Ancheta FBI în România! Un fost militar român ar fi fost implicat în mituirea unor funcţionari ai guvernului american. Autoritățile din Statele Unite au emis un mandat de arestare pe numele bărbatului care ar fi pretins că este spion CIA! Acesta a fost găsit în Valsui, iar judecătorii vor decide peste trei săptămâni când îl vor extrăda, scrie b1.ro

Românul Daniel Emil Popescu se află în vizorul autorităţilor din SUA de la începutul acestui an, pe numele său fiind emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Virginia de Est. Potrivit unor surse judiciare, în SUA, bărbatul de 49 de ani este acuzat că a mituit doi angajaţi guvernamentali din SUA.

Povestea începe în anii 2010-2011. Atunci, românul era reprezentant al unei firme din Irak în cadrul unor negocieri ce erau purtate cu agenţi guvernamentali americani privind închirierea unui imobil, scriu jurnaliştii de la Adevărul.

Imobilul era deţinut de către o persoană juridică din Irak, iar chiriaşul era Guvernul SUA.  Alături de alte două persoane, Popescu ar fi mituit doi angajaţi guvernamentali americani pentru supraevaluarea chiriei imobilului. Guvernul SUA ar fi închiriat acel imobil cu 665.000 de dolari, în condiţiile în care, anterior, aceeaşi proprietate fusese închiriată unei alte firme cu doar 124.000 de dolari.

În acest moment, Daniel Popescu se află în arest preventiv în România, el fiind ridicat de poliţişti de la domiciliu său din Vaslui, potrivit procurorului Iulian Ispir, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Daniel Emil Popescu a lucrat până în anul 2004 în Armata Română, fiind eliberat din funcţie după aproximativ 20 de ani de ani de activitate, la cerere. După ce a plecat din armată, Popescu a fost angajat la o firmă extrem de controversată din SUA: DynCorp. Despre această societate, în 2009, Forbes scria că este marea câştigătoare a războaielor din Irak şi Afghanistan.

De altfel, numele DynCorp apare în mai multe materiale ale presei americane în care se fac referiri la fapte de corupţie sau alte acte ilegale. Societatea îşi are sediul în statul Virginia, acelaşi stat în care s-a emis mandatul de arestare pentru românul Emil Popescu.

Daniel Popescu va ajunge în faţa judecătorilor pe 19 iunie, atunci când va fi continuată procedura de extrădare.