Extremismul de jos

Au prins drag de electorat și îl caută acum să-l privească galeș în ochi, să-i spună că, pe măsură ce-or să scadă impozitele și taxele, or să crească salariile, pofta și speranța de viață a celor mai bolnavi europeni.

Sorin Șerb

Dacă n-ar ști că, pe axa timpului, 9 decembrie se află înainte, candidații partidelor politice nici n-ar ști încotro să alerge acum, că s-a dat startul în campania electorală. Mai cu seamă că “înainte” nu înseamnă, pentru toți, „în față”, ci doar locul către care le este îndreptată în aceste momente privirea. Unii privesc lăcrimând către trecut, alții-spre viitor, alții-cruciș. Unii cred că înainte înseamnă la dreapta, alții, dimpotrivă, la stânga, chiar dacă mulți o iau, până la urmă, în jos.

Dar chiar și-așa, fiecare a început cursa cu cântece și șampanie, să prindă elan. Au dat și cu bățul prin gard să asmută câinii democrației de prin vecini, ca să abată atenția de la scheunatul lor, la lătratul altora. Au prins drag de electorat și îl caută acum cu fanfara și rotind năframa, să-l privească galeș în ochi, să-i spună că, pe măsură ce-or să scadă impozitele și taxele, or să crească salariile, pofta și speranța de viață a celor mai bolnavi europeni. De atâta grijă pentru aparențe chiar și extremele s-au întâlnit la Palatul Cotroceni să facă o poză de familie cu fiul rătăcitor de la guvern care pleacă fruntea, nu și ochii, în față tătucului prezidențial. Își mai aruncă niște vorbe peste umăr pentru că au îngropat securea războiului, nu și praștiile, dar relația lor e în convalescență.

După ani în care s-a interesat de economie doar cât să-și crească salariile și să-și administreze condicuțele cu comisioane, establishmentul politic încearcă o nouă abordare economică a electoratului că tocmai am plătit a doua rată a împrumutului FMI, iar oamenii de afaceri spun că politicienii sunt înspăimântător de imprevizibili. Și-apoi știm cu toții că există un circuit al voturilor prin natură: toate voturile ajung din urnă undeva, într-un cont. Așadar, e importantă și economia asta preelectorală, deși atmosfera de început de epocă geologică i-a modificat legile fundamentale, făcând-o să transpire lapte și miere.

Premierul Victor Ponta a stabilit un mercurial electoral care-i sperie doar pe creduli. Nu pot fi făcute cadouri mai mari de 10 lei și, în niciun caz, pungi cu făină sau sticle de ulei. Campania electorală va trebui să se adreseze, teoretic, doar celor care se mulțumesc cu lozinci, sloganuri și nu se sfiesc să poarte șapca cu poza eroului politic preferat sau tricoul cu inima frântă.

Alegătorii care intră în campanie cu gândul, de altfel legitim, că măcar acum ar trebui să primească și ei ceva, o găină, un sfert de porc, o sticlă de horincă sau o dublă de mălai, după patru ani în care li s-a tot luat, să nu se mai îmbete cu apă rece. Au suficiente discursuri și programe electorale.

Mai mult chiar: astrele s-au aliniat perfect iar rectificarea bugetară umflă buzunarele administrațiilor locale de partid, atât cât să nu li se mai vadă găurile negre. Suficient cât să crească speranța de viață a sărăntocilor care se încălzesc la supa primăriei și la țevile de apă caldă din subteran, să li se învioreze apetitul electoral. Mai ales că, tot în aceste zile, au ajuns la primării ajutoarele europene pe care le poți da pe sprânceană, fără să mai fii acuzat că întinzi pomeni electorale și-i pui pe oameni să-și bage votul în cutia milei. Așa că la linia de start nu s-au aliniat doar politicienii, ci și posibilii lor votanți. E drept că pentru aceștia avansarea e lentă, pentru că se dau doar două pungi de ajutoare și nu poți alerga prea mult cu mâna întinsă.

Cozile la pomeni au crescut proporțional cu discursurile despre bună-stare și redresare economică. La fel și rândul celor asurziți de zgomotul propriei existențe, de sărăcie, necazuri și degradare. Societatea a ajuns frumoasa fără corp. Clasa de mijloc a rămas repetentă și o regăsim într-o uriașă proporție decăzută undeva, în clasa de jos. Și-o mai fi păstrat ceva decență, să nu se jeluiască și să nu alerge după puii lui Radu Mazăre sau după gălețile lui Vasile Blaga.

Acum când delegația FMI și alți funcționari internaționali fac apelul, descoperă că în zona centrală a societății nu mai locuiește nimeni. Este locul deflagrației, zona cea mai radioactivă. Candidații aleargă după electorat să-i fure mințile, dar nu găsesc decât câmpi pustiiți, fântâni otrăvite și câțiva mutanți speriați. Marile mese festive sunt întinse pe un covor de cenușă. Pe locul unde cândva prospera clasa de mijloc este acum pârloagă și pământ înțelenit. Greu, mai poți identifica relicvele năpădite de junglă și vandalizate de maimuțele mari din topul milionarilor.

După ce s-au jucat ani cu poporul, acum ia-l de unde nu-i. A plecat la muncă în străinătate, face mic trafic de frontieră cu minori, sclavi, țigări și rulmenți, a dispărut prin păduri, partizanul din munți al revoltei sociale. Chiar și în sondajele de opinie care simulează obiectivitatea în scopuri propagandistice, electoratul partidelor care acoperă centrul a început să dispară înghițit, pare-se, de mocirla pestilențială a Partidului Poporului.

Este prima dată când frumoasa fără corp este pusă la vânzare și cine o putea scoate pe piață dacă nu partidul-menajerie al lui Dan Diaconescu specialist în licitații trucate? Cei care profetizează prin subsolurile societății pentru a câștiga inimile electoratului (și toate celelalte organe căutate pe piața neagră) se situează la extrema de jos, o dimensiune ideologică pe care doar tabloidele o mai teoretizează astăzi. Acolo, în subterane, chiar și lumina e dubioasă.

Pentru că obiectele înghițite de balta vremurilor tind gravitațional către zona de penumbră a lumii a treia, a clasei de jos, jumătatea superioară a bazinelor electorale a cam secat și rechinii stau cu înotătoarele la vedere printre caracatițele partidelor. Au început să-i tragă pe mal procurorii în speranța că, dacă pescuiesc acum nediscriminatoriu monștrii partidelor, nu vor mai fi acuzați de părtinire, aplicând totodată și criteriile de integritate.

Ocupați cu tiradele, principalii actori politici nu-i bagă în seamă pe figuranții de ieri, deși aceștia au mutat teatrul în subsol. Acolo unde se refugiază parte din societate alungată de prădătorii fiscali, de afaceriștii făcuți miliardari cu ajutorul contractelor de stat, de poliștii corupți, de politicienii care-și urmăresc turbați publicul cu un surâs tetanic pe buze, să-i ia votul.

Cel care știe să pună ordine în haosul acesta înfricoșat pune mâna pe o importantă armă electorală: instinctul de supraviețuire. Este punctul în jurul căruia gravitează multe dintre programele electorale. Doar că, pentru a te putea impune, trebuie să știi regulile și platforma extremismului de jos. Iar stânga și dreapta, nedezvoltate și dezorganizate cum le știm, fără vreo legătură cu doctrinele pe care pretind că le reprezintă nu sunt atât de flexibile să se substituie extremismului de jos. Ele încă invocă principii pe care, desigur, nu le-ar aplica în practică, dar dau bine în discursuri, în vreme ce electoratul le scapă printre degete. Nu-l poți ține sătul și vigilent cu o șepcuță și un pix. Și-apoi ce să facă politicienii cu vigilența unui electorat sătul? Cine controlează foamea conduce subsolul.

– articol publicat de Radio Europa Liberă –