GHITA-900x444Contracte cu statul, circuite financiare sofisticate şi fraude din fonduri naţionale şi europene. În linii mari, aşa arată tabloul conturat de procurori în cazul deputatului Sebastian Ghiţă. Aflați din investigația Digi24, marca „România furată”, dedesubturile unui caz de corupţie de proporţii, anchetat de DNA, cu legături care duc până la Palatul Victoria şi până în Emiratele Arabe.

INVESTIGATIA DIGI 24:

Cele mai mari firme din grup – Asesoft International, 2K TELECOM şi Teamnet International SA – au cifre de afaceri impresionante.

Ultimele cinci bilanţuri contabile depuse la Fisc arată astfel: 150 de milioane de euro – Asesoft International, 85 de milioane de euro – 2 K TELECOM şi, cea mai importantă, Teamnet International SA, are o cifră de afaceri de 185 de milioane de euro.

Majoritatea firmelor mari din grupul lui Sebastian Ghiţă au avut sute de contracte cu instituţii de stat – autorităţi locale sau centrale.

Unele dintre cele mai mari afaceri făcute de firmele actualului deputat au fost cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Pentru cele două instituţii, Asesoft International, 2K TELECOM şi Teamnet International SA au furnizat, între 2010 şi 2014, servicii IT şi de telecomunicaţii în valoare de aproape 46 de milioane de euro.

Cel mai important contract cu Ministerul de Externe a fost încheiat în 2010. Statul plătea 2,5 milioane de euro către asocierea Asesoft International SA şi Teamnet International SA pentru implementarea unui sistem informatic de gestionare a vizelor. Reprezentantul celor două societăţi în relaţia cu statul era Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă. Acest lucru e confirmat pe site-ul de achiziţii publice.

Softul conceput de cele două firme şi cumpărat de MAE a fost folosit la crearea unui sistem integrat european de procesare a cererilor de viză.

Un alt contract, de peste 27 de milioane de euro, cu Ministerul de Interne, a fost câştigat de 2K TELECOM SRL în decembrie 2009. Societatea controlată de fratele (Alexandru Ghiţă – 67,12%), unchiul (Domente Vasile – 8,05%) şi vărul (Radu Vasile – 24,83%) lui Sebastian Ghiţă a făcut pentru Ministerul de Interne o reţea informatică securizată.

Și-a vândut părțile sociale când a devenit deputat 

Înainte de a deveni deputat, în 2012, Sebastian Ghiţă i-a vândut toate părţile sociale deţinute la companiile fondate de el.

„Le-am vândut. Celor de la Teamnet le-am vândut cu ceva ani în urmă, trei, patru, cinci, înainte să vândă ei către Banca Mondială. Celelalte companii le-am vândut acum cinci-şase ani şi aşa mai departe. Fiecărui acţionar, fiecărui partener pe care îl aveam în companie în momentul în care am intrat în politică i-am vândut părţile sociale”, spunea parlamentarul.

După ieşirea lui Sebastian Ghiţă din firmă, Asesoft International şi Teamnet International şi-au continuat afacerile. Între 2012 şi 2014, cele două companii ar fi emis către S.C. SIVECO S.A., firmă abonată şi ea la contracte cu statul, facturi de aproape 20 de milioane de euro, tot pentru prestări servicii în domeniul IT, spun procurorii DNA.

Compania Siveco apare în mai multe dosare DNA. Administratorul acesteia, Irina Socol, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani şi evaziune fiscală.

Firmele fondate de Sebastian Ghiţă au fost abonate şi la alte tipuri de contracte. Unele dintre ele sunt cele pe bani europeni, pentru mediu, contracte pentru care Uniunea a întrerupt recent plăţile din cauza suspiciunilor de corupţie. Doar Teamnet International, alături de alte trei companii, a câștigat un contract de şase milioane de euro, în 2011, pentru realizarea hărţilor de hazard și de risc la inundații în bazinul hidrografic Prut-Bârlad.

„Grupul Teamnet nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță de mai mulți ani. Găsim surprinzătoare măsurile luate de autorități și precizăm că nu am primit o comunicare oficială pe subiect”, arată compania.

Cum s-au derulat afacerile

În 2011, la Grupul Asesoft au descins inspectorii ANAF. Ei ar fi constatat că banii încasaţi de societăţile din grupul fondat de Sebastian Ghiţă plecau către firme înfiinţate de apropiaţi ai acesuia, care ar fi fost controlate de fapt tot de omul de afaceri din Ploieşti. Scopul, susţin organele de control, ar fi fost prejudicierea bugetului de stat, prin nedeclararea veniturilor sau prin transferuri succesive de bani dintr-o firmă în alta şi înapoi la prima.

Într-una dintre operaţiunile suspecte ar fi fost implicată societatea Foto Tehnologies SRL, care aparţine soţilor Ionuţ şi Alina Iordăchescu, apropiaţi ai lui Sebastian Ghiţă.

Firma emite, în decembrie 2010, către Asesoft International o factură de peste opt milioane de euro. Suma reprezintă „avans pentru prestări servicii”. Oficial, banii ar fi trebuit să ajungă la Foto Technologies. Dar, conform bilanţurilor depuse la Ministerul de Finanţe, societatea a avut o cifră de afaceri de doar 22.000 de euro, de 360 de ori mai mică decât banii pe care i-ar fi încasat de la Asesoft International.

Anchetatorii spun că o altă metodă de ocolire a taxelor era stornarea.

O companie emite o factură, pentru o anumită sumă plus TVA, către altă firmă. Firma numărul doi nu poate presta serviciul. Plata nu poate fi făcută. Factura este trimisă înapoi la firma emitentă. Aceasta ar trebui să o anuleze. Uneori o anulează, alteori pierde urma banilor. În alte cazuri, firma numărul doi emite o altă factură, către firma numărul trei. Şi mecanismul se repetă.

Astfel, spun inspectorii fiscali, statul ajunge să încaseze TVA diminuat.

Pe lângă firmele care l-au avut acţionar direct pe Sebastian Ghiţă – Asesoft International, 2K TELECOM, 360 Revolution, Teamnet International S.A. sau Asesoft Distribution SRL, în circuitul financiar au mai fost implicate şi societăţile Master Software Info SRL, Merconsult Team SRL, IT Infocons Services SRL, Viewpedia Soft SRL, Sunguard Systems SRL sau Foto Tehnologies SRL. Prin acest circuit, ar fi fost transferaţi peste 83 de milioane de euro pentru care statul ar fi trebuit să încaseze TVA de 15,5 milioane de euro.

Raportul ANAF a ajuns la DNA în 2011. Inspectorii îi acuzau pe Sebastian Ghiţă şi companiile lui de infracţiuni economice. După patru ani, raportul ajunge în dosarul în care omul de afaceri este deja cercetat.

„Nu eram nici atunci administrator al firmei, dar vreau să vă spun că pentru acest raport al domnului Blejnar, la Bucureşti, la DNA, s-a deschis un dosar unde au fost chemaţi directorii, au fost chemate contabilele, s-au numit experţi parte, s-a numit un expert al DNA-ului. De ce după ce s-a deschis la Bucureşti un dosar, la Ploieşti s-a mai deschis un dosar cu acelaşi subiect?”, a spus Sebastian Ghiță.

Pe lângă acuzaţiile de natură economică, procurorii spun că, după ce a devenit deputat, Sebastian Ghiţă ar fi încercat să se folosească de funcţie pentru a influenţa mai multe licitaţii pentru fonduri europene.

Ancheta DNA Ploiești

Ancheta DNA Ploieşti a pornit de la o serie de lucrări de extindere a reţelei de distribuţie a apei şi canalizare în oraşul Comarnic şi în alte localităţi din Prahova. Lucrările se făceau cu bani europeni.

Principalul beneficiar al proiectului de 200 de milioane de euro, pentru lucrarea din Comarnic, a fost asocierea S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L. şi S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. Prima societate este controlată de cumnatul premierului Victor Ponta, cea de-a doua – de Dan Besciu, apropiat al deputatului Ghiţă.

Potrivit surselor judiciare, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi Sebastian Ghiţă ar fi făcut presiuni asupra conducerii Hidro Prahova S.A., beneficiarul lucrărilor, să plătească o serie de facturi, deşi lucrările erau în întârziere sau nu fuseseră executate. Asta, în contextul în care acţionarul majoritar al Hidro Prahova S.A. este Consiliul Județean Prahova.

„Ca urmare a unui email pe care i l-a pus la dispoziţie Ghiţă Sebastian în sensul că a putut să-l citească personal, acesta mi-a precizat că Victor Ponta era nemulţumit şi dorea efectuarea decontărilor către SC GROSSMAN ENGINEERING SRL cât mai repede posibil.(…) Am dedus că se dorea ca a doua zi să se facă plata, în condiţiile în care certificatul intermediar de plată nu era încă aprobat de beneficiar”, se arată în declarația unui martor.

Director al Hidro Prahova S.A. a fost până în februarie 2015 Dumitru Pantea.

Discuție reporter – Dumitru Pantea, fost director Hidro Prahova S.A.:

– V-aţi scris demisia de trei ori, însă nu a fost acceptată, presiuni făcute de domnul Cosma către dumneavoastră…

– Da, aşa.

– Dacă putem detalia un pic.

– Nu. Nu putem, este anchetă. Lasăţi oamenii să-şi facă treaba. N-am nimic de declarat.

Un alt contract de lucrări din bani europeni, de această dată pentru „extinderea şi reabilitarea staţiilor de epurare Câmpina şi Plopeni” din Prahova, a fost atribuit societăţii PASSAVANT ROEDIGER GMBH din Germania. Valoarea: aproape 15 milioane de euro.

În 2013, societatea era reprezentată în România de Khalil Saad şi Bachir Mazen. Ambii au fost trimişi în judecată de DNA Alba în luna mai, pentru fraudarea fondurilor europene şi înşelăciune în urma atribuirii contractului. Khalil Saad şi Bachir Mazen apar şi în dosarul în care este învinuit Sebastian Ghiţă.

„(…) în cadrul Contractului de lucrări 2 PASSAVANT ROEDIGER a avut ca subcontractor declarat (…) firma AS GO TELEKOM (…) am aflat că această firmă ar fi legată de grupurile controlate de deputatul Ghiţă Sebastian.(…) Precizez faptul că acţionariatul PASSAVANT-ului este compus din persoane de naţionalitate arabă, cu domiciliul în Abu Dhabi (n.r. – Emiratele Arabe Unite)”, se arată în declarația unui martor.

Discuție reporter – Sebastian Ghiță:

– 99,99% nu a existat o legătură între vreo companie fondată de mine şi această firmă Passavant. Nici nu ştiu ce fel de firmă, de ce tip, din ce ţară…

– Pe domnii Khalil Saad şi Bachir Mazen i-aţi cunoscut în vreun fel?

– Nu. Nu ştiu cine sunt domnii aceştia. Habar nu am. E prima oară când aud aceste nume.

PASSAVANT ROEDIGER din Germania a fost cumpărată în 2009 de Drake and Scull International, cu sediul în Emiratele Arabe Unite. Acelaşi stat în care şi-au petrecut câteva zile de vacanţă, după alegerile prezidenţiale din 2014, Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta.

Lista colaboratorilor

Anchetatorii spun că, pentru fraudarea statului, Sebastian Ghiţă nu ar fi putut acţiona singur. El ar fi creat o întreagă structură cu atribuţii bine definite. Printre oamenii care l-ar fi ajutat îi găsim pe:

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova,

Vlad Cosma, deputat PSD, fiul lui Mircea Cosma

Alexandru Ghiţă, fratele lui Sebastian Ghiţă

Maria Ghiţă, mama omului de afaceri

Vasile Domnete, unchiul lui Sebastian Ghiţă, cu o avere de 27 de milioane de euro, acţionar la 2K TELECOM SRL.

Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă, administrator al Asesoft International. Procurorii susţin că, în prezent, este proprietarul off-shore-ului MINASEE HOLDING LTD Cipru care este, la rândul său, acţionar majoritar la ASESOFT INTERNATIONAL S.A.

Sorin Chirilă, vărul soţiei lui Sebastian Ghiţă, împuternicit pe conturile personale al lui Sebastian Ghiţă şi ale altor apropiaţi, administrator al : S.C. ASESOFT INTERNATIONAL S.A., S.C. STUDIO HARRY S.R.L., S.C. MEDIATA CONSULTING S.R.L., S.C. A & S WORLD TRAVEL S.R.L., reprezentant ASOCIAȚIA SPORTIVĂ BASKET CLUB ASESOFT, S.C. FEDERAL MEDIA PARTENER, MINASEE HOLDING LTD CIPRU, S.C. RIDZONE COMPUTERS S.R.L., S.C. RVMP S.R.L., S.C. ALPEDOR S.R.L., S.C. SENIOR CONSULTING GROUP S.R.L.

Alexandru şi Vlad Iacobescu, persoanele de contact cu postul RomâniaTV

Bogdan Padiu şi Bogdan Nedelcu, şefii Teamnet, foşti colegi de clasă cu Sebastian Ghiţă

Ciprian Ghioc, finul lui Sebastian Ghiţă, fost şef al autorităţii de mediu, responsabil de urmărirea modului de cheltuire a banilor europeni

Iulian Stanciu, fost coleg de liceu cu Sebastian Ghiţă, co-fondator al Asesoft Distribution, multimilionar, cu o avere estimată de 17-18 milioane de euro. În prezent conduce unul dintre cei mai mari retaileri din România

Cei mai mulţi dintre ei au conturile blocate pentru recuperarea prejudiciului şi nu pot lua legătura cu Sebastian Ghiţă, au decis pe 24 iunie procurorii DNA.

„N-am nicio legătură cu Sebi Ghiţă. El a fost asociat în firma pe care eu am făcut-o. Avem valori diferite şi drumuri diferite în viaţă şi de-asta tot am încercat să-l scot şi până la urmă cu ajutorul partenerilor mei am reuşit”, spune Iulian Stanciu.

Sebastian Ghiţă nu are voie să ia legătura nici cu premierul sau cu omul de afaceri Dan Besciu.

„Chiar nu ştiu. Chiar nu ştiu despre ce este vorba. Eu n-am nicio legătură cu firmele… n-am nici firme de IT… n-am absolut…”, spune Dan Besciu.

Sebastian Ghiţă este acuzat de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, spălare de bani, evaziune fiscală, coruperea alegătorilor sau efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Calculul prejudiciului

Prejudiciul care i se impută reţelei se ridică la peste 28,5 milioane de euro:

– 1,59 milioane de euro provin din vânzarea supraevaluată a unor imobile către Ministerul Finanţelor Publice.

– 450.000 de euro primiţi de la Primăria Ploieşti prin operaţuni financiare făcute cu încălcarea legii

– puţin peste 9 milioane de euro care vin din înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive

-peste 17 milioane de euro din TVA nedeclarat sau declarat greşit, în urma operaţiunilor de stornare.

Sebastian Ghiţă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, până la pronunţarea definitivă a instanţei.

sursa: flux24.ro

1 COMENTARIU

  1. 318798 , 79635275 , 889 …….
    Nou si special! 100-285 de euro lunar! Castigati bani din prima luna! Selectam urgent oameni seriosi si foarte interesati sa colaboreze cu noi in timpul liber sau full-time, la alegere, intr-o activitate foarte usoara, cu castiguri de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna. Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.