trecut prin această experiență neplăcută, care nu e prima.

Știu de toate lucrurile și tot ce s-a întâmplat și înainte de CEx, de aceea țin să îmi cer scuze că și datorită acestei situații au ajus să trăiască o asemenea experiență. A spus LIviu Dragnea că nu era sigur că acest CEx se va încheia cu retragerea sprijinului politic și încercarea de a mă demite.

De ce mi s-a propus șefia mai multor instituții ale statului doar ca să îmi dau demisia, sau chiar să fac ăparte din viitorul Guvern?

De asemenea l-am văzut pe dl președinte Dragnea spunând că nu ar fi vrut să plec”, a mai spus Grindeanu.

Premierul l-a acuzat pe Liviu Dragnea că vrea să preia toată puterea și a susținut că a văcut pentru prima oară miercuri evaluarea făcută membrilor guvernului, evaluare care, spune premierul, a fost făcută fără consultarea sa.

”Nu mi-am dorit deloc să ajungem la acest moment foarte greu pentru PSD și pentru România.

Înainte de ședință am încercat să înțeleg de ce există această furie de a schimba propriul guvern dupa doar șase luni, un guvern care a performat și are rezultate. Am vrut să înțeleg de ce timp de o lună dl Dragnea și alții au vorbit despre remanieri, analize li demisii. Mi-e foarte greu să înțeleg de unde aceste lucruri. De ce trebuie să pui presiune pe proprii tăi miniștri, puși de tine acolo? Nu am gasit un răspuns, decat unul singur, poate: dorința unui singur om de a avea toată puterea.

Am tot auzit pe surse de o evaluare a guvernului, miniștrilor și a mea. Am participat la întâlniri cu președintele partidului, cu colegi. Eu, ca premier, am văzut pentru prima dată această evaluare în această seară. Dacă vi se pare că e o metoda corectă, mie nu.

Cred că aceasta evaluare trebuiă sa fie facuta prin dialog cu mine ca premier și cu fiecare ministru, ca să fie una reală.

Cred că ceea ce s-a întâmplat azi prin această evaluare era o justificare pentru a mi se spune «trebuie să pleci, trebuie să îți dai demisia». Marea majoritate a miniștrilor nu au participat la întâlniri de acest tip și pentru ei a fost o premieră făcută de dl Darius Valcov, care, din câte știu, nu mai e membru PSD”, a mai spus Grindeanu.

De asemenea, premierul a mai subliniat că nu va pleca din PSD.

”Voi rămâne în PSD. Sunt membru de partid de 21 de ani. (…) Închid prin a sublinia că vor rămâne premier până când dl președinte Klaus Iohannis va desemna un alt candidat cu nume și prenume din partea partidului care a câștigat alegerile și acesta este PSD. Eu vreau ca partidul din care fac parte să rămână la guvernare. Eu îmi doresc ca PSD să dea viitorul prim-ministru să dea viitorul prim-ministru. Vreau să am această garanție. Domnul președinte Liviu Dragnea nu a dat această garanție în CEx, ceea ce nu este în regulă”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă ar mai accepta funcția de premier, Sorin Grindeanu a răspuns: Da, împreună cu colegii mei. Da, am facut erori, nu e un guvern perfect, dar am încercat cu deschidere să fac bine. E o poziție onorantă. Dar aș accepta în cu totul alte condiții. De exemplu, toată echipa a fost nominalizată și facută de dl Dragnea. N-aș mai accepta așa ceva.