Deputatul PSD Sebastian Ghiță, unul dintre „Ghiții“ favoriți ai lui Victor-Viorel, a fost reclamat la DNA. Pentru șantaj. Autorul reclamației: Carmen Roșu, fosta șefă a banilor europeni pentru Resurse umane (AMPOSDRU). Din acest dosar, însă, s-ar putea disjunge un alt dosar. Care a fost deja documentat de Corpul de Control al premierului MRU, în aprilie 2012. Concluzia: o firmă controlată de Sebastian Ghiță a primit cinci milioane de euro, bani europeni, pe un contract încheiat pe blat, fără respectarea legii, cu largul sprijin al unei protejate a Elenei Udrea. Că de aia se omoară acum blonda cu mitomanul, ca să uite trecutul traumatizant.

MRU a amorsat bomba în aprilie 2012

facsimil 1,2Pe 4 mai 2012, Claudia Boghicevici – încă ministru al Muncii într-un guvern condus interimar de Cătălin Predoiu (după ejectarea lui MRU prin moțiune de cenzură, pe 27 aprilie) – primea un raport al Corpului de Control al premierului. Raportul fusese întocmit în perioada 9 – 13 aprilie 2012 și avea ca obiect activitatea AMPOSDRU (Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), instituție subordonată Ministerului Muncii. Iată alătiuri prima pagină a acestui document.

Potul: cinci milioane de euro fără TVA

facsimil3Mai precis, controlul viza contractul de arhivare a contractelor gestionate atît de AMPOSDRU, cît și de O.I. (Organismele Intermediare) POSDRU. Valoarea estimată a contractului era de peste 21 de milioane de lei fără TVA, adică echivalentul a cam cinci milioane de euro.

Restricții de ucis concurența

facsimil 4, 5Numai că, ce să vezi, deși contractul a fost atribuit de către AMPOSDRU, Corpul de Control al premierului MRU a descoperit niscaiva nereguli. Printre acestea, unele care să omoare concurența firmei care a cîștigat. Două dintre nereguli, în facsimilul alăturat: un aviz de la IGPR (adică de la Poliția Română) care limita numărul firmelor participante și o condiție restrictivă referitoare la numărul de pagini de arhivat (AMPOSDRU avea de arhivat maximum 7,5 milioane de pagini, dar cerea o capacitate de nouă milioane de pagini).

Firma cîștigătoare pare să fi avut acces la documente interne AMPOSDRU

facsimil 6Foarte-foarte nasol, însă, e că firma cîștigătoare pare să fi știut dinainte EXACT ce ofertă să facă, adică știa EXACT de cîte ore de muncă e nevoie și la ce preț. Facsimilul din raportul Corpului de Control e năucitor: oferta firmei cîștigătoare e IDENTICĂ cu estimarea făcută de AMPOSDRU, estimare care era, teoretic, accesibilă doar angajaților AMPOSDRU.

Contractul, ilegal de la bun început

facsimil7Așadar, concluziile raportului Corpului de Control nu lasă loc de nici un dubiu: e nașpa. Atît de nașpa, încît nici măcar încadrarea din punct de vedere legal a contractului nu a fost făcută cum trebuie.

AMPOSDRU, blat și în instanță

facsimil8Și, hai, încă o bombă la final: după ce niște concurenți la licitație au contestat oferta firmei cîștigătoare, conducerea AMPOSDRU de la vremea aia și-a băgat pixul în proces și a atacat decizia instanței care dădea cîștig de cauză firmei cîștigătoare TARDIV. Adică prea tîrziu. Adică s-a predat fără luptă, făcînd cadou contractul de cinci milioane de euro unei firme pe care, oricum, o favorizase pînă atunci ca la balamuc.

b

Firma cîștigătoare, controlată de Sebastian Ghiță

Mișto? Mișto, dar se face și mai mișto: firma cîștigătoare se numește XOR IT Systems SRL. Cin’ să fie, cin’ să fie firma asta? Păi, cică e a lui Sebastian Ghiță: „Acționarii XOR IT Systems sînt firmele Olionvest Holdings LTD (din Cipru) cu 61% din acțiuni, Cardiplan Investments LTD (Cipru) – 24% din acțiuni și Rizea Dan-Ionuț – 15% din acțiuni. (…) HotNews.ro a arătat că, din mai multe înregistrări din Monitorul Oficial din anii 2009 și 2010, reprezentantul legal al celor două firme cipriote acționare la XOR IT Systems este Bogdan Padiu, actualul director general al Teamnet International, o firmă din grupul Asesoft, care este controlat de omul de afaceri Sebastian Ghiță, patronul România TV și un apropiat al premierului Victor Ponta“ (conform unui articol publicat de hotnews.ro).

Blatista de la AMPOSDRU, protejata Elenei Udrea

Hai, încă se poate mai mișto de atît: cine e doamna Zevedei, șefa AMPOSDRU care a dat contractul firmei lui Ghiță? Să ne autocităm noi pe noi, adică pe revista Kamikaze, dintr-un articol din martie 2012: „Toate finanțările acordate de Autoritatea de Management a POSDRU (unor firme PDL – n.r.) au fost aprobate în timp ce la conducerea instituției se afla Cristina Zevedei, fost secretar executiv al PDL sector 6. Zevedei a fost numită la conducerea AMPOSDRU în martie 2010. Deși a fost numită cu sprijinul PDL, Elena Udrea, fostă vicepreședinte la PDL sector 6, a negat că ar avea vreo legătură cu numirea ei. Anterior, între 2005 și 2007, Zevedei a activat în cadrul organizației PDL a sectorului 4“.

Ancheta publicata de Revista Kamikaze

Comentariile sunt închise.