Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, se declară surprins de faptul că social-democrații îi reproșează premierului Sorin Grindeanu că nu a dezvoltat relațiile cu Rusia, potrivit flux24.ro

„PSD îi reproșează lui Grindeanu că nu dezvoltă relațiile cu Rusia! Bun motiv de înlocuire a premierului… Nu credeam să o trăiesc și pe asta!”, a scris Eugen Tomac, miercuri, pe Facebook.

În presă au apărut miercuri după-amiază informații din raportul de evaluare a Cabinetului Grindeanu, în care, la domeniul politică externă, este menționată ca măsură neîndeplinită „dezvoltarea relațiilor economice cu Federația Rusă, respectând sancțiunile UE”.

Reuniunea Comitetului Executiv Național al PSD se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența premierului Sorin Grindeanu și a președintelui partidului, Liviu Dragnea. Principalul punct pe ordinea de zi este raportul de evaluare a Cabinetului Grindeanu.