Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru mai multe abateri disciplinare, scrie realitatea.net

Primul dintre ele este, spune Inspecția Judiciară, nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea, constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la competența de a dispune și a efectua controlul tematic: „controlul pentru situații deosebite și controlul tematic se dispun de către conducătorii unităților de parchet și se realizează de către aceștia în mod direct sau prin procurori anume desemnați”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale.

De asemenea, Inspecția Judiciară a remarcat nerespectarea în mod nejustificat (…) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiași control tematic, a încălcat cu știință dispozițiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, transpuse în dispozițiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, care se refera la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție şi prevede că acesta : „exercită controlul asupra activității procurorilor și a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnați;”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.

”Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 şi 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituţia României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 și art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie”, se arată în comunicatul Inspecției Judiciare, citat de realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here