INCREDIBIL! | Biserica Evanghelică a alungat SIE dintr-un sediu conspirativ

Povestea s-ar fi consumat subteran, în sălile de judecată, dacă reprezentanții Bisericii nu ar fi obținut, în 2009, „soluționarea parțială a dosarului”, devenind proprietarii „aripii civile” a ansamblului imobiliar din Strada Spiru Haret nr. 9-11, unde funcționa SIE. Au trecut cinci ani de „concubinaj imobiliar” până când, în 2014, SIE a decis să retragă  activitatea de informații de la această adresă, pe motiv că „nu mai este de utilitate”, pasând administrarea sediului către Ministerul Educației. Numai că fișa clădirii ne semnalează o poveste care ar încinge rețelele de telecomunicații speciale oriunde în lume.

• Adresa: București, Strada Spiru Haret nr. 9-11 și 11A – cum apare în unele documente sau nr. 11, cum apare în altele

• Suprafață teren: 3.147 metri pătrați

• Nr. MFP: 97053

• Cod clasificare: 8.29.11 în 2009 (clădire sediu administrativ și anexe ale serviciilor publice descentralizate) și 8.19.01 (imobile cu destinaţie specială ale căror date de identificare sunt clasificate conform actelor normative), în  2014

• Destinație, conform surselor PUTEREA: arhive secrete, alte activități

• Valoarea de inventar teren și clădiri în 2014: 3,4 milioane lei.

• Valoarea de piață teren și clădiri în 2015: circa 6 milioane euro

• Sediu conspirat al Informațiilor Externe: din 1988 până în 2014.

• Transferat în 2014, prin Hotărâre de Guvern, din administrarea SIE în administrarea Ministerului Educației

Povestea revendicărilor BECA se joacă pe o scenă imensă, influențată de negocieri diplomatice, promisiuni guvernamentale cu finalizare în acte normative și reciprocități politice, uneori patrimoniale, interese locale și lăcomii personale sau de grup, cu texte culese din Arhivele Naționale, interpretări și reinterpretări ale documentelor istorice, „joc de gleznă” în instanțe și, în mare măsură, cu public restrâns. Tabloul general al situației e dat într-o estimare oficială din 2012 de Bogdan Drăgoi, la acel moment ministrul Finanțelor: efortul bugetar pentru plata integrală, exclusiv prin bani, pentru proprietăţile naţionalizate de comunişti, se ridică la 70 de miliarde de lei. La nivelul anului 2014, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) preciza, pentru Camera Deputaților, că Biserica Evanghelică CA a depus la Comisia specială de retrocedare 1.133 de solicitări, din care 521 au fost soluționate, iar Forumul Democrat al Germanilor din România a depus 136 de cereri, din care 121 au fost soluționate.

Aceeași speță, soluții diferite

De la statisticile oficiale la bătăliile juridice pe fiecare caz în parte, detaliile fac diferența. În acest caz, un detaliu aparent insignifiant a produs un precedent juridic în măsură să răstoarne premisele pe care s-au construit retrocedările de până acum pronunțate pe cale administrativă sau în instanță în favoarea BECA. Consistoriul Superior al instituției a râvnit la un imobil în care, întâmplător, se afla un sediu conspirat al SIE. Prin decizia nr. 986 din septembrie 2006, Comisia specială de retrocedare pentru culte a dispus restituirea în natură a imobilului din Strada Spiru Haret nr. 9-11, respectiv chiar partea deținută de intelligence-ul românesc. La aceeași adresă, Comisia mai retroceda, prin decizia 987 din 2006,  o altă bucată de teren învecinată, aflată în evidențele Administrației Fondului Imobiliar (AFI), potrivit răspunsului transmis de instituție către PUTEREA.

Cele două acte administrative vizau, însumat, 5.557 mp, din care 3.147 mp reprezentau sediul SIE, cu construcțiile aferente, ambele suprafețe aparținând, conform notei Comisiunii pentru înființarea cărților funciare nr. 60118 din 1940, aceluiași ansamblu imobiliar. Reținem acest document, pentru că este cheia de boltă a dosarului, practic actul de bază cu care Biserica Evanghelică face dovada dreptului de proprietate revendicat în anii 2000. E important pentru că, ulterior, instanțele au dat soluții diferite pentru un drept de proprietate cu același obiect și același izvor juridic.

Soluțiile pronunțate în 2008 și în 2009 de Curtea Supremă în favoarea SIE, pe care le vom prezenta ulterior, sunt construite pe aceleași dovezi ale dreptului de proprietate prezentate de Biserica Evanghelică, pe care, tot în 2009, Comisia specială de retrocedare pentru culte le validează și dispune „retrocedarea parțială” a imobilului, respectiv a unor apartamente aflate în administrarea AFI. Dacă nu era SIE în ecuație, locatarii desproprietăriți din „aripa civilă” a ansamblului ar fi fost cel mult un alt subiect minor în presă, călcându-se pe picioare cu instituțiile statului român la casieria Bisericii Evanghelice, pentru a plăti chiria.

Una s-a „donat”, alta s-a „perdut”

În procesul-verbal din martie 1943, Comisiunea pentru înființarea cărților funciare notează că Biserica Evanghelică luterană din București cere înscrierea în Cartea funciară a proprietății asupra ansamblului imobiliar din Str. Spiru Haret nr. 9-11, în suprafață de 5.557 metri pătrați, pe baza „posesiunii de fapt de peste 32 de ani terenul fiind donat, dar actele s-au perdut”. Reținem cuvântul „donat”. Și „perdut”. Aici e istorie. Sigur, istoria poate părea plictisitoare și foarte îndepărtată, dar trebuie să avem puțintică răbdare cu ea, pentru că își produce efectele astăzi, când statul român plătește chiria pentru școli, spitale, muzee. Toată construcția juridică soluțiilor favorabile primite de Biserica Evanghelică se susține pe interpretarea acestei istorii. În 1942, prin telegrama adresată lui Hitler, Consiliul ecleziastic al Bisericii Evanghelice Germane îl asigură pe dictator de sprijinul său total în lupta împotriva unui dușman dublu (Anglia și Rusia). Tot în 1942, Biserica Evanghelică din România donează toate proprietățile sale Grupului Etnic German, organizație nazistă și total subordonată politicii lui Hitler. După victoria Aliaților, Regele Mihai dizolvă Grupul Etnic German, conform celor asumate de România în Convenția de armistițiu și îi confiscă proprietățile, printre care și cele donate de Biserica Evanghelică. La 23 August 1944, ca parte a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste, se adoptă un Decret Regal prin care „Statul Român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic German din România. Prin efectul acestei legi, bunurile aparținând Grupului Etnic German sunt lovite de indisponibilitate, fără îndeplinirea vreunei formalități. Pe aceeași dată, Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia. Instanțele de acte funciare vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri”.

Aceeași instituție, interpretări juridice diferite

Istoria a fost interpretată de instanțe după modelul soluției date de Curtea Supremă în cazul clădirii Arhivelor Naționale din Sibiu, pe care l-am ales ca exemplu pentru importanța și destinația imobilului, respectiv a instanței. Sigur, detaliile sunt diferite de la caz la caz, dar premisa e aceeași. Astfel, prin soluția din 3 octombrie 2006 la recursul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) (care administra sediul), judecătorii Curții Supreme arată că „pârâtul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, prin actele depuse în faţa comisiei de retrocedare, nu a făcut dovada dreptului pretins, înscrisurile reflectând o situaţie juridică nereală a imobilului retrocedat, acesta intrând în proprietatea Statului Român prin confiscare, ca efect al Legii nr. 485/1944, ceea ce arată că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, astfel încât nu poate face obiectul OUG nr. 94/2000” (n.r., începutul perioadei de referință pentru imobilele preluate abuziv de comuniști). Cu toate acestea, Înalta Curte respinge acțiunea MAI, reținând că soluția primei instanțe este corectă, la fel argumentul potrivit căruia „aplicarea concretă a Decretului-lege nr. 485/1944 s-a făcut începând din septembrie 1945, dată la care imobilul era intabulat pe numele Bisericii Regniculare Evanghelice C.A. din România, persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German. Imobilul nu a mai fost intabulat în cartea funciară asupra acestui grup etnic, deoarece Convenţia generală încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German şi Biserica Regniculară Evanghelică CA nu a mai fost aprobată conform clauzelor înscrise în art. III pct. 7 din Convenţie”.

Înalta Curte dă dreptate SIE

Însă în 2008, Curtea Supremă judecă recursul SIE, care cere anularea deciziei 986 a Comisiei de retrocedare specială, prin care sediul din str. Spiru Haret fusese retrocedat Bisericii Evanghelice și respinge argumentele potrivit cărora „exproprierea abuzivă” s-a făcut în intervalul de referință al OUG nr. 94/2000. Instanța arată că toate documentele depuse la dosar de Biserica Evanghelică (procesul-verbal din 1943, certificatul din mai 1945 emis de Prefectura Capitalei etc.) nu atestă proprietatea, ci doar posesiunea Bisericii Evanghelice asupra acestui imobil și anulează definitiv decizia Comisiei de retrocedare, reținând că „este greşită concluzia instanţei de fond în sensul că procesul-verbal din 13 martie 1943 ar constitui dovada dreptului de proprietate al Bisericii, prezumţia existenţei acestui drept, la care face referire art. 4 din OUG nr. 94/2000, fiind înlăturată de celelalte probe administrate în cauză”.

În iunie 2009, Biserica face o cerere de intervenție la Înalta Curte, susținând că „imobilele în discuţie au fost preluate de stat în mod abuziv fără titlu, în temeiul deciziei nr. 674 din 28 aprilie 1947 şi nu prin deciziunea nr. 744/1947, cum din eroare a reţinut instanţa de recurs, de la Corpul Etnic German, deşi acestea nu făceau parte din patrimoniul respectivei entităţi, întrucât Biserica Evanghelică a făcut dovada că nu a transferat niciodată vreun drept real asupra vreunei instituţii”. Curtea supremă respinge acțiunea Bisericii, definitiv. De reținut ultima propoziție, care poate fi pusă în oglindă cu cheia speței care vizează clădirea Arhivelor Naționale din Sibiu: ambele neagă transferul real al proprietății Bisericii Evanghelice către Grupul (n.r., sau Corpul) Etnic German: în 2006 argumentul e luat în considerare de Curtea Supremă, în 2009 – nu.

Veriga slabă

În mai 2009 însă, Comisia specială de retrocedare, condusă de președinta ANRP, Ancuța Gianina Opre, retrocedează o parte din bucata de imobil aflată în administrarea AFI, pe bucăți – apartament cu apartament. Comisia arată că „cererea se încadrează parțial” în prevederile OUG nr. 94 din 2000, invocă aceleași documente din care ar izvorî dreptul de proprietate al Bisericii, interpretate diferit de Curtea Supremă, și retrocedează apartamentul cumpărat în 2003 de Sorinescu Liviu și Sorinescu Florentina de la AFI la adresa din Str. Spiru Haret nr. 9A. O decizie similară primește și Cezar Tănase, un octogenar care locuiește în Spiru Haret nr. 9 de 40 de ani și care se vede silit să plătească o chirie către „noul proprietar”. Rând pe rând, apartamentele de pe flancul drept al sediului SIE sunt retrocedate. „Aripa civilă” e veriga slabă.

Urmările protocolului de colaborare dintre PSD și FDGR

Om cu mare vechime în PSD, Anca Gianina Opre (Ancuța Opre, cum mai apare în alte documente oficiale) are 37 de ani și a debutat în politică din postul de consilier al lui Mircea Geoană.

Apropierea sa de PSD, partidul care a semnat în 2002, sub conducerea lui Adrian Năstase, un protocol de colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor (FDGR) condus de Klaus Iohannis, nu este întâmplătoare. Protocolul prevede „urgentarea retrocedării unor clădiri care au aparţinut cultelor religioase”, în condițiile în care atât FDGR, cât și BECA sunt conectate la nivel ideologic și patrimonial cu Grupul Etnic German, organizație nazistă dizolvată prin decret regal în 1944.

Fost membru în Consiliul Naţional de Integritate din 2007, la vârsta de 28 de ani), Opre a candidat, fără succes, pentru un post de deputat PSD la alegerile parlamentare din noiembrie 2008.

Ulterior, a primit drept „consolare” funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în perioada februarie – octombrie 2009, în timp ce Geoană ocupa funcția de președinte al Senatului.  Are cel mai scurt mandat din istoria  ANRP (7 luni). Atât antecesoarea sa (Ingrid Zaarour), cât și succesoarea sa la ANRP (Crinuța Dumitrean)  sunt judecate pentru fapte de corupție în timpul mandatului. Din 2009, timp de 4 ani, Opre a făcut parte şi din conducerea Fondului Proprietatea.

În perioada de școlarizare, în paralel cu studiul la două facultăți particulare, educația sa a fost „tunată” intensiv cu studii la Colegiul Național de Apărare și Colegiul Superior de Siguranță Națională, studii la Strasbourg finanațate de Consiliul Europei și cursuri la Academia Britanică de Afaceri.

Conform declarației de avere, în 2008, Opre avea un cont de 21.500 de lei la ING Bank și deja își împrumutase tatăl, George Opre, cu 67.000 de euro. În 2008, ea a finanțat cu 10.000 de lei campania PSD, practic o jumătate din modesta sumă economisită până în acest an. La final de mandat a ANRP, Opre nu și-a mai depus declarația de avere, care lipsește de pe site-ul instituției. Declarația sa mai apare în spațiul public abia în 2014, la un an de la numirea sa în funcția de șefă a Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), după mai multe luări de cuvânt și insistențe în Parlament. Contul la ING Bank este, la această dată, mai mare cu 155.000 de lei (cca. 35.000 euro), la care se adaugă alte patru conturi însumând 50.000 de euro.

Plângere penală la DNA

Abia în 2011, reprezentanții Bisericii notifică familia Sorinescu asupra noii situații juridice a imobilului și asupra solicitării de evacuare. Locatarii din partea civilă a ansamblului imobiliar continuă o bătălie juridică deja soluționată, teoretic vorbind, de Înalta Curte, cu șanse mult mai mici decât SIE, însă. „Suntem revoltați și epuizați de această nesfârșită bătălie prin tribunale. Am depus anul trecut o plângere la DNA și așteptăm să se finalizeze cercetarea”, ne-a declarat Sorinescu Liviu. Cezar Tănase a obosit să mai lupte, la cei peste 80 de ani. „Păi ați depus plângerea anul trecut și văd că nu se întâmplă nimic”, replică bătrânul cu un aer epuizat.

Biserica Evanghelică: „Nu comentăm, abordarea dvs. este imorală”

Cotidianul PUTEREA a luat legătura cu reprezentanții Bisericii Evanghelice, pentru a lămuri acest caz. Cu o singură întrebare: ce documente suplimentare au apărut la dosar între 2008, când Înalta Curte a pronunțat o hotărâre definitivă pentru SIE și 2009, când Comisia de retrocedare a dat o soluție favorabilă Bisericii pentru cealaltă latură a ansamblului imobiliar? „Din punctul meu de vedere ați pierdut timpul de pomană, pentru că ați ajuns în această instituție să discutați cu un om care nu este mandatat să vă ofere aceste informații”, ne-a declarat Ciprian Brânzoi, cancelarul Bisericii Evanghelice CA București. „Doar Preotul paroh vă poate da informații, dar dânsul nu are timp”, a continuat el. „Eu în plan personal vă sancționez pentru că nu mi-a plăcut abordarea. Eu vă desconsider într-o oarecare măsură în plan moral. Este vorba de o anumită imoralitate așa…”, a divagat cancelarul. Este de înțeles iritarea reprezentanților cultului, având în vedere că lista intereselor imobiliare ale Bisericii Evanghelice în București, conform solicitării acesteia către AFI, este destul de consistentă: două imobile pe strada Puțul cu Plopi – aflată lângă Cișmigiu, alte două pe Str. Spiru Haret și câte unul pe Str. Brădetului, Str. Gurghiului și pe Aleea Suter.

Pe lista lui Mihai Ungureanu

Despre clădirea SIE din Strada Spiru Haret nr. 9-11 știm, din documentele AFI, că din 1959 acolo „a funcționat Școala Elementară nr. 169 de 7 ani și Grădinița nr. 88. iar locatarii ocupau o parte, fie la mansardă, fie la un etaj al clădirii”. În 1988, o parte din teren, cu clădirile aferente, revine Departamentului de Informații Externe (DIE), fiind preluată, după 1989 de SIE. De atunci, povestea a fost complet acoperită de legende și de arhitectura sever-cenușie de școala catolică. Din spusele, cu jumătate de gură, ale paznicului, actualmente clădirea ar adăposti niște arhive. Legendele care au învăluit sediul s-au devoalat o dată cu revendicarea. Imobilul, pe care l-am recunoscut după codul de identificare, a apărut pe celebra „listă a lui Ungureanu” din HG 665 din 3 iunie 2009, în care șeful SIE devoala într-un act public adresele unor sedii conspirate. Presa a vuit de revoltă la acel moment, interpretând scăparea ca fiind un atentat la siguranța națională. Imobilele cu adrese deconspirate erau revendicate de „rechinii imobiliari”. Este vorba despre un fost sediu conspirat din Strada I.S. Turgheniev, numărul 6-16, a cărui adresă a apărut explicit în HG. Întâmplător sau nu, pe 16 iunie 2009, la câteva zile de la publicarea HG, Biserica și SIE s-au înfruntat din nou la Curtea Supremă, care a judecat și a respins cererea de intervenție a Consistoriului.

„O soluție definitivă și irevocabilă dată de Curtea Supremă pentru un imobil revendicat este definitivă și nu mai poate fi atacată, sub nici o formă pe cale administrativă” – Gheorghe Piperea, avocat

„Alianța Grupului Etnici Germani cu Germania hitleristă a fost condamnată la nivel mondial de Aliați, printr-un document internațional semnat de România. Instanțele au dat soluții diferite, pentru că au interpretat diferit. Soluțiile contrazic legislația în vigoare  – ne putem uita pe site-ul Comisiei de Despăgubiri să vedem categoriile de despăgubiri pentru cultele religioase și pentru grupuri etnice – dacă ar aplica legile în vigoare nu cred că ar avea succes” – Radu Golban, economist

Sursa: text / foto: puterea.ro