Fostul ministru al Finantelor Varujan Vosganian crede ca partidele din coalitia de guvernare au semnat Tratatul pentu stabilitate si guvernanta in Uniunea Economica si Monetara, fara a informa romanii despre prevederile acestui pact.

De asemenea, Vosganian afirma, intr-o postare pe blogul personal, ca nici parlamentarii puterii nu stiu ce masuri prevede Tratatul de guvernanta fiscala.

“In acest sfarsit de saptamana vom face o dezbatere amanuntita cu privire la Tratatul de stabilitate, coordonare si guvernanta in Uniunea Economica si Monetara. Vom analiza aspecte de natura tehnica, de natura economica, de natura politica. Vom incerca sa corelam prevederile Tratatului cu ceea ce noi definim prin interesul national. De altfel, necesitatea unei astfel de dezbateri este prevazuta si in Art. 13 al Tratatului. Rar mi-a fost dat sa vad o tema atat de importanta pentru Romania si care sa fie atat de putin dezbatuta. Prevederile Tratatului sunt, practic, necunoscute opiniei publice, nu exista evaluari realizate in baza unor metodologii unitare cu privire la consecintele aplicarii sale. Cat priveste clasa politica, partidele din coalitia majoritara, ele au semnat protocolul de sustinere, daca ne luam dupa declaratiile din timpul ceremoniei de semnare, in deplina necunostinţa de cauza”, a precizat fostul ministru al Finantelor.

7 COMENTARII

  1. cred ca asta recita din „Cartea soaptelor”…aloooo, nene..astea nu sunt poezii. Unde ai dosit banetul de la BCR, ati impartit cu totii, cu Tariceanu, Rusanu, Olteanu, Porumbacu.

  2. François Hollande et la modification de l’accord européen : même les socialistes allemands n’y croient pas

    Le candidat François Hollande souffrait jusqu’ici d’un déficit de crédibilité… Au vu de ses propositions irréalistes et contradictoires, cela ne risquait pas de changer ! Mais ce manque de crédibilité est également ressenti outre-rhin… avec les socialistes allemands qui, depuis quelques temps déjà, ne prennent plus au sérieux le candidat PS : comme il est difficile d’être désavoué par son propre camp !

    Ayant eu vent de l’intention illusoire du candidat socialiste de revenir sur l’accord portant sur le renforcement du pacte de stabilité, le SPD n’a pas manqué réagir outre-Rhin. L’ancien ministre allemand des finances et probable candidat du SPD à la chancellerie, Peer Steinbrück, a ainsi qualifié François Hollande de « naïf » s’il croyait qu’il pourrait renégocier l’accord adopté par 25 pays de l’UE en décembre dernier. En effet, personne ni en France ni en Allemagne n’y croit. Le candidat socialiste, porte-voix d’un PS conservateur et dogmatique, creuse un peu plus le fossé qui le sépare des sociaux-démocrates allemands.

    François Hollande menace de renier purement et simplement les engagements de la France, pourtant négociés et adoptés dans un esprit de consensus grâce à une volonté sans faille de Nicolas Sarkozy. Il menace ainsi de ruiner les mesures mises en place pour sortir l’Europe de la crise de la dette. Le candidat PS trouve en réalité un intérêt à ne pas respecter un accord qui le forcerait, s’il est élu, à une stricte maîtrise des déficits. En définitive, la gauche, dans son inconséquence et son souhait de dépenser toujours plus, a donc l’intention de prendre à revers toute l’Europe. Cette attitude irresponsable mettrait en danger le fonctionnement d’une Union européenne déjà fragilisée par la crise et ne ferait qu’aggraver la situation économique en Europe.

    « Revoir » cet accord, c’est au pire prendre le risque de faire échouer les négociations et d’abandonner l’objectif de réduction des déficits, ou au mieux, le risque de tourner en ridicule la France qui sera marginalisée. François Hollande joue avec le feu dans la mesure où il risque d’isoler la France et de remettre en cause le couple franco-allemand porté avec talent par les volontés conjointes de Nicolas Sarkozy et d’Angela Merkel dans un contexte de crise économique historique. L’attitude de la gauche française, empreinte de germanophobie, alliée au comportement irresponsable de son candidat qui renie la parole de la France et veut faire cavalier seul amènent à ce constat amer : la gauche n’a qu’un projet pour l’Europe, la démagogie. Ainsi, François Hollande aura une excuse pour expliquer son échec face aux Français : l’Europe…Bel esprit !

    Avec pour seule perspective l’isolement de la France dans le concert des nations européennes, François Hollande, confirme que sa candidature représente non seulement un danger pour la France, mais aussi pour l’Europe. Comble de l’ironie, l’ancien chancelier SPD Gerhart Schröder encore récemment saluait l’action du gouvernement français en soulignant que… les réformes entreprises par Nicolas Sarkozy allaient « dans la bonne direction », pas à gauche donc … !

  3. Varujan Vosganian VENIT DE PARLAMENTAR CUNOSCUT
    Declaratie de interese Nr 95 / 14.o6.2011 ( nr inreg senat)
    cunoscand prevederile art 292 cod Penal, privind falsul in declaratii, declar pe proprie raspundere:
    Ununea Armenilor din Romania- Calitatea presedinte, valoarea beneficiilor- Non -profit
    Uniunea Scriitorilor din Romania – Calitatea prin vice, valoarea beneficiilor – Non profit
    Prezenta declaratie constitue ACT PUBLIC si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplect al datelor mentionat
    data complectarii 14 iunie 2011
    DECLARATIA DE AVERE SENAT Nr 96/14.06.2011

    VII. Venituri ale declarantului si ale membrilor sai de familile .realizate in ultimul an fiscal incheiat (potrivit
    senator 66.049
    Uniunea Armenilor din RO 68256 Presedinte curat ( non profit)
    Uniunea Scriitorilor din RO 49568 prim vicepresedinte ( non profit)
    Institutul National de cercetari economice Cercetator 14.500

    Titular Drepturi Autor 20.000
    8.1 Venituri din alte surse
    1.1 Legea recunostintei Donate integral 17 350 pentru merite deosebite in levolutie

    total=218373 pentru domnul senator fara legea recunostintei
    total = 12000/an pentru nepotul meu intrebare de bun simt cu aceste venituri isi poate intemeia o familie ??? domnul senator castiga intr-un an cat nepotul in 18 de ani.

  4. Armeanul asta hot trebuie sa raspunda penal pentru toate furtisagurile petrecute in guvernarea de trista amintire tradiceanu .
    Si acum pentru sumele ce le incaseaza din bani publici fara sa vina la serviciu , cred ca nu exista stat in lumea asta unde sa primesti bani fara sa vii la serviciu.

  5. ok, Vosganian Hotoman a aruncat manusa. Il asteptam cu precizarile de rigoare sa vedem cat de consistente sunt.

    Deocamdata afirmatia lui are un singur punct valid: informarea viguroasa a populatiei, in termeni clari, corecti si cu putere de informare a lipsit din spatiul public INAINTEA semnarii protocolului in cadrul partidelor din coalitia de la Putere.

    Au fost afirmatii generale, de strategie economica expuse de Presedinte, urmand ca Guvernul sa dispuna informarea populatiei,
    in termeni clari si fara dubiu.

    Aceasta este guvernarea pentru popor si cu fata la ei. Un subiect generos de discutii.

  6. Cand ii vine randul si acestui limbric a raspunde la golaniile facute in guvernarea tariceanu ???

  7. D-le Vosganian decat sa dati sfaturi am fi multumiti sa ne spuneti unde sunt banii proveniti din privatizarea BCR.

Comentariile sunt închise.