Un text despre traditiile de Pasti pastrate din mosi stramosi in satul romanesc, descrise cu mult suflet si culoare de Grigore Cartianu, redactor sef al ziarului Adevarul.

“E frumos Paştele în toate zonele ţării, dar parcă nicăieri nu e ca în Oltenia! Şi, ca să fiu cinstit până la capăt, mă gândesc la Oltenia de Nord – patria oltenilor de munte. Aici, unde Munţii Carpaţi se întâlnesc cu Dunărea cea maiestuoasă, dealurile vălurite slobozesc pâraie cu apă limpede şi răcoroasă, iar pădurile nesfârşite sunt gazdă bună pentru păsăretul cel gălăgios, aici, aşadar, Sărbătoarea Învierii – ca şi cea a Naşterii Domnului – este o binecuvântare. N-aţi descoperit acest paradis? Atunci trebuie petreceţi Paştele neapărat la ţară.

Satul este miracolul care ne-a mai rămas în balamucul mileniului III. Cunosc oameni care se urăsc tot anul, pe la Craiova, pe la Bucureşti sau pe la Milano, dar care de Paşte, odată reveniţi la vatra gorjenească, lasă deoparte vechile duşmănii şi-şi dau bineţe pe uliţele satului: „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”

Aceiaşi oameni, atinşi de Duhul Sfânt, găsesc în străfundul sufletului puterea de a se privi în ochi fără ranchiună, precum şi bucuria de a-şi face daruri unii altora. Ce-o fi în restul anului, om vedea; important e că în câteva zile de Sărbătoare sunt onorate douăzeci de secole de credinţă creştină.

Paştele e prilejul fericit de a se aduna în ograda strămoşească, în jurul mesei, familii întinse pe trei-patru generaţii. Maharajahii septuagenari, octogenari sau chiar nonagenari (în cazuri de excepţie, centenari) urmăresc, cu priviri înţelepte şi obosite, modul în care tradiţiile sunt rostuite de către generaţiile mai tinere. Copiii maharajahilor sunt şi ei oameni cu tâmplele ninse, dar mai puţin aduşi de spate. Autoritatea lor se împarte deja cu cea a generaţiei a treia – generaţia nepoţilor -, la fel cum se împarte şi plăcerea de a contribui la belşugul mesei de Paşte.

În fine, mai există şi prichindeii care se fâţâie de colo-colo, dându-se de-a dura ori ascunzându-se pe sub masă, într-un concert de vociferări aflat la concurenţă cu corul păsărelelor. În fond, cei din generaţia strănepoţilor sunt vedetele reuniunilor pascale. Iar bătrânii spre aceştia îşi îndreaptă speranţele şi bunăvoinţa, fiind gata să le apere – în faţa apostrofărilor părinteşti – toate ştrengăriile. Ceva din străfundul lor le spune că ei, copiii, sunt şansa neamului respectiv de a dăinui peste o sută, o mie sau – asemeni lui Hristos – peste două mii de ani şi-n vecii vecilor, amin.

Iar ştrengăria supremă, în zilele de Paşte, este plăcerea de a ciocni ouă colorate: unul, două, trei, zece… Se ciocnesc ouă de găină şi de gâscă, de curcă şi de bibilică. Unii vopsesc ouă de lemn şi fac multe victime înainte de a fi prinşi, pungaşii. Bătrânii ne învaţă că oul de bibilică, deşi mic, e cel mai tare. Cel de gâscă e şi mare, şi tare. Curca sparge găina, iar găina sparge raţa. N-a intrat încă în scenă oul de struţ, dar nu-i timpul pierdut…

Lăsaţi copiii să ciocnească ouă! Nu vă uitaţi la ravagiile din coşul de nuiele, nu socotiţi paguba! Acestea sunt clipele minunate pe care ştrengarii şi le vor aminti toată viaţa, ducând tradiţia din generaţie în generaţie, măcar încă două mii de ani”.

6 COMENTARII

  1. DEMISIA(continuare)
    Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc,atunci cind trec oameni maturi si importanti spre serviciu.
    Vreau să mă intorc in trecut cind viata era simplă.Atunci cind toit ce știam se rezuma la cele 7 culori,5 poezii,10 cifre și vocea blindă a mamei care mă chema la masă cind nu imi era foame.
    Vreau inapoi,atunci cind nu imi păsa de cit putine lucruri stiam,pentru că nici nu stiam cite de putine stiam.
    Vreau să cred ,ca altădată,că totul pe lumea asta este gratuit.M-am maturizat fără ca măcar să fiu intrebat.A fost cu siguranță un abuz.
    Am ajuns să aflu de razboaie si purificări etnice,copii abuzati și copii murind de foame,justitie coruptă si politicieni de mahala,droguri si prostitutie,divorturi,frati care se urăsc doiar pentru că nu au bani.
    Ce s-a intimplat cu timpul cind aveam impresia că moartea este un concept de poveste,că doar impăratii bătrini mor,pentru alăsa tronul printilor tineri?
    Vreau să mă reintorc la vremea cind toti copiii citeau cărti folositoare,cind muzica era neotrăvită,cind televiziunea exista pentru știri si emisiuni de familie,fără sex explicit si fără violentă implicită la fiecare 10 secunde.
    Vreau desene animate cu Donald Duck și pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii săi.
    Ce bine era cind credeam ,in naivitatea mea,că toată lumea este fericită,deoarece eu eram fericit.
    Vreau să imi petrec dupăamiezile cătărindu-mă in copaci și să citesc Robinson Crusoe,Coliba unchiului Tom,Ciresarii ascuns in căsuta injghebată din ramuri si frunze de fag,in spatele grădinii.
    Vreau să fiu mandru de trotineta mea,fără să mă intereseze cit costă asigurarea.
    Vreau să cred sincer că bomboanele sunt mai bune decit banii,pentru că se pot manca.
    Imi iau angajamentul că n u o să imi mai pese de facturile de telefon,cablu,curent,gunoi,internet,apă,asigurări de sănătate sau de viată,taxe de proprietate,credit carduri,iarba netăiată,computerul virusat,masina grupată sau fără cauciucuri de iarnă.
    Iar cind voi fi intrebat:”Ce o să te faci cind vei fi mare?”o să raspund,pentru că STIU:VREAU SA FIU COPIL!
    DEMISIONEZ din functia de adult!
    Vreau să cred in sinceritatea zimbetelor,nobletea vorbelor,o lume a cuvintului dat și respectat,a dreptății,a păcii,a viselor implinite,a ingerilor buni și a omului creat după chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
    Vreau să am din nou 6 ani si jumătate!
    Fiti voi mari si importanti,ingrijorati si ocupati!
    EU VREAU SA CRESC MIC!

  2. Deși sunt ardelean,am gustat din plin savoarea plină a amintirilor din copilărie.Datorită autorului m-am reintors pentru o clipă la pomii infloriti,de ce oare , altădată,totdeauna de Pasti!La mirosul acela extraordinar pe care l-am păstrat in interiorul fiintei mele ca pe un dar pretios ,minunat si plin de iubire in toate peregrinările mele prin lume.
    Zumzăiau albinele,cerul era albastru,albastru ,aerul curat și darnic,prin văzduh curgeau agale petale de corcodus si de ciresi.Bucuria era extraordinară intr-o lume de copil.Hăinute noi,bucuria ciocnitului de ou,infrigurarea asteptării la datul in dulap,cozonac și acadele,cornulete cu vanilie,o bucurie si o hărmălaie,cu tobe si acordeon,viziunea măgărusului care punea in miscare dulapul…senzatia aceea unică de triumf in care ne mascam frica,cind scaunul dulapului odată cocotat la virf incepea coborisul..Doamne ce vremuri,cită simplitate si cită bucurie in simplitate.
    Mi-am amintit de o ”demisie”
    Subsemnatul Mark,vă aduc la cunostintă decizia irevocabilă de a demisiona oficial din functia de adult.M-am hotărit să mă retrag si să preiau atributiile unui copil de 6 ani,cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut cindva,dar la care am renuntat cu prea mare usurință.(promit că voi posta tot textul.Sunt sigur că va place multora dintre voi)

  3. Ai mare dreptate domnule Cartianu, am ramas cu amintiri foarte frumoase in urma acestor reuniuni, de „regruparea” familiei in jurul bunicilor. Felicitari pentru articol!

  4. Oltenia,imi place! 😀
    Da intradevar aceste momente te insotesc toata viata!Imi amintesc de copilarie ,cind aveam toate felurile de oua cu aceasta ocazie (fara cel de strut 😆 )

    HRISTOS A INVIAT!

Comentariile sunt închise.