Catre
Ministerul Public
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
 
Domnului Augustin Lazar
Procurorul General al Romaniei
Domnule Procuror General,
Asociatia 21 Decembrie 1989 si membrii sai, solicita Ministerului Public, Procurorului General al Romaniei si Directorului SRI eliberarea unei copii a protocolului/protocoalelor dintre Sectia Parchetelor Militare si SRI ca si dintre Sectie si celelalte servicii secrete, in temeiul dreptului constitutional la informare (care include necesitatea de a cunoaste), avand in vedere si gravitatea incalcarii interdictiei speciale prevazute de art.7 din Legea organica nr.303/2004 pentru magistrati, de a nu colabora cu serviciile de informatii.
    Totodata, va solicitam sa ne comunicati cine sunt procurorii militari care au facut parte din echipele operative comune cu SRI si cu celelalte servicii, avand in vedere ca dosarele privind perioada infractionala Decembrie 1989- iunie 1990 au fost abuziv inchise in 2009 si iar in 2015 desi intre 2011 si 2014 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit prin mai multe hotarari de notorietate, ca faptele sunt imprescriptibile, fiind crime impotriva umanitatii .

    Potrivit art. 7 alin.(1) din Legea nr.303/2004 – Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

    (…)

    Alin.(4) al aceluiasi articol 7 stabileste ca incălcarea dispoziţiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.

   Prin urmare, date fiind aceste interdictii prevazute de legea organica, introduse prin Legea nr. 247/2005 de reforma a Justitiei, initiata in ministeriatul Macovei, astfel de Protocoale, care adauga la lege si nesocotesc interdictiile, sunt neavenite, pentru ca, avand o forta juridica inferioara nu pot deroga de la lege, sunt nelegale si si-au pierdut caracterul de informatie clasificata, asa cum rezulta si din corecta interpretare a legii nr.182/2001 privind informatiile clasificate si a legii nr. 544/2001 privind informatiile de interes public.

In asteptarea unui raspuns urgent,

Cu aleasa consideratie,

Asociatia 21 Decembrie 1989

Presedinte Teodor Maries si personal

Av. Antonie Popescu

Av. Ionut Matei