basescu3Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii ”Dosar de politician”, de pe B1 TV, despre criza refugiaților. Băsescu consideră că liderii români, resposabili de această chestiune, greșesc pentru că nu se pronunță. Fostul șef al statului susține și că țara noastră nu trebuie să uite cum a fost tratată în ceea ce privește problema Schengen, iar Constituția prevede că nu se pot strămuta populații pe teritoriu României.

”Cred că responsabilii de problemă, președinte, premier, structuri de securitate, încă analizează, dar greșesc că nu se pronunță. Mă uitam la statele Vișegrad, resping categoric ideea de cotă. Am văzut reacția doamnei Merkel, pe care o stimez în mod deosebit și am avut o relație excelentă cu domnia sa, dar nu pot să-i accept declarația, că primim sirienii, dar nu mai primim est-europeni. Sunt convins că s-a referit la Balcani, în general, albanezi, kosovari. Pe mine m-a surpins poziția doamnei Merkel. Foarte interesantă. Cred că noi am fost în situație mult mai rea, romii noștri erau urcați în avioane și trimiși înapoi din Franța”, consideră fostul șef al statului.

Totodată, Traian Băsescu este de părere că în ceea ce privește criza refugiaților, este vorba despre prăbușirea a două instituții.

”Aici este, în primul rând, prăbușirea a două instituții. Unul din pilonii de stabilitate demografică și a controlului frontierelor este acordul de la Dublin care spune că orice cetățean care intră ilegal în UE, în momentul în care a fost depistat, este trimis în punctul de frontieră prin care a intrat în UE și este responsabilitatea statului pe unde a intrat să îl repatrieze. Să îl ducă de unde a venit. Și al doilea pilon care s-a prăbușit este Schengen. Acum, deși noi nu am fost primiți în Schengen, se vrea o împărțire frățească a responsabilităților. Statele care aveau obligații să vegheze la securitatea frontierelor spațiului Schengen nu trebuie să își asume neputința?”, susține Băsescu.

”Abordez strict pe lege prăbușirea celor doi plioni. Pe de altă parte, când te trezești cu mii în apele teritoriale, ce faci? Scufunzi navele acelea? Nu le scufunzi. Marea problemă este că nu s-au văzut la timp efectele unor acțiuni ale statelor occidentale.  Nimeni nu a vrut să vadă ce se întâmplă dacă îl bombardăm pe Gaddafi până cade de la putere. În momentul de față, Libia a devenit un hău prin care se drenează populația care se refugiază în toată Europa. Poziția mea e cunoscută și în problema Libiei, când am fost un adversar al intervenției europene în Libia. Poziția mea este cunoscută și legat de Siria.(…) În Siria avem doar o soluție, dacă vrem să nu trimitem armatele noastre acolo. Înarmarea armatei regulate a Siriei care să pună capăt prezenței  Statului Islamic pe teritoriul sirian. În rest, este poveste”, a mai spus Băsescu.

”Era anticipabil ce se va întâmpla. Și dacă era anticipabil, de ce ne-a prins nepreagătiți acest val de refugiați? Fondul problemei este ciocnirea a două culturi. Niciodată cei din cultura islamică nu vor putea să adopte cultura noastră europeană”, a mai spus fostul președinte.

În ceea ce privește subiectul primirii de refugiați pe teritoriul țării noastre, Traian Băsescu a declarat: ”România are un pilon extraordinar în propria ei Constituție, articolul 3, aliniatul 4, care spune că pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”.

Întrebat ce ar fi făcut în acest context dacă ar fi fost președinte, Băsescu a spus că le-a fi adus liderilor europeni argumentul articolului 3 din Constituția României.

”Exact asta aș fi făcut. Aș fi spus, am articolul 3 din Constituție, dragi colegi. Nu sunt în Schengehn, nici nu vă mă cer acum să intru foarte repede, așa că pe mine lăsați-mă. Statele nu uită când au fost tratate incorect, iar România nu are voie să uite cum a fost tratată, legat de Schengen”, a mai spus Traian Băsescu.

sursa: b1.ro

8 COMENTARII

  1. Tipic romanesc . Daca ar fi romani vostrii in aceasta situatiie de a parasi tara ,oare UE(sau alte tarii)ar mai trebuie sa primeasca romani in tarile lor . Oricum parlamentul ia decizia , dar reactia ta arata cat de mic poate fi spiritul unui roman .

  2. …ca de obicei domnul Basescu isi arata fata de politician adevarat …oricat ar incerca jegurile sa-l discrediteze ramane cel mai bun politician al Romaniei si cel mai bun presedinte ….Basescu apara oamenii pe mari si oceane in timp ce iohannis da meditatii acasa pentru bani ca la scoala nu vroia sa le explice cum trebuie lectia …deci cine era mai responsabil ?…intreb ?

    • Jumatate, de acord cu tine Dodo. Vrem, nu vrem trebuie sa se recunoasca faptul ca Base este un foarte, foarte bun politician, poate cel mai bun. Si poate actualii politicieni n-ar fi rau sa-l asculte. Cealalta jumatate ar fi, de ce sa-i acuzam pe altii c-ar fi, asa si pe dincolo? De ce trebuie sa privim, orice-ar fi, cu ura si cu reprosuri de tip Ponta? Nu ne-au ajuns desfasurarile de ura emanate cu obstinatie de A3 ? Sau exploziile de ura ale unor politicieni (din ambele tabere) in timpul campaniilor?Mai gandeste-te. Sau, sa ne mai gandim.

      • …..incerc cat pot sa fiu impartial ,sa nu fiu macinat de ura ,incerc sa-mi fac o educatie a vointei acum in vacarmul acesta a tot ce se-ntampla in tara noastra ,insa grija zile de maine ,a noastra si a copiilor nostri nu prea imi da pace …..daca am avea o cat de putina speranta ca lucrurile se mai pot indrepta ar fi un pas inainte …dar dupa cum vedeti totul se prabuseste se duce de rapa si noi traim in aceiasi mizerie ……cum sa intri in Schengen când tu ai o pensie de nici 200 euro si preturile in supermarket sunt ca in Paris sau Londra unde cea mai mica pensie este de 500-800 de euro sau lire ?…..cum sa privesti cu nepasare ca alesii neamului voteaza la doua maini sa-si mareasca pensiile când ale unui amarat nu-i ajunge nici de mancare ,dar sa-si mai cumpere medicamente sau de intretinere …..trebuie sa fi ori nepasator ori nesimtit ca sa poti rezista …(ma refer la mine ,sa nu fiu inteles gresit )….ca sa nu zic si pe asta ….ca sa nu inebunesc scriu si eu domnule sau doamna TDF!…..va multumesc totusi pentru blandetea cuvintelor !

  3. ….interesul poarta fesu ..si Basescu stieeeeeeee!…cine are de profitata dupa urma exodului refugiatilor in Ro????…ghici ciuperca …cu siguranta ca nu-i convine ca cel ce deschide portile emigrantilor …va avea protectia si mana intansa a lui Merkel ,mai ales euroii europeni..insa ..legat de cultura ,mentalitatea si religia refugiatilor..chiar ca Romania se afla in pericol…raison Boss..insa sa mori tu ca daca erai presedinte ,nu faceai la fel ca altii..tinind cont de vointa coanei Merkel??…eu zic ca da!..radem noi ,vorbim discutii si glumim…insa purceaua e cam moarta in cotet..apropo ..moare de tot cu islamicii in RO 🙂

  4. Toata stima si admiratia,d-le presedinte Basescu.Aveti perfecta dreptate in tot ce ati spus.Pacat ca acuma avem un guvern de c–t , care are in frunte un mascarici si un Malai Mare de presedinte ,care se plimba prin toata lumea cu nevasta dupa el,se ocupa de confortul personal de la vilele in care va locui sau petrece vacantele numeroase si caruia putin ii pasa de poporul roman si de tara.Se vede ca are singe nemtesc in vene,nu simte romaneste.
    Vai de tara noastra cu asa conducere,mai rau ca inainte de 89.Atuncea macar se stia de frica securitatii si a partidului,acuma,fiecare fura cit poate, pina nu este prins. Bine ca l-au priponit si pe Oprescu,nu se mai satura nici asta de bani,ocupa sapte functii la toate spitalele si se preta la spagi grase nesimtitul.Macar de l-ar baga la racoare pentru citiva ani buni. In rest,pacat ca nu mai puteti candida la presedintie,ati fi ales cu mare majoritate de voturi.

Comentariile sunt închise.