Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni de la ora 20.00 până marţi la ora 09.00. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.